Eugen MihaescuKripton</b><b>"Un artist renaste cu fiecare noua cantare"
- Cu toate ca a visat sa ajunga, candva, fotbalist, intalnirea cu muzica a produs o cotitura definitiva in viata lui. Astazi, Eugen Mihaescu e un chitarist cu o cariera solistica de invidiat, lider al trupei Krypton, un spirit liber si optimist, mereu dornic sa se afle in linia intai -
"Mi-a placut tare mult fotbalul, ajunsesem chiar in echipa de juniori de la Steaua, dar fiindca parintii au spus un <<nu>> hotarat visului meu de-a deveni un nou Maradona, am jucat mai mult printre picaturi si numai eu stiu cu ce sacrificii. Dar intr-o zi, bunica mi-a spus: <<Ar trebui sa mai faci si altceva, in afara de sportu" ala, ca vii mereu cu picioarele rupte. Iti propun sa mergem la magazinul Muzica, sa-ti alegi un instrument>>. Si uite asa, datorita bunicii mele, la 10 ani m-am apucat de chitara. Mi-am luat partituri, mi-am luat profesor si am avut bucuria sa studiez cu marele chitarist si compozitor Dan Andrei Aldea, care mi-a devenit si idol. Asa ne-am indragostit eu si chitara mea unul de celalalt. Privind acum inapoi, ma bucur ca parintii mei mi-au dat o conduita de viata sanatoasa. Tin mult la ei, si ei, la randu-le, ma iubesc enorm. Familia mea a fost foarte unita, dovada ca ai mei sunt inca impreuna si se iubesc. Am fost ferit de tragedia de a-ti dori sa-l vezi pe unul dintre parinti si sa nu-l ai in preajma. Am avut parte de vacante deosebite, petrecute la bunica din partea mamei, la Petrosani. De-atunci, am ramas un mare iubitor al muntelui si al aerului curat."
- O chitara primita in dar nu inseamna obligatoriu si talent muzical. Cand ti-ai descoperit vocatia pentru cantat?
- Cat am fost in scoala, am cochetat, cum spuneam, cu fotbalul, dar si cu literatura si limbile straine; si acum scriu poezii frumoase si vorbesc fluent trei limbi. Chimia, fizica si matematica mi-au dat, in schimb, mare bataie de cap. Muzica a inceput sa ma ademeneasca prin anul Iii de liceu, cand visam sa-mi fac o formatie, dar a trebuit sa mai treaca un an ca sa-mi implinesc visul. Ca se numea inca de pe atunci Krypton, ca am avut un succes nebun la toate festivalurile de epoca, nu stiu daca e doar intamplare. Importante pentru noi n-au fost premiile intai pe care le castigam (simple diplome cu care n-aveam ce face), ci sentimentul ca suntem pe drumul cel bun. Asa ca am terminat liceul cantand.
- ...si canti cu aceeasi placere si in ziua de astazi. N-ai simtit niciodata imboldul sa-ti dublezi vocatia muzicala cu studii mai serioase?
- Dupa trei albume scoase cu Krypton, am plecat in Germania, unde m-am inscris la Volkschulle, Academia de Muzica. In "88, cand am plecat eu, in Romania inca nu exista la Conservator sectia de chitara clasica. A fost un mare noroc pentru mine sa studiez in Germania. De altfel, desi am plecat legal, intentionam sa raman acolo definitiv. In paralel cu Volkschulle, cantam cu o trupa de italieni, intr-un club, ca sa ma intretin, sa-mi platesc chiria, mancarea si micile bucurii de fiecare zi. Locuiam in Kln, un oras superb, in care arhitectura veche isi da mana cu modernismul, un loc in care un artist poate sa se inspire din tot ceea ce vede. Dar uite ca nu am ramas acolo; caderea comunismului si alte conjuncturi m-au facut sa ma reintorc in tara. In 1992, am revenit in Krypton si am scos un dublu album, "Lanturile", o lucrare foarte mediatizata, care s-a bucurat si de colaborarea unui om deosebit, Ioan Luchian Mihalea, care din pacate nu mai este printre noi. Dupa aceasta ultima lucrare mi-am vazut de cariera solo. In 1992, am lansat albumul "Guitaromania" (alaturi de Florin Ionescu - tobe si Mugurel Vrabete - bas), am scris piese pentru solisti de muzica pop, iar in 1995 m-am lasat atras de aria jazz-rockului si am fondat grupul AxaProject, cu care am cantat in deschiderea concertului lui Paul Rodgers si Ian Akkermann, de la Sala Palatului. Am avut atunci o bucurie imensa, de copil, ca am putut sa stau de vorba cu ei si chiar mi-au adresat laude. Pentru mine, asta a insemnat enorm.
- Anul trecut, ai decis sa te intorci la prima ta "iubire", formatia Krypton. Ce proiecte aveti pentru anul acesta?
- Sunt multumit ca lucram deja la un nou album, al doilea dupa "Comercial", cel aparut in iulie, anul trecut. Am avut ecouri foarte bune dupa lansare si piesele promovate s-au dovedit a fi alese in mod inspirat. Adevarul este ca e un album egal, cu 10 piese la fel de bune, care nu difera calitativ intre ele. Dupa o vacanta de doua saptamani la munte, unde ne-am relaxat, ne-am "curatat" fizic si psihic si am strans idei pentru noile piese, am intrat din nou in studio.
- Care e atmosfera in formatie, acum, ca s-a schimbat si componenta, si stilul?
- Cu actualii mei colegi ma cunosc de foarte mult timp. Cu Stefan "Linda" Moisa si cu Marcis Nut am cantat in Blue Spirit, proiectul lui Mihai Godoroja; iar Razvan Fodor cu Marcis si cu Stefan au cantat impreuna, pe vremuri, intr-o formatie de rock, Axial. Cand Axialul s-a spart, fiecare a plecat pe drumul sau. Acum, ca ne-am reintalnit, ca vechi prieteni ce suntem, nu poate sa ne fie decat bine. E un simt al umorului care ne leaga, o prietenie sincera si o gandire nonconformista. Si - de ce sa nu spun? - sunt bucuros ca am in formatie niste instrumentisti extraordinari.
- Nu s-ar spune ca viata ta a fost lipsita de sansa. Pentru altii, succesul e un drum lung, presarat cu multe neimpliniri. Crezi in destin?
- Cred in Dumnezeu, iar atunci cand cant, e ca si cum m-as ruga a doua oara. Sunt convins ca de la studiu si pana la cantarea in sine e o intreaga plecaciune in fata Lui. Sunt un om credincios si-i multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat aproape tot ce-mi doresc. Tot ceea ce mai astept de la viata e un copil facut din dragoste si o sotie pe care sa o iubesc de dimineata pana noaptea tarziu.
- Sa inteleg ca nu ti-ai gasit inca jumatatea?
- Mie mi-au placut fetele la nebunie dintotdeauna. Ma simt inca tanar, desi sunt mai mare decat colegii mei de trupa cu 12 ani. Dar diferenta nu se simte, pentru ca si eu, si ei, ne luam energia pozitiva din muzica. Un artist parca nu imbatraneste niciodata, parca renaste cu fiecare cantare. Dar e adevarat si ca, daca nu gasesti ceea ce-ti trebuie, esti nevoit sa cauti. Eu cred in familiile puternice, care nu se destrama la prima bataie de vant. Si ma rog la Dumnezeu sa-mi daruiasca una, cel putin la fel de puternica precum este cea a parintilor mei.Dia Radu
Fotografii: Iulian Ignat