Editorial

Redactia
D-l Nastase nu are de ales. Intr-un recent articol publicat in "New York Times", jurnalistul american Steven Erlanger sustine ca Romania are in momentul de fata "ultima sansa de a recupera decalajul fata de Europa si de a reduce enorma frustrare a populatiei, demonstrata in numarul mare de voturi ac...

D-l Nastase nu are de ales

Intr-un recent articol publicat in "New York Times", jurnalistul american Steven Erlanger sustine ca Romania are in momentul de fata "ultima sansa de a recupera decalajul fata de Europa si de a reduce enorma frustrare a populatiei, demonstrata in numarul mare de voturi acordate fortelor neofasciste la ultimele alegeri din decembrie". Aceasta ultima sansa poate fi ratata, crede el, daca guvernul condus de Adrian Nastase nu va continua hotarat linia Reformei, cu toate riscurile aferente, cu costurile ridicate presupuse pentru o populatie, din care peste 40% traieste cu mai putin de un dolar pe zi. Cabinetul Nastase nu-si mai poate permite nici balansul intre liberalism si etatism al guvernarii Vacaroiu, nici dezorganizarea administrativa a cabinetelor regimului Constantinescu. D-l Nastase are o marja extrem de ingusta de "joc", cu atat mai mult cu cat organismele financiare internationale, dar si Uniunea Europeana - la care Romania doreste sa adere - afirma ca nu mai cred in programe si angajamente formale, ci doar in masuri concrete. Cabinetul trebuie, in consecinta, sa procedeze la finalizarea Reformei, desi masurile liberale pe care le va promova ar putea sa-i alieneze propria baza politica, Pdsr-ul cuprinzand - dupa cum se stie - destui adepti ai unei linii conservatoare, etatist-nostalgizante, cu simpatii mai mult sau mai putin evidente pentru "politica" promovata de Prm. D-l Nastase nu are - totusi - de ales. Examenele pe care administratia condusa de el trebuie sa le dea au si inceput. Ultimul dintre ele este cel dat in fata expertilor Fmi. Un acord cu Fondul Monetar International permite cresterea credibilitatii externe a Romaniei, facilitand posibilitatea obtinerii unor imprumuturi cu dobanda mai mica din pietele private straine.
Expertii Fmi, condusi de Neven Mates, au inceput, miercuri, 7 februarie, discutiile cu ministrul Finantelor, Mihai Tanasescu. Ce solicita Fmi-ul pentru realizarea unui acord de imprumut stand-by valabil pentru o perioada de 12 pana la 18 luni? Un deficit bugetar de 3% si nu de 4%, cum ar dori Guvernul, o inflatie controlata, cu o rata anuala de maximum 25-27%, o reducere drastica a nivelului arieratelor, o politica salariala moderata etc. Fmi cere, cu alte cuvinte, o crestere a austeritatii economico-financiare pana la "traversarea desertului", adica pana la relansarea cresterii in economie. O astfel de cerere intra evident in contradictie cu promisiunile de sporire a protectiei sociale, de micsorare a Tva-ului si de control al preturilor facute de Pdsr inaintea alegerilor. Fmi-ul este, in mod obisnuit, inflexibil in urmarirea obiectivelor sale, orice abatere de la ele a guvernelor interesate provocand nu numai stoparea imprumuturilor stand-by, ci si scaderea nivelului de rating pe pietele private de capital. Toate tarile aflate in tranzitie au nevoie de imprumuturi de pe aceste piete, un rating superior permitand reducerea pierderilor generate de dobanzile foarte inalte si stimuland afluxurile de capital, in special ale investitiilor straine. Pentru guvernul Nastase, un acord "realizabil" cu Fmi-ul - asa cum declara ca doreste sa realizeze, la intoarcerea sa de la Washington, d-l Mihai Tanasescu - a devenit esential. Problema este insa in ce masura au reusit reprezentantii sai sa flexibilizeze pozitia expertilor Fondului, pentru ca acestia sa accepte anume nuantari ce tin de situatia specifica a economiei romanesti, in programul lor de monitorizare.
D-l Nastase a preparat incercarea de "imblanzire" a exigentelor Fmi de mai multa vreme, afirmand, fara echivoc, ca guvernul sau nu vrea sa fie un simplu executant al unor masuri economico-financiare stabilite in afara granitelor tarii. Intr-o discutie cu Andrew Vorkink, negociatorul cu Romania al Bancii Mondiale, el a declarat ca privatizarea - gandita ca privatizare accelerata, transformare structurala sau lichidare - "a devenit un factor de blocaj", multe unitati privatizate functionand mai prost ca inainte, creand - prin disponibilizarile masive de personal, dar si prin indisciplina financiara - noi complicatii socio-economice. Pentru Romania, a sustinut d-l Nastase, este, de aceea, importanta stimularea Imm-urilor - carora li s-au acordat o serie de facilitati prin Legea 133 - intreprinderile mici si mijlocii fiind capabile nu numai sa absoarba forta de munca disponibilizata, ci si sa ofere posibilitati suplimentare de angajare. Dupa d-l Nastase, tara are nevoie, in acest scop, de colaborarea si parteneriatul organismelor financiare internationale, si nu de controlul rigid al proceselor tranzitiei. D-l Vorkink a fost, se pare, convins, Banca Mondiala acceptand sa sustina proiectele premierului.
Lucrurile stau insa altfel cand este vorba de Fmi. Cabinetul Nastase doreste realmente sa ajunga la o crestere economica de 4,5% a economiei in 2001. El si-a propus sa nu depaseasca o rata a inflatiei de 25-27%, subordonand acestui obiectiv politica salariala, a arieratelor, a cursului de schimb si cea de finantare a deficitului bugetar. Pentru atingerea scopului, Guvernul nu s-a sfiit sa accentueze interventia statului in stoparea blocajului financiar si a evaziunii fiscale, in managementul societatilor comerciale cu datorii ori in executarea silita a rau platnicilor. Mecanismele pietei, a considerat premierul, sunt prea slabe pentru a produce - fara interventia etatista - autoreglementarea proceselor economice. Fmi-ul nu agreeaza insa dirijismul etatist, mai ales ca reprezentantii sai banuiesc ca fondurile acordate de el vor fi iarasi folosite, din interese politice de grup, pentru pastrarea in functiune a unor giganti industriali energofagi, producatori de marfuri incapabile sa reziste concurentei de pe piata. Expertii Fmi-ului sustin ca numai libera concurenta intre privati poate duce la satisfacerea diferentiata a cererii, poate asigura oferta, regland-o in raport cu consumul. Legea pietei face ca, in masura in care oferta este masiva si concurenta apriga, sa supravietuiasca numai intreprinderile real eficiente, capabile sa se adapteze rapid - printr-o adevarata "selectie naturala" - la cerintele diversificate ale consumului.
Fmi-ul vrea, ca si Banca Mondiala, privatizarea sistemului bancar romanesc. Cererea este justificata, prin constatarea ca bancile de stat pot fi usor aservite intereselor politice de moment. Bancorex sau Banca Agricola au fost aduse in starea de faliment prin impunerea acordarii unor credite neperformante catre diversele "gauri negre", apartinand statului, credite ce n-au mai fost recuperate. Un sistem bancar privat nu mai poate fi atat de usor de manipulat, privatii fiind mult mai putin flexibili la presiunile politice. De aceea, in discutiile de la Bucuresti, reprezentantii sai au solicitat privatizarea rapida a B.C.R., a Bancii Agricole si a C.E.C.-ului. Cabinetul Nastase a obiectat ca o privatizare pripita a B.C.R., care are ponderea unei treimi din sistemul bancar romanesc, este foarte riscanta, viitorul proprietar trebuind sa fie extrem de credibil, pentru a evita inca un faliment de rasunet, iar C.E.C.-ul este, in fapt, o casa de economii a micilor depunatori care doresc nu atat dobanzi mari din plasamente necontrolate, ci garantarea ferma a sumelor depuse. Excluderea unor termene rigide pentru finalizarea privatizarii sistemului bancar a fost, in consecinta, discutata si ea.
Guvernul Nastase a aratat ca este dispus sa continuie reformele, dar pe baza unei politici economice adaptate realitatilor romanesti. Premierul stie ca, intr-adevar, incheierea cat mai grabnica a tranzitiei este, pentru Romania, "ultima sansa". Convingerea reprezentantilor Fmi ca telul poate fi atins si fara preluarea mecanica a unei "retete abstracte" a reprezentat o necesitate in conjunctura actuala. Dar orice greseala in procesele care urmeaza sa se desfasoare va costa scump, ducand nu numai la incheierea carierei politice a premierului, ci si la excluderea pentru multa vreme a Romaniei din Europa. D-l Nastase este obligat sa fructifice sansa, respectand scrupulos programul pe care l-a adoptat. Alta cale nu mai exista.
Toma Roman

Miting pentru Omenie

Ne-am invatat - in anii de dupa Revolutie - ca avem voie sa facem mitinguri. Ne-am invatat sa protestam pe categorii: pensionarii sa-si ceara dreptul de a iesi - macar partial - din mizerie, muncitorii sa fie platiti ca lumea sau sa-si recapete un loc de munca, studentii sa-si ceara dreptul la studii in conditii decente, cercetatorii sa-si strige dreptul de a nu fi anulati... Numai mitingul care s-a tinut miercuri, 7 februarie 2001, in fata Primariei Capitalei, a avut un altfel de caracter: un caracter special. Protestatarii adunati pe trotuarul care margineste Cismigiul erau de toate varstele si de toate profesiile. Erau acolo si studenti, si doctori, si ziaristi, si casnice, si functionari tocmai iesiti de la lucru, si muncitori care-si terminasera tura, si mai erau acolo si pensionari garboviti de griji... La un loc, oameni apasati de stresul zilnic. Oameni care nu doreau nici un avantaj pentru ei de pe urma acestui demers. Oameni pe care-i unea un singur lucru: dragostea pentru Cel Mai Credincios Si Mai Vechi Prieten Al Omului: Cainele. Grija acuta pentru soarta bietelor patrupede fara stapan, amenintate cu exterminarea... Sigur, toata lumea de la miting (la fel ca toti romanii iubitori de animale) este de acord ca problema vietuirii lor in marele oras sa fie rezolvata. Dar omeneste! Nelinistea noastra, a celor foarte multi romani iubitori de animale, vine din faptul ca, in ciuda protestelor noastre, am asistat si asistam neputinciosi, de ani de zile, la omorarea bestiala a cainilor fara stapan. Bestiala, adica prin folosirea toporului, a batei, a stricninei, a cianurei. Sau prin spanzurarea de copacii de la marginea soselei, prin oparirea de la balcon... Actiuni intreprinse de persoane particulare (care urasc cainii, iar cainii le simt agresivitatea si nu au cum sa dea din coada la vederea lor) sau la indemnul unor primari care, in provincie mai ales, au stimulat chiar cu bani aceasta fioroasa exterminare a "cainilor vagabonzi". S-au pornit, de cativa ani, cateva campanii de acest gen. Numai ca "partidul iubitorilor de animale" e puternic si a protestat impotriva acestor "metode". S-au promis de fiecare data injectii letale - adica din cele care aduc moartea fara durere. Pentru ca ele sunt scumpe, au fost procurate, pe bani romanesti ori pe bani veniti ca ajutor de la diverse organisme internationale. Numai ca banii, in majoritate, s-au dus repede pe apa sambetei, asa ca in privinta "starpirii" cainilor, tot la topor ori glont s-a ajuns. "Matrapazlacurile" cu "fondurile pentru caini" au fost demascate de presa, dar vinovatii - i-ai de unde nu-s! Asa ca, tot bietii caini sunt de vina ca nu mor imediat, dintr-o lovitura sau cu cianura, in chinuri groaznice.
Si-acum, cateva observatii. Flancand manifestantii pasnici, au venit la fata locului cateva televiziuni si agentii de presa straine, printre care si Associated Press Television, din Londra, reprezentanti ai asociatiilor de protectie a animalelor - romanesti si straine: VierPfoten, Animaux sans fronti?res. Si mai toate televiziunile romanesti. Din pacate, in "asistenta" n-am remarcat nici unul dintre Vip-urile care se fotografiaza de obicei cu cainii lor (de rasa, fireste!). Unde e, in astfel de prilejuri, "societatea civila" - reprezentata prin varfuri foarte active cand e vorba de politica? Oare floarea neamului, "intelighentia", nu ar trebui sa contribuie cu solutii "omenesti" la rezolvarea acestei probleme care, iata, in timp ce Romania aluneca in prapastie, a devenit o prioritate nationala?
Trebuie, oare, sa vina cineva din Franta, sa zicem Brigitte Bardot, ca sa ne dea o lectie de atitudine demna si omeneasca (adica plina de compasiune) in derularea acestui razboi dus in Romania impotriva cainelui - acea fiinta aleasa, care salveaza copiii de la inec, batranii - din foc, care cauta supravietuitorii de la cutremure si explozii, care ajuta orbii sa mearga in liniste pe strada, care moare pe mormantul stapanului sau pentru ca nu mai poate trai fara el!?...
Simt ca mi se face rusine...Silvia Kerim