Tranzitia romaneasca vazuta de peste AtlanticJohn I. BilcoConsultant pentru proiecte energetice, Los Angeles, Sua"Timp de aproape un deceniu, totul a fost in RomAnia <<prea devreme>>; dupa aceea, totul a devenit <<prea tarziu>>"
Maramureseanul John Bilco (Ioan Balcu) traieste in America de la inceputul anilor "80. Absolvent al Facultatii de Constructii din Bucuresti (1961), mare schior si fost jucator de baschet la echipa "stiinta", a lucrat o perioada ca inginer la Institutul de Educatie Fizica si a construit baza sportiva de schi din Parang, unde invata si se antreneaza si in prezent studentii bucuresteni. Dupa alte stagii in constructii sportive si in cercetare, reuseste sa ajunga in Sua, unde isi gaseste cu usurinta o slujba bine platita, de inginer proiectant in instalatii petroliere. In anii "90, obtine prin concurs pozitia de project manager pentru un important tronson al metroului din Los Angeles. Aceasta reusita este de fapt "floarea de la butoniera" a carierei sale transantlantice. Dupa retragerea la pensie, devine consultant in proiecte energetice si privatizare, calitate in care a incercat sa implice in afaceri cu americanii cateva mari companii de stat romanesti. Cu aceasta ocazie, bine-intentionatul consultant de peste Ocean s-a vazut confruntat cu situatii penibile si imposibile si a luat cunostinta de realitati pe care le credea disparute, odata cu evenimentele revolutionare din decembrie 1989. Astfel, romanul care a reusit sa vanda francezilor si italienilor instalatii petrolifere din Columbia si din alte tari ale Orientului Apropiat si ale Americii Latine nu a avut, oricat s-a straduit, nici un succes in Romania.
De la Sovrom la... Chevrom
V-am intalnit pentru prima oara in Bucuresti, in vara anului 1990. Erati optimist si foarte entuziasmat de schimbarile petrecute in Romania. Cum va imaginati la vremea aceea viitorul tarii?
Au fost vremuri naive, vremuri de mare entuziasm. Am convins foarte usor cateva companii americane sa vina sa investeasca in Romania. In "90 si "91 am facut naveta la Bucuresti, avand acces la cel mai inalt nivel politic (mai exact, la Petre Roman). Am adus, intre altele, marea companie Chevron, care ar fi dorit sa cumpere toata infrastructura de productie a tarii (care, oricum, ar fi reprezentat 2% din cifra de afaceri a companiei). Americanii doreau sa incerce chiar si o revigorare a puturilor secate de sovietici in anii "50-"60. Sovrom-urile sapasera puturi cu duiumul si exploatasera la sange tot ce s-a putut, fara a injecta nimic in loc, nici apa de mare, nici noroaie speciale, pentru a asigura conservarea si exploatarea rationala a zacamintelor si regenerarea lor. Am dorit, deci, sa facem trecerea de la Sovrom la Chevrom, cu o tehnologie pe care numai americanii o detin, aceea a exploatarii si conservarii rationale. Am fost primiti la Ministerul Industriilor si la Guvern, ni s-a zambit curtenitor, dar primul-ministru, monitorizat indeaproape de presedintele Iliescu, ne-a dat raspunsuri evazive si mi-a strecurat "printre randuri": "E totusi prea devreme, domnule!".
O alta companie americana, Enron, din Houston, a dorit sa preia comercializarea gazelor captate de platformele din Marea Neagra. A deschis chiar un birou la Bucuresti, dar, in urma neintelegerilor cu principalele companii de stat din domeniu, s-a retras. Ei au constatat cat de complicat e sa lucrezi in Romania, datorita mentalitatii directorilor acestor companii, care se comporta ca adevarati proprietari, vazandu-si amenintate pozitiile platite cu zeci si sute de milioane de lei pe luna, indiferent de profitul obtinut.
In fine, am insotit un grup de oameni de afaceri francezi, care doreau refacerea unor centrale termice construite de sovietici, proiect finantat de Banca Mondiala. N-am avut succes. Lucrurile s-au taraganat extrem de mult, iar francezii s-au retras in cele din urma.
"Romanii n-au ajuns inca la nivelul de a intelege ca lucrurile trebuie facute repede si bine"
Sunteti, deci, "romanul concret" din diaspora, care a dorit sa-si ajute tara. Mai mult, sunteti chiar "romanul ideal" de peste Ocean, despre care tot vorbesc politicienii nostri de 12 ani incoace. Ce n-a functionat totusi in aceasta relatie?
Am impresia ca n-a existat nici o dorinta reala si serioasa din partea Executivelor ce s-au perindat la Putere, iar oamenii de la celelalte nivele de conducere (din ministere, regii etc.) au crezut ca pot face treaba, continuand cu mentalitatile vechiului sistem. Criteriul timp n-a contat niciodata in istoria romaneasca din ultimii zece ani. Romanii n-au ajuns inca la nivelul de a intelege ca lucrurile trebuie facute repede si bine.
De ce credeti ca Romania este codasa la privatizare, in comparatie cu tarile vecine?
Pentru ca s-a uitat tot timpul la pretul de vanzare; a dorit ca acesta sa fie mare, desi multe unitati scoase la vanzare aveau datorii duble sau triple fata de valoarea lor de piata. Ecoul sloganului "nu ne vindem tara" (ca s-o poata cumpara pe nimic securistii si activistii vechiului regim n. rep.) s-a intins pana in zilele noastre. Uneori, el functioneaza in atitudinea sindicatelor, alteori in aceea a responsabililor politici sau a paturii privilegiate a directorimii, cu salarii indecent de mari fata de nivelul mediu al salariilor muncitorilor. Practic, nu am observat nimic "dramatic", in actiunea de privatizare din Romania, nici o graba, nici un fior al ramanerii de caruta.
Care este, dupa dvs., scenariul ideal al privatizarii economiei romanesti?
N-as putea sa ofer o solutie miracol, dar sunt sigur ca intarzierea nepermisa a cauzat tot dezastrul. Nu a existat vointa politica, nu a existat curaj, nu a existat sinceritate si determinare. Timp de aproape un deceniu, totul a fost in Romania "prea devreme"; dupa aceea, totul a devenit "prea tarziu". Privatizarea trebuia inceputa in primele luni ale anului 1990, pe baza "partilor sociale" initiate chiar de Ceausescu. Este incredibil ca acei bani lichizi, depusi de muncitori si functionari la locurile lor de munca, bani adevarati, nu cupoane iluzorii de hartie colorata, au fost returnati depunatorilor, cand de la ei trebuia inceputa privatizarea de masa! Trebuia vandut repede si la orice pret! Asa cum au facut Ungaria, Cehoslovacia (pe vremea aceea), Polonia. Era, in acei ani, o foame extraordinara de a cumpara companii din Est. In timp ce primul ministru imi spunea ca e "prea devreme", in jurul tarii se vindeau zeci de fabrici pe saptamana. Vecinii nu se uitau neaparat la pret, desi pe timpul acela, din vanzarea Romtelecom, de exemplu, s-ar fi obtinut pana la un miliard de dolari. Vecinii erau atenti cui vand, ce aport de tehnologie aduce investitorul, ce planuri de dezvoltare are si cum va administra compania cumparata etc. Pentru Romtelecom se discuta cu o companie americana din San Antonio, una din cele mai avansate tehnologic din Sua. Cred ca atunci cand au vazut cate dificultati ar intampina in aplicarea programelor lor, s-au retras, ramanand grecii singuri. Mai departe, se stie ce s-a intamplat.
"Luni de zile, am trimis corespondente oficialilor romani, dar nu ne-au raspuns niciodata"
Daca sunteti consultant pentru proiecte si privatizari energetice, n-ar fi trebuit oare sa aduceti investitori pentru acest domeniu?
Am adus, domnule! L-am adus pe Steven Savas, fostul ministru al privatizarii in guvernul lui Ronald Reagan. Omul care a privatizat numai in Sua (dupa aventura democratilor de a construi, in anii "70, fabrici de stat, ba chiar si brutarii!) unitati economice in valoare de peste 700 de miliarde de dolari. Profesor la Columbia University, consultant pentru privatizari in toata America Latina si, in primul rand, in Brazilia, este specialistul care a privatizat 20 de mari intreprinderi in China comunista! L-am adus pentru privatizarea Renel din Romania democrata. Ati auzit sa se fi intamplat ceva? Cand Romania a semnat Parteneriatul pentru Pace cu Nato, m-am gandit ca e momentul sa-l abordez pe Daniel Tellep, presedintele concernului aviatic Lockhead, Martin Marietta. A acceptat imediat ideea de a prospecta oportunitatile din Romania si l-a delegat pe un vicepresedinte al companiei sa ma insoteasca la Bucuresti. Fatalitate: din nou era "prea devreme"... Tot in acei ani, l-am intalnit, impreuna cu Ilie Nastase, pe marele magnat al ketchup-ului, Tommy O"Reiley, presedintele companiei Heinz, cea mai mare din lume in acest domeniu. A trimis imediat un responsabil de la divizia din Anglia a concernului, indicandu-i sa cumpere repede doua fabrici de conserve de legume. A venit acest domn de trei ori la Bucuresti, a stat cate doua-trei saptamani, dar n-a ajuns la nici o concluzie. Peste tot, cafele, tigari (chiar daca noi nu fumam), amabilitati. Rezultate: zero.
S-ar putea intocmi o "lista a rusinii" cu numele celor care s-au opus privatizarilor cu americanii?
Ca sa va spun sincer: nimeni nu s-a opus! Toata lumea ne-a primit foarte bine, a ascultat ce am avut de spus, a zis: "Da, exact de asta avem nevoie, trimiteti-ne propuneri scrise". Am trimis propuneri. Luni de zile am trimis corespondente oficialilor romani, dar nu ne-au raspuns niciodata.
Ati omis sa datati aceste intamplari. Cand s-au petrecut toate: in timpul guvernelor presedintelui Iliescu sau sub guvernul presedintelui Constantinescu?
In ultimii 12 ani, fara deosebire. Ceea ce mi-a provocat o dezamagire extraordinara, deoarece speram ca oamenii d-lui Constantinescu, pe care i-am votat si sustinut (sunt chiar ruda indepartata cu familia lui Iuliu Maniu), sa fie mai buni. N-a fost sa fie asa. Au lipsit tot timpul vointa politica si curajul. Nici un politician marcant (numiti-i la intamplare) nu m-a convins ca este dedicat exclusiv tarii si nu afacerilor personale. Ceea ce pentru lumea occidentala este de neinteles.
Politicienii din America nu au afaceri personale?
Au, dar renunta la ele in clipa in care intra in viata publica.
Le incredinteaza sotiilor, fratilor, cumnatilor, nasilor sau finilor?
Asa ceva nici nu se poate concepe! Politicienii isi depun afacerile in grija unor "trust companies", companii independente, "de incredere". Ei nu pot interveni in nici un chip in derularea activitatii si nu au dreptul sa voteze in consiliul de administratie. De fapt, nici nu au dreptul sa participe la sedintele acestui consiliu. Primarul din Los Angeles, de exemplu, d-l Richard Riordan, si-a depus averea de 300 de milioane de dolari in custodia unui comitet (trust committee), care o administreaza fara macar sa-i ceara sfatul. Cand s-a lansat constructia liniei metroului spre Pasadena, o anumita companie si-a anuntat intentia de a participa la licitatie. Imediat, primarul, care era actionar la acea companie, a trebuit sa-si vanda toate actiunile. Daca esti demnitar, nu ai voie sa ai actiuni intr-o firma ce urmeaza eventual sa primeasca bani si comenzi de la stat. Considerate informatii publice, datele privind averile demnitarilor pot fi solicitate de catre oricine, de la birourile electorale. Se merge pana acolo incat demnitarul, sa zicem acelasi domn Riordan, nici in casa lui n-are voie sa intervina. Trustul ii plateste taxele, ii angajeaza eventual un servitor, ii pune un gradinar. El n-are voie sa negocieze cu nimeni nimic in afara treburilor publice.
Nu aveti, pentru Romania, nici un cuvant de incurajare? Nu ati sesizat nici o schimbare?
Voi fi deschis: noul guvern, al "noului" domn Iliescu, pare mai structurat, mai coerent, cu o politica mai aplicata. Demarate de Isarescu, lucrurile par a evolua pozitiv. (Pacat ca n-a ramas mai mult prim-ministru.) De-ar fi fost asa in "90! Romania n-ar fi avut voie niciodata sa cada in urma celorlalte tari vecine. Slava Domnului, avem un popor de o inteligenta sclipitoare, dar ne-au pus capac marile deficiente din viata politica.Ion Longin Popescu
Fotografii de Emanuel Tnjala
D-l Balcu poate fi contactat pe adresa P.O. Box 64342,
Los Angeles, Ca 90064; fax: 001 (310) 515.0358;
e-mail: jibilco @ hotmail.com