Editorial

Redactia
Misterioasa disparitie a Opozitiei. Inca nu am trait destul ca sa vedem consecintele guvernarii coalitiei Cdr-Usd-Udmr, in perioada 1996-2000. Doar doua dintre acestea sunt mai vizibile: ascensiunea Prm la alegerile din 2000 si guvernarea fara Opozitie a Pdsr (acum Psd). Despre rezultatele electoral...

Misterioasa disparitie a Opozitiei

Inca nu am trait destul ca sa vedem consecintele guvernarii coalitiei Cdr-Usd-Udmr, in perioada 1996-2000. Doar doua dintre acestea sunt mai vizibile: ascensiunea Prm la alegerile din 2000 si guvernarea fara Opozitie a Pdsr (acum Psd). Despre rezultatele electorale ale partidului condus de Corneliu Vadim Tudor s-au scris destule, dar prea putine lucruri profunde. La fel, nu am prea citit analize temeinice sau explicatii convingatoare ale paradoxului guvernarii Psd, care pare ca nu are opozitie. Am respins si voi respinge mereu teoriile conspirationiste prostesti. Nu pentru ca nu ar exista o multime de conspiratii, ci pentru ca intr-o lume atat de complexa, precum cea in care traim, ele esueaza, in ultima instanta. Nu sunt dovezi convingatoare ca partidele istorice au fost infiltrate de conduceri parazitare, straine de coerenta lor interna si care le-ar fi condus pe acestea la anihilare sau in stare de noncombat. Paralelele care se fac intre situatia din Psdr-ul condus de Athanasiu catre autoanihilarea prin fuziunea cu Pdsr si ceea ce au facut Valeriu Stoica la Pnl sau Andrei Marga la Pntcd mi se par deplasate. Insa rolul celor trei partide istorice s-a diminuat. Nici alte partide de Opozitie nu pun problema partidului condus de primul-ministru. Udmr-ul pare remorcat deplin la interesele Psd, Prm-ul nu misca in front decat pentru a face cate un mic scandal, dar, in rest, voteaza disciplinat. Singur, Pd-ul lui Basescu mai face probleme unui partid care isi tot extinde influenta de cand a luat puterea.
Ideea unor institute privind transformarea Psd (Pdsr) intr-un partid-stat este aberanta. Partidul-stat este posibil doar intr-un regim totalitar (nazist sau comunist), in care pluralismul este interzis, iar partidul unic - obligatoriu. Cu toate acestea, ambitia partidului condus de Nastase de a domina tot mai mult administratia, Parlamentul, politica, imaginea publica este periculoasa pentru democratia romaneasca. Noul Partid Social Democrat se lauda zilele trecute cu cele 49 si 47 de procente de la Senat si Camera Deputatilor. Un raport bazat pe o analiza factuala a fost zilele trecute publicat de Uniunea Fortelor de Dreapta. Raportul Ufd a constatat ca, de un an si ceva incoace, de la alegerile locale, dar mai ales de noua luni, de cand Pdsr a castigat alegerile generale, o multime de primari au trecut la partidul de guvernamant, cu toate ca fusesera alesi in calitate de candidati ai Pnl, Pd, Pntcd, Ufd, ApR etc. Daca in iunie 2000, polul social-democrat castigase 1131 de mandate de primar (in orase si sate), acum Psd are 1677 de primari, ceea ce inseamna o crestere cu 49% fata de rezultatele initiale. In 22 de judete ale tarii, Psd detine mai mult de 50% din numarul total de primari, cu recorduri absolute in Buzau (90%), Vaslui (88%), Suceava (86%), Vrancea (85%), Valcea (82%) etc. Ar insemna sa ne amagim insa, daca am judeca doar dupa numarul de mandate de primari, pentru ca, daca la tara sunt cei mai multi primari Psd, marile orase ale tarii (Bucuresti, Iasi, Cluj, Timisoara, Brasov, Constanta) au rezistat pedeserizarii/ pesederizarii.
Din pacate pentru Romania, in ciuda faptului ca actuala guvernare se intareste din punctul de vedere al controlului, eficienta ei lasa de dorit. Eficienta guvernarii se va masura in functie de rezultatele in cursa pentru indeplinirea marilor obiective strategice ale Romaniei - care sunt integrarea in Nato si Ue, privatizarea economiei, dar, mai ales, ridicarea prosperitatii si a calitatii vietii populatiei. Or, estimarile tuturor organismelor internationale situeaza Romania pe locul codas sau pe ultimele locuri din Europa la toate obiectivele strategice. Si inainte de 1996, si inainte de 2000, opinia publica a fost extrem de optimista cu privire la cei care au guvernat, in sensul ca a inteles destul de greu ca era martora la niste fenomene de adancire a crizei. Si acum se intampla, din nefericire, la fel, in ciuda faptului ca actualii guvernanti par mai siguri pe ei, mai hotarati si chiar mai profesionisti. Daca situatia se va repeta, atunci toata pesederizarea la care asistam va echivala cu un dezastru. Pentru ca extrem de multi dintre concetatenii nostri vor fi crunt dezamagiti de cei aflati la guvernare, la fel ca inainte de alegerile din 1996 sau de cele din 2000. Prin urmare, vom asista din nou la pedepsirea celor de la Putere in mod drastic. Iar va fi o deplasare spectaculoasa a voturilor, deci o noua alternanta la guvernare, ceea ce nu este rau in sine. Dar daca marele castigator va fi Partidul Romania Mare, atunci cei care judeca rational si gandesc cu creierul inteleg de ce se prevede un dezastru.
Au mai existat doua ipostaze in care partidul care l-a adus la Putere pe Ion Iliescu s-a marit prea mult. In 1990, Frontul Salvarii Nationale a castigat 65% din voturi. Dar partidul (sau miscarea) era mult prea mare ca sa reziste, asa ca s-a rupt in doua - Pd (Roman) si Pdsr (Iliescu). Cu toate acestea, in 1992, partidul condus de Iliescu a castigat alegerile. Dupa ce a pierdut in 1996, partidul fostului presedinte s-a dovedit a fi prea mare pentru a rezista socului esecului electoral. Asa ca partidul s-a rupt din nou, in Pdsr si ApR (Melescanu). Acum, dupa unificarea cu Psdr, noul partid Psd a devenit din nou prea mare. Asa cum se intampla de obicei, cand o echipa nu este unitara; cand va aparea o aripa anti-Nastase, ea nu va fi tolerata, iar partidul se va rupe din nou. Un partid prea mare, ca un gigant cu picioarele de lut, nu poate rezista prea mult presiunii la care este supus si se farama. Este greu de stiut ce se va intampla dupa iesirea lui Iliescu din viata politica activa, dar este cert ca Adrian Nastase nu se va ridica niciodata la inaltimea predecesorului sau. Actualul prim-ministru este un om inteligent, ambitios, orgolios, pare ponderat, dar, din cand in cand, o ia razna. Iesirile sale din ultima vreme, in care a criticat toti vecinii Romaniei si s-a comportat ca un licean teribil si rasfatat, au dovedit ca premierul este departe de a fi omul de stat pe care il anuntau atatia. Or, daca Iliescu nu a rezistat provocarilor adresate de Roman si Melescanu, este greu de crezut ca Nastase va fi mai eficient. Cu cat va fi mai mare partidul, cu atat va fi mai greu de gestionat criza cu care se confrunta partidul. Chiar daca Nastase va ajunge presedintele Romaniei, nu se intrevede deocamdata nici un politician care sa tina Psd-ul in mana.
Partidele Opozitiei par a fi amutit. In loc sa fie pe faza si sa critice enormele gafe, erori si confuzii ale guvernantilor, ele par strivite de largirea amenintatoare a Psd. Nu este vorba de a face campanie electorala, ci de a sesiza in mod just acele erori sau de a da o mana de ajutor atunci cand partidul de guvernamant lucreaza in interesul general. Pana acum, nu am vazut asa ceva. Iar daca Psd se extinde, este si responsabilitatea celor care nu opun o rezistenta activa, inteligenta. Asa cum facea Pdsr cand a ajuns in Opozitie. Or, viitoarea guvernare se construieste prin ceea ce faci cand esti in Opozitie. Paradoxul actualei perioade democratice este ca atat cei de la Putere, cat si cei din Opozitie par mediocri, lipsiti de inspiratie si vlaga. Parca vad ca reapare ideea celei de-a treia cai. Care este o aberatie. Pentru ca in politica nu exista decat Putere si Opozitie. Restul e confuzie.Dan Pavel