Spectator

Redactia
Caroline FernolendPresedinta Fundatiei "Alba Ecclesia" din Viscri, Brasov"Printul Charles a spus ca satul nostru este cel mai frumos din lume si nu intelege de ce ne trebuie in Romania <<Dracula Park>>". "Printul Charles a venit la Viscri (Deutschweisskirch) sa vada cele 10 case vechi renovate...

Caroline FernolendPresedinta Fundatiei "Alba Ecclesia" din Viscri, Brasov"Printul Charles a spus ca satul nostru este cel mai frumos din lume si nu intelege de ce ne trebuie in Romania <<Dracula Park>>"

"Printul Charles a venit la Viscri (Deutschweisskirch) sa vada cele 10 case vechi renovate cu bani de la <<Eminescu Trust>>, fundatia engleza al carei patron este chiar Alteta Sa. Le-a vizitat si pe cele sase care se afla in lucru si a fost foarte multumit. Este un om ca noi toti, s-a preumblat pe ulite, a salutat batranii iesiti la porti, a zabovit mult sus, in deal, la Cetate. Rotindu-si ochii pe deasupra caselor si observand, de la inaltime, armonia dintre partea verde si partea construita a asezarii noastre, a spus: <<Aveti aici cel mai frumos sat din lume si nu inteleg de ce va trebuie Dracula Park in Romania. Daca s-ar investi in repararea cetatilor si caselor vechi din Transilvania, ati putea deveni unul dintre cele mai importante trasee culturale pentru turismul european>>.
Cand a venit ora pranzului, l-am invitat la masa asezata chiar in curtea bisericii, sub nuc. Primul lucru pe care l-a facut a fost sa admire fata de masa de canepa si bumbac, cu broderie simpla, saseasca. <<Asa ceva are toata lumea din sat, sau numai voi, pentru ocazii speciale?>>, a intrebat. Toata lumea are fete de masa la fel, i-am spus. Se fac inca si azi, cat o mai tine-o Dumnezeu in buna sanatate pe Katarina Mller, tesatoarea satului. Apoi a gustat din bucate: paine de casa, supa de gaina cu taietei, salata de vinete, zacusca, branza si rachiu. Mi-au spus aghiotantii sa nu-i dau alcool, ca nu bea. Da eu m-am gandit: cum sa nu guste Printul din snapsul nostru? Si a gustat, ba ne-a si felicitat pentru mirosul de fructe al bauturii. <<Azi nu mai gasesti in Europa o bautura care sa miroasa atat de tare a fructe naturale si nu a esente>>, a spus Alteta Sa. La sfarsit, dupa cozonac, i-am oferit ceaiuri de menta, sunatoare si galbenele, indulcite cu miere. A baut din toate si a intrebat daca provin din plante culese de pe dealurile noastre. Ne-a multumit foarte emotionat si a spus: <<Sa-mi spuneti ce pot sa fac pentru voi, viscrenii, ca mi-ati daruit atat de multe in dupa-amiaza asta. Am petrecut aici cateva ore fericite, de neuitat. Voi reveni, fiindca sunt multe de facut si doresc sa va ajut in continuare>>."
Acesta este, in exclusivitate pentru "Formula As", reportajul recentei vizite in satul sasesc Viscri, a Printului de Wales, prezentat de Caroline Fernolend, fosta contabila la C.A.P., fosta invatatoare, studenta la Facultatea de Relatii Internationale din Brasov, cursuri fara frecventa. In anii 90-91, cand valul cel mare al emigrarii sasesti a golit satul de urmasii celor care s-au asezat aici in urma cu aproape 900 de ani, Caroline, incurajata de sotul sau, Walter, si, mai tarziu, de fiica lor, Ursula, a decis sa ramana. Impotriva unei realitati descurajante, ea s-a gandit ca-si va gasi "un drum frumos in viata", si printre stafiile tranzitiei romanesti. Provocarea cea mai dificila a fost sa dovedeasca cum poate un sat ca Viscri, "unde si-a intarcat mutul iapa", sa aiba un viitor, la fel ca oricare dintre satele si orasele germane in care s-au stabilit, cu entuziasm, aproape toti vecinii ei.

"Dupa plecarea dureroasa a sasilor, am incercat sa cream o alta comunitate, cu tiganii si romanii"

- Anii 90-91 au adus Romaniei o pierdere incalculabila: plecarea in masa a sasilor. Ce s-a intamplat atunci la Viscri si cum motivati refuzul dvs. de a parasi satul?
- Momentul plecarii a fost foarte dureros pentru noi. Si acum ma cutremur cand imi aduc aminte! In fiecare seara, ramaneau cu lumina stinsa alte si alte case, pana s-au stins aproape toate. Din 300, intr-un singur an au ramas doar 68, iar astazi suntem numai 32. Pentru noi, sasii, comunitatea a fost foarte importanta, am crescut in cel mai organizat spirit comunitar si, dintr-o data, ne-am vazut singuri. Dupa plecarea dureroasa a celor 240 de vecini, am incercat sa cream o alta comunitate, cu tiganii si romanii. In buna masura am reusit, cei mai multi dintre tiganii nostri sunt gospodari, au gradini, animale, pamant. Au existat, un timp, mari presiuni din partea familiei sotului meu din Germania. "N-are rost sa ramaneti pentru tigani", imi scria mama soacra. "Nu va ganditi la copilul vostru? In 10 ani, totul va fi distrus in Viscri, si Cetatea, si casele." Poate am fost mai sentimentali decat altii, poate asa ne-a fost scris in stele, poate mama, mare patrioata, e de vina, dar uite ca n-am plecat.
- Multi romani isi pun astazi intrebarea: de ce au parasit sasii tara, exact cand libertatea si democratia, fie ele si "originale", au fost aduse de jertfa tinerilor la Revolutie?
- In memoria colectiva a comunitatilor sasesti erau inca proaspete deportarile din anii 45-49, nationalizarile, exproprierile, umilintele, anii negri in care comunistii le luasera totul din case. Vazand cine a venit la putere dupa 89, au crezut ca povestea se va repeta. S-au gandit ca granitele se vor inchide iarasi, ca libertatea va dura doar pana se vor dezmeticii comunistii si securistii. Nu aveau nici un pic de incredere in noua putere, mai ales ca multi primari din teritoriu au anuntat ca sasilor nu le vor fi inapoiate pamanturile - ceea ce s-a confirmat in scurt timp.
- In traditia locala nu se permiteau casatoriile mixte. Intamplator, am aflat ca singurele familii care sustin cultura saseasca in satele depopulate, cu exceptia celor foarte putine pur sasesti, sunt familiile mixte. Este adevarat?
- Pe vremuri nu era, intr-adevar, voie sa te casatoresti cu un baiat din alt sat. Despre casatorie intre sas si roman sau ungur nici nu putea fi vorba. Timpurile s-au schimbat si astazi doar aceste "aliante" tin fruntea sus in sate. Ele sunt salvarea. Spre exemplu, noi lucram in toate proiectele cu vecinii Ghilea (familie mixta) si verisoara Gerda, casatorita cu un roman.

"Cred ca avem o misiune frumoasa, de a pazi traditia lasata de inaintasi"

- Dupa eforturi care au durat cativa ani buni, Cetatea si satul Viscri au fost inscrise in patrimoniul Unesco. Dintr-un sat gol, in care nici fierarul, Matti bacsi, nu mai avea cu cine sa bea o tigara, Viscri a devenit o tinta selecta pe harta turismului cultural european. Cum ati reusit?
- Cu vointa, rabdare, insistenta. Dupa ce am obtinut 60.000 de marci din Germania, de la Fundatia "Hermann Niermann", cu care am renovat si am introdus apa curenta in scoala si am facut reparatii la caminul cultural, am declansat educatia ecologica in randul copiilor. Mi s-a parut ca, daca tot ne-am hotarat sa ramanem, avem o misiune frumoasa, aceea de a pazi traditia lasata de inaintasi. Acesta a devenit, de fapt, telul actiunii noastre, si cand ai un tel este imposibil sa nu reusesti. Momentul de cotitura a fost intalnirea cu profesorul Glenn Ernst Licht din Texas, omul care m-a invatat sa intocmesc programe si sa cer bani de la organizatiile internationale. Stim ca Romania a pierdut multi bani oferiti gratis de Europa, numai pentru ca responsabilii respectivi n-au reusit sa scrie programe convingatoare. Am invatat deci cum se fac aceste programe. Dupa aceea, am infiintat Fundatia "Alba Ecclesia", pentru a putea sa rulez banii primiti. "N-o sa primesti nici un ban", spunea primarul. "Domnule primar", i-am spus, "daca din 20 de programe imi va fi finantat unul, tot va fi o reusita." Primul succes, dupa trei ani de asteptare intr-un ocean de scepticism local ("o sa obtii tu bani cand va zbura bivolul", imi spuneau unii), a fost instalarea unei centrale telefonice digitale, in valoare de 41.000 de dolari, bani donati de comuna Bllingen din Belgia. De la Fundatia "Soros" am obtinut, in doua transe, 45.000 de dolari pentru pavarea strazilor. Dar nu pentru asfalt. Preferam sa lasam drumul de acces, de 7 km, in starea actuala, de pamant cu piatra si zgura, deoarece este un bun filtru pentru turistii nepoftiti. Sa vina aici numai cei cu adevarat interesati, pentru care soseaua de tara este in sine o atractie. In fine, sumele cele mai mari, de sute de mii de dolari, au venit de la "Eminescu Trust" din Londra, care ne asigura o finantare lunara pentru renovarea caselor vechi. Tot ei ne-au trimis un microbuz cu care merg copiii la scoala si cu care batranii isi fac cumparaturi de la Rupea.

"Avem grija sa nu sarim calul, fiindca turismul poate face si rau"

- Asadar, la sfaturile unui vizitator american, ati deschis un capitol nou in viata unui sat uitat de Dumnezeu: alcatuirea de programe si obtinerea de bani gratuiti de la fundatii straine, intr-un mod cat se poate de transparent. Ati fost mereu cu un pas inaintea tuturor. Ce alte "vraji" ati mai facut?
- Am intrat in politica. Asa m-a invatat americanul, Dumnezeu sa-l odihneasca, fiindca a decedat de curand. Inca din 1992, sunt consilier la Primarie. De cand Viscri a intrat in patrimoniul cultural mondial, gratie sprijinului pe care l-am primit de la fundatiile internationale, de la Ambasada Germaniei si de la "Eminescu Trust", glasul meu este ascultat pretutindeni. Dincolo de barfele unora, ca as fi cheltuit banii in interes personal, oamenii au luat seama ca nimic nu este imposibil, daca stii sa te lupti. Sa nu creada cineva ca strainii arunca cu banii pe fereastra; ei controleaza cum a fost cheltuit fiecare cent si, cand exista vreo suspiciune, renunta sa-ti mai trimita ceva. In plus, ti-a murit credibilitatea pe toata linia si nu ai parte decat de necazuri. Recent, am obtinut de la Banca Mondiala o suma importanta pentru amenajarea unui muzeu sasesc in Cetate. Nu dorim ca tot mobilierul vechi din sat, de o inestimabila valoare, sa ia drumul strainatatii, intr-un joc comercial in care singura valoare e banul. Cum obiectivul apartine Ministerului Culturii, s-a organizat licitatia la Bucuresti, fara sa fim cel putin anuntati. Ne-am pomenit intr-o zi cu reprezentantii firmei de constructii care a castigat, au venit in recunoastere. I-am intrebat scurt: "Aveti var stins in cel putin sase luni? Aveti tigle de tip vechi, sasesc?". "Nu - mi-au raspuns incurcati -, dar o sa facem rost..." "Cum o sa faceti rost? Cu asa ceva nu ne jucam, nu permitem nici o lucrare daca nu se incadreaza in rigorile de autenticitate necesare. Noi cu ciment nu permitem sa se lucreze."
- Vom spune cititorilor ca am facut acest interviu la bucatarie, unde va ingrijiti sa fie gata supa de gaina pentru un grup de 15 austrieci. In curte, la ceaun, d-l Walter pregateste miel cu legume. Au inceput deja sa vina turistii?
- Imediat dupa vizita Printului, despre care s-a vorbit in jurnalele de stiri occidentale, ne-au luat cu asalt cate doua-trei grupuri zilnic. Figuram si in marele ghid francez "Le Guide Routard", precum si in "The Lonely Planet Guide" - ceea ce ne asigura o publicitate imensa. Anul trecut, ne-au vizitat 1700 de straini si doar 100 de romani, iar anul acesta ne asteptam la dublarea numarului de vizitatori. Majoritatea stau doua-trei zile, avem amenajate case pentru dormit (am construit bai si toalete in fostele camere pentru slanina), iar de gatit, gatim impreuna cu vecinii. Totusi, avem grija sa nu sarim calul, fiindca turismul poate face si rau cand devine o industrie. Cata vreme satul ramane cu vechiul chip, doar renovat, dar nemodificat (nimeni nu are voie sa schimbe ceva la vreo fatada!), iar viata isi continua cursul normal, fara sa ne pierdem linistea, e bine. Oamenii au de lucru, ouale, laptele, branza si snapsul sunt vandute pe loc, comunicatii rapide exista (cei din Germania isi pot, in fine, suna parintii si rudele prin centrala noua), dinamismul satului e moderat. Putem spune ca am reusit. Dar stam de veghe cu buna credinta. N-as vrea ca cireada de vaci sa nu mai vina seara acasa de teama turistilor, iar oamenii sa nu poata sa-si aduca fanul din cauza autocarelor.
- Ce faceti la Craciun si in timpul celorlaltor sarbatori de iarna?
- La Craciun nu luam turisti. Atunci lucram mai mult pentru comunitate. Daca la Rusalii organizam anual un festival pentru sasii din zona, iarna serbam cu batranii, facem cununa traditionala de iedera si brad, cantam latineste si nemteste in colturile bisericii, ne distram ca altadata, chiar daca sunt romani cei care ne imbraca astazi costumele. Nimeni nu se supara si nu vede vreo diferenta. Important e sa facem cununa. Daca n-o mai facem inseamna ca nu mai existam.

Ion Longin Popescu
Fotografii: Emanuel Tanjala

Caroline Fernolend poate fi sunata la 098/60.86.79, 098/60.86.80, interior 313 sau 141. E-mail: dwk@xnet.ro