Accente

Redactia
Urari de Stea. In preajma Sarbatorilor de Craciun, colectivul redactional al revistei "Formula As" le ureaza cititorilor sai pace sufleteasca si bucurie printre cei dragi. Lumina Nasterii Sfinte sa patrunda si in casele dvs., odata cu magii calatorind dupa stea. Din ieslea cea calda, Pruncul Iisus s...

Urari de Stea

In preajma Sarbatorilor de Craciun, colectivul redactional al revistei "Formula As" le ureaza cititorilor sai pace sufleteasca si bucurie printre cei dragi. Lumina Nasterii Sfinte sa patrunda si in casele dvs., odata cu magii calatorind dupa stea. Din ieslea cea calda, Pruncul Iisus sa va binecuvanteze si sa va tina toata viata in preajma Lui.
Colindatori la usile dvs., inainte de a va ura sanatate si voie buna, va multumim, din nou, pentru neclintita dvs. fidelitate, pentru atasamentul pe care ni-l daruiti, personalizat atat de expresiv in marea audienta a revistei, in zecile de mii de scrisori si mesaje, expediate prin posta si Internet. Cearta si lauda dvs. ne bucura de-o potriva, dar mai presus de ele ne bucura sustinerea dvs., participarea atat de implicata la alcatuirea revistei, mana de prieten pe care ne-o puneti pe umar si care ne da puteri.
Va cerem iertare pentru ceea ce puteam sa facem mai bine si n-am facut, va multumim pentru iubirea si increderea dvs. - daruri bogate, sub bradul langa care vom colinda. Fie ca Bunul Dumnezeu sa ne tina impreuna si in anul ce vine, sa lumineze pe mai departe drumul pe care ne-am intalnit.Sarbatori fericite si La multi ani!