Doctorii Din Arca Lui Noe- Terapia cu animale -</b><b>- Ceea ce stiinta respinge, realitatea confirma. Animalele pot sa vindece boli in fata carora medicii ridica din umeri neputinciosi. O senzationala ancheta intreprinsa de celebra revista Geo patrunde in zona miraculoasa a legaturii dintre oameni si animale - Efectele terapiei cu animale in vindecarea a numeroase afectiuni - mai cu seama la copii - sunt absolut uimitoare. Cea mai spectaculoasa dintre ele, folosita in cazul copiilor handicapati, este fara doar si poate cea care apeleaza la "ajutorul" delfinilor, aceste animale inteligente si jucause, a caror atingere usoara si blanda este inegalabila. Dar si cainii, pisicile, caii, pasarile de curte sau cele exotice, purcelusii, lamele etc. fac adevarate minuni. Atat cercetatorii, cat si practicienii sunt unanim de acord ca animalul potrivit, folosit la momentul potrivit poate linisti spasmele, poate stabiliza tensiunea arteriala, poate alunga starile depresive si poate preveni agresiunile. Incet-incet, medicina alopata este obligata sa recunoasca ca aceste fapturi cu aripioare, blanita sau pene nu sunt niste concurenti ai medicilor, ci un sprijin real in ameliorarea sau vindecarea bolilor.
Dragoste fara cuvinte
Joshua, un baietel de 6 ani, sta pe marginea unui bazin si tipa cat il tin puterile: "Nu stiu". "Nu stiu". Nu, nu poate si nu vrea sa-i spuna femeii aceleia straine, imbracata in costum de baie, ce este obiectul rotund pe care i-l intinde. Pur si simplu nu poate sa pronunte cuvantul "minge", iar de monstrul cenusiu care tocmai se-ndreapta spre el ii e o frica ingrozitoare. In clipa urmatoare, antrenoarea i-o prezinta pe Jeannie, o femela delfin care, la semnalul ei, se culca pe-o parte, il priveste smechereste pe Joshua cu un singur ochi si-i face semne cu una din aripioare: "Vino-ncoace! Habar n-ai ce minunata e apa." Pentru o clipa, baietelul uita sa mai zbiere si, curios, se lasa ademenit pentru prima oara in apa incalzita. Femeia isi baga un brat pe sub el si-o prinde pe Jeannie de aripioara dorsala. Sedinta incepe si, o data cu ea, prietenia tainica dintre copil si animal.
Dupa opinia specialistilor, delfinii sunt cei mai uimitori reprezentanti ai "terapiei cu animale", al carei principiu de baza este pe cat de simplu, pe-atat de senzational: vietatile cu aripioare, blana sau pene ii pot ajuta pe oameni sa se vindece de boli sau sa-si amelioreze starea sanatatii, chiar si acolo unde interventia medicilor si a stiintei este limitata. Cu toate acestea, in epoca medicinii computerizate si a terapiei genetice, cauza si modul in care actioneaza aceste puteri misterioase detinute de animale nu reprezinta, fireste, o tema de cercetare. "Basme de adormit copiii." Chiar asa?
"Terapeutul" din apele oceanului
Joshua face parte dintr-un grup de 18 pacienti provenind din 16 tari, care participa la o terapie cu delfini in Florida. Familiile lor isi pun toate sperantele in delfinii Jeannie, Nickki, Alfonz, Spunky, Duke si Dreamer. In caz ideal, cu ajutorul lor, starea copiilor cu handicapuri grave se poate ameliora: se destind membrele spastice, reusesc sa pronunte primele cuvinte si sa-si focalizeze atentia. Boala lui Joshua se numeste dispraxie: el nu-si poate transforma miscarile in actiuni concentrate si nu rosteste cuvintele decat cu mare greutate. In general, lista handicapurilor prezente acolo este ca un catalog infricosator, plin de enigme medicale: sindromul Angelman, autism, epilepsie, spasme, sindromul Williams, pareza cerebrala etc. Cei diagnosticati astfel sunt baieti si fetite pe care limba si membrele (inferioare si superioare) nu vor sa-i asculte si ale caror suflete par zavorate in propriul lor trup.
David Nathanson este neuropsiholog si foloseste terapia cu delfini de peste 25 de ani. Martorii prezenti la sedinte nu-si pot da seama ce se-ntampla, de pilda, atunci cand delfinul Nickky o atinge, tandru, pe Lea-Paulina, o fetita cu handicap mental, dar constata, fascinati, ceea ce urmeaza: pentru o clipa, privirea complet lipsita de viata a micutei de doar doi ani devine limpede si concentrata, ca si cand delfinul ar fi reusit sa-si croiasca drum printre perdelele dese de ceata direct catre un miez inca viu al eului acesteia.
Inca din antichitate, cronicarii au consemnat cu entuziasm legatura incredibil de intima dintre om si "fratii lui din mari si oceane". Scafandrii de pretutindeni relateaza apropierea si chiar prietenia trainica cu delfinii ce traiesc in largul marilor. Aceste mamifere marine inteligente ii fascineaza prin dimensiunea creierului si capacitatea lor formidabila de invatare.
Terapia lui Nathanson face insa abstractie - in mod constient - de toate aspectele mistice ale comunicarii intre specii. Pentru el, delfinii sensibili si prietenosi sunt niste ajutoare de baza, niste terapeuti ai lumii acvatice care stiu ce sa faca pentru ca micutii bolnavi sa inceapa sa-si coordoneze miscarile, sa vorbeasca, sa invete. "Echipa" de pe ponton este formata din fizioterapeuti, logopezi si specialisti care incearca sa-i activeze pe micutii bolnavi sa ia decizii simple - "da" sau "nu" -, sa faca piramide din cercuri, sa rosteasca vorbe si sa le inlantuie. Greselile sunt ignorate, reactiile pozitive sunt laudate cu multa iscusinta si intarite. Drept recompensa, delfinii Nickki si Jeannie se lasa mangaiati, fac salturi acrobatice sau ii poarta prin bazin pe copiii culcati pe spatele lor.
"In fiecare zi o mica minune" se intituleaza cartea publicata de Kirstin Kuhnert, in care autoarea germana descrie - absolut emotionant - felul in care Timmy, baietelul ei, aflat in coma mai mult de un an, isi regaseste la bazinul din Key Largo zambetul si pofta de viata. Printre "terapeutii" din tagma animala, delfinii sunt - fara doar si poate - vedetele.
Doctorii patrupezi
Dar in tarile in care numarul cainilor si al pisicilor este extrem de ridicat (in Elvetia si Norvegia traiesc circa 47 de milioane de pisici si 41 de milioane de caini), aceste animale nu se mai rezuma doar la statutul lor de membri ai familiei, ci sunt adevarate izvoare de vindecare, dupa cum demonstreaza experimentele efectuate in ultimii ani.
Cercetatoarea Karen Allen din Buffalo (statul New York) a efectuat niste experimente interesante, in care si-a introdus subiectii intr-o stare (artificiala) de stres. I-a pus sa rezolve probleme grele de matematica sau sa-si tina mainile cateva minute in apa rece ca gheata. Urmarile generale: puls accelerat si tensiune arteriala mai ridicata. La stapanii de caini si pisici, efectele negative s-au dovedit a fi insa mult mai reduse, iar in cazul prezentei la test a animalului insusi, semnalele de stres au disparut.
Urmatorul studiu a fost efectuat pe 48 de agenti de bursa din New York City, care erau hipertensivi si luau medicamente hipotensoare. Toti erau singuri, nefumatori, nu mai aveau animale de casa de cel putin cinci ani, dar erau dispusi sa adopte unul pe parcursul experimentului. Jumatate dintre ei (alesi la intamplare) au devenit deci stapani de caini sau pisici. Dupa sase luni, le-a fost testata starea de stres. Rezultatul: functiile organismului stapanilor de animale devenisera mult mai stabile. Practic, se puteau considera vindecati.
Cauza pentru care animalele produc vindecari a dat loc la foarte multe speculatii. Psihologii considera primordial faptul ca animalele de casa nu-i clasifica pe oameni - tovarasii lor de viata - in categorii ca: frumosi, urati, albi, negri, celebri, handicapati, bogati, consacrati etc. Cei ce stabilesc o relatie cu ele se simt acceptati ca persoane "intregi". Odata legatura "innodata", oamenii trebuie, la randul lor, sa accepte comunicarea proprie tagmei animale prin semnale directe si univoce. In aceasta forma de comunicare, nu-si au locul stratificarile excesive, reprosurile neexprimate, prefacatoria sau ironia, ceea ce, sa recunoastem, este o experienta care ne usureaza. In plus, contactul fizic si limbajul corporal conduc la o comunicare mai profunda decat reusesc s-o faca cuvintele. O relatie reusita om-animal este un exemplu pentru ceea ce defineste cercetatorul american Edward O. Wilson ca "biofilie": prietenia noastra innascuta cu tot ce este viata, cu "rude" care au parcurs cu totul alte carari ale evolutiei.
Intr-un referat, celebrul specialist reda conversatiile cu cinci femei vaduve. Toate, fara exceptie, i-au povestit cum le-au ajutat cainii sa suporte mai usor disparitia sotilor lor: toti patrupezii au dovedit ca au calitati pe care te-astepti sa le gasesti doar la o prietenie adevarata. Le-au ascultat cu rabdare, au acceptat mangaierile si tristetea lor, le-au impartasit durerea pana la capat.
Dar cainii sunt capabili nu numai sa consoleze, ci si sa creeze contactul intre oameni. Intr-un experiment amuzant, Wilson a observat contactele stabilite de un barbat insotit de un caine cu altul fara caine, aflati vreme de o jumatate de ora in acelasi loc public. Si ca sa vada cat este de influentata apropierea de elementele exterioare, barbatii au aparut cand imbracati elegant, cand in haine rupte. Contactul insemna orice interactiune, de la datul din cap si zambit pana la conversatie. Este foarte clar cine a fost "liantul" comunicarii. Barbatul singur a avut in medie 27 de contacte - imbracat zdrentaros, si 30 - imbracat elegant. Omul cu cainele, in schimb, a atins o adevarata cifra record: imbracat ingrijit a avut 350 de contacte, iar neingrijit - 224. Exista insa si intamplari care dau de gandit. Un exemplu s-a petrecut in San Francisco, unde un baiat a intrat in coma dupa o operatie pe cord si s-a trezit exact in momentul cand i-au pus pe pat cobaiul pe care-l iubea si pe care-l botezase "Alba ca Zapada". Coincidenta? Miracol?
Un indiciu hotarator ca animalele participa efectiv la insanatosirea oamenilor dateaza de prin anii 80 si a fost descoperit nu de medici, ci de un sociolog. Erica Friedmann a cercetat atunci factorul care contribuie la supravietuirea persoanelor cu infarct miocardic. Spre stupefactia ei, rezultatele aratau ca animalele de casa au o mare influenta pozitiva asupra sanselor de vindecare. Ideea ca responsabila ar fi miscarea suplimentara facuta in timpul plimbarilor cu cainele nu s-a confirmat. Caci pestii, pisicile si pasarile s-au dovedit si ele la fel de utile.
Faptul ca asemenea concluzii nu atrag dupa ele studii mai largi si mai profunde demonstreaza existenta unei "pete negre" in cercetarea medicala contemporana, in care animalele sunt, ce-i drept, omniprezente, dar, din pacate, mai ales pentru a fi chinuite ca "material" in experimentele de laborator. Ideea ca ele au insusirea reala de a vindeca nu se potriveste cu menirea ce le-a fost harazita. Iar faptul ca un biet cobai ar putea rezolva situatii in care medicina esueaza este o jignire pentru onoarea profesionala.
Caprele, in lupta contra furiei si a violentei
In ciuda dispretului sau indiferentei cu care este privita, terapia cu animale s-a dovedit a fi utila, practic, in mai toate domeniile. Tinerilor depresivi, anxiosi sau agresivi ea le poate deschide calea de iesire din impasul de spaime, furie si violenta in care s-au afundat.
Billy si Mark, doi adolescenti de 15 si 16 ani, nu par a fi niste mari iubitori de animale. Primului, un negru supraponderal, "vaca ii este la fel de straina ca gorila", iar cel de-al doilea, un latino-american cu gura mare si cu pasul saltat, tipic copiilor din ghetouri, declara ca la inceput "a urat ferma si animalele care traiesc aici". Dar asta se-ntampla in urma cu cativa ani. Intre timp, Billy este entuziasmat de tot ce vede, de tot ce latra sau behaie. Iar Mark este un exemplu pentru toti baietii din internat, ale caror accese de furie sau tristete i-au devenit familiare. De curand, la ferma-internat a sosit un tanar "hiper", adica violent si cu iesiri de care se tem cu totii. Mark il duce la capre. "Nu-i placeau caprele pana-n clipa cand una dintre ele i-a lins mana." "Green Chimneys", ferma cu hornurile vopsite in verde, se afla la vreo 60 de mile la nord de New York City, in Putnam County, o regiune impanzita de paduri si de lacuri. Caminul-internat adaposteste 102 tineri, un personal numeros si in total 300 de animale mai mult sau mai putin exotice, printre care lama Angel, iguana Hitchy etc. etc. Si, fireste, Ruffles si King Arthur, cele doua bufnite care participa la orele de curs, tragand cu coada ochiului, peste umarul baietilor, la caietele de matematica.
"Green Chimneys" este o combinatie intre Gradina Paradisului si o inchisoare fara ziduri. In afara catorva elevi originari din zona, nici unul nu a venit de bunavoie, ei fiind internati aici de Serviciul de ajutor social din New York City. Conditiile de acces: maltratati, violati, agresivi, decazuti, criminali, potentiali sinucigasi.
In 1948, Sam Ross, intemeietorul fermei, a vrut sa construiasca aici un internat absolut normal, cu cateva animale si pasari, pentru o atmosfera mai calda, mai placuta. Ideea initiala s-a dezvoltat in decursul deceniilor urmatoare, devenind o institutie terapeutica cu tratament prelungit pentru copiii strazii de la 6 la 21 de ani. Doctorii sunt animalele. Ele ii invata pe copii ca foamea de dragoste, de amabilitate si de ocrotire poate fi potolita, daca ei insisi reusesc sa fie prevenitori. Puii de gaina, vitelusii, iezii sau purceii jucausi au un sarm innascut si nu poti rezista sa nu pui mana pe ei. Mangaierea lor, impulsul de a le atinge blanita sau de a le netezi penele, in general de a ocroti o fiinta neajutorata, reprezinta cheia autovindecarii. Cand e cuprins de furie, Donnell ar fi in stare sa loveasca pe cineva cu o scandura in cap. Si totusi, accepta ca Paul Kupchok, coordonatorul activitatilor de la ferma, sa-i arate cum se tine-n brate - in siguranta - un cocos cantarind 5-6 kg. "Poftim, ia-l." Pe fata lui Donnell apare o strafulgerare pornita din suflet. Crisparea si neincrederea dispar, iar pe buzele lui se iveste un zambet scurt, usor sceptic, in timp ce cocosul isi cauta culcusul in bratele lui si apoi se linisteste. O clipa mai tarziu, obrazul de adolescent se lipeste de trupul acestuia, iar Donnell il alinta cu voce joasa, dus pe ganduri, visator, transfigurat. Mangaind si hranind animalele, problemele sufletesti se deapana mai usor decat in timpul unor sedinte la cabinet. Cazurile intalnite aici sunt foarte variate. Un baietel de 12 ani a primit o scrisoare prin care este anuntat ca tatal lui, dependent de droguri, este dispus sa-l dea spre adoptie unei alte familii, un altul si-a vizitat mama aflata la o cura de dezintoxicare si aceasta a-ncercat din nou sa-i sustraga cei cativa dolari castigati de el din caratul pachetelor. Sau altii care, venind acasa, nu-si mai gasesc tatal, aflat din nou in arest pentru o noua infractiune. In asemenea situatii, copiii au nevoie de alt ajutor decat cel pe care li-l pot acorda niste oameni maturi, complet straini. De cine sa te lipesti cand propria ta lume se sfarma in bucati? De un profesor? De psiholog? De supraveghetor? La internatul cu animale, in cazul copiilor traumatizati si indurerati, ajutorul este lama Angel. "Ii place contactul fizic si accepta mangaierile copiilor, fara sa se urneasca din loc."
Multe dintre biografiile animalelor seamana cu cele ale copiilor. Sunt vietati respinse, izgonite, martiri fara voie. Fostii stapani ai lui Hitchy - iguana - au cumparat-o cand era mica si dragalasa; cand a crescut, nu li s-a mai parut potrivita cu apartamentul si cu planurile lor de viitor. Mr. Postman, vulturul cu guler alb, care si-a pierdut o aripa, este victima poluarii, iar noul venit, berbecul Franklin, a scapat in timp ce era transportat spre abator.
Aici, la "Green Chimneys", adolescentii, care toata viata lor au fost beneficiari ai sprijinului altora, sunt pusi in situatia de a fi ei insisi sprijinitori. O data pe saptamana, de pilda, ei se pornesc la drum impreuna cu puii de gaina si iepurasii, pentru a-i inveseli si incuraja pe micutii pacienti internati in spitalele pentru copii sau in asezamintele pentru handicapati.
Scopul internatului este ca, dupa o perioada, fostii copii cu probleme sa fie lasati sa se-ntoarca la casele lor. Pentru vindecarea "cicatricelor" celor mai rebele este nevoie, in medie, de doi ani de scolarizare. Unii, ca Billy si Mark, si-au petrecut aici toti anii de scoala, pentru ca situatia familiilor lor este prea delicata. Adolescentii de la "Green Chimneys" invata ca pornirile violente pot fi tinute in frau si ca pot avea si ei sentimente de compasiune.
Azilul cu papagali
Elisabeth Hunder considera normal ca la varsta ei (77 de ani) sa se scoale in fiecare dimineata la ora 5 si sa hraneasca maimutele si papagalii din curtea azilului de batrani in care locuieste. "Sunt de reumatism si guta. Trebuie sa umblu, asa c-o fac." A suferit o operatie la vezica biliara si o mai chinuie si meniscul de la unul din genunchi. Cu toate astea, la ora 9, ea incepe cea de-a doua tura, carand dupa ea un sac plin cu rumegus pana la gradina zoologica, pentru ca animalele trebuie sa traiasca in curatenie. In coliviile din fata azilului ciripesc o multime de pasari multicolore, "indispensabile", menite sa atraga privirile vizitatorilor. Cu multi ani in urma, aici, la Mohnesse (Westfalia), fusese o mica gospodarie taraneasca, care s-a transformat, intre timp, intr-un azil de batrani cu 52 de locatari, carora li se adauga, in functie de sezon, vreo 300-500 de animale, de la gugustiuci si pana la cai. Personal special nu exista, astfel ca batranii aflati inca in putere se ocupa ei insisi de curatarea grajdurilor si a coliviilor. "E o placere", spun ei. "Animalele sunt recunoscatoare." Faptul ca azilul particular condus de familia Muller a devenit o institutie-model se datoreaza, pur si simplu, intamplarii. Intr-o zi, s-a aciuiat aici un papagal. Vazand bucuria batranilor, directoarea a mai cumparat unul, apoi i-a indemnat pe locatari sa-si aduca cu ei cainii si pisicile, astfel ca, incet-incet, s-a dezvoltat, in paralel, un alt azil: pentru animalele nevandute in magazinele specializate, pentru veteranii gradinilor zoologice, pentru cainii si pisicile victime ale divorturilor sau schimbarilor de domiciliu.
Vara, curcanii si gastele impanzesc pajistea. De ele raspunde Ernst Stratmann, un barbat de 67 de ani, cu obrajii rotunzi si rumeni. "Tot eu ma ocup si de iepuri, porumbei si de cele doua iepe. Sunt agricultor de meserie", spune el mandru.
Aici, la azilul de batrani din Mohnesse (Germania), nimeni nu se simte inutil sau "bun de nimic". Calitatea vietii batranilor s-a ameliorat simtitor, dovada fiind cantitatea mica de medicamente consumate. Este limpede ca tocmai acesti oameni in varsta, ai caror ani de trait sunt limitati la numar, profita din plin de pe urma contactului cu animalele.
Dar un azil nu poate fi transformat cat ai bate din palme intr-un paradis cu animale. Si pentru ca bolnavii au mare nevoie de ele, mai nou se apeleaza foarte frecvent la o varianta putin costisitoare: animalele-vizitatori.
In Germania, aceste programe de vizite incep sa devina ceva obisnuit. In martie 2001, la Institutul pentru Instruire Sociala cu Animale din Hanovra a inceput - in premiera - un curs de perfectionare pentru "angajarea" animalelor in domenii precum pedagogia, activitatile sociale, terapia si ingrijirea bolnavilor.
Este foarte probabil ca, pe viitor, terapiile cu animale sa cunoasca o dezvoltare sensibila, mai cu seama daca se demonstreaza faptul ca ele aduc dupa sine o reducere substantiala a consumului de medicamente. Statisticienii americani au calculat deja: pentru fiecare pacient aflat in ingrijire la un azil de batrani care practica aceste terapii, cheltuielile zilnice se vor reduce cu circa 4 dolari. Iar savantii australieni au facut cunoscuta "valoarea" fictiva a milioanelor de caini si pisici existente in tara lor: conform statisticilor, stapanii acestora au mers - in medie - mai rar la doctor, au consumat medicamente mai putine, iar numarul internarilor in spitale a fost mai redus. Rezultatul: o economie anuala situata intre 400-800 milioane de dolari! Scepticii ar putea invoca - drept replica - muscaturile de caini sau alergiile provocate de blana animalelor. Oricum, delfinii Jeannie si Nickki, lama Angel, cainii si pisicile din azilele de batrani nu stiu nimic despre asemenea teorii "Homo sapiens". Ei continua sa se perfectioneze in biofilie, adica in legatura cu acele fiinte complicate, numite oameni, care-si imagineaza ca in viata totul depinde de cuvinte.
Traducere si adaptare
Rodica Demian