Acasa

Redactia
Vrajitoarele de pe Valea Cosaului- in evocarea lui Cornel Ivanciuc -. Porti maramuresene ca niste arcuri de triumf. Case vechi de sute de ani si turle ascutite, ce par a sprijini tavanul cerului. Civilizatia lemnului si rafinamentul simplitatii. Ca o tara in alta tara, Maramuresul nu se lasa lesne d...

Vrajitoarele de pe Valea Cosaului- in evocarea lui Cornel Ivanciuc -

Porti maramuresene ca niste arcuri de triumf. Case vechi de sute de ani si turle ascutite, ce par a sprijini tavanul cerului. Civilizatia lemnului si rafinamentul simplitatii. Ca o tara in alta tara, Maramuresul nu se lasa lesne descoperit. Se apara in ascunzisuri si interdictii, in taine si facaturi stiute doar de "mesteroaice", de vrajitoare, de cei initiati in magia traditiei. Modernitatea e o rugina harnica si perfida. Tot mai turistic si mai falos in acareturi, vechiul Maramures dispare sub ochii nostri - incet, nezgomotos, ireversibil. Ici-colo se mai pastreaza cate ceva, ca poza de nunta a bunicului, aninata de perete - obiceiuri si povesti ciudate, descantece si eresuri pagane, mandria unor titluri nobiliare din care nu a mai ramas decat fala numelui nemesesc (Iuga, Roman, Ghiula), ceva hrisoave de intemeiere si portul manusilor albe, ca semn al contilor plugari.
Si totusi, mai sunt inca lucruri de vazut in Maramures. Mai sunt cotloane, palcuri de case si vai izolate, cum ar fi cea a Cosaului, acolo unde scriitorul si ziaristul Cornel Ivanciuc a zabovit ani la rand, descoperind intamplari si personaje fabuloase, rituri, descantece si vraji pastrate parca de la facerea lumii. Din goana autocarului, nu se vede mare lucru. Merita sa te opresti. Atat cat va mai fi, Maramuresul are multe sa spuna.

Cand zimbrii trageau la plug

- Cornel Ivanciuc, nu esti folclorist, dar scriitorul din tine nu te-a lasat sa treci indiferent pe langa ciudateniile acestei lumi, care este Maramuresul. Mai mult chiar, printre numeroasele meserii pe care le-ai practicat, a fost si cea de ghid tainic al unor etnografi si ziaristi straini. Pe toti i-ai dus cam in acelasi loc, pe Valea Cosaului. De ce aici, si nu in alta parte? Ce are Cosaul in plus fata de alte vai morosene?
- Cosaul este axa profunda, spirituala a Maramuresului. Incomparabil mai saraca si mai conservatoare, Valea Cosaului e inca memoria vie a locului - un spatiu greu accesibil si, prin urmare, la adapost de influentele straine si stricacioase din afara. Casele din barne si sita, portul de sarbatoare, portile triumfale, ba chiar si toponimele - toate vorbesc, spun ceva. De pilda, Breb (numele unui sat) vine de la "castor". Pana in secolul Xiii, aici au vietuit castorii - animale de apa care isi faceau cuiburi ca niste colibe inalte de peste doi metri. Le-au starpit austriecii intr-o cumplita campanie de exterminare, castorii fiind facuti vinovati de inundatiile ce aveau loc adeseori in zona. Tot aici a fost tara zimbrilor, ultimul fiind vanat in 1812 de catre un duce austriac, dupa ce taranii reusisera - cum spun documentele - sa imblanzeasca zimbrii, sa-i foloseasca la arat. Interesant este si boul, considerat de localnici animal sacru, singurul care - ca orice membru al familiei - primeste la marile sarbatori hrana sfintita, pasca adusa dimineata de la biserica. Ca si calul (alt animal legat de practici si simboluri sacre), boul impune o tehnica anume de crestere. Spre deosebire de alte zone, pe Valea Cosaului, taurul nu se castreaza. El nu trebuie sa sufere si de aceea se folosesc niste clesti speciali de strangere a testiculelor, clesti fixati cu un surub care se strange incet, de la zi la zi, in asa fel incat animalul sa se obisnuiasca progresiv cu durerea. Un alt animal important este vaca. Vrajile si furtul laptelui continua sa fie prezente masiv in Maramures.

Barbatul cu copite de cal

- Ce este cu acest furat al laptelui? Cat adevar, cata poveste ascunde aceasta practica magica?
- Am cunoscut si am discutat indelung pe aceasta tema cu mama Sica - cea mai grozava vrajitoare din satul Iapa. Ramasa vaduva de tanara, saraca si cu multi copii, mama Sica a inceput sa se initieze in tainele spiritismului. Cum sotul ii murise pe front, il chema adeseori sa discute si sa se sfatuiasca cu el. Dupa cum spunea mama Sica, barbatul venea imbracat in negru, cu palarie de grof in cap, ferches si zambitor, dar avea copite de cal. Venea cu o caleasca, o poftea pe femeie sa suie langa el, colindau orasul si apoi se iubeau pana dimineata intr-o rapa anume, la marginea Sighetului. Tot barbatul ei a dus-o intr-o noapte in albia Tisei si, aratandu-i un loc, a pus-o sa sape. Acolo a gasit scheletul unui ofiter rus si, alaturi, un cufar plin cu galbeni. Toata lumea din Valea Cosaului se intreba de unde putea sa aiba mama Sica atata avere: mai multe mori, vite, case si acareturi. Cum, dintr-o vadana saraca, ajunsese cea mai bogata femeie din zona? Nimeni nu s-a putut atinge de ea, nici macar comunistii. Intr-un tarziu, mama Sica a povestit si altora intamplarea. Deja era speriata. Barbatul devenea tot mai agresiv. Voia sa o duca cu el, nu o mai lasa sa doarma. Femeia slabise, era bantuita, n-avea liniste. Cu greu a scapat, facand un ritual special in biserica - un fel de exorcizare, despre care nu a vrut sa-mi vorbeasca. Era un secret teribil. Ei bine, mama Sica obisnuia sa fure laptele de la altii. Saraca fiind si cu multi copii, nu avea incotro. Mi-a aratat si mie cum proceda. Este un ritual aparte, plin de incantatii, de formule secrete. Dupa ce se scot niste daruri si se invart oalele din casa intr-un anumit fel, se mangaie masa, asa cum se mangaie ugerul vacii, se loveste scurt cu dosul palmei, dupa care se mimeaza mulsul intr-o miscare lenta, coregrafica aproape. In clipa aceea, se produce un lucru incredibil: daca iesi in curte, vezi cum laptele vine ca un nor. Ca o ceata alburie se ridica din curtea celui furat si inainteaza coborand brusc spre casa celei care a savarsit vraja. Chiar daca e vorba de magie neagra, obiceiul e foarte prezent in Maramures, si acum. Sunt inca multe mesteroaie care stiu descantecul. Practic, la fiecare vad de apa, din 20 in 20 de kilometri, dai peste o mesteroaica.

Matraguna, Doamna Mare

- Insotind folcloristi straini, ai dat peste cel mai ciudat si, probabil, cel mai vechi obicei pagan: ritualul matragunei.
- Il insoteam pe folcloristul Patrique Weissbequer, care incerca sa refaca traseul si aria de raspandire a ritului matragunei, pornind din Tibet. Cu uimire, am constatat si eu ca acest obicei exista si in Maramures. El e mai putin cunoscut, avand niste interdictii cumplite. Nici un barbat nu are voie sa asiste la ritual. Cu apasate dimensiuni erotic-initiatice, practica matragunei sta sub semnul secretului absolut. Pe langa faptul ca nu orice mesteroaica poate face acest lucru, locul ales trebuie sa fie neaparat o padure surda - o padure fara zgomot. Orice sunet (de cocos, de latrat sau cantec de barbat) anuleaza vraja. In orice caz, imbracate in straie noi, femeile care participa la ritual trebuie sa fie tacute, vesele si pline de afectiune, sa mangaie tot ce intalnesc in cale: copii, animale, flori. N-am sa uit niciodata ce am vazut, impreuna cu Patrique, in padurea Costui, undeva intre Valea Izei si Valea Tisei. In fruntea alaiului mergea baba Nita. Ea trebuia sa aleaga matraguna inflorita si s-o descante. Ce spectacol tulburator! Trebuia sa o vezi pe baba Nita cum, alegand planta, cadea in genunchi, tremura, cadea in transa, o saruta ca pe un barbat, ii mangaia aproape erotic frunzele, isi cerea iertare ca o va rupe. Apoi, intr-o incantatie nedeslusita, incepea sa mimeze un act sexual, vorbindu-i plantei intruna si adresandu-i-se cu: "Doamna Mare", pentru a ajunge la radacina plantei, cu forma ei de femeie, de zeita nuda a fertilitatii. Alaturi, celelalte femei faceau acelasi lucru, dezbracandu-se pana la piele si incepand in cerc un dans de un erotism atroce, cu mangaieri lascive ale trupului si semne obscene. Trec peste ofrandele aduse (miere si un ban de argint), ingropate la radacina plantei. Important e faptul ca frunzele de matraguna nu trebuie sa mai vada lumina soarelui. Pastrate in san si apoi in pod, ele vrajesc barbatul dorit, il leaga, ii iau mintile, asa cum am vazut un caz la Sighet, un maistru de la Cpl - om serios cu familie si copii - care umbla innebunit dupa o taranca, nici tanara si nici frumoasa. Discutand cu femeia, la un moment dat ea s-a aplecat si, atunci, am zarit intre sani frunzele de matraguna. Cand am intrebat-o ce sunt acele frunze, femeia s-a facut palida si cu lacrimi in ochi m-a rugat sa nu mai spun la nimeni. Cred ca obiceiul acesta e destul de raspandit in Maramures. Iti dai seama imediat, vazand bujorii din obrajii unei fete. Intensitatea culorii iti arata ca fata a folosit frunze de matraguna, frunze care se dau si pe la ochi, marind pupila si oferindu-i o stralucire aparte, gratie atropinei si beladonei din planta. Culmea e ca si barbatii folosesc asemenea frunze - negustorii de vinuri, mai ales. Cateva frunze strecurate in butoi fac ca bodega negustorului sa fie plina de musterii. La tara, acolo unde sunt doua crasme alaturate, te miri de ce una e ticsita de oameni si alta goala. Batranii stiu si rad in barba.
- Vazand invazia cimentului si a sclipiciului in satele din Maramures, ma intreb daca toate lucrurile despre care vorbesti nu vor disparea in curand. De ce trebuie sa vina strainii sa scrie despre noi? De ce stim atat de putine despre noi insine?
- Nu cred ca ai dreptate! Au fost si sunt oameni minunati care au scris si au lasat marturie. Tache Papahagi, desi schiop si batran, s-a tarat din sat in sat si a scris, dupa 1924, istoria graiului maramuresean, a consemnat destule practici magice din zona. Francisc Nistor a lasat la Sighet un muzeu exceptional, opera continuata de profesorul Mihai Dancus. La Academie se pot cerceta studiile lui Valer Butura, care, printre altele, s-a ocupat si de practica matragunei. Mai sunt si azi oameni priceputi si pasionati. Raman, cu alte cuvinte, optimist - dovada si efortul revistei dvs. de a descoperi si promova serios si fara ostentatie valorile autentice romanesti. Paradoxal, saracia actuala conserva traditiile, stopeaza orgoliile si prostul gust. Saracia are avantajele ei. Bine ar fi sa luam aminte si sa invatam din greseli. Odata pierdut, trecutul nu se mai intoarce niciodata.
Sorin Preda
(Reproduceri din pictura naiva iugoslava)