Mica Enciclopedie AsIstoricul
Sfintelor Pasti- De la intuneric la lumina. De la moarte la viata. De la ura la pacea universala -
Principala sarbatoare crestina, semnificand Invierea Domnului nostru Iisus Hristos (dupa ce in numele iubirii pentru oameni s-a lasat umilit, torturat si sacrificat), Pastile reprezinta un complex de ritualuri si sarbatori stravechi, a caror poveste incepe din preistorie, dar capata valoare adanc umana o data cu trecerea Fiului Domnului prin aceasta lume.
Originea si datarea Pastelui evreiesc si a celui crestin
Cuvantul ebraic pasa"h inseamna trecere, scapare, eliberare. Grecii au preluat cuvantul, dandu-i forma Pascha, latinii Paschae, si de aici, in romaneste - Pasti. Fiind un nume plural, se poate folosi si mai vechea forma de Pasti in loc de Paste, forma care s-a incetatenit (plurale fiind si Paques - in franceza sau Ostern - in germana).
Peste o preistorica sarbatoare pastorala a evreilor, in cinstea unei zeite a lunii, s-a suprapus cea istorica: fuga lor din Egipt, trecand Marea Rosie, ale carei valuri s-au dat la o parte din calea lor prin vointa divina. Se celebra in noaptea de 14/15 Nisan (aproximativ aprilie) - in perioada de luna plina, prin sacrificiul ritual al mielului, in amintirea poruncii dumnezeiesti - ca in fiecare familie evreiasca din Egipt sa fie sacrificat un miel, cu sangele caruia sa se insemneze casele, pentru a fi protejate de ciuma care avea sa se abata asupra egiptenilor. El era mancat cu "ierburi amare" (la noi - stevie, spanac si stufat), pentru a nu uita amaraciunile indurate in robie. Ritualul pascal era asociat si cu sarbatoarea Azimilor, incepand din 15 Nisan, celebrata in amintirea grabei cu care, fugind din Egipt, evreii au copt paine nedospita (azima, in greceste - fara drojdie). De altfel, aceasta traditie s-a pastrat la noi nu numai pe cale religioasa: eroul basmelor noastre, pornind la drumul sau initiatic capata o azima de la mama sa.
In calendarul crestin, Pastile, aceasta "trecere", a capatat sensul simbolic de trecere de la moarte la viata, prin jertfa lui Iisus care a patimit si a murit in locul nostru. El este Mielul care ia asupra lui pacatul lumii, devenit astfel "Pastele nostru Hristos, Care S-a jertfit pentru noi", iar Sabatul, sambata de odihna a mozaicilor, a fost inlocuit cu Duminica - ziua Domnului, instituita ca zi de odihna pentru crestini abia in secolul al Iv-lea de catre Imparatul Constantin cel Mare.
Pastele evreilor se celebreaza in ultima zi inainte de prima luna plina de dupa echinoctiu, iar cel crestin, dupa regula stabilita la Sinodul ecumenic de la Niceea (325), se serbeaza in duminica de dupa luna plina, care urmeaza echinoctiului de primavara (fixat de Sinod la 21 martie). Dar, din cauza ca Biserica Ortodoxa continua sa dateze Pastile dupa vechiul Calendar Iulian - ramas in urma cu 13 zile fata de Calendarul Gregorian - adoptat inca din anul 1582 de catre Biserica Catolica, Pastele poate cadea la catolici intre 22 martie si 25 aprilie, iar la ortodocsi - intre 4 aprilie si 8 mai. In caz de coincidenta cu cel iudaic, Pastele crestin se amana pe duminica urmatoare.
Aceasta revendicare diferita a lui Hristos de catre cele doua Biserici crestine (ca sa nu mai vorbim si de secte) pare nu tocmai la locul ei, de vreme ce Pastele semnifica Invierea, si credem in acelasi Dumnezeu. Ca sa nu mai vorbim de iregularitatile aparute in calculul calendarului si al datei Pastelui (stabilita, anual, de Patriarhul din Alexandria). Sesizand discordanta, bisericile discuta in prezent posibilitatea celebrarii Pastelui in aceeasi duminica.
"Anul Mic" la romani. Saptamana Intunecata si Saptamana Luminata
Asa cum, in Calendarul Popular, Anul Nou Agrar incepe la echinoctiul de primavara, iar Anul Nou Pastoral, la Sangiorz (Sf. Gheorghe), se poate spune ca Anul Ritual Crestin incepe in Duminica Invierii, socotita in popor ca sfarsit si inceput de ciclu calendaristic, urmand arhaicul model al mortii si reinvierii naturii, prin sacrificiul divinitatii. El a fost calculat dupa stravechiul an lunar (nu solar), pe care-l aveau mai toate vechile populatii, inclusiv dacii. Luna isi schimba in fiecare noapte forma, iar fazele ei sunt mai usor observabile. Dezavantajul era ca anul lunar ramanea in urma celui solar. Cu tot adaosul anual, alternativ, a cate 22 de zile dupa 23 februarie si a 23 de zile dupa 24 februarie, inainte de introducerea Calendarului Iulian, anul lunar tot ramanea in urma cu zece zile. Insa in calendarele populare, "batranesti", corecturile se faceau si dupa semnele oferite de natura cosmica, vegetala si animala.
Acest an nou crestin, numit in popor si "Anul Mic", este de fapt o perioada binar structurata: Saptamana Intunecata (Saptamana Patimilor) si Saptamana Luminata (cea de dupa Inviere).
Aceste doua saptamani, cu centrul la Pasti, sunt incadrate ca un tablou de cele doua rame: Floriile si Duminica Tomii. Anul Mic cuprinde 12 zile, model, in mic, al celor 12 luni. Perioada cumuleaza o serie de evenimente pornind de dupa Florii, care este momentul de maxim triumf al intrarii Domnului in Ierusalim, pentru sarbatoarea Pastilor, insotit de mii de oameni si intampinat cu osanale de alte multe mii fluturand ramuri de finic (ramura de palmier sau curmal simbolizand triumful, regenerarea, nemurirea), dar facandu-si multi dusmani din cei alungati din templu care "vindeau si cumparau" ("Casa Mea - casa de rugaciune se va chema, iar voi ati facut-o pestera de talhari!"), din arhierei si carturari invidiosi, care au hotarat pierderea lui Iisus. Urmeaza: Ultima Cina cu Apostolii - Cina cea de Taina - cand anunta ca unul din cei de fata il va vinde; "Sarutul lui Iuda" - perfidul semn al recunoasterii lui Iisus, arestat in gradina Ghetsimani; ducerea Lui, in timpul noptii, inaintea arhiereilor Anna si Caiafa; aducerea Lui in fata sinedriului care cauta marturii mincinoase pentru a-L condamna, acuzandu-L ca se declara "Hristosul" -Fiul lui Dumnezeu, motivul condamnarii fiindu-le oferit de insusi Iisus, prin recunoastere; Vineri este ziua in care este adus in fata lui Pilat (care avea puterea de a ierta un condamnat inaintea Pastilor), cand, cu toate incercarile acestuia de a-L salva, poporul instigat de arhierei a cerut rastignirea Lui si eliberarea talharului Baraba; urmeaza celebra "spalare a mainilor", Pilat spunand: "Nevinovat sunt de sangele Dreptului Acestuia!", poporul raspunzand: "Sangele lui asupra noastra si asupra copiilor nostri!" (legenda spune ca in momentul acela toate lucrurile din casele prigonitorilor Fiului Domnului s-au inrosit ca sangele - printre ele si ouale); urmeaza intrevederea cu Irod, intoarcerea in pretoriu, unde, condamnat la rastignire, au inceput sirul umilintelor, batjocurilor: imbracatul in hlamida rosie, cununa de spini, biciuirea, drumul crucii. I-au dat sa bea vin amestecat cu fiere, scriind pe cruce initialele Inri (Iisus Nazarineanul Regele Iudeilor); dupa rastignire, de la ceasul al saselea s-a facut intuneric peste tot pamantul pana la ceasul al noualea, cand Iisus a strigat cu glas mare: "Eli, Eli, lama sabahtani?" (Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai parasit?) Sambata, 15 Nisan, de sarbatoarea Azimilor, este pus in mormant. Duminica, Maria Magdalena si cealalta Marie au gasit mormantul gol, iar Ingerul Domnului le-a dezvaluit taina Invierii, Insusi Iisus aratandu-li-se pe drum. Celor unsprezece ucenici Li s-a infatisat pe muntele din Galileea, spunandu-le: "Invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui, Fiului si Sfantului Duh, sa pazeasca toate cate v-am poruncit. Si, iata, Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului. Amin!". Va urma Inaltarea la cer dupa 40 de zile de la Inviere.
Legenda oualor rosii
In imaginatia poporului, aceasta poveste se proiecteaza cosmic in natura: in Saptamana Intunecata, raul pare a-si desfasura aripile asupra omenirii, timpul agonizeaza, degradandu-se treptat si gata sa moara in noaptea care precede Joia Mare, cand isi face aparitia Joimarita - zeita autohtona a mortii, infatisata ca stafie, cu cap diform, par imens despletit, cu dintii mari, baba zmeoaica, duh necurat sau deghizata intr-o cersetoare in zdrente. Mortii se intorc printre vii, se acorda o grija sporita practicilor de pomenire a mosilor (spiritele mortilor) care se intorc in fiecare an la casa unde au vietuit, unde asteapta 48 sau 50 de zile pana la Mosii de Vara, din sambata de dinaintea Duminicii Mari a Rusaliilor (de altfel, semnificatia "Mesei Tacerii" a lui Brancusi, masa rotunda si joasa cu 12 scaune, urmeaza credinta ca spiritele mortilor se intalnesc la aceasta cina, unde li se lasa farfurii cu mancare pentru pomana, scaune pentru odihna, focuri pentru a se incalzi). Tot acum, se intampla fenomene extraordinare ca: deschiderea mormintelor, dar si deschiderea cerului, deschiderea usilor iadului, dar si ale raiului, vorbitul animalelor, arderea comorilor. Acest intuneric provocat de patimile, moartea si inmormantarea lui Iisus nu va fi alungat decat de luminile Invierii Mantuitorului. Dupa acest "spatiu negru" dintre sarbatoarea naturii, Floriile, si cea a sufletului, Pastele, va urma Saptamana Luminata, care se incheie in ajunul Duminicii Tomii.
Praznuirea Pastilor este precedata de perioada de smerenie de 7 saptamani a Postului cel Mare, doua asa-numite dezlegari la peste de Bunavestire si de Florii. Acest sacrificiu ritual al pestelui reprezinta o impartasire simbolica din trupul lui Hristos, intrucat pestele a fost primul simbol de recunoastere intre crestini pe timpul persecutiilor (crucea devenind abia ulterior simbol al crestinismului). Cuvantul grecesc ihtys a fost interpretat drept o ideograma in care cele cinci litere reprezentau initiala cate unui cuvant din sintagma: I-Iesous, H-Hristos, Th-Theou, Y-Yios, S-Soter (Iisus Hristos al Domnului Fiu, Mantuitorul).
Mancarurile rituale de Pasti sunt pasca, mielul, colacii si mai cu seama oul de Pasti. O legenda ne spune ca, dupa rastignire, in noaptea de sambata spre duminica, Pilat, invitat la un ospat dat in cinstea lui de mai-marii evreilor, ingandurat si indurerat, tinea un ou in mana. Tocmai in acel moment, un centurion navali in sala, strigand inspaimantat: "Hristos a inviat!". Sceptic, ca orice aristocrat roman care nu mai credea de mult in zei si minuni, Pilat a replicat: "O sa invie, cand se va inrosi oul acesta". Si oul s-a inrosit pe data. Minunea l-a facut pe roman sa scape oul din mana. De atunci, se zice, a ramas obiceiul ciocnitului oualor rosii. De fapt, este vorba de substituirea simbolica a sacrificiului prin lovirea oualor in cap. Mai glasuieste legenda ca, in dimineata Duminicii de dupa Inviere, o frumoasa copila, cu poala plina de oua, mergea catre piata din Ierusalim pentru a le vinde. Intalnindu-se pe drum cu un tanar evreu de vita nobila, impresionat de vestea pe care abia o aflase, ii spuse, in loc de buna ziua, "Hristos a Inviat!". De atunci a ramas obiceiul ca oamenii sa se salute la Inviere cu aceste vorbe.
Incondeierea si colorarea oualor de Pasti au fost ridicate de taranul roman la rangul unei adevarate arte. Numeroase modele de oua, specifice tuturor zonelor locuite de romani, reprezinta un adevarat cod religios, moral, patriotic, estetic. Numele acestor modele vorbesc de la sine: Ochiul lui Dumnezeu, Floarea cinstei, Cumpana dreptatii, Steaua noastra, Calea ratacita, Luceafarul, Grau inspicat, Crucea imbracata in argint etc.
Pentru a intampina in deplina curatenie morala, sufleteasca aceasta innoire a lumii - Ziua Luminata a Invierii Domnului, s-ar cuveni ca toti crestinii sa se impartaseasca si sa se spovedeasca. Impartasania, cuminecatura sau euharistia constau in vinul care, prin rugaciunea preotului, reprezinta sangele lui Hristos, si din prescura sau anafura reprezentand trupul Lui. Spovedania reprezinta inca o mare problema pentru lumea contemporana...Mihail Albin Popescu
(Imagini din "Atlas Biblic", Editura "Aquila "93")