Lumea romaneasca

Redactia
Horatiu Malaele"Gloria? Un drog. Umorul? O apropiere de cer". - Talent de exceptie, dotat deopotriva pentru comedie si drama, face o echilibristica geniala intre ras si plans. De un sfert de veac, Malaele vindeca tristetea cu bucurie, echilibrul fragil din sufletul omenesc -. H.M. = aur garantat de...

Horatiu Malaele</b><b>"Gloria? Un drog. Umorul? O apropiere de cer"

- Talent de exceptie, dotat deopotriva pentru comedie si drama, face o echilibristica geniala intre ras si plans. De un sfert de veac, Malaele vindeca tristetea cu bucurie, echilibrul fragil din sufletul omenesc -
H.M. = aur garantat de 18 karate, marca depusa pentru un talent de exceptie, dotat deopotriva pentru comedie si drama. Asta face Horatiu Malaele de un sfert de veac: leaga rasul de plans, lacrimile bucuriei cu lacrimile tristetii, fericirea de disperare: echilibrul fragil dintre cele doua fete ale sufletului omenesc. La 50 de ani impliniti in vara si spectaculos sarbatoriti in toamna de colegii si bunii lui prieteni, in holul Teatrului de Comedie, Malaele- actorul- regizorul- caricaturistul, la care se adauga autorul unui recent volum de amintiri, priveste in urma glumind. Gluma e specialitatea casei Horatiu, casa serioasa, cu traditie in materie de umor de calitate, apreciat la toate nivelele de intelegere.
- Cum reusiti sa va asigurati intelegerea si simpatia atator spectatori de la noi si de aiurea? il intreb pe calatorul mereu grabit intre doua spectacole, doua repetitii, intre doua inregistrari la radio ori Tv si doua avioane pe rute internationale, care-l poarta din Mexic in Israel, apoi in Franta si in cateva zile in Germania.
- Cum e cu intelegerea? E vorba de o comunicare, o complicitate intre sala si actori, o conventie tandra, i-as zice, fara de care n-ar putea exista teatrul. Fara publicul care sa te priceapa si sa te urmeze te-ai simti ca intr-un magazin de palarii elegante, deschis intr-un oras cu oameni fara capete.
- Parca si vad caricatura - una din cele trei mii de caricaturi ale dvs., expuse intr-una din cele 36 de expozitii nationale si internationale. Dar asupra caricaturilor voi reveni: acum, as vrea sa-mi dezvaluiti secretul popularitatii de care va bucurati, acel speraclu cu care deschideti inimile, spargeti seifurile sentimentale si granitele cu umorul dvs. fara frontiere...
- Eu nu urmaresc sa devin popular, pentru mine popularitatea e un efect, nu un scop; cand vine, vine de la sine. Eu doar imi vad de treaba mea si ma straduiesc sa fac totul cat mai bine. Si cand lucrezi onest si profesionist, popularitatea nu intarzie mult. Cum va spuneam, la mine ea este efectul, nu cauza sau scopul. Dar ce minunat este cand reusesti ca produsul stradaniei tale, ceea ce prezinti spectatorilor, sa atraga oameni de diferite pregatiri, dar sensibili si inteligenti. Si daca ei te urmeaza si te accepta, daca ies din sala cu zambetul si lacrima intre gene, inseamna ca vor duce si acasa o ranita plina de trairi si idei pretioase. Idei care, chiar daca nu tin de foame, pot imbogati pe multa vreme viata fiecaruia. Asta e si rostul artei: al teatrului, al filmului, al oricarui divertisment: sa fie nu numai relaxant, ci sa urmareasca si un anume talc.
- Asa cum urmaresc caricaturile si stantele dvs. satirice, foarte multe publicate in diverse reviste. Chiar si in revista pe care ati infiintat-o, "Satirul", dar care a avut, din pacate, o viata scurta: dvs. ati infiintat-o si tot dvs. ati lichidat-o...
- Sa avem pardon. Nu eu, alcineva a hotarat probabil sa-i taie firul vietii. Nu stiu cine, vreun inger dolofan, asa cum desenasem eu mai demult, inainte de 89; un dolofanas tras catre cer de aripi, iar jos, spre pamant, tras de greutatea unei foarfeci uriase, pe care el o "manuia" cu picioarele. Amuzant e faptul ca imaginea asta - subversiva prin anii 80 - a trecut totusi de cenzura de atunci si a fost publicata. Dar uite ca in anii deplinei libertati foarfeca actioneaza mai abitir.
- Cine stie pe cine ati suparat cu spiritualele dvs. impunsaturi, de genul celor aparute in programul revistei, reluate de altfel in incantatoarea carte de amintiri desenate si literar comentate. Pentru amuzamentul cititorilor nostri, va cer permisiunea sa reiau cateva puncte din cartea pe care ati scos-o recent: "Horatiu despre Malaele". Programul revistei "Satirul". Punctul 1: Toti cetatenii vor fi egali, in afara membrilor miscarii, care vor fi mult mai egali. 2. Cultura libera! Un accent deosebit vom pune pe orzoaica de primavara. 3. Dreptul la spitalizare! In spitale se va veni cu dreptul. 4. Invatamantul va fi reglat dupa lozinca: "De la fiecare dupa capacitate, fiecaruia dupa suma depusa". Si altele de acest gen. Apropo, mai desenati cu aceeasi patima ingeri ori acum va atrag mai mult zmeele zburatoare, carora le-ati dedicat in volumul autobiografic un superb micropoem?
- M-a amuzat sa scriu poemasul acela cu zmeele de hartie. Sa vi-l recit? Ori mai bine sa va invit la recitalul meu de versuri din Nichita Stanescu, Marin Sorescu si altii. Hai totusi sa vi-l spun acum, ce-i in mana nu-i minciuna: "Hai sa facem un drum pana la Dumnezeu!/ Zise zmeul catre zmeu./ Pai asta o fac mereu./ Zise zmeul catre zmeu./ Hi! Hi! Hi!/ Chicoti/ Vantu/ Si tacu". V-a placut?
- Bineinteles, si pentru ca tot ne aflam la capitolul literar, ce-ar fi sa-mi dati o definitie scurta a umorului...
- Pentru ca n-am una la indemana, o voi prelua pe cea a unui celebru autor de comedie cu lacrima intre gene. Zicea Tudor Musatescu asa: "Umorul e ceea ce te aduce putin mai aproape de Dumnezeu...". De fapt, un principiu valabil pentru intreaga arta. Ea tot catre cer, dar si catre abisul din tine te apropie, nu? Si pentru ca unele lucruri sunt mai greu de concentrat in cuvinte, mai bine v-as desena imaginea asta... Dar ramane pe altadata.
- Risipirea dvs. in variate domenii artistice nu va oboseste?
- Dimpotriva, ma incarca si ma relaxeaza, pentru ca fac totul din nevoia mea permanenta de a nu ma repeta, de a schimba din cand in cand dominanta. Desenul imi poate da idei pentru un poem ori pentru ambianta unui nou spectacol - cred ca l-ati vazut pe cel recent adus in scena de mine, la Teatrul de Comedie, "Tara lui Abuliu".
- Stiu ca a si fost premiat ca fiind cel mai bun spectacol din Festivalul national de dramaturgie, desfasurat la Timisoara. Va felicit!
- Va multumesc! Artele se completeaza si se inspira unele din altele. Aceasta piesa scrisa de Dumitru Solomon e o dramatizare dupa un basm de Andersen, iar adaptarea mea scenica e de fapt o modernizare, devenita si o satira sociala a unei tari intr-o totala abulie, incompetenta si forme fara fond. Va suna cunoscut, nu? Dar sa revin la preocuparile mele diverse, care nu ma obosesc, dimpotriva. Caricatura ma ajuta sa inteleg mai adanc diverse psihologii, iar desenul ma conduce spre esentializarea conturului psihologic al unui personaj adus in scena. Si cand te gandesti ca in clasa I primara n-am luat decat premiul Ii, din cauza notei proaste de la desen... Ce-ar fi fost daca buna mea invatatoare m-ar fi lasat repetent... Poate ca azi eram un pictor faimos, ca Salvador Dali...
- Sa ne intoarcem la definitii: mi-ati putea spune ce credeti ca e gloria?
- Habar n-am! Pare sa semene cu drogul: cand il ai, ti-e bine. Cand intarzie, intri in panica. In sevraj. Multumita? Perfect, atunci va multumesc si eu si fug sa prind avionul de Berlin.Alice Manoiu