</b><b>Prof. Traian Greavu</b><b>Directorul Colegiului National "Radu Negru" din Fagaras</b><b>"Cand ar trebui sa ofere societatii tot ce au mai bun, tinerii isi fac bagajul si pleaca peste Ocean"
Cand vorbesc despre tineri, despre tendinta lor de a-si parasi tara si de a se indrepta incotro vad cu ochii, multi romani, mai ales din sferele politice, ii condamna, accentuand lipsa lor de patriotism, saracia spirituala, educatia de tip globalist pe care o fac scolile. Un singur lucru, esential, nu-l vad criticii: tinerii acestia nu sunt deloc rupti de realitatile nationale, nu traiesc pe sub pamant, ci dimpotriva. Pe ei ii doare cel mai mult ca tara noastra e codasa in Europa, ca ne dispretuim traditia si ne distrugem cu buna stiinta frumusetile tarii, lor le pasa in cel mai inalt grad de saracirea groaznica a parintilor, de inegalitatile de tip latino-american instaurate, cu sprijin politic, in societatea romaneasca. Tinerii acestia sunt mai intelepti decat adultii. Desi se spune ca vor sa plece doar de dragul banilor, emigrarea lor - sa speram, temporara - are cateva cauze in plus: bulversarea legislativa de tip levantin, incetineala schimbarilor esentiale din societate, coruptia la nivelele cele mai inalte, aservirea justitiei de catre partidele aflate la guvernare etc. De unde stim toate astea? Din numeroasele scrisori pe care le adreseaza revistei noastre si care ne-au si indemnat sa realizam interviul de fata.
Pentru a lua cat mai exact pulsul din mediile scolare, unde gandul nestapanit al emigrarii inmugureste inca din clasele a X-a si a Xi-a, ne-am adresat directorului unuia dintre liceele cele mai bune din tara, nu intamplator o asa-zisa "scoala provinciala", in care s-ar putea crede ca tinerii duc o viata mai putin dinamica decat cei "de la centru". In realitate, cum ne va demonstra profesorul Traian Greavu, directorul Colegiului National "Radu Negru" din Fagaras, "provincialii" nu sunt cu nimic mai prejos decat "capitalistii" (i-am numit pe bucuresteni), iar performanta intelectuala nu tine seama de pozitia geografica. Nici in privinta emigrarilor Fagarasul nu e mai putin relevant decat orase mai mari, cum ar fi Bucurestiul sau Brasovul. Plecarea in America, spre exemplu, o obsesie in aceste tinuturi pe la inceputul secolului trecut, a fost pusa pe roate, in mare parte, de fagaraseni. Astazi, cand aproape din fiecare casa a plecat un crestin la munca in Italia, Franta sau Spania, iar tinerii absolventi de facultati iau drumul Canadei, se poate vorbi de o revigorare a spiritului calator al acestor oameni. Traian Greavu, dascalul care se considera un "meserias al invatamantului", sta de veghe, cu exigenta, in calea curentului, ducandu-si crucea de "apostol intr-un oras mort" si incercand sa vada fundul apei sub valurile tulburi de la suprafata.
"Suntem caractere de invingatori"
- Colegiul "Radu Negru" are renumele unei scoli de exceptie, atat prin traditia indelungata (in 1994 ati aniversat 175 de ani de la crearea Scolii Capitale de catre pasoptistul Ion Codru Dragusanu), cat si prin rezultatele deosebite obtinute de elevii de aici in ultimele decenii. Cum se explica aceasta pozitie demna de invidiat?
- In toate timpurile, absolventii de la "Radu Negru" au fost printre cei mai buni. E greu de explicat acest succes. Poate asa sunt fagarasenii, poate au existat mereu profesori de exceptie, poate emulatia generala interbelica sa-si fi spus cuvantul ori poate tocmai timpurile grele au adus un plus de ambitie, un orizont de asteptare aproape mistic. Suntem obisnuiti sa speram, avem "senzori" speciali pentru competitie, suntem caractere de invingatori. Nu stiu nici cum si nici de ce s-au oprit toate aceste calitati in ograda noastra, fapt e ca ne place sa invatam. Atat elevilor, cat si profesorilor. Exista un pat germinativ pozitiv, un suflu incurajator.
- Aveti faima unui "general pe campul de lupta", sunteti temut, conservator si cereti multa disciplina. Ati introdus uniforme. De aceea, copiii sunt cuminti, silitori, numai buni pentru a face cariera in Occidentul libertin. Este adevarat?
- Sunt exigent, dar drept. Sunt adeptul disciplinei, dar nu dusa la absurd. N-am uitat nici o clipa ca si eu am fost de varsta lor. Daca as fi uitat, ar insemna ca mi-am pierdut sufletul, ca sunt mort. In cancelarie, tonul il dau tinerii profesori (mai exact, tinerele profesoare), o treime fosti elevi ai liceului nostru. Ei au gasit in mine partenerul de idei si omul care sare in ajutor, care rezolva, dar meritul lor este incontestabil. Sunt primus inter pares, egal intre egali, si doar faptul ca eu port raspunderea ne desparte. Vedem la televizor cate probleme sunt in alte scoli, in ce hal arata toaletele, clasele, bancile. Asa ceva nu exista la noi. In majoritatea liceelor din tara, multe catedre sunt ocupate de suplinitori. Noi suntem printre putinele in care toate catedrele au titulari. Poate si aceasta este o explicatie a succesului. In ceea ce ma priveste, desi sunt format in alte vremuri, cu toate ca sunt un anumit gen de dascal, nu sunt nici impotriva modernismului, nici a gandurilor lor de plecare in strainatate. Nu eu am introdus uniforma, eu am fost printre cei trei profesori care au votat impotriva introducerii acesteia, pe vremea cand nu eram director. Ii recunosc insa rostul, atat ca motiv de mandrie si de identitate scolara, cat si ca nivelator al diferentelor sociale aparute intre elevi.
- Se spune ca sunteti un antreprenor de exceptie, ca rezolvati orice problema a liceului. Vin profesorii la dvs. si va spun: vrem sa facem asta si asta, sa dotam laboratorul de biologie sau terenul de sport. Ce le raspundeti?
- Le spun: faceti ce e necesar, iar banii nu sunt treaba voastra. In mod paradoxal, ma ajuta fabricile din oras. Scoala aceasta este mandria orasului, poate singura care ne-a mai ramas, dupa falimentul general al sectorului economic, si oamenii isi dau seama de acest lucru. Pentru multi fagaraseni, "Radu Negru" are importanta unei facultati.
"Decat 2000 de dolari peste Ocean, mai bine 500 de dolari acasa..."
- Pregatiti, asadar, tineri de exceptie, laureati ai olimpiadelor internationale, campioni nationali la multe discipline. Cum va simtiti cand aflati ca majoritatea, dupa terminarea studiilor, iau drumul strainatatii?
- Tinerii de azi sunt foarte dinamici, foarte nerabdatori sa ajunga la bunastare (sa aiba casa, masina, sa calatoreasca in strainatate etc.). S-a ajuns la o adevarata obsesie a plecarilor, deja toata lumea vorbeste numai despre diversele destinatii in care sunt acceptati romanii. Inca de pe bancile scolii, ideea emigrarii creste si devine un loc comun in gandirea fagarasenilor. Nu intamplator, de la vechiul recensamant, din 1992, si pana in prezent, circa 15.000 de locuitori ai orasului nu mai raspund la "apel". Aproape ca nu e familie care sa nu aiba pe cineva dus la lucru peste hotare. Din aceasta cauza, somajul local, foarte ridicat, trece aproape neobservat, supravietuirea fiind asigurata cu bani "din dalba strainatate"... Privita din alt unghi, situatia este dramatica. Cand ar trebui sa ofere societatii tot ce au mai bun, tinerii isi fac bagajul si pleaca peste Ocean. Daca privesti lucrurile "la rece", ii intelegi: ce sa faca aici? Fagarasul este un oras mort. Chiar daca ar gasi un loc de munca, acesti oameni, absolventi de facultati adecvate timpurilor noi, nu pot crea, nu pot proiecta, nu pot pune in aplicare un gand, o idee. Se izbesc pretutindeni de obstacole, de ingustime in gandire, de lipsa de caracter a conducatorilor de la toate nivelele, inclusiv din domeniul afacerilor. Nu exista finantare, nu exista sustinere, ce sa faca? Baietii mei, Rares si Lucretiu, studenti la Sociologie si Electronica, tot la plecare se gandesc. "Tata", spun ei, "decat 2000 de dolari in America, am prefera 500 de dolari in Romania. Am munci si 12 ore pe zi pentru banii astia." Dar unde sa gaseasca acest salariu? Numai cand se va simti efectiv o prima inmugurire economica reala, pentru tara si pentru zona, atunci se va incetini cat de cat ritmul emigrarii tinerilor. Intr-o masura, noi suntem rupti de realitatea extrem de dinamica, vedem treburile tarii intr-un mod depasit, idealist, fiindca asa am fost formati. In schimb, ei judeca mult mai pragmatic. Sa nu-i condamnam. Asta-i epoca; desi nu prea mai citesc, copiii sunt buni, gandesc foarte bine.
"Ce sa creada copiii nostri, cand sub ochii lor au disparut padurile in care culegeau zmeura si ciuperci?"
- Se gandesc la propriul lor destin, inainte de a lua in calcul valori precum "tara", "comunitatea", "ideea nationala". Sunt de condamnat? Comunicam suficient cu ei?
- Intr-o lume in care legislatia este insuficienta sau ignorata, unde reglementarile nu sunt elaborate, iar viata de zi cu zi este o continua valtoare, cei care au de suferit cel mai mult sunt tinerii. Ma tem ca nu exista o comunicare adecvata cu ei, nici din partea societatii, nici din a parintilor. Ne tot intrebam fara noima: ii cunoastem suficient? Ii intelegem cat de cat? Tendinta lor e de a fi considerati maturi, in vreme ce noi ii luam drept copii. Este perioada cea mai delicata, indiferent de timpurile traite. Dar, daca adaugam faptul ca suntem in miezul unei societati saracite si strambe, alienarea lor e cu atat mai mare. Ce sa creada copiii nostri, spre exemplu, cand, sub ochii lor, au disparut padurile in care culegeau zmeura si ciuperci? Codri intregi de fagi din Tinutul Fagarasului au "chelit" precum Valea Prahovei, iar noi le cerem sa lupte pentru idealuri. Oare nu vedem ca sunt o generatie traumatizata chiar de "infaptuirile" noastre din ultimii 12 ani? Cum am dori sa fie cand in jurul lor aud vorbindu-se numai de coruptie, saracie si lipsa de caracter? Cum sa faci oameni din ei, aruncandu-i cu cinism in "groapa cu lei" a capitalismului cel mai feroce din Europa? Cum sa nu doreasca sa plece acolo unde legile sunt legi, iar omului ii sunt rasplatite calitatile profesionale? Iata de ce nu pot fi condamnati ca ne lasa, in speranta ca odata si odata ne va pune Europa ordine in ograda.Ion Longin Popescu