Prof. dr. Rodion (Radu) Popa</b><b>- specialist in tehnica spatiala la Moscova -</b><b>"M-am saturat de o Romanie care
nu are nevoie de mine!"
In spatele demagogiei oficiale, privitoare la "fratii" de peste Prut, autoritatile romane ii calca in picioare pe nefericitii basarabeni care s-au grabit sa se repatrieze. Calvarul lor, pe care il prezentam in mai multe pagini ale revistei, demasca scorbura din lemnul patriotismului de partid si de stat.
La miezul noptii de 13 iunie 1941, un Zil cu prelata opreste in dreptul casei familiei Popa din Reni. Doi soldati si un ofiter Nkvd scot cu furie portita din tatani si lovesc apoi usa cu bocancii, trezind toata ulita. Micutul Radu, de 4 ani, sare primul din pat si se ascunde, tipand, dupa soba. Ana Radulescu Popa incearca sa-si potoleasca baiatul, spunandu-i in soapta ca probabil niste domni ofiteri il cauta pe tata Afanasie, cel plecat departe, departe... (Afanasie Popa fusese arestat si deportat cu un an inainte si se afla la o mina in Vorkuta, unde a si murit in urma torturilor, la 17 decembrie 1944.) Batranii casei, Ioana si Constantin Popa, ies cei dintai in intampinarea musafirilor nepoftiti. Acestia dau buzna cu pistoalele in maini, urland ca apucatii: "Aveti 15 minute sa va luati lucrurile si sa va urcati in masina! Sunteti dusmani ai poporului si nu beneficiati de nici o clementa!". Cu cateva haine stranse intr-un cearsaf, o paine si o damigeana cu apa, impunsi de la spate cu tevile armelor, cei patru au fost inghesuiti in camion, alaturi de alta lume nenorocita din oras. La gara, intr-o atmosfera apocaliptica de tipete disperate de copii si femei si racnete isterice soldatesti, cei ridicati au fost transferati in vagoane de vite, cu destinatia Siberia. "Eram atat de multi in vagon", isi aminteste profesorul de azi, Rodion (Radu) Popa, "ca, timp de doua saptamani, cat am mers pana la lagarul din Tastagol (in Altai), cei care-si faceau necesitatile fiziologice intr-o gaura prin podeaua vagonului nu mai simteau nici macar jena fata de ceilalti (...). Am fost repartizati in baraci cu paturi in cateva caturi, si mama culegea de pe mine, in fiecare noapte, pumni de plosnite de care nici nu auzisem si nici nu vazusem pana atunci. Cat a indurat sarmana mama! Ne hraneam doar cu pomusoare si cu ciuperci pe care le gaseam in padure."
Au urmat ani lungi de suferinte, disperare, "trai de cartita" si bataie de joc, cum numai "dusmanilor poporului" le erau rezervati. Pe la cate scoli a ajuns, desi era privit cu suspiciune si controlat permanent de autoritati, romanul s-a descurcat cu brio, invatand limba rusa mai bine decat multi nativi rusi din zona. La 16 ani, a primit buletin de identitate, pe numele Rodion Popo, in care era specificat ca are voie sa locuiasca doar in raionul Segarka, cu obligatia de a se prezenta lunar la Nkvd pentru inregistrare. "Faptul acesta imi producea un enorm sentiment de rusine", isi aminteste profesorul. Sentiment de care scapa doi ani mai tarziu, in 1954, cand este admis la Facultatea de Educatie Fizica si Sport din Tomsk si cand devine un cetatean oarecum liber al Urss. In scurt timp este admis la Facultatea de Radiofizica, pe care o va absolvi cu stralucire, sustinandu-si teza de licenta cu tema "Principiile de functionare ale laserului". Este oprit asistent la Universitate, imbratisand astfel o cariera universitara, care-l va propulsa pana la functia de prorector al Institutului de Telecomunicatii din Moscova. Se dedica cercetarii stiintifice, publicand 10 carti si 107 lucrari de tehnica spatiala. Din 1992, dupa cateva stagii de profesor la Universitatea Tehnica din Chisinau, detine cetatenia romana si devine membru al Academiei de Stiinte a Romaniei si al Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania (Agir).
</b><b>"Am impresia ca unii ar fi bucurosi sa ma deportez din nou, benevol, in Siberia"
- Nascut in Romania Mare, ati fost trimis in exil in frageda pruncie, cu putin timp inainte ca trupele romane sa treaca Prutul pentru a elibera Basarabia, la 22 iunie 1941. Cand ati aflat pentru prima oara ca aveti o alta patrie decat Rusia?
- La varsta de 6-7 ani, cand mama mi-a vorbit de bastina ei - Galati, Romania. Ea nu pierduse inca speranta sa-si revada locurile natale, cu toate ca aceasta speranta, cu trecerea anilor, se topea ca o lumanare. Cunosteam bine istoria familiei mele si nu puteam intelege de ce mama nu l-a ascultat pe tata, care i-a trimis din inchisoarea din Reni un biletel, rugand-o sa ma ia si, cat timp frontiera era deschisa, sa se refugieze la parintii ei de la Galati. Stiind probabil ca are de gand sa evadeze, mama voia sa-l astepte la Reni, ca sa se refugieze impreuna...
- Care este cea mai puternica "amintire romaneasca" din Siberia?
- Cojoacele cusute de bunicul pentru localnicii din Pobeda, o asezare din imensa padure de pe malurile raului Oby, si povestea ursilor melomani care n-au indraznit s-o atace pe mama cand au auzit-o cantand romaneste. Biata mama, dupa ce-si deformase coloana aburcand saci cu grau in port, a primit permisiunea sa lucreze la colectarea rasinii de pin, in padure. Odata, dupa ce terminase de strans rasina de la un copac urias, cantand o doina trista, a pornit spre urmatorul. Mare i-a fost spaima cand, la cativa pasi, a zarit o matahala de urs care ascultase incremenit cantecul. Mama a lesinat pe loc, iar cand si-a recapatat cunostinta, fiara disparuse. A venit acasa mai mult moarta decat vie, dar n-a avut incotro, a doua zi a trebuit sa plece din nou la padure. Ca sa-si invinga frica, a pornit iarasi sa cante. La putina vreme, a simtit din nou prezenta ursului. Ca sa nu lesine, a cantat toata ziua fara intrerupere zeci si zeci de cantece - triste, vesele, romante, sarbe, hore, si iarasi triste, iarasi doine, iarasi melodii vesele. Cu coada ochiului vedea fiara care o asculta ca si cum ar fi fost hipnotizata. In cele din urma, dupa vreo zece zile, ea se deprinsese cu acest neobisnuit spectator. Mai mult: peste o luna, numarul spectatorilor crescu - alaturi de urs ascultau cantecele romanesti ale mamei si ursoaica, si ursuletul lor. Toamna, inainte de venirea iernii, ursii au disparut.
- De cand dateaza incercarile familiei de repatriere in Tara-Mama?
- Mama avea in Romania trei frati mai mari. Reabilitata in 1960, ea a inceput sa le scrie si astfel a aflat cine si unde traieste. Visul ei era sa ne intoarcem acasa. Am facut cerere la Ambasada Romaniei din Moscova de mai multe ori, in 1960 si 1964, dar n-am primit niciodata raspuns. Am fost totusi in vizita la Braila, impreuna cu mama, si mi-am vazut unchii. Nu aveam pentru Romania sentimentul de patrie, dar ura si repulsia pentru Urss, monstrul politic care mi-a deformat destinul, erau vii si le simteam mereu in suflet ca pe un ghimpe. De aceea, cand am avut posibilitatea, am si facut cerere de repatriere.
- Aceasta posibilitate s-a invit in 1992. De atunci, aveti dubla cetatenie - romana si rusa. De ce va aflati totusi cu domiciliul tot la Moscova, si nu la Bucuresti?
- De mai bine de zece ani incerc sa-mi gasesc de lucru in Capitala tarii mele natale. Totul se izbeste de smecheria cu echivalarea studiilor, pe care n-am reusit s-o inteleg. Candva, cand exista Urss, sute si sute de studenti, doctoranzi si specialisti din Romania isi faceau studiile in universitatile sovietice si nu exista pe atunci aceasta jignitoare procedura de "echivalare" a studiilor. Am impresia ca unii ar fi bucurosi sa ma deportez din nou, benevol, in Siberia, numai sa nu-i incurc pe holurile universitatilor romanesti, desi specializarea mea ar fi extrem de utila Romaniei. Cati specialisti in tehnica spatiala, care au lucrat efectiv in proiecte majore ale cosmonauticii moderne, are Romania, ca sa-si permita luxul de a ma refuza cu gratie? De ce Germania i-a platit lui Ceausescu milioane de marci pentru sasi, la gramada, iar Romania nu e in stare sa-si primeasca inapoi elitele din vecini pe gratis? De ce profesorul doctor Eugeniu Grebenicov, membru al Academiei de Stiinte a Rusiei, tine prelegeri in Polonia, iar universitatile din Romania nici macar nu-i dau atentie? De ce compozitorul Goga, o somitate in muzica, Artist al Poporului in Rusia, nu a fost niciodata invitat la Bucuresti? De ce nu sunt folosite experienta si faima internationala ale doctorului Dan Mitis, de la Institutul de Cardiologie din Moscova? De fapt, Romania intoarce spatele la sute de savanti si artisti din spatiul fostei Urss, multi nascuti in Romania Mare si deportati in anii stalinismului, ca si mine, care ar vrea sa se repatrieze si sa-si aduca obolul la prosperitatea ei. Acestia nu fac insa nici o miscare, asteptand sa vada cum se rezolva situatia mea. Sunt mahniti de povestea pe care le-o spun si se intreaba de ce au autoritatile romane aceasta atitudine... anti-romaneasca, fiindca ceea ce mi se intampla este, intr-un fel, o sabotare a interesului national.
"Cinovnicii de la Ministerul Invatamantului mi-au pierdut de doua ori toate actele"
- In mod logic, daca vi se cere echivalarea studiilor, ar trebui sa i se ceara acelasi lucru si presedintelui Iliescu, doar si domnia sa a studiat la Moscova, la fel ca multi altii din conducerea de dupa 1989 a Romaniei. Sa acceptam ca asa spune legea; de ce nu ati adus actele necesare pentru echivalare?
- Primul dosar complet l-am depus in 1993, dar un oarecare Chirita de la Ministerul Invatamantului mi-a pierdut toate actele. In 1996, am depus iarasi un dosar complet, cu toate cele necesare. Din nou, cinovnicii mi-au spus ca l-au pierdut, desi aveam numar de inregistrare. "Hai sa-l cautam!", am spus. "Ei, ne mai ducem noi in praful acela..." Si iarasi am depus al treilea dosar. Pentru echivalarea doctoratului mi-au cerut un dosar separat, m-au fugarit iarasi. Din sase in sase luni, veneam la Bucuresti sa-i intreb ce se intampla. "Mai asteapta", mi se spunea. Am facut cel putin 20 de drumuri, a cate 60 de dolari fiecare (in total cam 1200 de dolari cheltuiti pe tren!), dar problema nu s-a rezolvat nici azi. Asa cum autoritatile sovietice si apoi cele ucrainiene au refuzat sa retrocedeze casa familiei mele din Reni, autoritati cu care corespondez in zadar si azi, tot asa functionarii de la Ministerul Invatamantului refuza sa ia in seama cererea mea. De atata asteptare, fiica mea, Ana, care dorea sa se stabileasca la Bucuresti si sa se casatoreasca eventual cu un roman - dar numai dupa ce-mi rezolvam eu situatia -, a renuntat, casatorindu-se cu un rus, caci nu dorea sa ramana fata batrana. Trebuie spus ca Romania a pierdut in ea o mare specialista in chirurgia traumatologica; la ea vii cu piciorul retezat, la subtioara, si ti-l pune la loc dupa o tehnica proprie, care a facut valva in toata Rusia. Sotia mea, Nina, rusoaica get-beget, a acceptat sa ma urmeze, renuntand la tot ce aveam la Moscova. Este o matematiciana renumita. Si ea, si Ana au terminat universitatea cu medalia de aur.
- Am dori sa intelegem totusi: unde se blocheaza dosarul dvs.?
- La nume. Cand ne-au ridicat, in noaptea aceea din 41, n-am avut timp sa luam cu noi nici un act. Ca urmare, Nkvd-istul ne-a scris "Popo", deoarece, in rusa, "popa" inseamna "fund". Chiar daca, in romaneste, "popo" inseamna acelasi lucru. S-a mai intamplat ca numele meu a fost trecut, cand m-au botezat, dupa al mamei, Radulescu, pe care si-l pastrase la casatorie, deoarece era de vita nobila si n-a prea fost incantata ca a nimerit in familia unor cojocari - profesia bunicilor mei dupa tata. La traducere si notarizare in Bucuresti, pe acte au scris "Popa", pe certificatul de nastere (pe care l-am gasit in Arhivele Nationale ale Romaniei!) scria "Radulescu", iar pe pasaportul meu rusesc si pe diplomele de absolvire si de doctorat scria "Popo". Am fost la Justitie, la Politie, la Notariat. Am dat declaratii de conformitate notarizate. Zeci de ore pierdute la cozi, nenumarate apostrofari, violente refuzuri. Am gasit si loc de munca, profesor la Universitatea Politehnica din Bucuresti, dar trebuia sa sustin un concurs formal si sa aduc diploma echivalata. Directoarea Garbea de la minister (Mec) s-a opus: "Sa-mi aduci dumneata dovada de la Politia rusa, sa-ti scrie ei de ce ti-au schimbat numele si cine e de vina!", a spus dansa cu perfecta naivitate si evidenta rautate. Ati mai pomenit asa ceva? N-a auzit doamna ambasador (este totusi sotia fostului ambasador roman la Moscova!) de deportarile staliniste, de comportamentul discretionar al autoritatilor sovietice? De unde sa stie Politia rusa ce a fost in urma cu 60 de ani, intr-un lagar de munca fortata din Siberia? Eu, unul, m-am saturat de o Romanie care nu ma doreste! Nu mai vreau! In Rusia n-am avut problemele astea. Si acolo e birocratie, dar parca nu asa de paralizanta. Venisem sa-mi traiesc aici restul zilelor, sa fiu de folos tinerilor studenti si ingineri. La Moscova ma asteapta postul de prorector, acolo imi este respectata munca stiintifica si didactica. Romania, dupa cum vad, nu are nevoie de cunostintele mele, ale fiicei si ale sotiei mele. Le-ar putea avea pe gratis, doar cu putina largime de minte din partea cinovnicilor.Ion Longin Popescu
Cele mai apreciate lucrari ale profesorului Radu Popa sunt: "Fiabilitatea circuitelor integrate si ridicarea rezistentei elementelor microelectronice in conditii de radiatii cosmice" si "Fizica semiconductorilor". Cei doritori sa-i scrie o pot face la e-mail: delfin@sl.ru sau il pot suna la 00.709.53.38.55.34 sau 00.791.04.65.51.40.