Asii adolescentilor

Redactia
Cu trompete si tobe,. pe puntea dintre doua vietiOvidiu Lipan Tandarica. si. Fanfara Din Zece Prajini. Tandarica bate de zor intr-o toba mica, striga la microfon, comanda cu mana ridicata, "baietii" din fanfara ii pandesc, cu ochii mariti, fiecare semn, sufland din greu in alamuri, in timp ce in sala...

</b><b>Cu trompete si tobe,
pe puntea dintre doua vietiOvidiu Lipan Tandarica
si
Fanfara Din Zece Prajini

Tandarica bate de zor intr-o toba mica, striga la microfon, comanda cu mana ridicata, "baietii" din fanfara ii pandesc, cu ochii mariti, fiecare semn, sufland din greu in alamuri, in timp ce in sala artistii si invitatii speciali sunt in picioare, chiuie si danseaza. Este o adevarata nebunie a ritmurilor, prilejuita de alaturarea a doi vulcani de energie: un mit al rock-ului romanesc si o fanfara dintr-un sat moldovenesc prafuit si uitat de lume, care a ridicat in picioare sali de spectacole din intreaga Europa. Concertul cu circuit inchis, fara televiziuni si reflectoare, desfasurat la Club Folk Casa Eliad, a insemnat debutul bucurestean al unei echipe bine sudate si, totodata, lansarea albumului "Renasterea". Un nou drum pentru Ovidiu Lipan, o intoarcere in forta la radacini, un Cd unitar cu un puternic iz romanesc, o muzica adresata spiritului, care reuseste in egala masura sa ridice lumea la dans. Tandarica si Fanfara din Zece Prajini reprezinta o formula in voga, testata in aceasta iarna grea prin lansarile si concertele avute la Arad, Timisoara, Bucuresti si Constanta; o echipa care poate oferi muzicii romanesti naturaletea si prospetimea de care are nevoie in acest moment.

Costica Pantaru
seful fanfarei
"Om fi noi de la tara, dar stim cum e cu matematica muzicii!"

"L-am cunoscut pe domnu Tandarica acum doi ani, dupa un concert al nostru la Hanul lui Manuc. A venit la noi, s-a recomandat si ne-a zis: <<Uite, mai baieti, mi-a placut cum ati cantat, vreau sa facem un disc impreuna>>. Noi nu-l cunosteam, ca fusese plecat din tara din 1977, dar auzisem de el, stiam ca e un mare star, ce mai, prezenta incredere. Ne-a invitat si am cantat trei piese pe primul disc, <<Visul tobosarului>>, apoi ne-a propus un nou proiect. A venit la Zece Prajini cu o simpla caseta, pe care erau doar el si clapele. La inceput, mi s-a parut o muzica destul de dificila si i-am zis: <<Nu stiu, maestre, daca o sa putem sa scoatem asa ceva>>. Dar, daca n-ar fi munca si talent, n-ar iesi nimic. Om fi noi de la tara, dar asta nu inseamna ca nu stim cum e cu matematica muzicii. Timp de trei zile am luat piesa cu piesa, domnul Tandarica cu vocea si cu banda, noi cu instrumentele, si i-am dat de cap. Sa fiu sincer, nici nu ne-am distrus cu munca. Dupa ce am prins linia melodica, a curs de la sine, am intrat in studiouri si am inregistrat Cd-ul asta, care vad ca ajunge la sufletul oamenilor. Peste tot pe unde am cantat cu domnul Tandarica am avut succes, lumea nu asculta muzica asta, o mananca. Intr-o saptamana am batut tara in lung si-n lat. Ne urcam la trei dimineata in microbuz, in 10-14 ore ajungeam la destinatie, lansare, concert si la drum. Suntem obisnuiti cu oboseala, cu noptile nedormite, cu drumurile. Pai cand aveam 18 ani si mergeam la nunta, in vreun sat, hat departe de noi, cantam doua nopti la rand si cand terminam porneam spre casa, cate 20 de kilometri pe jos, pe dealuri, prin paduri, prin sate si, cand ajungeam acasa, in Zece Prajini, lati cadeam."

</b><b>Ovidiu Lipan Tandarica
"M-am intors la radacini si am descoperit bogatia enorma a folclorului romanesc"

- Dupa colaborarea la "Visul tobosarului", ati prins asa drag de Fanfara din Zece Prajini, incat ati realizat un intreg album impreuna. Ce are fanfara aceasta special, cu ce v-a cucerit?
- Fanfara din Zece Prajini are un spirit al ei propriu, un fel unic de a aseza melodiile, nici o alta fanfara n-ar putea canta asa si n-ar putea invata atatea lucruri noi. Dincolo de partea strict muzicala, in momentul in care te aventurezi intr-un proiect de mari dimensiuni, ai nevoie de o echipa in care sa ai incredere, pe care sa stii ca te poti baza, iar cei din fanfara sunt niste oameni cu totul deosebiti, de un bun simt si de o seriozitate cum rar mai intalnesti in ziua de azi. Chiar daca de cateva ori pe an pleaca in strainatate sa cante, ei se intorc tot in satul lor, rupt de lume, iar izolarea asta ii tine departe de influentele nefaste ale oraselor mari.
- Veniti din zone muzicale diferite, aproape din lumi diferite, si totusi ati reusit sa inchegati o adevarata echipa. Cum s-au facut conexiunile, cum s-a legat aceasta formula?
- Am fost de mai multe ori in satul lor. Ultima oara am ajuns pe o ploaie torentiala si am stat acolo trei zile. Am dat fiecaruia cate o caseta cu compozitiile mele brute, am repetat, am cantat pe calea ferata, am cantat la marginea padurii, prin iarba, ne-am cunoscut mai bine, am trait momente speciale si s-a creat intre noi o legatura, care devenea tot mai puternica pe masura ce reuseam sa ne vedem si sa cantam impreuna. Nea Costica ii conduce foarte bine, a preluat o buna parte din munca mea, astfel ca ei repetau de zor, in vreme ce eu, la Bucuresti, imprimam chitarile, percutiile, tobele. Inainte de Cd, am avut in vara si toamna anului trecut cateva concerte la Timisoara, in fata a 10.000 - 20.000 de oameni, care s-au incheiat cu mare succes. Totusi, concertele prilejuite de lansarea albumului au insemnat pentru noi o saritura in apa rece, asta pentru ca am avut foarte putine ocazii de a repeta impreuna. Cu toate acestea, la Arad, la Constanta, in orasele in care am lansat Cd-ul, am ridicat salile in picioare, am fost foarte bine primiti si, incet-incet, s-a ajuns la acea fuziune pe care o cautam. Ei stiu acum foarte bine ce le cer si ne intelegem din priviri.
- Cum s-a nascut ideea acestui disc, ce v-a determinat ca, dupa mai multe incercari, sa patrundeti cu hotarare pe taramul folclorului?
- "Renasterea" inseamna o muzica de stare, o muzica pentru suflet, este ca un bulgare de sentimente si de influente, de la clesmer la muzica greceasca sau aromana. O muzica care suna foarte romaneste, ca si aerul pe care-l respiram cu totii, in pace, in aceeasi tara, indiferent din ce neam ne tragem. Eu am fost plecat 13 ani din Romania, timp in care nu credeam ca o sa-mi revad vreodata mama, bunica, cu care aveam o legatura foarte stransa; nu credeam ca o sa mai calc pe acest pamant. M-am intors ca un vulcan. Departarea, dorul care m-a macinat atata vreme au declansat in mine un adevarat cult pentru spiritul romanesc. Ma simt ca si cum mi-as fi reluat viata de la varsta pe care o aveam cand am plecat: 23 de ani. M-am intors la radacini si am descoperit bogatia enorma a folclorului romanesc. Aceste radacini trebuie sa insemne viitorul nostru, cu ele putem cuceri lumea, daca vom sti sa ne pastram coloana vertebrala, cultura si identitatea.Iulian Ignat
(Fotografiile autorului)