Zodiac

Redactia
Fecioara24 august - 22 septembrie- Element: pamant - Calitate: mutabil - Planeta guvernatoare: Mercur - Piatra pretioasa: sardonyx - Parti ale corpului guvernate de Fecioara: intestinul gros, peretele abdominal, pancreasul (in parte), circulatia sanguina si limfatica la nivelul abdomenului - Compati...

Fecioara</b><b>24 august - 22 septembrie</b><b>- Element: pamant - Calitate: mutabil - Planeta guvernatoare: Mercur - Piatra pretioasa: sardonyx - Parti ale corpului guvernate de Fecioara: intestinul gros, peretele abdominal, pancreasul (in parte), circulatia sanguina si limfatica la nivelul abdomenului - Compatibilitate primara: cu celelalte semne de pamant, Taurul si Capricornul</b><b>Caracteristici generale Cateva sute de ani in sir, zodia Fecioarei a fost descrisa prin clisee care nu reflecta natura acestui semn, la fel de gresit inteles ca si cel al Scorpionului. Astfel, s-a spus ca Fecioarele sunt ordinea intruchipata. Gresit. Ele sunt la fel de, sau chiar mai putin ordonate ca alte zodii. S-a vorbit mult despre perfectionismul zodiei - un alt cliseu. Nici simtul ordinii, nici perfectionismul nu sunt factori motivatori majori pentru aceasta zodie, ci discernamantul. Fecioarele stapanesc arta de-a alege, ceea ce fac cu mare finete, fiindca nu scapa nici o nuanta. Acest discernamant se face simtit in alegerea hainelor, a profesiei, a mancarii, a prietenilor - pe scurt, pretutindeni. Mai mult, pentru fiecare alegere, mintea mercuriana a Fecioarei are un intreg esafodaj de idei prin care-si justifica alegerea. Capacitatea lor de analiza este iesita din comun, ceea ce presupune un spirit critic care uneori poate atinge extreme neplacute, alteori poate determina Fecioarele sa vada atat de bine textura unui arbore din padure la microscopul electronic al mintii sale, incat sa ignore cu totul padurea. Dar acestea sunt cazuri razlete. Culmea este ca efortul Fecioarei se indreapta catre sinteza, dar simtul critic o fura de multe ori si ajunge sa faca o disectie splendida, la finele careia sa nu mai stie unde dorea sa ajunga.
Cliseul cel mai greu de demontat este insa cel continut in insusi numele zodiei, "Fecioara", ceea ce le-a adus nativilor reputatia de-a fi distanti emotional si nu prea erotici. Alta greseala. Semnificatia initiala a cuvantului "virgo" nu mai corespunde termenului modern de "virgin" sau "virgina", "fecioara", ci inseamna doar "intact", care-si e suficient siesi. Figura mitologica asociata cu zodia Fecioarei este Magna Mater (Marea Mama) si in aceasta acceptiune nu era catusi de putin fecioara. In acord cu acest model mitologic stravechi, nativii din Fecioara sunt inzestrati cu o puternica senzualitate si o remarcabila lipsa de prejudecati, dar ceea ce-i face sa para "feciorelnici", in sensul modern al termenului, este discernamantul mai sus mentionat. Acesta ii face sa se poata multumi cu perioade lungi de celibat (dar nu si de abstinenta), pentru ca sunt foarte nazurosi in privinta casatoriei, pentru care isi cauta, nici mai mult, nici mai putin, decat partenerul ideal. Care, din cate stim, s-ar putea sa nici nu existe in carne si oase, ci doar la nivelul proiectiei mentale a Fecioarelor. Excesivul simt critic ii impiedica pe multi dintre acesti nativi sa faca pasul decisiv, mai ales ca atunci n-ar mai fi liberi de constrangeri.
Fecioara incheie un ciclu, ciclul primelor sase semne ale cercului zodiacal, iar acest lucru este reflectat de luna in care nativii isi sarbatoresc ziua de nastere: finele lui august si inceputul lui septembrie - perioada recoltei. La vremea recoltei, este normal sa apara un fel de detasare, de genul "lumea imi e la picioare". Datorita acestei atitudini, multi nativi ai zodiei dau dovada de un simt practic si un sange rece admirabile, altii sunt de-a dreptul pragmatici, dar toti, fara exceptie, incearca sa-si cuprinda cunostintele si experienta intr-un intreg.
Mintea agila si lucida a Fecioarei poate fi pusa la treaba cu folos intr-o multitudine de profesii: medicina (de preferinta alternativa - sunt mari adepti ai naturismului si ai homeopatiei), jurnalistica, avocatura sau artizanat, pentru ca au si simt estetic, si indemanare manuala.
Fecioara este asociata cu sanatatea, motiv pentru care majoritatea nativilor zodiei sunt putin ipohondri, dar ajung sa cunoasca o multime de remedii si diete, pentru problemele lor digestive. In cazul Fecioarei, ca si in cazul Racului, nervii se duc la stomac, care este foarte sensibil la acumularea de toxine. Intestinul este cam lenes, de aceea constipatia le face adeseori probleme. Excesul de energie pe care-l depun la serviciu - locul preferat al multor Fecioare - le supune, in timp, unui stres mental care poate fi cel mai bine contracarat prin plimbari lungi pe jos si iesiri in natura.

</b>
<b>
Barbatul din Fecioara

Imaginea-cliseu a "Feciorului" este cea a unui individ imbracat corect, pana la punctul de a fi sters, tipul functionarului meticulos, instruit, dar lipsit de imaginatie si obsedat de munca. Oare?! Ia sa examinam doi Feciori cunoscuti de toata lumea: Richard Gere si Keanu Reeves. Plicticosi?! Nu tocmai... Dar nu tocmai pasionati dupa casatorie, dupa cum biografiile celor doi o dovedesc. Discernamantul, bata-l vina, care poate fi si el excesiv. Sau calitatea de a-si fi siesi suficient, pe care amandoi o ilustreaza cat se poate de bine, fiecare dintre ei avand cate o preocupare care ii umple cu prisosinta timpul liber: Gere - budismul tibetan, Reeves - formatia cu care canta la bas.
Cum poate fi totusi adus un asemenea barbat pe "calea cea buna"? Categoric, nu cu ajutorul arsenalului de seductie primar, cum ar fi rochiile sau bluzele cu doua numere mai mici sau largi suprafete de epiderma expuse ochiului. Pentru ca in perceptia Feciorului, aceste metode sunt primitive, iar lui nu-i trebuie asa ceva. Chiar si atunci cand e vorba de o simpla aventura de-o noapte, el trebuie sa vada in obiectul dorintei sale ceva ce se situeaza dincolo de simpla dorinta carnala. Daca doresti sa-l atragi intr-o relatie serioasa, trebuie sa ai inteligenta si rabdarea de a-l lasa pe el sa inceapa sa-ti dea atentie. Comportamentul lui neutru te poate face uneori sa te urci pe pereti. Nu tu "mi-e dor de tine", nu tu "iubito", nici vorba de "te iubesc". N-are nici un sens sa te infurii, pentru ca, daca nu esti pregatita sa accepti ca pentru el viata profesionala este, in cel mai bun caz, la fel de importanta ca tine, mai bine renunti de pe-acum, pentru ca topul preferintelor nu se va schimba, cel putin nu in favoarea ta. Si atunci pentru ce?! - te intrebi nedumerita. Pentru ca daca il suni in mijlocul noptii ca ti s-a inundat baia, va veni cu primul taxi si cu cheia franceza la el (s-a gandit ca n-ai cum sa ai tu asa ceva prin casa), te va bodogani desigur pentru ca nu-ti inchizi niciodata cum trebuie robinetul, dar nu se va lasa pana cand nu-ti va rezolva problema.
Nu-l plictisi cu efuziuni sentimentale (pe care le detesta) si nu-i cere sa-ti spuna "ceva dulce", daca nu vrei sa risti sa-ti spuna "marmelada". Siropul din telenovele ii face greata si se va da desigur o batalie pentru telecomanda daca el vrea sa urmareasca un documentar pe Discovery cand tu voiai sa te uiti la "Din dragoste". Esti oripilata? Atunci afla ca, undeva adanc, in sinea lui, Feciorul tau este un om sensibil si vulnerabil, dar poate sa-si exprime cu mai multa usurinta aceste calitati intr-un mod impersonal. In schimb, te va ajuta la cumparaturi (are un ochi infailibil pentru pretul si calitatea marfurilor), va avea grija ca toate cele din casa sa functioneze perfect (de obicei fara a solicita ajutorul vreunui mester indoielnic) si va face (macar ocazional) si cate-o mancare dupa care te lingi pe degete. Raceala si distanta lui tin exact pana la usa dormitorului, pentru ca, odata inchisa, Feciorul isi uita si rezerva, si detasarea si te face sa uiti micile intepaturi invariabile de peste zi. Ca tata, pune mare accent pe seriozitate si studiu si poate fi uneori prea exigent sau tipicar, dar legaturile sale emotionale cu copiii se dovedesc trainice.

Femeia din Fecioara

Cine a spus ca Fecioarele sunt gospodine perfecte are dreptate, desi nu aceasta este insusirea de capetenie.
Sigur ca da, o multime de Fecioare au grija ca locuinta lor sa fie cat se poate de curata, dar nu sunt maniace cu ordinea. Si de foarte multe ori locuiesc singure, nu din lipsa de amatori, ci pentru ca au impresia ca prezenta unei persoane "straine" (asa privesc ele lucrurile, chiar daca s-a ajuns la relatii apropiate) ar fi un adaos nedorit la viata lor, si-asa destul de complexa. Habar n-aveti cat timp le ia numai sa-si gaseasca o pereche de pantofi ca lumea (toate Fecioarele au obsesia pantofilor, ca si Pestii), cu care sa apara la sedinta aceea foarte importanta de consiliu, la care au de prezentat un proiect incredibil de interesant... Pe urma, mai e si problema cu bonsai-ul, pentru care nu reuseste sa gaseasca ingrasamantul potrivit, ca sa nu mai vorbim de pisica, pentru care trebuie sa planteze iarba aceea buna pentru stomac si, apropo de stomac, trebuie sa traga maine neaparat o fuga la magazinul homeopatic din Regie, pentru ca prietena ei, Geta, are din nou un inceput de gastrita. Unde sa mai incapa in viata ei si un barbat? Adica sa apara e bine, dar ea prefera sa apara ocazional, nu sa se mute la ea si in nici un caz nu se gandeste sa se mute ea la el, pentru ca atunci el joaca pe teren propriu si are prioritate la stabilirea regulilor.
Complicat de cucerit o asemenea femeie, chiar daca feminitatea ei razbate clar dincolo de costumul putin sever, dar excelent croit. Picioarele ei sunt elegante chiar si pe tocuri joase (asta ca sa intelegi de ce petrece atata timp vanand pantofi). Trebuie sa te numeri printre barbatii care fac dus de doua ori pe zi, care stiu sa se imbrace (prin asta Fecioarele inteleg eleganta lipsita de ostentatie - greu!), sa nu te lasi dezumflat de spinii remarcilor ei critice, facute sa dezumfle ego-urile de macho balcanici, si sa fii pasionat de ceea ce faci profesional. Contrar unor pareri raspandite, femeile din Fecioara nu sunt materialiste, dar nici nu suporta ratatii. Nu-ti cere s-o intretii, probabil castiga la fel de bine ca tine, dar trebuie sa fii pe picioare financiar si sa fii cel putin bun la ceea ce faci, daca nu printre cei mai buni. Asta o impresioneaza mai mult decat orice altceva. Isi va manifesta afectiunea fata de tine mai degraba calcandu-ti camasile sau pregatindu-ti o gustare delicioasa, decat prin sarutari si vorbe de alint. Asta nu pentru ca nu ar fi emotionala; poate ca sentimentele ei sunt mai profunde decat cele ale femeilor care le exteriorizeaza cu mare usurinta, dar are o mare pudoare emotionala. In schimb, Sofia Loren si Jacqueline Bisset ne dau o idee despre senzualitatea zodiei. Sa nu incerci niciodata sa-i treci cu vederea prezenta, atunci cand sunteti impreuna cu prietenii. Va sti sa te ironizeze cu atata eficienta, incat ei, da ei, prietenii tai, nu se vor abtine sa rada. Si nu de ea. Este foarte important sa-i acorzi intotdeauna respect - pentru ca-l merita. Bine, bine, dar ea cauta tot timpul nod in papura! E adevarat, dar cate dintre criticile ei sunt neintemeiate sau rautacioase?
Realista in dragoste, Fecioara este de-a dreptul perfectionista in rolul de mama. Va fi mai distanta fata de copiii ei decat alte mame, pentru ca spiritul critic o face sa le depisteze slabiciunile inca din frageda pruncie, insa nu se va multumi sa fie nemultumita, ci se va pune pe treaba. Va avea grija ca pruncilor ei sa nu le lipseasca nimic si vor fi ingrijiti si crescuti ca la carte. Dar fara sentimentalisme, ci cu un acut simt al datoriei si cu mare atentie acordata dezvoltarii intelectului si a spiritului practic.

Copilul din Fecioara

Inainte de-a invata sa mearga, Fecioara-junior stie deja ce-i place si ce nu, ce-i face bine si ce nu. Acesti copii au un instinct deosebit pentru mancarurile care nu le priesc si nu e bine sa fie fortati sa manance ce nu le place, chiar daca pediatrul insista. Indiferent cat de cuminte este Fecioara cea mica in rest, la capitolele "mancare" si "jucarii" poate da dovada de o obstinatie egala cu cea a copiilor din Taur. Si aici puteti avea surprize, pentru ca poate respinge ciocolata in favoarea supei de zarzavat. Indigestiile trebuie luate foarte in serios.
Tot de mic, veti constata ca acest copil are un talent remarcabil de-a imita ce vede la adulti. Atentie deci la felul in care va purtati in fata lor, pentru ca nu se stie niciodata in fata cui ii va veni sa va imite. De indata ce mai creste, veti constata ca micutul din Fecioara este pe atat de timid in societate, pe cat e de vioi in familie si cu cei pe care-i cunoaste indeaproape. Incurajati-l de mic sa va ajute cu treburile casnice - veti constata ca, ceea ce pentru alti copii e o corvoada, pentru al dvs. este o dovada ca va poate imita, deci se simte adult si responsabil facandu-se util. Curand puteti fi insa tinta criticii sale; mai ales daca sunteti firi mai artistice, tanara generatie feciorelnica va va aduce grabnic cu picioarele pe pamant.
La scoala, micutele Fecioare ridica doar prin exceptie probleme de disciplina, si nici la invatatura nu lasa de dorit. In clasele mai mari, ii pot pune insa uneori la colt pe profesori prin intrebarile pe care le adreseaza, pentru ca nu accepta nici o explicatie care nu are logica. E bine sa-i incurajati pe acesti copii cuminti si inteligenti sa-si exprime afectiunea mai direct, fizic, nu doar prin serviciile pe care le fac altora, si nu puteti s-o faceti decat stabilind dvs. insiva cu ei o relatie in care afectiunea sa fie frecvent exprimata, prin dovezi de natura fizica, adica prin mangaieri.Tana Rosca