Spectator

Redactia
Reporterii nostri pe drumuri europeneDr. Bernhard Drumel- Director Executiv al Organizatiei "Greenpeace" Austria -"Nu mi-a venit sa cred ca cineva s-a gAndit sa dezvolte astazi in Europa un proiect ca Rosia Montana! Autoritatile romAne n-ar trebui sa permita o astfel de aventura". La Viena, in bitir...

</b><b>Reporterii nostri pe drumuri europene</b><b>Dr. Bernhard Drumel</b><b>- Director Executiv al Organizatiei "Greenpeace" Austria -</b><b>"Nu mi-a venit sa cred ca cineva s-a gAndit sa dezvolte astazi in Europa un proiect ca Rosia Montana! Autoritatile romAne n-ar trebui sa permita o astfel de aventura"

La Viena, in bitirkul (sectorul) 5, nu departe de "Naschmarkt" - cea mai mare piata taraneasca din centrul Europei, vei vedea o placuta discreta, dar multiplicata in zeci de exemplare amplasate in statiile de autobuz si metrou, pe care scrie doar atat: "Sibenbrunnengasse 44". Este adresa celei mai celebre organizatii ecologiste din lume, "Greenpeace", filiala din Austria, a carei existenta a intrat in "peisajul" superbelor strazi linistite din zona. La ora 9, cand am intalnire cu directorul executiv, dr. Bernhard Drumel, micile magazine de aur si argint de pe strada sunt inca inchise, dar vitrinele arunca pe trotuare reflexe de bazar oriental. E dupa o ploaie de cinci zile, cand nici canalizarea moderna a orasului imperial nu a facut fata apelor cazute in adevarate cascade, dintr-un cer parca suparat pe toti si pe toate.
Gasesc usor cladirea cu trei etaje a organizatiei, luandu-ma dupa celebra inscriptie verde, cu litere asimetrice, scrise parca de mana unui copil. Pe trepte, punctual cum ma asteptam, un tanar inalt, cu o figura de filosof responsabil de soarta planetei: directorul Drumel. O infrastructura ametitoare, zeci de birouri in care calculatoarele nu se opresc zi si noapte, figuri cunoscute la mitingul de la Rosia Montana (din iulie), harti, globuri, nenumarate telefoane si fax-uriÉ Astfel iau cunostinta, cu emotie, de acest adevarat "cartier general" al luptatorilor pentru salvarea planetei din ghearele lacomiei si ale iresponsabilitatii umane.
Dorind sa oferim cititorilor in mod nemijlocit pozitia "Greenpeace", asupra proiectului de la Rosia Montana si, in general, asupra protectiei mediului in Romania, am gasit la Bernhard Drumel o deschidere admirabila, o preocupare sincera, o "fratietate" de idealuri.
La 31 de ani de la infiintare, celebra organizatie "Greenpeace", cu sediul central la Amsterdam, se poate lauda cu un lung sir de succese in lupta cu guvernele si marile companii transnationale pentru o planeta mai sanatoasa. Port-drapel al societatii civile din zeci de tari, "Greenpeace" a fost implicata in actiuni de rasunet: criza mondiala a pescuitului, taierea padurilor amazoniene, ingineria genetica, uciderea nesocotita a balenelor, protejarea Antarcticii, salvarea biodiversitatii mondiale, reducerea gazelor din atmosfera si prevenirea incalzirii catastrofale a pamantului. Nici un guvern, la ora actuala, nu mai poate ignora avertismentele organizatiei.

</b><b>"Odata cu integrarea in Ue, Romania va aduce o diversitate extraordinara a faunei si a florei, a peisajului"

- Statutul mondial al organizatiei dvs. se bazeaza pe un inalt prestigiu si pe un nume cunoscut de miliarde de oameni. Care este filosofia dupa care se conduce "Greenpeace"?
- Primul lucru de care s-a ingrijit organizatia noastra a fost respingerea oricarei aliante sau apropieri de un partid politic, precum si noninterventia in dispute politice, cu exceptia celor legate de protectia mediului. "Greenpeace" este finantata aproape in intregime prin contributiile celor aproximativ 3 milioane de suporteri din 160 de tari. Este independenta de influenta unor guverne sau a unor grupuri de interese si isi mentine cu strictete politica de neacceptare a vreunor finantari din partea guvernelor sau a corporatiilor. "Greenpeace" imbratiseaza principiul nonviolentei si respinge atacul la persoana si atacul la proprietate.
- Din punctul de vedere al protectiei mediului, situatia din Romania pare cea mai fragila in comparatie cu fostele tari comuniste. Cat de cenusie se vede tara noastra din biroul dvs. de la Viena (unde are loc acest interviu - n. red.)?
- Cel mai important lucru pentru europeni este ca Romania are inca natura cea mai putin afectata de poluare. Acolo exista inca zone in care omul a intervenit prea putin sau deloc. Pentru familia vest-europeana, Romania va aduce, odata cu integrarea in Ue, o diversitate extraordinara a faunei si florei, a formelor de relief, a peisajului. Romania va oferi Europei un adevarat tezaur - acesta este norocul tuturor! Pe de alta parte, desigur, Romania are si probleme cu protectia mediului. Cele mai multe sunt istorice, mostenite de la regimul trecut. Au aparut insa, din pacate, si poluatori noi, generatori de dezastre regionale, cum s-a intamplat in urma cu doi ani la Baia Mare. Exista, deci, o incredibila natura ramasa intreaga, de care ar trebui sa fiti mandri ca romani, dar exista si "hot-spot"-uri (puncte fierbinti) in care poluarea si distrugerea naturii sunt majore. Intelegem, desigur, eforturile de dezvoltare ale tarii, care trebuie incurajate de Ue si de institutiile financiare internationale, dar n-ar trebui acceptate proiecte care nu se incadreaza in principiile dezvoltarii durabile - o linie foarte importanta in politica de extindere a Uniunii Europene.

</b><b>"Vom aduce proiectul de la Rosia Montana la nivel international. Dorim ca presa si opinia publica din intreaga lume sa stie despre acest caz"

- Sub pretextul dezvoltarii economice si al rezolvarii unor probleme sociale, politicieni marcanti din partidul de guvernamant si din Guvernul Romaniei sustin un proiect care incalca principiul dezvoltarii durabile. Este vorba de exploatarea aurifera de la Rosia Montana, care a fost vizitata de trimisii organizatiei dvs. A elaborat "Greenpeace" un raport complet asupra acestui proiect?
- Nu inca. Dar putem spune destule lucruri de pe acum. Nu mi-a venit sa cred ca cineva s-a gandit sa dezvolte astazi in Europa un proiect ca Rosia Montana! Compania care urmareste sa distruga Muntii Apuseni pentru aur face de rusine tara din care vine. Ei pot incerca sa implementeze un astfel de proiect periculos, doresc sa-si vada norocul, dar autoritatile romane n-ar trebui sa permita o astfel de aventura. Ar trebui sa fie total impotriva acestei companii. In general, in Romania nu este situatia catastrofala din Amazoane sau din China, dar ar trebui sa va temeti de companiile vestice care incearca sa foloseasca natura tarii dvs. pentru interese mercantile. Companiile romanesti care doresc sa se asocieze cu parteneri din Vest ar trebui sa caute numai companii serioase, care nu cauta sa speculeze cu orice chip lipsa legislatiei sau, mai bine spus, a implementarii legilor dintr-o tara. Este vorba de companii care nu urmaresc cu orice pret sa dezvolte proiecte nedurabile, chiar rapace. Or, actualul proiect de la Rosia Montana este categoric nedurabil.
- Care sunt motivele de ingrijorare ale "Greenpeace" in legatura cu preconizata investitie de la Rosia Montana?
- In primul rand ne facem probleme pentru folosirea cianurii (0,5 kg de cianura la tona de minereu!). "Greenpeace" cere industriei miniere din toata lumea sa se gaseasca alternative la folosirea cianurii in procesele tehnologice. Distrugerea peisajului este inca un motiv major de preocupare. Proiectul se va intinde pe mai mult de 2000 de hectare, la care s-ar putea adauga alte cateva sute. Stramutarea a peste 2000 de oameni este o actiune prea putin gandita. De altfel, multi dintre sateni nu doresc sa-si paraseasca locuintele, ceea ce complica si mai mult situatia. In fine, nu putem ignora ca zona este plina de situri arheologice din timpurile dacice si romane ce vor fi distruse.
- Poate ca, din punct de vedere economic, proiectul se justifica, nu credeti?
- Daca tinem seama de evolutiile de pe piata aurului, proiectul poate fi pus si mai mult sub semnul indoielii. Productia de aur nu este absolut necesara din moment ce exista depozite uriase de aur in toate bancile nationale din lume. Aurul nu este deosebit de important pentru mentinerea stabilitatii monedelor nationale. Rezervele de aur existente sunt suficiente pentru urmatoarele cateva sute de ani!
- Cum intentioneaza "Greenpeace" sa actioneze in noul caz din Romania?
- Vom aduce proiectul de la Rosia Montana la nivel international, aratand ca in Romania avem iarasi o problema. Dorim ca presa si opinia publica din intreaga lume sa stie despre acest caz. Al doilea lucru pe care-l putem face este sa sustinem cu tarie initiativele organizatiilor neguvernamentale si ale tuturor celor care lupta contra companiei de la Rosia Montana. Le vom procura material, ii vom invata cum sa lupte, cum sa sustina campania. Daca va fi necesar, vom aborda compania "Gabriel Resources" chiar pe terenul ei, in Canada, unde vom informa publicul despre actiunile ei de peste mari. Ceea ce ma supara cel mai tare la proiectul de la Rosia Montana este faptul ca o companie care, fara indoiala, este interesata doar de profit, vine intr-o regiune prea putin afectata de poluare industriala, o detine in concesiune si o exploateaza poate 15 ani, dupa care o paraseste. Intreaga zona este pierduta pentru generatii, este distrusa si lipsita de orice viitor. Exploatarea proiectata la Rosia Montana este cel mai descurajant mod in care putem folosi resursele unei tari.
- Cum comentati faptul ca Guvernul de la Bucuresti, desi a fost solicitat in repetate randuri de presa, nu vine in fata opiniei publice sa expuna punctul de vedere oficial in legatura cu proiectul Rosia Montana?
- Nu este modul ideal in care un guvern ar trebui sa actioneze. As vrea sa citesc despre pozitia ministrului Mediului, a ministrului Industriilor, dar si despre atitudinea primului ministru. As vrea sa stiu clar daca ei sustin sau nu acest proiect. Cel mai important lucru este sa-i invatam pe oameni cum sa faca fata presiunilor la care sunt supusi, sa le atragem atentia asupra fortei lor in cadrul societatii civile. Ei trebuie sa stie ca, in cazul in care institutii financiare cum ar fi Ifc (Banca Mondiala) sunt implicate in finantarea proiectului, atunci acestea incalca toate criteriile la care au aderat cand si-au definit comportamentul pe scena internationala. Aceste institutii, in frunte cu Uniunea Europeana, au partea lor de vina fata de zonele afectate de poluare si de saracie din Romania si din alte tari candidate la aderare. Daca luam doar exemplul accidentului de la Baia Mare, vom constata ca toate promisiunile oficialilor Ue, de ajutorare a celor afectati, de sustinere a dezvoltarii alternative si de promovare a standardelor occidentale in minerit, prin finantari adecvate, au ramas vorbe goale. Acest lucru nu trebuie sa se mai intample si in cazul de la Rosia Montana.
</b>
<b>
"Pana nu e prea tarziu pentru interesele Romaniei, proiectul trebuie stopat fara menajamente"

Andrea Eberl face parte din conducerea "Greenpeace" Austria, in calitate de "political campaigner". A vizitat Rosia Montana si a scris despre actiunile de intimidare ale companiei "Gold Corporation" asupra localnicilor. Scandalizata de cele vazute, a dorit sa completeze interviul directorului Drumel cu cateva observatii.
"Este o rusine sa planifici in zilele noastre un astfel de proiect. Este incredibil, tinand seama ca Romania a fost acceptata in valul al doilea de integrare europeana. Pana nu e prea tarziu pentru interesele Romaniei, proiectul trebuie stopat fara menajamente. Dincolo de lupta organizatiilor societatii civile romane si straine, cum e "Greenpeace", trebuie sa intervina direct tarile membre Ue, Parlamentul European care si-a dovedit in multe randuri eficienta in promovarea unor politici ecologiste. In doua saptamani, filmul nostru despre Rosia Montana va fi gata si va fi difuzat, la inceput de televiziunile din Austria, iar apoi de multe posturi europene. Speram sa ajunga si in atentia deputatilor ecologisti din Parlamentul European, care este mult mai dinamic si mai deschis decat alte institutii ale Ue. Sub presiunea organizatiilor neguvernamentale europene, printre care si ÇGreenpeaceÈ, s-au schimbat multe aspecte in sistemul democratic occidental, astfel ca, daca doreste cu adevarat sa impartaseasca aceleasi valori cu Occidentul, Romania trebuie sa tina seama de vocea societatii civile. In ceea ce ne priveste, ca prima actiune urgenta, vom lua legatura cu Organizatia ÇRegina ElisabetaÈ din Canada, incercand sa obtinem informatii suplimentare despre Eurogold, altele decat cele vehiculate pe Internet sau oferite de oficialii companiei. Suntem siguri ca giganticul proiect este una dintre cele mai distrugatoare actiuni in domeniul ecologic, cultural si social. Si el trebuie stopat."Ion Longin Popescu
Viena, 19 august 2002

Mesajele dvs. pentru responsabilii "Greenpeace" pot fi trimise la e-mail: bernhard.drumel@greenpeace.at sau la fax. 00(431) 545.45.88