Cu un comic de mare clasa, despre umorul contemporanNicu Constantin"Nu e vorba de un conflict intre generatii, ci de un conflict intre calitate si vulgaritate"
Jean Constantin (despre Nicu Constantin): "E unul care mi-a imprumutat numele; poarta funduri de sifoane la ochi, saracul...".
Nicu Constantin (despre Jean Constantin): "Ati auzit? Pe Jean, ala de la Constanta, l-a uitat muma-sa pe plaja cand era mic si s-a innegrit de tot...".
Jean Constantin: "Eu sunt grec, domle, nu macedonean ca el, pe mama o chema Caliopi".
Nicu Constantin: "Ce v-am spus eu? Si pe Acropole au ajuns ciorile...".
***
Cititorii isi vor fi amintind, probabil, de acest "dialog la distanta", purtat de indragitii actori Jean Constantin si Nicu Constantin pe diverse scene, in cadrul unor spectacole de revista. Ceea ce retinem fara greutate este umorul de calitate, "tachinarea" reciproca, aflata la baza prieteniei celor doi comici de mare clasa ai scenei romanesti. Nimic vulgar, nimic compromitator, nimic jignitor. Exemplele pot continua, incepand cu scheciurile marelui Tanase, pana la monologurile unui Vasile Tomazian, Mircea Crisan, Toma Caragiu sau Dem Radulescu. O scoala a bunului gust, a umorului spumos, a satirei patrunzatoare. O epoca de aur, ale carei linii de forta, in mod paradoxal, par a fi fost date uitarii in ultima vreme, pentru a face loc vulgaritatii, cuvintelor porcesti, gesturilor obscene, scalambaielilor jalnice. Cum tot acest arsenal se intinde ca o pecingine de la o televiziune la alta, otravind mai ales generatiile tinere si publicul lipsit de educatie artistica (respectivele televiziuni - scapate de sub orice control al societatii civile sau al unei institutii democratice, precum Consiliul National al Audiovizualului - promoveaza subcultura intr-o veselie totala, fiind preocupate numai de incasari), incercam sa descifram cateva dintre resorturile acestui curent care ataca direct bazele spiritualitatii romanesti. Actorul Nicu Constantin, "autoexilat" de la Teatrul "Constantin Tanase", imediat dupa 1989, astazi "pensionar", s-a oferit sa ne calauzeasca in intelegerea a ceea ce se intampla.
"Opriti concursul; l-am gasit pe Harold Lloyd al Romaniei"
- Sa nu va fie de deochi, maestre, dar aratati foarte bine pentru un om pensionat de 12 ani! Cum reusiti sa va mentineti tonusul, mai ales in conditiile in care urcati tot mai rar pe scena si apareti la fel de rar la televiziune?
- Nu m-arata fata prea batran, asa-i? M-am pastrat frumos, domle, desi nu e asta sectorul meu; la frumosi a nimerit Piersic, eu am cazut la destepti... Asa ne-a impartit Dumnezeu!
- Cariera dvs. de actor de revista a inceput, din cate stiu, la finele anilor 60. Cum ati reusit sa va lansati intr-un teatru ("C. Tanase") atat de faimos?
- Nu exista actori de revista si actori de drama; exista actori buni si actori prosti. Dintre cei buni, unii izbandesc in "Belmondo al Ii-lea", altii in "Hamlet". Cand am dat eu testul la "Tanase", in decembrie 1959, erau 252 de candidati pe doua locuri. La un moment dat, maestrul Sica Alexandrescu, seful comisiei, m-a zarit in sala si, pentru ca ma vazuse intr-o emisiune la televiziune, cu ochelarii mei miraculosi, s-a adresat organizatorilor, fiind de fata si maestrul Nicusor Constantinescu: "Opriti concursul; l-am gasit pe Harold Lloyd al Romaniei! Asta ne trebuie". La nici o saptamana, am avut o emisiune la Tv, alaturi de Marina Voica si de Margareta Paslaru, dupa ce jucasem deja in "Revista Oglinzilor" - o creatie a fratilor Grigoriu. Astfel a avut loc lansarea mea pe orbita. Aparitia lui Al. Lulescu, partenerul meu de scena pentru multi ani de-atunci incolo, a pecetluit directia pe care am mers. In jurul meu, numai uriasi: Stroe, Mircea Crisan, Dan Demetrescu, Horia Serbanescu, Horia Caciulescu, Vasile Tomazian si cati altii. Ma si sperii cati au fost: artistii Dorina Draghici, Lavinia Slaveanu, Mara Ianuli, Sorina Dan, Ioana Radu, Maria Tanase, ori dirijorii Gelu Solomonescu, H. Malineanu, Sergiu Malagamba, Nicolae Patrichi. Am invatat de la toti, dar eu ma consider elevul marelui Mircea Crisan.
- Exista perceptia ca teatrul de revista ar fi ceva usor, in care pot avea succes chiar si amatorii, daca-i ajuta nitel fata si libretul. De aici, si ploaia de "umoristi" lansati la Tv dupa 1989...
- Nu stiu cine are perceptia asta, poate prostii. Teatrul de revista este cel mai greu teatru care se face pe acest pamant. Este singurul teatru cu trei pereti, al patrulea fiind publicul. La National, te mai poti intoarce cu spatele, sa te scobesti in nas, dar la Revista nu poti spune monologul decat stand tot timpul cu fata la spectatori.
"Libertatea de expresie a fost binevenita, dar unii au transformat-o in libertinism"
- Ce s-a intamplat in 1990? De ce ati cerut iesirea la pensie?
- Cei 32 de colegi de la "Tanase" au facut 5 partide. Nu ma mai puteam intelege cu ei, atmosfera era ca la casa de nebuni. Am zis: domnilor, faceti o mare greseala, noi nu avem nici un partid; partidul nostru e teatrul. Vazand ca nu se mai putea lucra, mi-am cerut cartea de munca si am trecut in randul pensionarilor, dar numai din punct de vedere formal. De jucat, am continuat sa joc, cand si cand, dar nu la "Tanase".
- Asistam, in ultimii ani, la o invazie televizata a prostului gust. In muzica - manelele si asa-zisa creatie de cartier; in teatru - grupurile autonumite umoristice, cum ar fi "Vacanta Mare". Cum va explicati audienta ridicata a acestor poluatori ai actului artistic?
- Fenomenul a inceput in primii doi-trei ani de la Revolutie. Atunci s-a pierdut din mana, de catre regizori, controlul asupra calitatii productiilor artistice, in numele libertatii de expresie. Libertatea de expresie a fost binevenita, am visat la ea atata amar de ani, dar au fost unii care au transformat-o in libertinism. Ca urmare, spectatorii, mai ales cei tineri, s-au obisnuit treptat cu vulgaritatile, sfarsind prin a cauta cu lumanarea numai show-urile in care se vorbeste ca la mahala. S-a facut, adica, o educatie inversa, cu capul in jos, rupta din mocirla morala a unora si din interesele financiare ale altora. Fara nici un Dumnezeu, "s-a dat drumul" la injuraturi, la "baga-mi-as" si "mi se rupe" etc. etc. Regizori "fara mama, fara tata", producatori hulpavi, scenaristi de trei parale, patroni de televiziune dezinteresati de emisiunile posturilor lor - toti acestia, care ar trebui sa fie "filtre" in calea mizeriei si a promiscuitatii, se fac vinovati de a fi otravit un public dezorientat, care nu mai stie sa rada la adevaratele poante, alegand umorul indoielnic (cu toate ca, altminteri, romanii, ca putine alte natii, au un haz nativ extraordinar). Sub pretextul ca si divertismentul trebuie revolutionat (singurii care au reusit sunt grupul "Divertis", oameni de cultura profunda si talent autentic), unele televiziuni promoveaza productiile imunde de cartier. Asa se face ca ne-am trezit cu divertismentul Tv monopolizat de niste jalnice "brigazi artistice de agitatie", culese, parca, dintr-un insectar de moravuri grele al politiei.
"Cand a auzit ce spun astia de la Bug Mafia pe scena, Marin Moraru a facut infarct"
- Ca sa fim obiectivi, ar trebui sa vedem daca nu cumva e vorba de un "conflict intre generatii"; poate nu-i putem noi, cei mai in varsta, intelege pe acesti avangardisti. Poate aceasta este directia corecta in noul secol.
- Doamne fereste! Daca il inteleg pe Shakespeare, dupa 400 de ani, nu sunt oare capabil sa-l inteleg pe Vasile Ficat, marele meu contemporan? Sa fim seriosi! Aici nu e vorba de un conflict intre generatii, ci de un conflict intre calitate si vulgaritate. Nu poti pune limba romana sa spele pe jos. In ritmul asta, ne vom trezi cu o societate de inlocuitori, o societate a kitschului generalizat, in care nu se mai stie cine ne sunt inaintasii, cine - marii artisti si marii scriitori, cine - eroii si cine - tradatorii neamului. Faptul are in realitate un precedent: nu s-au ingropat oare, la Revolutie, sub placa "eroi", tineri nevinovati la un loc cu ucigasii lor? De sus vine totul; daca esti conducator mincinos si hot, si "supusii" tai vor minti si vor fura. Daca injuri la televiziune si faci gesturi spurcate, si copiii de pe strada vor face la fel. Asta e modelul pe care-l vad si aud.
- Ati avut ocazia sa jucati in vreo susa, alaturi de vreuna dintre noile formatii muzicale sau teatrale?
- Susa este un mozaic onorabil, in care fiecare isi face treaba cat mai bine, cat il duc puterile si talentul. Am participat, impreuna cu Marin Moraru, la un astfel de spectacol pe Litoral, cand s-au produs si baietii aia cu cioareci largi, Bug Mafia. Doamne, ce-a mai fost! Cand i-a auzit cum vorbesc, Marinus Moraru a facut infarct. Atunci am luat amandoi hotararea sa nu mai urcam pe scena pana nu stim bine alaturi de cine jucam.
"O victima de lux a vulgaritatii scenice: Dem Radulescu"
- Se spune ca nu va mai trece mult timp si va veti intoarce la Teatrul "Tanase". Daca ne luam dupa absenta indelungata de pe micile ecrane, spectacolul de estrada se pare ca trece printr-o criza. Cum comentati?
- La "Tanase" ma voi intoarce cand voi gasi un spectacol in care sa ma simt bine si cand se va instaura acolo o disciplina perfecta, fiecare gasindu-si locul potrivit in acel teatru. Cat despre criza, este vorba, intr-adevar, de lipsa unui corp de creatori de texte. Nu mai are cine sa scrie. Au disparut autorii de gen. Unde mai gasesti un Puiu Maximilian, un Sadi Rudeanu, un Aurel Felea?
- Cu alte cuvinte, vulgaritatea pe scena si la televiziune se datoreaza nu numai lipsei de profesionalism actoricesc, dar si crizei de scriitori in domeniul divertismentului.
- Domnule, astia ne distrug copiii. Vorba unui scriitor, Nicolae Canar, din anii 60, care-mi explica, la 85 de ani, de ce n-ar mai dori sa urmeze o cariera artistica in contextul amatoristic comunist: "D-le Nicu, dumneata te-ai duce sa-ti faca o casa un arhitect amator? Te-ai lasa operat de un chirurg amator? Cum sa faca umor de inalta clasa un amator?". De fapt, ce e un amator? Astia de azi, de care vorbeam, nu merita nici macar sa fie numiti functionari dramatici. In compania lor, nu poti sa joci cu tragere de inima, te jenezi, te temi ca nu au pic de simt al ridicolului. Talentul pe care l-ar avea e numai in mintile lor; ei nu percep caraghioslacul situatiei in care au intrat. I-am spus marelui Dem Radulescu: "Bibane, nu te duce cu astia. Vad ca joci fara tragere de inima, impotriva vointei tale. Nu-i vezi? Canta trei prostii in noua feluri". Dar el s-a dus, avea nevoie de bani. Si i-a afectat inima. Cand nu faci un lucru cu placere, te ataca la inima. Acest mare profesor, pe langa marele actor care era, a devenit o victima de lux a vulgaritatii scenice a celor care, sanchi, se credeau mari vedete.
- Mai exista vreo cale de salvare, maestre? Cine ar mai putea actiona?
- Scoala si Biserica sunt singurele sperante; ele ar trebui sa introduca o Motiune in Parlament pe aceasta tema, sa ceara interzicerea vulgaritatii publice. Acesti tineri cu parul vopsit si cercei in urechi sunt, intr-un fel, nevinovati. Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac pe scena! Daca s-ar da un ordin sa fie impuscati toti umoristii de la televizor, multi ar muri degeaba.
- Este la moda aplicarea unui nume de vedeta pe un pachet de ceva, pe o sticla de vin sau pe o marfa oarecare. Nu v-ati gandit sa profitati de celebritate?
- Mi s-a propus, dar pe cartea mea de vizita scrie: "Nicu Constantin - Om". Nu fac poduri, ca Saligny; nu zbor in cosmos. Am zburat cu aripile mele, cate au fost ele, ca un vultur. Respect frumosul, respect familia, stiu ca mama e stalpul casei; cand pleaca mama, cade casa. Sunt, probabil, un conservator. Dar ma simt bine asa cum sunt. Ce-ai zice sa ma cheme intr-o zi "Salam" sau "Biscuit Nicu Constantin"?Ion Longin Popescu