BosquitoRadu Almasan"Suntem o trupa tanara, care mai are foarte multe de aratat"
- Cand a plecat din orasul de sub Tampa, Radu Almasan avea de realizat un proiect ambitios: o formatie de latino-rock care sa aduca un plus de sensibilitate in muzica romaneasca. Dupa un an si jumatate de existenta, Bosquito, formatia lui de suflet, s-a impus cu melodia "Pepita", iar acum se pregateste pentru inregistrarea unui al doilea album -
Inceputuri
Brasovul este un oras muzical. Are filarmonica, teatru de opereta, organizeaza de ani de zile un mare festival international: Cerbul de Aur. Fiindca si tu te-ai nascut in frumosul oras de sub Tampa, iti mai amintesti cand te-ai trezit dintr-o data cantand?
Am fost de mic un copil cu ureche muzicala, extraordinar de curios, jucaus si jovial, un copil carliontat si grasut, caruia nu i-a scapat nici o trasnaie. Poate din cauza asta nu-mi mai amintesc cu exactitate cand am scos primele sunete muzicale. Cert este ca pe la vreo trei ani invatasem de la parintii mei o sintagma, "ropote de aplauze", si repetam tot timpul prin casa: "Vleau sa ma fac dilijol, sa plimesc lopote de aplauze". Dar nu m-am facut dirijor, ci m-am facut brusc pianist, cantand pe caloriferele din casa. Pe la patru ani, m-am facut si solist vocal. Cantam Modern Talking, intr-o engleza numai de mine stiuta. Adevarata revelatie a venit pe la opt ani, cand am descoperit primul disc Beatles. De-atunci am inceput sa cant constant. In paralel, am citit foarte mult, mi-am facut o cultura generala care acum imi prinde bine. Si am ascultat foarte multa muzica. Ma pot lauda acum ca am idee de orice stil, indiferent ca e din Sua sau din Ghana. In liceu, aveam deja o formatie. Am vrut sa fac si canto, dar m-au respins profesorii, fiindca eram cu vocea in schimbare. Asa ca m-am hotarat sa invat sa cant la chitara. Atunci era moda marilor chitaristi: Santana, Slash, Eric Clapton. Dar eu am luat cursuri de chitara clasica, nu electrica, si nici acum nu ma pot desparti de maniera de a canta clasic, in stil spaniol sau latino, cum se spune. Pe la 15 ani, am facut si canto. Iar dupa ce am luat Bac-ul, am pornit la drum cu Bosquito, formatia mea de suflet.
Nu ti-a fost greu sa lasi Brasovul cu muntii si aerul lui curat, cu amintirile si prietenii de acolo, pentru un oras agitat ca Bucurestiul?
Intre Brasov si Bucuresti nu sunt diferente chiar atat de mari. Brasovul mi-e drag, fiindca am crescut acolo, dar din punct de vedere muzical e mai bine sa fim in Capitala. Noua ne place Bucurestiul, are o savoare deosebita. De cand ne-am mutat aici, avem foarte multi prieteni, oameni deosebiti, extraordinari, dar nu i-am uitat nici pe cei din Brasov. Si-acum imi aduc aminte de chefurile pe care le faceam in liceu. Aveam o gasca grozava. Era dezmat, ce mai, dar nu saream calul. Aveam colegi foarte destepti. Chefurile aveau distractii crancene, dar se terminau de multe ori in discutii inteligente. Se dansa foarte mult, se punea multa muzica buna (piese care nu se gaseau peste tot), se canta la chitara. Si, bineinteles, aveam cele mai frumoase fete.
Ai mai pastrat ceva din atmosfera de-atunci in Bosquito?
Ce pot sa spun e ca ma simt extraordinar in universul acestei formatii. Am inceput sa ne intelegem atat de bine, totul vine de la sine, e nefortat, incat imi face o imensa placere sa lucrez cu colegii mei. Stam uneori de dimineata pana seara impreuna, dar foarte rar ajungem la saturatie. Sunt mandru si multumit ca lucrez cu asemenea prieteni. Nici acum nu pot sa spun ca ne cunoastem foarte bine. Mereu descopar cate ceva la unul din ei, care ma fascineaza si-mi face placere. E o intamplare ca eu, cel mai mic dintre toti (am numai 21 de ani), compun piesele si scriu si versurile. Ei sunt niste oameni foarte muzicali, ca si mine. Simt cu sufletul muzica, inainte de a aborda partea tehnica, desi sunt si niste instrumentisti extraordinari. Pe mine asta ma face fericit atmosfera extraordinara care se creeaza la concerte, la repetitii Nu sunt genul de om care sa alerge dupa lucrurile luxoase doar de dragul de a le avea. Bunastarea imi place, dar nu o consider importanta. As renunta la o casa eleganta si la o masina buna, pentru alte lucruri care inseamna mai mult pentru mine.
Ai fost catva timp student la A.S.E. Cum de ai ales un domeniu atat de tehnic, cu firea ta de artist?
Nu cred ca oamenii pot fi impartiti clar in umanisti si realisti. Am ales matematica, desi mi-au placut si literatura, istoria, limbile straine, geografia. Facultatea a insemnat o perspectiva de rezerva, la care am renuntat insa, pentru ca formatia ma solicita foarte mult si pur si simplu nu mai ajungeam sa-mi dau examenele. Daca vreodata voi avea o perioada a vietii mai linistita, ma voi reapuca de ea. Deocamdata, cariera mea o reprezinta muzica. Dar ma gandesc mereu ca exista foarte multe intamplari care pot sa-ti afecteze drumul. Asta ma tine in priza si ma face sa-mi doresc sa fiu din ce in ce mai bun. Sunt mereu in concurenta cu mine insumi. Am incercat foarte multe lucruri la viata mea. Am facut inot, ping-pong, karate, fotbal, cursuri de fotografie si film. Am vrut sa vad ce ma atrage cu adevarat. Faptul ca am ramas la muzica a insemnat un risc enorm. Parintii mei nici macar n-au fost de acord, intr-o prima etapa. Acum, ma sprijina din tot sufletul, iar pe tata chiar il am langa mine ca impresar.
"Am facut intotdeauna muzica pentru oameni"
Rock-ul latin promovat de voi e incarcat de sensibilitate. De unde fiorul asta atat de melancolic la o trupa de rock?
Am facut intotdeauna muzica pentru oameni, pentru sufletul lor si al nostru. Publicul nu e asa de incult cum il considera multi. Nu e nici imbecil, nici batut in cap. Are inima si asculta si muzica de calitate. Dovada sta ecoul extraordinar pe care il are in concerte melodia "Tigano" o piesa de suflet, mai putin promovata. La fiecare concert, vin oameni care ne-au vazut pentru prima oara si ne spun ca au avut o revelatie in legatura cu muzica noastra. Suntem o trupa tanara, care mai are foarte multe de aratat. Cantam multe piese sensibile, multe cantece latino si, ceea ce mai putini stiu, foarte multe piese rock.
Cum stai cu timpul liber? Mai incape ceva, in afara de muzica, in viata ta?
De obicei cant, compun sau ascult muzica. De cele mai multe ori fac naveta prin tara pentru concerte. Cand ma simt intr-o stare pozitiva, citesc poezii. Totdeauna am un volum in geanta cu care plec la drum. Imi mai fac timp sa fug la Brasov, sa-i vad pe mama si pe fratele meu. O alta pasiune mai veche este numismatica. Cele mai multe monede le-am primit pe la 13 ani, de la bunicul meu, fost profesor de istorie. De-atunci, am inceput sa le studiez, sa ma informez, am mai adunat si altele. Acum, am o colectie destul de valoroasa. Monedele sunt niste porti pentru mine, imi deschid un univers pe care singur mi-l compun, imaginandu-mi vremi trecute. E un joc al mintii.
A venit Anul Nou. Ti-ai legat vreo speranta de el?
Ma bucur, intr-un fel, ca au trecut sarbatorile ca sa terminam de inregistrat cel de-al doilea album al nostru. Sunt multi care-l asteapta cu nerabdare. In rest, sunt multumit sufleteste ca am reusit anul acesta sa realizez ce mi-am propus si fericit ca am in jurul meu oameni deosebiti, care fac ca fiecare zi sa treaca altfel.Dia Radu
Formatia Bosquito inseamna: Radu Almasan (voce, chitara acustica) Scorpion; Misu Constantinescu (clape, voce) Balanta; Victor Solomon (chitare, banjo, voce) Rac; Vicky Stephanovici (bas, voce) Rac; Darius Neagu (tobe, percutie, voce) Capricorn