Editorial

Redactia
S-a rasturnat carul cu (pri)boi. Ultimele saptamani au fost dominate de scandaluri legate de mostenirea grea a Securitatii. Cu toate ca au trecut mai bine de unsprezece ani de la prabusirea comunismului, romanii sunt indecisi in atitudinea fata de fosta politie politica a regimului comunist totalita...

S-a rasturnat carul cu (pri)boi

Ultimele saptamani au fost dominate de scandaluri legate de mostenirea grea a Securitatii. Cu toate ca au trecut mai bine de unsprezece ani de la prabusirea comunismului, romanii sunt indecisi in atitudinea fata de fosta politie politica a regimului comunist totalitar. In mod normal, ar fi trebuit sa facem si noi precum in alte tari foste comuniste (cu exceptia fostelor republici sovietice) si sa adoptam masuri pentru accesul rapid la arhive si la lustratie. Masurile de prevedere impotriva fostilor membri ai nomenclaturii si Securitatii ar fi avut sens in primii doi ani de dupa caderea comunismului. Iar lustratia ar fi trebuit sa tina cont de drepturile omului si sa dea posibilitatea ca, in mod individual, fiecare fost membru al conducerii P.C.R. si al politiei politice sa isi sustina in justitie nevinovatia. Doar cei vinovati de anumite delicte ar fi trebuit pedepsiti sau tinuti o vreme departe de putere. Aceasta nu i-ar fi impiedicat sa intre in sfera afacerilor - ceea ce, de fapt, s-a si intamplat cu multi. Daca acest lucru nu s-a petrecut, se putea face altceva. Se putea trece, cu intelepciune si tact, la un fel de reconciliere nationala intre numerosii reprezentanti ai fostului P.C.R. si noile forte democratice (fara a-i include aici pe cei vinovati de crime, abuzuri, coruptie etc.). Nici acest lucru nu s-a intamplat. Iata de ce suntem acum in situatia de a purta o inutila povara a trecutului. Aceasta nu ii impiedica pe fostii securisti sa intre in Parlament. In schimb, impiedica deconspirarea celor mai primejdiosi agenti, mai ales daca au ramas activi. Iar povara cea mai grea cade exact asupra celor care, in multe cazuri, au fost siliti (ca victime sau persecutati) sa semneze un act de colaborare sau chiar sa colaboreze cu anumite departamente ale Securitatii. Cazul cel mai recent este al fostului senator liberal (si lider mason) Dan Amedeu Lazarescu. In timp ce fostul inalt ofiter de Securitate Ristea Priboi declara ca a servit mereu "interesele majore ale tarii", Lazarescu este facut "securist", desi colaborarea sa a tinut de aspecte externe. El raporta cu privire la anumite amenintari de securitate la adresa suveranitatii Romaniei. Oare cati cetateni de bunacredinta, chiar anticomunisti, nu s-ar fi ingrijorat daca ar fi avut stiinta de actiuni externe impotriva propriei tari?
Cu cateva zile inainte de publicarea ultimei liste de catre Cnsas, deputatul Ristea Priboi si-a dat demisia din fruntea Comisiei Parlamentare de Control a Sie. Protestele (repetate), facute in Parlament de catre senatorul liberal Radu F. Alexandru, au gasit un ecou extraordinar in presa. In stilul propriu, nu neaparat intotdeauna din spirit civic, presa a dat cazului Priboi o amploare de care Puterea nu a putut sa faca abstractie. In ciuda a ceea ce a declarat demisionarul, plecarea sa nu a fost provocata de cine stie ce interese politice obscure, ci mai ales de numeroasele semnale de ingrijorare venite in special din partea Nato (ca organizatie politico-militara impotriva careia Die lupta in Razboiul Rece), precum si a tarilor occidentale membre ale organizatiei nord-atlantice. Priboi a avut insa dreptate intr-o singura privinta. Sacrificarea sa a fost facuta la schimb cu renuntarea la planul Palatului Cotroceni cu privire la Comunitatea de Informatii. Declaratiile presedintelui Iliescu impotriva acestei idei vin in contradictie cu logica lucrurilor. Principalul consilier prezidential Talpes nu putea sa vina cu un asemenea proiect, fara ca seful sau direct (presedintele tarii) sa nu stie si sa nu il aprobe.
Spre deosebire de majoritatea celor care lucreaza in aceasta zona de competenta (aparare si siguranta nationala), consilierul Talpes vine pe linie profesionala din cadrul Armatei. Mai precis, el a lucrat ca cercetator in cadrul Institutului de Istorie Militara. Iliescu a avut inspiratia de a promova de-a lungul anilor cadre provenite din filiera istoricilor militari. Or, unul dintre principalele conflicte surde din vremea comunismului a fost acela dintre Armata si Securitate. Chiar daca acest lucru nu se mai recunoaste acum, in decembrie 1989, Armata a trecut de partea revolutiei, ceea ce a inclinat in mod decisiv balanta, in timp ce Securitatea a inceput sa lupte impotriva revolutiei si a noii Puteri. Ca dovada ca ea a fost desfiintata de indata ce noua Putere s-a instalat. Pana la reorganizarea noilor servicii de informatii, fostele cadre din toate departamentele Securitatii au trecut sub controlul armatei. Lupta dintre Securitate si Armata a continuat de atunci incoace. In putinele procese finalizate cu privire la incercarile de reprimare a revolutiei, majoritatea celor condamnati au fost din cadrul armatei. In ciuda acestui lucru, populatia Romaniei continua sa aiba incredere in armata. Nu am auzit inca nici o singura persoana normala la minte care sa aiba incredere in serviciile de informatii. Serviciile nu au dovedit ca se poate avea incredere in ele. Inca nu. Respingerea proiectului Talpes de constituire a unei comunitati de informatii este de fapt o reactie a fostilor securisti impotriva ideii ca un om provenit din cadrul armatei sa controleze aceste servicii. Presedintele Iliescu pare a fi cazut in plasa de a accepta un schimb pagubos: sacrificarea lui Priboi (care era oricum prost vazut la Nato, in S.U.A. si in alte capitale) in schimbul renuntarii la controlul comunitatii de informatii de catre Talpes (general de armata si fost director al Sie).
Demisia lui Priboi din fruntea comisiei de control Sie este un gest neterminat. In fond, acest om a mintit in fata intregii tari, atunci cand a jurat ca nu a fost colaborator al Securitatii. Cand senatorul Alexandru a aruncat bomba cu privire la trecutul fostului ofiter Die, acesta a raspuns cu cinism ca el nu a fost "colaborator" al Securitatii, ci ofiter al acesteia. A fi fost lucrator al Securitatii a fost intotdeauna mai rau decat a fi fost colaborator sau informator al acesteia. Dar fostii ofiteri securisti sunt recompensati, in timp ce o parte a victimelor acesteia ajung sub oprobriul presei si al unei parti a opiniei publice. Or, tocmai aceasta a fost victoria securistilor din Parlament si din alte pozitii asupra legii pentru accesul la dosare si deconspirarea Securitatii ca politie politica: de a nu permite ca bratul lung al legii sa ajunga la ei. Dupa ce a mintit sub juramant si a fost dovedit ca mincinos, Priboi trebuia sa isi dea demisia din Parlamentul Romaniei. Cu siguranta ca are cine sa ii ia locul: urmatorul de pe lista electorala a Pdsr. Locul lui Priboi nu este in Parlamentul Romaniei. El nu are ce sa caute acolo nu pentru ca a fost securist - unii parlamentari Prm isi fac un titlu de mandrie din acest trecut -, ci pentru ca a mintit. Ma mira faptul ca senatorul Radu F. Alexandru nu si-a dus pana la capat demersul inceput, care ar fi trebuit sa se finalizeze cu cererea demisiei lui Priboi din Parlamentul Romaniei. Dar cum sa ceri unui politician roman sa demisioneze pe motiv de onoare? In lista pe care Cnsas o publica acum, reiese in mod clar ca Priboi a facut politie politica. Este un motiv in plus pentru a cere aceasta demisie. Criteriul nu mai este ce ai facut in trecut, ci faptul ca ai mintit in legatura cu asta. Or, conform moralei crestine, cine a mintit o data poate minti de mai multe ori, iar cine minte poate comite si alte fapte care sunt impotriva celor zece porunci divine. Daca nu rastorni carul cu (Pri)boi, el da peste tine.Dan Pavel