Fata cu voce de inger</b><b>Adriana Balint"Am venit! Sunt aici! Sunt o veste proaspata!"
Abia rasarita, ca o floare de primavara pe aria intelenita a muzicii pop romanesti, Adriana Balint, o ieseanca de numai 17 ani, imprastie arome si esente rare cu melodiile sale balsamice, numai bune de pus pe rani: rani de dragoste, de dor, de insingurare. Nascuta pe 19 ianuarie 1984, Adriana este un Capricorn incapatanat, in sensul pozitiv, adica tenace, statornic la drum. Iar drumul ei inseamna nu numai muzicile sale astrale, ci si arta. In care este implicata ca eleva in clasa a X-a la Liceul de Arta "Octav Bancila" din Iasi, sectia Design publicitar, avand mai multe participari la expozitii de pictura, grafica, sculptura. Este, de asemenea, eleva in anul Ii la Scoala Populara de Arta, clasa Titel Popovici. Are deja numeroase aparitii Tv, difuzari radio si videoclipuri ale pieselor sale, iar anul trecut a sustinut cateva recitaluri in sali din Bucuresti, Iasi, Sinaia si s-a calificat in primele 10 locuri la festivalul "Melodia Secolului", organizat de Tvr. A lansat de curand primul album personal, intitulat "Altceva". Si, intr-adevar, dupa ce o asculta, toata lumea spune: "Adriana?! Altceva!...".
"Era fascinant sa fii copil si sa canti in corul bisericii"
- Ei bine, Adriana, cum se vede viata cand ai 17 ani?
- Pare frumoasa! Muzica, designul, calatoriile mele astrale legate de patima compozitiei, fiorul aparitiilor scenice, picul de mandrie pe care-l am atunci cand vad clipurile mele pe posturile de televiziune si cand imi aud piesele difuzate la radio, familia care ma sustine si-mi e aproape - toate ma fac sa vad viata ca fiind o foarte frumoasa calatorie. Si daca ma intrebati ce "altceva" ofer eu spre deosebire de alti tineri reprezentanti ai muzicii actuale, am sa va spun ca va ofer din bucuria mea de a trai, pentru ca-mi place sa traiesc la 17 ani! Simt ca am mult de oferit si, daca nu era asa, stateam in camera mea si ma multumeam sa cant singura, pentru mine. Dar cred ca au nevoie si altii de mine, in sensul ca, daca muzica mea ofera o motivatie celor care in anumite momente nu mai gasesc resurse pentru a continua calatoria de care vorbeam, atunci mi-am atins scopul. Desi m-am maturizat foarte mult in anii din urma, datorita eforturilor sporite pe care mi le impun arta si muzica, sunt tot un copil si-mi place sa cred ca voi ramane asa.
- Se pare ca Iasul, cu parfumul lui patriarhal, ti-a marcat definitiv sensibilitatea. Lucru care se reflecta si in piesele tale deosebit de melodioase si de rezonante in plan spiritual.
- Nu sunt ieseanca get-beget - mama e din sud, din judetul Calarasi, iar tata - din Roman. Dar fiind orasul nasterii si al copilariei mele, Iasiul mi-a imprumutat ceva din profunzimea lui spirituala. El este, in primul rand, un oras istoric si cultural si, traind aici, nu ai cum sa nu imprumuti putin din aceasta aura a lui: imi sunt apropiate de suflet toate locurile istorice si de cultura din Iasi, din care m-am hranit spiritual, pregatindu-ma pentru devenirea mea artistica. Cand sunt in Bucuresti, ma simt dezorientata si speriata. Ma voi obisnui, sper, cu acest oras monstruos, pentru ca, de dragul carierei muzicale, dupa ce voi termina anul acesta scolar, ma voi muta, impreuna cu mama mea, in Capitala. Voi lasa Iasul meu drag si imi voi lasa, in primul rand, jumatate de familie acolo, adica pe sora mea si pe tatal meu (mai am o sora mai mare decat mine, care e studenta la psihologie). E un sacrificiu pe care toti il fac de dragul meu.
- Cum ai ajuns sa canti, ce te-a indemnat sa alegi acest drum spinos: al afirmarii pe scena muzicii pop romanesti?
- De la 10 ani am inceput sa cant in corul bisericii catolice, pe care o frecventez in Iasi. Merg si acum, cand am timp, e atat de inaltator, imi place la nebunie atmosfera de acolo. Mama e ortodoxa, iar tata - catolic, si eu sunt o credincioasa convinsa, avand o educatie religioasa din familie. Mergeam la biserica inca de mica, de la 5-6 ani, de cand am descoperit ca acolo ma simt bine si imi gaseam si prieteni adevarati, copii din familii bune ale Iasului. Ma simteam deosebita mergand acolo, era fascinant sa fii copil si sa canti in corul bisericii, te spiritualiza in mod deosebit lucrul acesta (am ajuns chiar solista a corului, la un moment dat). Este un ritual intreg pentru fiecare liturghie de duminica sau de sarbatorile de peste an si e superb sa participi, cantand la celebrarea lor. Apoi, era pregatirea speciala a colindelor de Craciun, cand, plini de emotie, mergeam pe la toate catedralele din oras, chiar si la cele ortodoxe, si sustineam concerte. Era foarte frumos si imi vor lipsi aceste preocupari atunci cand ma voi muta in Bucuresti. Practica in corul bisericii si experientele spirituale traite acolo mi-au educat modul de emisie vocala si de transmitere a emotiei catre public, atunci cand sunt pe scena. Si, chiar daca pe atunci eram doar un copil, mi-au dat tonul pentru viata, pentru pasiunea pe care am facut-o pentru muzica. Am facut si putin balet cand eram mica si, pentru cativa ani, la inceput, am cantat muzica folk - doar eu cu chitara (am participat la cateva festivaluri folk). Abia in anii din urma, spre surpriza tuturor celor care ma cunosteau (parinti, colegi, prieteni), am inceput sa compun in maniera pop. M-am decis abia acum sa prezint publicului compozitiile mele si ma bucur ca ele au un asemenea succes.
"Cred in comunicarea la nivel astral"
- Cand ai timp sa compui (cred ca scoala iti ocupa destul de mult timp)? Cum iti imparti ziua?
- Ma trezesc la 6.30 dimineata, scoala si studiul imi ocupa aproape toata ziua, mai ales cand trebuie sa recuperez lectiile de la colegi, pentru atunci cand calatoresc intre Bucuresti si Iasi. Invatatura e pe primul loc si ma impart cu dificultate intre scoala si muzica. Uneori, le fac pe amandoua deodata, adica in timp ce stau la planseta (si sunt in stare sa stau si cate 18 ore pe planseta - cam atat dureaza un proiect la design), ascult multa muzica, fac vocalize, imi notez fraze muzicale care-mi vin in minte, schitez o melodie noua. Compun destul de usor, imi vin usor ideile, mi se transmit cumva, pe "firul scurt", noaptea. Stau, uneori, doua-trei saptamani si nu "produc" nimic, ca sa vina o noapte in care primesc tot cantecul, cu melodie si text, printr-un fel de convorbire celesta cu muza mea. Cred in comunicarea la nivel astral, desi nu am o practica de genul acesta, ci cred doar in Dumnezeu, asa cum am fost invatata in familie. Nu stiu cum sa explic faptul ca aud melodiile in minte: vin bucati destul de mari, calupuri, cu text cu tot, uneori - le captez din univers, bucati destul de mari, care anticipeaza o piesa. Dupa ce am tema muzicala, pe ea incep sa "brodez": ma duc la chitara si incep sa o dezvolt, sa gasesc acordurile potrivite. Si speculez ideea pana ce ajung cu piesa in faza finala. Nu-mi place sa las ceva neterminat.
- Compozitiile tale sunt in zona pop, un gen care, aparent, nu prea pasioneaza generatia tanara de astazi. Ce alimenteaza la tine aceasta doza serioasa de lirism, de romantism?
- Nu-mi place ceea ce se face in ziua de azi in materie de muzica - hip-hop, techno, grunge -, e prea mare galagie. Eu ascult Celine Dion (o ador!), Mariah Carey, Whitney Houston, Shakira, Jewel, Enia, Cranberries, The Corrs, Savage Garden. Sunt o persoana care merge pe emotie si tinerii din ziua de astazi nu mi se par destul de echilibrati, mi se par cam labili psihic: nu au o motivatie, tipa degeaba, sunt galagiosi aiurea, pierd esenta, de fapt. Vreau sa le-o arat eu si lor, daca am gasit-o. In general, ma inspira dragostea, desi multi ma intreaba daca am fost pana la aceasta varsta indragostita de atatea ori, incat sa scriu despre dragoste. Nu e neaparat asta, ci, pur si simplu, ma uit in jur si sunt foarte receptiva la dramele celor din jurul meu - la momentele lor de fericire si de deznadejde, incercand sa sublimez aceste trairi in cantecele mele. Sunt foarte sensibila si captez imediat undele de acest fel, pe care le emit cei din jurul meu, sunt un receptor puternic. Unii ar putea crede ca sunt o melancolica singuratica, dar, de fapt, sunt foarte vesela, desi, aparent, timida; am foarte multi prieteni si rad foarte mult, sunt foarte zapacita si foarte nebunatica. Colegii ma priveau la inceput ca pe o tocilara, dar eu nu toceam, ci imi placea foarte mult sa invat si mai ales sa invat logic, de aceea asimilez repede. Ba, mai mult, colegii mei nu au stiut nimic despre preocuparile mele muzicale, desi mai cantam din cand in cand, mai faceam vocalize prin clasa, asa cum fac toti copiii, dar nu au stiut ca iau in serios aceasta cariera.
- Ai fost descoperita si lansata de un producator deja recunoscut ca avand "mana buna": Fundatia "Phoenix". Cum ai ajuns acolo?
- Intr-o buna zi, anul trecut, am luat o caseta demo (cateva piese voce-chitara), numarul de telefon al fundatiei, pe care mi-l daduse o prietena care lucra la Radio Contact din Iasi, am luat-o pe mama (care m-a sustinut dintotdeauna in dorinta mea de a canta) si am urcat in trenul de Bucuresti, convinsa ca fac ceea ce trebuie. Cei de la fundatie au fost placut surprinsi, se pare, de muzica mea. Au spus: "Da, asta e altceva!". (Si "Altceva" a ramas si numele acestui prim album al meu.) Lucrurile s-au legat foarte repede, un orchestrator de mare talent - Petre Cotarcea - s-a apucat imediat de treaba, cu mare seriozitate si nerabdare. Mi-a facut niste orchestratii extraordinare, foarte elaborate, care m-au inspirat si pe mine ulterior, cand am completat vocile aditionale in studio. Mi-a placut la nebunie sa lucrez la acest album. Veneam la Bucuresti impreuna cu mama, in fiecare weekend, cu trenul de noapte, vineri spre sambata, cu o noua piesa pe care o lucram in studio, si tot asa, pana s-au facut noua, pentru ca a zecea piesa de pe album este o reinterpretare dupa "Emotie de toamna" a lui Cornel Fugaru. Duminica inregistram si apoi plecam din nou cu trenul de noapte. Cat timp stateam in studio, mama sedea pe un scaunel si citea presa, de sambata seara pana duminica la doua dupa-amiaza, cand terminam. Nu m-am gandit ca o sa ajung la stilul acesta, pop cu influente celtice, categorisit ca pop irlandez acum (asa cum exista si pop britanic, si pop american), eu am facut doar ce am simtit.
- Din cauza acestor influente, esti alaturata trupei Taxi, cu al carei solist vocal ai fost comparata inca de la inceput.
- Dan Teodorescu, solistul de la Taxi, a ascultat albumul meu si a avut o senzatie foarte ciudata, de deja-vu. Imi place foarte mult vocea lui si stilul meu a fost asemanat cu al lui. Se pare ca exista niste corespondente crestine si mitologice intre noi, romanii si irlandezii - celtii. Se pare ca cele mai vechi vetre crestine sunt in Romania si in Irlanda.
- Vorbeste-mi despre pasiunea ta pentru "animalute".
- Am avut acasa, pe rand, vreo doi-trei iepurasi si pisici vreo cinci, si hamsteri, si catei, si pui de gaina si de rata. Mi-ar trebui o casa imensa, ca sa pot tine toate animalutele pe care mi le doresc. Necuvantatoarele ne dau, de multe ori, lectii de bun simt.
- Primul pas a fost facut - primul album a fost lansat. Ce ti-ai propus sa faci de-acum inainte?
- Voi sustine un turneu de promovare a albumului in orasele mari din tara. Voi compune - am idei noi. Incerc sa imaginez si sa pregatesc noi aparitii scenice. Daca am 20 de admiratori care sa fie trup si suflet alaturi de mine la concertele mele, e perfect. Dar sunt mai multi si asta ma bucura. Voi pregati concertele pe care le voi sustine la vara, si din toamna ma voi muta in Bucuresti. Dupa ce voi termina liceul, voi face si Academia de Arte Plastice. Imi place foarte mult esteticul, designul publicitar este specialitatea mea si mi-ar placea sa lucrez in redactia unei reviste, sa asigur grafica, sau in televiziune, ca director de imagine. Cu timpul, poate am sa fac si Academia de Teatru, mi-ar placea foarte mult. Emotia mea artistica, pe care reusesc sa o transmit publicului, este cea care conteaza. Sper ca el sa ma placa, timida sau zapacita, asa cum sunt si cum ma face sa fiu arta mea. Nu vreau sa devin o imagine contrafacuta, sper sa-mi ramana neatinsa naturaletea varstei de acum. Am venit! Sunt aici! Sunt o veste proaspata!
Corina Pavel
Fotografii de Cristian Lisacovschi