Hermann Spack- Proprietarul Pensiunii "Spack " din Cristian, Sibiu -</b><b>"In copilarie, la Sibiu, mi se spunea <<hitleristul>>; mai tarziu, in Germania, toata lumea imi zicea <<romanul>> "
In anii 70, sasul Johan Zauner din Deva, vestit carciumar, a deschis in Germania, langa Landshut, un restaurant. Plecase impreuna cu familia si traia, cu angoasa amara, socul adaptarii la noua patrie. De la distanta, toate necazurile si zilele negre traite in Romania se estompau, ramanandu-i in memorie doar clipele fericite si purtand in suflet dulcea nostalgie a locurilor natale. Ca sa-si stampere dorul, Johan a randuit un "salon romanesc ", in care-si primea oaspetii interesati de tuiculita, sarmale si mititei. Pana la urma, a fost nevoit sa comande mai multe stergare, farfurii de Horezu si fete de masa de artizanat, transformandu-si intregul local intr-un spatiu "ca la mama acasa ". Emigrat in tara originilor sale indepartate, sasul Zauner nu se putea desprinde, oricat ar fi incercat, de... romanul Zauner. In destinul sau, un cronicar de familie ar putea descifra mare parte din destinul tuturor sasilor "vanduti " pe 8000 de marci de un regim inuman si lipsit de o minima inteligenta in fata istoriei. "Cap de pod ", pe pamant romanesc, al uneia dintre cele mai dezvoltate civilizatii europene, comunitatile de sasi si svabi din Transilvania au luat drumul bejaniei dintr-o neghiobie uriasa, vaduvind Romania de o populatie etalon in procesul dezvoltarii si integrarii europene, iar Germania, de un avanpost strategic al germanismului rasaritean. Cu 15 ani mai tanar decat Johan Zauner, un alt sas, Hermann Spack, plecat din Sibiu, si-a trait si el cu greu adaptarea la obiceiurile si rigorile bavareze (a emigrat tot in Bavaria), alegand sa lucreze intr-o fabrica din Mnchen, nu departe de acelasi fascinant Landshut. Nici el, desigur, nu a scapat de eticheta de "roman ", chiar daca nu-si manifestase public, ca Zauner, identitatea romaneasca. Povestind despre cei 20 de ani "de Germanie ", Hermann spune: "In copilarie, la Sibiu, mi se spunea <<hitleristul>>; mai tarziu, in Germania, toata lumea imi zicea <<romanul>> ". Avantajul varstei i-a conferit lui Hermann Spack un ascendent nesperat in "competitia " sa neoficiala cu ceilalti sasi care si-au parasit casele si pamanturile, ajungand pensionari sau salariati in "Vaterland ". Dupa 1990, avand copil mic, a fost pus in situatia de a lua decizii despre care va fi vorba in cele ce urmeaza. Spre deosebire de Johan Zauner, Hermann Spack a avut sansa de a-si construi un spatiu romanesc chiar in Romania, la Cristian (Sibiu), unde este, pentru prima oara in viata sa, "proprietar de curte ".
</b><b>"M-am incapatanat sa demonstrez ca si in Romania se pot face afaceri, respectand legea cu strictete "
- Buna ziua. Ce curte larga, curata si bine randuita! Ce casa ecologica, varuita cu grija si renovata, fara a afecta stilul traditional sasesc! N-ati gresit oare cand ati zidit sura, d-le Spack?
- Imi dau seama ca sura ar fi trebuit sa ramana din lemn, cum era, dar motociclistii olandezi si italieni, care vin in numar mare in timpul verii, m-au rugat sa le construiesc un fel de garaj si un atelier de reparatii. Este singurul lucru pe care l-am sacrificat de dragul acomodarii turistilor, cu toate ca o buna parte dintre ei prefera casele si acareturile traditionale.
- In fervoarea dezvoltarii accelerate a turismului "alternativ ", "ecologic " sau "agricol ", numele "Spack " a reusit sa se impuna intr-un timp destul de scurt. Este inclus chiar in celebrul Ghid Australian al turismului, ceea ce nu s-a intamplat prea multor unitati hoteliere din tara noastra. Ca fost sofer la "Libertatea " - Sibiu si sculer-matriter la "M.T.U. Air-Space " din Mnchen, ce stiati despre acest tip de turism la ora intoarcerii dvs. pe meleagurile natale? Cu alte cuvinte, v-ati intors sa faceti turism?
- Intoarcerea noastra in Romania tine de firea noastra "romaneasca "; noi ne-am considerat intotdeauna romani, chiar daca in familie am vorbit saseste. Nu ne-a fost rusine de limba noastra, dupa cum nu ne-a fost rusine sa vorbim uneori romaneste. Partea anecdotica a cumpararii acestei case porneste de la nevoia noastra de a avea un adapost in timpul excursiilor anuale pe care le faceam inca din vremurile comuniste. Nu mai puteam sta in rulota, ne era frica. Asa ca am vandut-o, iar la banii obtinuti am adaugat 6000 de marci si am cumparat aceasta casa de la un alt sas: Mathias Lirenz. Numai cand ne-am dat seama ca e mai mare decat necesitatile noastre, am decis s-o renovam in scop turistic. M-am gandit ca, oricum, la noi e intotdeauna curat si discretia ne caracterizeaza. In plus, suntem aproape de Sibiu si nu prea departe de munti si de celelalte atractii turistice ale judetului. Asta iubesc turistii, iar intuitia acestui lucru a tinut loc de experienta. Dupa aglomeratia de oameni din curtea noastra, in timpul verii trecute, se pare ca nu m-am inselat.
- Imi imaginez prin cate "noduri " birocratice ati trecut pana sa vedeti lucrurile puse la punct. N-ati fost descurajat, n-ati regretat pasul facut?
- Am cumparat casa in 93, iar in 96 ne-am instalat in ea definitiv. Cu autoritatile n-am avut nici un fel de probleme. Toate mi-au mers bine, am fost norocos sa dau peste oameni cumsecade. Chiar daca, pe ici pe colo, s-au mai ivit ocazii de nemultumire, pana la urma totul s-a terminat cu bine. Eu m-am incapatanat sa demonstrez ca si in Romania se pot face afaceri, respectand legea cu strictete. Problema romanilor este ca multi dintre ei nu stiu ce inseamna Statul. Daca toata lumea ar lucra corect, respectand Statul, adica pe fiecare dintre noi, caci Statul suntem noi toti, imediat ar fi alta situatie in Romania.
"Fiica noastra, Rebeca, nu ne da voie sa vorbim nemteste pe strada, in Sibiu. Nu vrea ca lumea sa creada ca suntem turisti "
- Nu sunt prea multi sasi care s-au intors definitiv, cu toate ca si Germania si Romania s-ar bucura de o astfel de revenire. Cum ati reusit sa treceti peste pragul psihologic de a lasa in urma o tara extrem de prospera, in schimbul uneia bantuite de criza?
- Plecarea sasilor dupa 1990 nu s-a mai justificat; a fost o greseala istorica din partea celor care au incurajat acest exod si ma refer atat la oficialitatile romanesti, care nu au elaborat un program timpuriu de retrocedare a proprietatilor si de colaborare preferentiala cu Germania, cat si la cele germane, care n-au realizat ca pierd un fief pro-occidental in mijlocul Carpatilor. Astazi, sasii de 40-50 de ani nu se mai intorc din cauza copiilor care si-au inceput studiile acolo si este greu sa-i intrerupi; cei mai batrani nu mai sunt in stare s-o ia de la capat cu viata si munca in propria gospodarie, iar cei tineri nu au de gand sa-si lase prietenii si modul de viata in care au crescut. Singura sansa de a-i tine aproape de Romania pe acesti fosti cetateni romani si pe urmasii lor ramane turismul, si anume turismul pe plaiurile lor natale, in conditii simple, ieftine, traditionale. Este unul dintre motivele pentru care am hotarat sa deschid Pensiunea "Spack ". S-a intamplat insa un lucru neprevazut: fostii prieteni si vecini din Germania, care m-au considerat un nebun cand au aflat ca vin la Cristian impreuna cu familia, au fost cuprinsi de invidie cand au vazut ce-am fost in stare sa realizez intr-un timp scurt si cu bani relativ putini; casa asta turistica ar fi imposibil de realizat in Germania de catre un om obisnuit, ca mine. Eu si sotia mea suntem de origine modesta, nu am lasat proprietati in Romania si nu am acumulat averi in Germania. Casele si pamanturile mostenite de la parinti le-am lasat in grija celor care acum locuiesc in ele, nu ne-am dus sa le revendicam. Cum sa-i dam pe oameni afara, cand au 4-5 copii? Deci am lasat in urma o Germanie prospera, in care cu greu as fi depasit stadiul de muncitor intr-o uzina, ca sa ma stabilesc in Romania mea, a sotiei si a fiicei noastre, acolo unde mai sunt multe de facut si unde viata te provoaca la tot pasul. Aici, daca ai suflet si credinta in tine, daca te iei in serios si nu te dai batut in fata greutatilor, simti ca traiesti. E un loc pentru luptatori, in ciuda celor ce se spun in ziare.
- Fiica dvs. ce parere are? Pe ea ati intrebat-o, cand ati lasat o tara asezata, puternica, membra a Uniunii Europene, ca sa veniti in paradisul coruptiei si al birocratiei de la Portile Orientului?
- Domnule, pentru fiica noastra am venit! Se apropia momentul sa intre in clasa I, iar noi ne intrebam cum e mai bine. Noroc ca ne-a auzit. Cu o maturitate care ne-a uimit, Rebeca a spus: "Sa ma duceti de aici! Nu vreau sa patesc ca la gradinita. Vreau la Cristian ". Ce se intamplase: fiind singura bruneta intre blonzii de la "Kindergarten ", a avut parte de ironii si porecle de care nici nu vrea sa-si mai aminteasca. In plus, am dorit ca ea sa invete romaneste chiar la sursa, deoarece si romana va fi o limba a Uniunii Europene. Ce sa facem? Am ramas romani si gata, nu ne e rusine s-o spunem. Cand iesim in centrul Sibiului, Rebeca nu ne da voie sa vorbim nici saseste, nici nemteste pe strada; nu vrea ca lumea sa creada ca suntem turisti. Vrea sa fie considerata "localnica ", se mandreste ca e romanca, se simte extraordinar intre colegii de la Scoala Generala "Brukenthal ". Si invata foarte bine. Din 106 participanti la un test, a iesit pe locul al doilea.
</b><b>"Peisajele romanesti sunt sublime, dar se sufoca de gunoaie "
- Renovata, dar pastrand patina vremii, casa dvs. ofera confort de trei stele pentru 10 euro patul, mic dejun inclus. Curtea, poarta, braul de piatra si acoperisul arunca o lumina de eleganta si rafinament de epoca in vecinatate. Primaria va da ca exemplu. Lumea incepe sa va imite. Dar in locul florilor de altadata, pe strazile din Cristian continua sa "rasara " ambalaje de pufuleti, sticle de bere, deseuri de tot felul. Cum vede un neamt obisnuit cu ordinea si curatenia acest dispret fata de comunitate si natura?
- Totul se datoreaza lipsei de educatie ecologica a oamenilor, dar si inexistentei unor legi clare, aspre, pe intelesul tuturor, cu care sa poata lucra inclusiv primarii analfabeti la acest capitol. Cand eram copil, pescuiam in Cibin cu prietenii. Astazi, raul e aproape secat si acoperit de gunoaie. De la izvor si pana la varsare, in Olt, se intinde o "procesiune " de hartii, sticle goale, anvelope, cutii de tabla si animale moarte - o priveliste de cosmar, cu care romanii s-au obisnuit, dar care strainilor le strica buna dispozitie. A doua oara, spun unii, n-o sa ne mai prindeti pe aici, chiar daca peisajele sunt sublime. Ce folos, daca se sufoca de gunoaie, stresandu-i pe turisti? Aceasta poluare pe care as defini-o "directa ", se ingemaneaza bine cu poluarea stilistica a satelor, ajunse terenuri de experimentare a celor mai lipsite de gust initiative constructive, sub nasul neutru ca o patlagica al multor primari, de o ignoranta desavarsita. Una e sa adaugi baie, telefon, frigider, respectand insa fatadele vechi, lemnaria, tigla si piatra, si alta este sa mimezi modernitatea prin instalarea geamurilor de termopan, placarea fatadei cu ceramica colorata sau amplasarea de balconase si ferestre, chiar in inima Marginimii Sibiului.
- Conduceti o Dacia si un Aro. Nu credeti ca exagerati cu aceste "neaosisme "?
- Cu Aro m-am pacalit oarecum: nu porneste iarna. Cu Dacia 1410, nu. Merge bine, porneste, ma duce unde am nevoie. Cand le-am cumparat, am cheltuit 26.000 de marci; mi-am zis: cu acesti bani acopar 2-3 locuri de munca timp de un an. Desigur, am avut un Bmw de 3,5 litri, dar l-am vandut. Mi s-a parut mai corect sa conduc Dacia. Am gandit gresit?Ion Longin Popescu
Fotografii: Iulian Ignat
Cei interesati de-un sejur intr-un sat sasesc din apropierea Sibiului, pot telefona la 069/57.92.62 - Pensiunea "Spack ".
Erata
Adresa corecta de e-mail a d-lui Leendert Pons din Olanda ( "Formula As " nr. 504) este urmatoarea: ljpons@zonnet.nl