Societate

Redactia
Regii Si Reginele Romaniei. Printul NicolaeO viata in umbra coroanei.... Fiu al Regelui Ferdinand I Intregitorul si al Reginei Maria, printul Nicolae de Hohenzollern a fost fratele mai mic al Regelui Carol al Ii-lea si unchi, dupa tata, al Majestatii Sale Regale Mihai I al Romaniei. Botezat de insusi...

Regii Si Reginele Romaniei

Printul NicolaeO viata in umbra coroanei...

Fiu al Regelui Ferdinand I Intregitorul si al Reginei Maria, printul Nicolae de Hohenzollern a fost fratele mai mic al Regelui Carol al Ii-lea si unchi, dupa tata, al Majestatii Sale Regale Mihai I al Romaniei. Botezat de insusi Nicolae, ultimul Tar al Rusiei imperiale, ucis bestial de comunistii lui Lenin, impreuna cu copiii si sotia sa, era deopotriva nepot al Imparatului german Wilhelm si al Regelui George al Marii Britanii. Dupa sange sau prin alianta, printul Nicolae era inrudit cu toate marile case regale ale Europei si a fost considerat intotdeauna un pretendent legitim la tronul Romaniei, in cazul in care circumstantele istorice sau biografice ale dinastiei de Hohenzollern ar fi ingaduit un asemenea lucru. Cu toate acestea, el si-a petrecut intreaga existenta princiara in umbra Coroanei Regale a Romaniei, afirmandu-se in nenumarate randuri drept un devotat suporter al cauzei nationale romanesti, pe toate meridianele lumii. Si-a sfarsit zilele la 75 de ani, departe de tara, dupa patru decenii de exil fortat, dovedind ca destinul sau se confunda cu istoria secolului in care a trait. In vara aceasta se implineste un sfert de veac de la moartea sa. Iata, in putine cuvinte, povestea unei vieti care l-a transformat din print in personaj istoric, intrat definitiv in galeria ilustrelor personalitati ale epocii sale.

Sub zodia Leului

"In portretul principelui Nicolae intra un fragment amplu din istoria contemporana a Romaniei si un sfert de secol din cronica exilului romanesc", scria, la un an dupa moartea acestuia, ultimul sau secretar particular, Fotin Enescu, fiul unui fruntas liberal din perioada interbelica. Si tot el adauga cu nostalgie aristocratica: "In vinele principelui Nicolae s-au incrucisat toate varietatile de sange albastru ale marilor dinastii europene ce au dominat ultima mie de ani pe batranul nostru continent. La sangele de Hohenzollern se adaugase acel de Bourbon, acel de Romanov, de Saxa-Coburg-Gotha, de Hanovra, de Braganza si al atator alte case suverane...".
Micul print Nicky, cum il alinta familia regala, s-a nascut la Sinaia, in 5 august 1903, sub semnul zodiei Leului. A venit pe lume in dulcea perioada numita "la belle poque", cand crinolinele mai erau inca la moda si abia se inventau automobilele si "aeroplanul". La vremea aceea, Romania Mica era un regat independent si prosper, condus cu mana de fier catre un destin european, de batranul si inteleptul Carol I.
In anul nasterii printului s-au petrecut doua evenimente a caror importanta istorica nu o banuia nimeni. La Viena, in Palatul Schnbrun, se intalneau, pentru ultima oara in istorie, cei trei mari imparati din vechea Europa a Sfintei Aliante: Wilhelm al Germaniei, Nicolae al Marii Rusii si Franz-Josef al Austro-Ungariei, caci "Sfanta Alianta a Tronurilor" se simtea deja amenintata de apropierea tumultoasa a timpurilor noi. La celalalt capat al continentului, la Sankt Petersburg, in toamna aceluiasi an, lua fiinta Partidul Bolsevic, ce il avea in fruntea sa pe necunoscutul Vladimir Ilici Lenin... Dupa numai 15 ani, sfarsitul Primului Razboi Mondial il aducea pe Lenin la putere in cea mai intinsa tara din lume si "spulbera, ca intr-o cascada, frunzele ingalbenite din parcurile palatelor nobiliare, impreuna cu jumatate din regii Europei", asa cum avea sa-si aminteasca putin mai tarziu Take Ionescu, unul dintre prim-ministrii Regatului Roman, pe ai carui genunchi se jucase deseori micul print Nicolae. Dovada ca destinul lui s-a confundat cu insasi istoria secolului este ca in 1953, dupa exact o jumatate de veac de la ceremonia botezului sau, savarsit de Tarul Nicolae, printul de Hohenzollern, aflat de aceasta data in exil, dincolo deCortina de Fier, avea sa intoarca darul primit la nastere, prin botezarea Marii Ducese Maria, fiica varului sau primar, Marele Duce Vladimir - unici supravietuitori ai masacrului comis de bolsevici asupra familiei imperiale ruse. Evenimentul se petrecea la Paris, intr-o atmosfera in care bucuria crestina era ingemanata cu nostalgii regale si multa tristete, in prezenta unor numeroase capete foste incoronate, care-si pierdusera tronurile de cativa ani ori de cateva decenii. Dupa ordinea succesiunii imperiale, devenita iluzorie in urma celui de-Al Doilea Razboi Mondial si inceperea Razboiului rece, Vladimir ar fi fost Tar al tuturor Rusiilor, mica Maria, tarevice, iar nasul ei, printul Nicolae, isi pastra calitatea de unchi al Regelui Mihai, care s-ar fi aflat pe tronul Romaniei, daca n-ar fi fost fortat de comunisti sa abdice... In cuprinsul existentei sale princiare, uraganul istoriei maturase totul in cale, la distanta de numai 50 de ani, si sub semnul acestui destin dramatic s-a aflat intreaga viata a micului print de Hohenzollern, pe care Regina Maria, pe atunci doar "Principesa mostenitoare", il aducea pe lume, in Castelul Peles, la inceputul veacului! Timpurile erau inca blande in fastuoasa "belle poque", iar nobilimea romaneasca nu vedea norii negri ce se adunau la orizont. Nici printul Nicolae, care nu avusese parte de ursitoare, nu stia ce soarta il astepta...

Trecute vremi de printi si printese

Regina Maria isi descrie fiul ca pe un copil "independent, capricios, ciudat, chiar imprevizibil", dar "seducator, direct, cu o fire deschisa, de-a dreptul mucalit". Dintre cele sase odrasle regale, Nicolae era cel de-al patrulea nascut, insa micul print o iubea cel mai mult pe sora sa mezina, principesa Ileana, casatorita de foarte tanara cu printul Anton de Austria si devenita, dupa vaduvie, maica Alexandra, in urma intrarii in monahism. Cei doi tineau mortis sa-si petreaca in fiecare vara cateva saptamani la Castelul Bran, unde era mai multa liniste decat la Peles sau la Cotroceni. Principesa il poreclise pe Nicky, spre surprinderea lui, Till Eulenspiegel si, cand acesta o intreba pe sora mai mica cine e Till, Ileana i-a raspuns: "Incultule! E un fel de Pacala, dar mai destept...". De atunci, Nicky s-a pus pe citit si a ajuns un redutabil autodidact. Pana si suveranul bunic, severul Rege Carol I, isi arata deseori preferinta fata de micul Nicolae. Regina Maria isi aminteste: "Unchiul insusi (Carol I- n.ns.) nu rezista acestei mici fiinte impulsive, ale carei strengarii si veselii spontane il amuzau si il destindeau. El nu mai putea sa se separe de Nicky si un suras deosebit era rezervat mereu acestui dracusor, care cucerise inima austera a regelui". De fapt, adevaratul campion al poreclelor de alint in familia regala a fost micul Till! El ii spunea pe ascuns Regelui Carol "catargul", din cauza staturii si comportamentului sau militaros. Tot printul Nicolae si-a alintat mama, inca de mic, cu un apelativ ce a intrat in istorie: "Missy". Surorii mai mari, Maria, i-a spus "Mignon", iar fratelui sau intai nascut, viitorul Rege Carol al Ii-lea, ii suiera printre dinti "Mopsule", semn al unei precoce antipatii, ce va marca relatiile lor intreaga viata. Ultimul secretar particular al printului are o amintire revelatoare: "Ferdinand I a fost un mare rege prin calcarea de sine, judecata dreapta, cultura vasta si dezinteresarea materiala. Maria s-a inaltat ca o adevarata regina, prin iubirea devotata pentru romani, talent si stralucire. Dar nici unul nu a fost mare educator pentru copiii sai. (...) Despre Carol, mostenitorul tronului, nici sa nu mai pomenim! A doua nascuta, Elisabeta, nu si-a indeplinit bine nici datoria de Regina a Greciei, nici cea de Principesa a Romaniei. Si-a sfarsit zilele intr-un hotel parizian, rasfatand pe un tanar aventurier francez, pretins marchiz. Mignon, cealalta fiica, a devenit in schimb o respectata Regina a Serbiei, datorita mainii de fier a Regelui Alexandru si a mediului auster sarbesc. DarMignon pierduse amintirea a tot ceea ce era romanesc. Abia ultimii doi nascuti, inaintea regretatului Mircea - Principele Nicolae si Principesa Ileana -, au fost cu adevarat romani...". Ceea ce istoria a si dovedit-o!
Intreaga copilarie princiara si adolescenta s-au petrecut sub luminile uriaselor candelabre de la Peles, Cotroceni sau Bran, printre altete regale sau ministri imbracati in frac si parfumati cu lavanda frantuzeasca. Printul Nicolae isi servea mesele in farfurii din portelan de Meissen, cu tacamuri de argint, se culca in asternuturi lucioase de satin, citea sau asculta muzica clasica la patefon, in saloane mobilate in stil Regence sau Biedermeyer, care aveau atarnate pe pereti oglinzi venetiene, alaturi de portretele in marime naturala, pictate in ulei pe panza si inramate cu lemn de nuc, ale unor stramosi celebri, precum Tarul reformator Alexandru al Ii-lea sau Regina legendara Victoria a Angliei, strabunica sa.
Inca inaintea Primului Razboi Mondial, Nicky a fost trimis la vestitul Colegiu Britanic "Eton", in pofida pasiunii sale declarate pentru medicina, la care s-a opus batranul rege Carol I. Pe atunci, un fiu sau un nepot regal nu putea fi decat militar! In timpul colegiului, printul si-a uitat slabiciunea pentru medicina si, aidoma viitorului sau nepot, Mihai I, a devenit un pasionat al aviatiei si al sportului in general. De-a lungul anilor, lasand sa vorbeasca latura germana a sangelui sau, si-a dovedit si abilitatile tehnice, asambland singur cateva automobile artizanale, cu care a participat la mai multe raliuri si concursuri internationale. Pe langa placerea aviatiei, pe care a exersat-o din plin, a fost si un mare schior, ajungand chiar sa publice o carte despre acest sport elegant si curajos. Dar cel dintai prag al maturitatii a fost trecut de printul Nicolae in vara anului 1916, inaintea istoricului Consiliu de Coroana de la Cotroceni, cand l-a vazut pe tatal sau cuprins de o mare tulburare in fata hotararii epocale pe care o avea de luat, intrand in razboi impotriva tarii lui de origine, Germania. In insemnarile sale tarzii, ramase inedite vreme de cateva decenii, Nicolae isi aminteste cum Regele Ferdinand l-a chemat la el in cabinet si i-a spus aceste vorbe, pe care nu avea sa le mai uite tot restul vietii: "Dinastiile sunt tinute sa respecte, in schimbul privilegiilor, un contract nescris, dar solemn si strict, incheiat de la sine cu popoarele peste care domnesc. Neglijenta sau, si mai rau, refuzul Principilor sau al Regilor de a sluji corect un popor inseamna un abuz de incredere si o calcare de contract. Inseamna deci o inselaciune ce trebuie aspru sanctionata de partea lezata in acest Legamant de Drept Natural. Noi trebuie sa ne ignoram ereditatea, sa uitam aliatii de sange in acest ceas de cumpana a istoriei, pentru a ne indeplini pana la capat obligatiile cuprinse in Contractul de Serviciu incheiat pe cuvant de onoare cu Poporul Roman...". A doua zi, Regatul Roman intra in razboi cu Puterile Centrale, pentru a implini visul de veacuri al tuturor romanilor, acela de a infaptui Romania Mare! La Peles sau la Cotroceni, printul Nicolae nu mai auzea clinchetul cupelor cu sampanie sau sunete dulci de violine. Trecuse vremea printeselor in crinoline... Se apropiau bubuiturile amenintatoare ale tunurilor, semn ca incepuse sfarsitul unei lumi.

General de divizie, la 25 de ani

Cele doua decenii care au urmat in viata printului de Hohenzollern au fost agitate si spectaculoase. Mai intai a crescut treptat autoritatea sa morala, in pofida tineretii, in fata intregii familii regale si a clasei politice romanesti din acea vreme. Escapadele repetate ale lui Carol l-au descalificat din ce in ce mai mult pe printul mostenitor, Nicolae, fratele sau mai mic, inlocuindu-l tot mai des in diverse ocazii publice, cand eticheta sau conventiile o cereau. Inca inainte de a implini 25 de ani, printul ajunsese general de divizie si cel mai tanar contraamiral din istoria Flotei Regale Romanesti! In toata aceasta perioada, Carol al Ii-lea a renuntat la succesiunea la Coroana de trei ori consecutiv, fapt ce a produs mare tulburare in viata politica din Romania. De tot atatea ori printul Nicolae ar fi putut urca pe Tron, mai ales dupa moartea tatalui sau, dar a preferat, cu modestie, sa ramana un devotat slujitor al Coroanei si al Regatului Roman. Punctul culminant al evenimentelor s-a petrecut in ianuarie 1926, dupa cea din urma "lepadare de Coroana" a lui Carol al Ii-lea si plecarea sa in strainatate, insotit de aventuriera Elena Lupescu, cand a fost instituita Regenta. Copilul Mihai I urca pe tronul Romaniei pentru intaia oara, dar tara era condusa de fapt de Primul Regent, printul Nicolae, impreuna cu primul-ministru, Iuliu Maniu, imediat dupa moartea Regelui Ferdinand, survenita la un an si jumatate de la instituirea Regentei, in iunie 1927. Cei trei ani de Regenta au cimentat o mare prietenie intre printul de Hohenzollern si respectatul fruntas taranist Iuliu Maniu. Incepand de atunci si pana la plecarea sa definitiva in exilul fortat, Nicolae s-a dovedit un bun administrator al Domeniilor Coroanei si al catorva dintre treburile publice ale tarii, pe care le impartea cu ardeleanul Maniu. A fost o perioada linistita, pana la revenirea in tara a "fiului risipitor" Carol al Ii-lea, cand Casa Regala nu s-a mai aflat pe prima pagina a marilor gazete, la rubrica de scandal.
"Dar lipsa ambitiei de putere nu este intotdeauna o virtute!" - avea sa scrie peste ani Printul Nicolae, in insemnarile sale despre acea perioada, punand si semnul exclamarii. Dupa trei ani de peregrinari prin Europa, Carol al Ii-lea se intorcea in tara, starnind din nou vii polemici si o mare tulburare politica. Restauratia, ce avea sa dureze un deceniu, a fost singurul punct sensibil in care Nicolae si Iuliu Maniu nu au cazut de acord, dar printul, cu modestie si discretie, a batut in retragere. In 1930, fratele sau mai mare, Carol al Ii-lea, devenea Rege si urca pe Tronul Romaniei, iar Nicky se retragea la Snagov, unde isi construise, dupa planuri proprii, o resedinta cocheta. "Armistitiul" dintre cei doi frati, care se antipatizau profund inca din copilarie, avea sa dureze sapte ani, rastimp in care vor avea loc nenumarate ciocniri, unele chiar violente, intre cei doi. La un an dupa urcarea pe Tron a lui Carol al Ii-lea, Nicolae se indragosteste de Ioana Doletti, fiica unor latifundiari venetici din Tohanii Buzaului. Printul i-a hotararea eroica si pasionala de-a incalca eticheta Casei Regale si se casatoreste, in ascuns, dar cu acte in regula, expunandu-se riscului de a-l infuria pe fratele sau si de a decadea din drepturile princiare. Ceea ce s-a si intamplat, in cele din urma... Cu toate acestea, deznodamantul a mai fost amanat cativa ani, datorita interventiilor energice ale Reginei Maria, care se straduia din rasputeri sa aplaneze conflictele dintre cei doi fii ai sai. Adevaratul motiv al dezmostenirii printului Nicolae si al expulzarii sale din tara a fost, insa, cu totul altul!
Printul isi indeplinea punctual obligatiile militare si anumite misiuni in strainatate, unde, parca presimtind ce avea sa urmeze, incepuse sa stranga bani din timp. In putinele ragazuri pe care le avea, tinea "casa deschisa" la Snagov, invitand politicieni, artisti, scriitori, in acea ambianta placuta in care adunase o bogata colectie de obiecte de arta rare. Incet, incet, printul si "printesa" cucerisera simpatia unanima. Ioana Doletti era o prezenta agreabila, chiar daca mariajul ei cu Nicolae incalcase statutul Casei Regale. Pe nesimtite, Printul de Hohenzollern incepuse sa devina o "alternativa periculos de credibila" pentru camarila din jurul Regelui, motiv care l-a determinat pe Carol al Ii-lea sa comita unul dintre cele mai urate gesturi din intreaga sa viata. Trecand peste onoare, credinta, solidaritate de familie si chiar implorarile mamei sale, monarhul convoaca un Consiliu de Coroana, invoca incalcarea Statului Regal, se prevaleaza de drepturile pe care i le ofera Tronul si obtine atat dezmostenirea lui Nicolae, cat si retragerea titlului princiar si expulzarea din tara a fratelui sau, in martie 1937... "Dar cine sapa groapa altuia cade singur in ea", isi noteaza printul, cu amara nostalgie, in insemnarile sale tardive. Nicolae pleaca in strainatate impreuna cu Ioana Doletti, fara sa stie ca nu va mai calca vreodata pe pamant romanesc. La un an dupa inceperea exilului, Regina Maria isi sfarseste zilele, insingurata si intristata, in Castelul de la Balcic, dar Nicolae nu primeste permisiunea regala de a participa la inmormantare! In 1940, cand granitele Romaniei Mari se prabuseau, Carol al Ii-lea si Elena Lupescu parasesc tara, lasand in urma lor un val de oprobiu public. Intre cuvintele emotionante pe care i le marturisise Ferdinand lui Nicolae, in 1916, si fuga rusinoasa a celui de-al treilea Rege al Romaniei era o distanta ca de la cer la pamant... Abia dupa doi ani de la a doua sa urcare pe Tronul Romaniei, in 1942, cel de-al patrulea Rege din dinastia Hohenzollern, dinastie ce a diriguit destinele poporului roman timp de 81 de ani, Mihai I, printr-un decret publicat in "Monitorul Oficial", il repune in drepturi depline pe Printul Nicolae. Dar era prea tarziu...

Marele Exil

Desi Maresalul Ion Antonescu a fost foarte rezervat fata de ipoteza revenirii printului in tara, este foarte probabil ca ar fi cedat insistentelor Regelui Mihai si ale fruntasilor politici, dar Nicolae s-a dovedit, pentru ultima oara, discret, resemnat si prudent, in egala masura. Timpurile se precipitau dramatic, dovada actul de la 23 august 1944, ce a adus drept singura consolare reintregirea Transilvaniei. In toamna aceluiasi an, Maniu raspunde printr-o telegrama urarilor de bine ale Printului Nicolae: "Rog pe Alteta Voastra sa primeasca multumirile mele recunoscatoare pentru frumoasele sentimente exprimate cu prilejul eliberarii Ardealului. Stop. Cu cele mai alese amintiri, pentru minunatele timpuri cand am lucrat impreuna pentru maretia Romaniei. Stop. Iuliu Maniu. Stop.". A fost cel din urma semn de viata primit de Nicolae din tara, de la fruntasul ardelean... Ciclonul ocupatiei sovietice incepea sa se dezlantuie, stergand din drum institutii publice, legi, partide, monarhie, datini, asezaminte culturale si asezari sociale. Statul Roman modern, creat de Alexandru Ioan Cuza, Carol I si Ferdinand I Intregitorul, devenea un satelit al Uniunii Sovietice. Aceeasi soarta au avut-o toate tarile europene "eliberate" de tancurile sovietice. In 1947, Regele Mihai este fortat sa abdice si pleaca, la randul sau, cu toata familia si suita in exil. Sfarsitul care incepuse sumbru la finalul Primului Razboi Mondial se incheia abia acum, dupa aproape 30 de ani. Printul Nicolae urmarea intristat naufragiul acestei lumi, fara sa banuiasca ca va mai trai inca trei decenii dupa catastrofa...
Pana la caderea Cortinei de Fier, nenumarati politicieni, intelectuali sau literati au luat calea exilului, diaspora romaneasca ajungand la proportii nemaiintalnite inainte de instalarea comunismului la putere. Toti acesti oameni erau divizati de partizanate ideologice, de suspiciuni sau resentimente. Fugisera din Romania legionari, liberali, taranisti, monarhisti, burghezi instariti, aristocrati, latifundiari si emigratia nu reusea sa-si gaseasca un adevarat lider. Paradoxal, nu Regele Mihai a fost cel care a reusit sa coaguleze aceste energii romanesti, ci Printul Nicolae, care treptat s-a transformat intr-un adevarat "ambasador al increderii" - cum l-au numit atat publicatiile romanesti, cat si marile cotidiene din Europa occidentala. Fara sa faca nici un fel de discriminare politica in numele trecutului, printul a primit in repetate randuri grupuri de refugiati romani in Castelul de la Sigmaringen. In 1951, dupa stabilirea sa temporara in Spania, cu acordul redutabilului general Franco, Printul de Hohenzollern initiaza primul proiect de rezistenta militara antisovietica, prin gruparea si instruirea mai multor ofiteri romani, in formatiunea paramilitara numita "Alto Estado Mayor". Gestul sau spectaculos a starnit mai multe controverse la nivel diplomatic, motiv pentru care Regele Mihai a avut o atitudine extrem de rezervata. De altfel, pe toata durata Razboiului rece, pana la moartea printului, relatiile dintre unchi si nepot au ramas distante, monarhul incercand sa adopte, in numele Casei Regale, o atitudine mai rezervata si mai prudenta, ceea ce a avut drept urmare cresterea neincetata a popularitatii Printului Nicolae in randul emigratiei romanesti. Convins de rolul important al culturii in pastrarea identitatii nationale din diaspora, Nicolae a devenit, pe cheltuiala proprie, un veritabil ctitor al timpurilor moderne. In timp ce Regele Mihai infiinta Institutul Universitar "Carol I", printul devenea, in 1949, fondatorul Centrului Roman de Cercetari de la Paris, ai carui presedinti, de-a lungul anilor, au fost Mircea Eliade, Emil Cioran, Henri Coanda, Horia Stamatu si Octavian Vuia. La inceputul anilor 50, la Madrid, Printul Nicolae fonda publicatiile "Libertatea Romaneasca" si "Fapta", impreuna cu Editura "Factum", colaborand activ cu Vintila Horia, Alexandru Busuioceanu si GrigoreGafencu. In buna parte, tot cu ajutorul financiar al printului, s-a ajuns la o larga unitate romaneasca in emigratia din Germania. In 1954 a luat fiinta, in Bavaria, U.A.R.G. (Uniunea Asociatiilor si Institutiilor Romanesti din Germania si Berlinul de Vest), la care s-au afiliat si cele doua Biserici romanesti din exil, cea ortodoxa si cea unita. Incepand din acelasi an, Printul Nicolae a finantat pentru o lunga perioada Biblioteca Romana din Freiburg. In 1955, printul a intreprins un vast turneu european prin cinci tari, vizitand toate lagarele unde se aflau refugiati romani si facand substantiale acte de caritate. In acelasi an, la invitatia Directiei Generale a Radiodifuziunii Italiene, printul a adresat un mesaj poporului roman, difuzat la emisiunea in limba romana si preluat de "Radio Londra", "Europa Libera" si "Vocea Americii". Cuvintele sale au fost ascultate cu sufletul la gura de milioane de romani din tara: "Romani si romance, mai mult decat ca Principe al Romaniei, va vorbesc ca un roman dintre cei multi. Dar nu vreau sa va aduc cuvinte de imbarbatare desarta, ci o judecata simpla si temeinica, bizuita pe adevar. Lumea nu va ramane asa cum este azi, numai sa ne dea Dumnezeu zile sa mai apucam acele timpuri! (...)". Aceste cuvinte profetice au o rezonanta cutremuratoare si astazi, dupa 47 de ani de cand s-au auzit in tara devenita o uriasa inchisoare, dar multi dintre romanii care le-au ascultat atunci nu au mai apucat clipa eliberarii...
Pana la sfarsitul zilelor, printul a continuat sa sustina, pe toate caile posibile, cauza romaneasca, participand la congrese si conferinte, facand declaratii publice, punand bazele unor fundatii si asezaminte, finantand proiecte si ajutand oamenii care reuseau sa scape din tara. In 1966, Ioana Doletti moare si, dupa un an, printul se recasatoreste cu Thereza Figueira de Mello, alaturi de care va imparti ultimul deceniu de viata, in Elvetia.

Epilog

Printul Nicolae de Hohenzollern a murit in luna iulie 1977, la 50 de ani dupa Regele Ferdinand si la 39 de ani dupa Regina Maria, aproape de varsta ilustrului sau inaintas, Carol I. Intr-o ultima dorinta, printul a cerut ca osemintele sa-i fie duse in tara, atunci cand timpurile o vor ingadui. Ele s-ar putea odihni la Curtea de Arges, la Snagov sau chiar la Sinaia, locul nasterii sale. Pana atunci, ramasitele pamantesti ale Printului Nicolae asteapta la Lausanne, in cimitirul din deal, intr-un mormant alaturi de Ioana Doletti. Prin generozitatea postuma a celei de-a doua sotii, Nicolae s-a intors langa prima sa dragoste. Pe crucea de marmura se afla fotografia de tinerete, imbracat in uniforma ofiterului de marina, cu sapca alba trasa pe frunte. Din acea fotografie printul pare sa priveasca spre tara fata de care si-a facut datoria de bun roman, pana in ultima zi a vietii sale...Marius Petrescu
Fotografii din colectia Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Romane