Medicina naturista

Redactia
Dosar medicalBolile de piele explodeaza in RomaniaPsoriazisulInterviu cu gen. mr. prof. univ. dr. Ioan Nedelcu, seful sectiei de dermatologie din cadrul Spitalului de Urgenta Militar Central - Bucuresti"Conditiile de aparitie a bolii? Stresul major. si o alimentatie neadecvata"O boala favorizata gene...

Dosar medicalBolile de piele explodeaza in RomaniaPsoriazisulInterviu cu gen. mr. prof. univ. dr. Ioan Nedelcu, seful sectiei de dermatologie din cadrul Spitalului de Urgenta Militar Central - Bucuresti"Conditiile de aparitie a bolii? Stresul major
si o alimentatie neadecvata"O boala favorizata genetic

- De catava vreme, bolile de piele par sa faca explozie in Romania. In banca de date formata din zecile de mii de scrisori adresate redactiei noastre, ele ocupa un nedorit loc de frunte: piodermite, micoze, eczeme, urticarie, herpes, ulcere, neurodermite, dar mai ales, Psoriazis, temuta suferinta aparent fara leac. Care sunt simptomele bolii?
- Psoriazisul este o afectiune dermatologica ce se caracterizeaza prin dezvoltarea de placi si placarde rosii, deasupra carora se formeaza scuame alb-sidefii, care la zgarierea cu unghia au un aspect caracteristic de spermantet (ceara). Acesta este psoriazisul vulgar, dar mai exista si alte forme ale bolii, cum sunt psoriazisul grav: pustulos, eritrodermic, artropatic, cu manifestari pe care numai medicul specialist dermatolog le poate diagnostica in mod cert.
- Cauzele bolii sunt cunoscute?
- S-a demonstrat ca exista anumite structuri, asociatii de gene care favorizeaza aparitia psoriazisului. Conditiile de trai nu sunt nici ele straine de instalarea bolii: stresul, alimentatia neadecvata, insecuritatea zilei de maine etc.
- Varsta joaca vreun rol in aparitia bolii?
- Dupa momentul aparitiei, se cunosc doua tipuri de psoriazis: cel care apare la varsta tanara, adesea la copii, si are o evolutie mai grava, mai greu de tratat, si psoriazisul aparut la o varsta adulta, cu o alta constelatie de gene si cu o evolutie mai buna.
- Se poate muri de psoriazis, d-le doctor?
- Mi s-a pus ades aceasta intrebare de catre unii bolnavi. Desi este o afectiune cronica, cu evolutie ondulanta, exista si situatii in care, din pricina complicatiilor pe care le antreneaza in interiorul organismului, psoriazisul poate fi mortal.
- Pe ce parti ale corpului apare cu predilectie psoriazisul si cum poate fi detectat?
- De obicei, boala apare la nivelul coatelor, al genunchilor, pe pielea capului, deci pe locurile supuse natural presiunilor si traumatismelor repetitive, si in regiunea palmelor. Dar traumatismul nu este doar fizic, ci poate fi si radiativ si chimic. Sa luam exemplul unui copil cu psoriazis, care face o boala infectioasa de copilarie. Pe locurile in care au fost leziunile bolii infectioase se pot dezvolta si leziunile de psoriazis. Sau in cazul unui pacient cu psoriazis, supus unei arsuri chimice, pe locul arsurii poate aparea ulterior o leziune de psoriazis.
- Cum constatam ca am facut psoriazis?
- Dupa cum am mai spus, bolnavul constata la nivelul coatelor, al genunchilor, pe pielea capului aparitia unor zone rosietice, pe care sunt scuame albe. Alteori, apar niste suprainaltari discrete, ca niste boabe de orez, pe care daca le zgarii cu unghia, apar scuamele. In urma acestor constatari, omul se sperie si vine la doctor.

Pierderea increderii in sine si izolarea de societate

- Psoriazisul produce depresie, tendinta de izolare?
- Mai greu este pana se pune diagnosticul. Apoi, pacientul se linisteste, afland ca boala nu-l omoara si, cu timpul, el ajunge la un echilibru psihic. Totusi, adeseori, pe langa aspectul inestetic ori poate chiar din cauza lui, psoriazisul induce bolnavului pierderea increderii in sine, izolarea de societate. El are adesea esecuri afective explicabile, esecuri profesionale si, pe masura ce se complexeaza, intra intr-un cerc vicios care ii agraveaza si mai mult boala.
- Psoriazisul este o boala contagioasa?
- Nu, psoriazisul nu este contagios, din acest punct de vedere nu trebuie sa sperie, caci este o afectiune genetica. Psoriazis fac cei care au ghinionul sa mosteneasca o anumita structura, o dispozitie a genelor in planul de constructie a corpului lor. S-ar putea ca psoriazisul sa nu se transmita la urmasi. Trebuie sa traiesti in conditii care sa favorizeze aparitia bolii.
- Si care sunt aceste conditii?
- Totul depinde de structura neuropsihica: stresul major este cel care induce aparitia episoadelor de psoriazis si o alimentatie neadecvata, bogata in multe alimente toxice: sosuri, rantasuri, grasimi si tocaturi prajite, condimente picante, excitante (cafea), alcool. Socurile psihice, mai ales in sens negativ, pot induce si ele boala.

Nu tresariti, chiar daca explodeaza o bomba

- Avand in vedere ca boala are o componenta "nervoasa" (agitatie, nemultumire, stres), exista remedii de "imblanzire" a ei?
- Pacientilor mei le recomand intotdeauna sa-si schimbe radical modul de viata, atat in ceea ce priveste receptarea stresului, cat si modul in care se implica in viata de zi cu zi. Ii sfatuiesc, de asemenea, pe bolnavii de psoriazis sa utilizeze anxiolitice (medicamente calmante), sa faca exercitii de autosugestie, ca sa-si domine modul de receptare a stresului si sa se implice afectiv cat mai putin negativ. Sa se educe atat de profund, incat in cazul cand langa ei ar exploda o bomba, sa nu tresara...
- V-ati referit si la dieta alimentara, ca o componenta a vindecarii. Ce au voie si ce n-au voie sa manance bolnavii de psoriazis?
- Daca dieta alimentara instituita de medic pe durata tratamentului este respectata in mod constiincios, leziunile provocate de psoriazis dispar. Dar daca, dupa o vreme, bolnavul revine la vechile obiceiuri - carnati, tocatura, cafea, alcool, tigari -, este normal ca boala sa reapara. De aceea recomand ca dieta alimentara consumarea multor fructe si vegetale, care sa permita indepartarea toxinelor din tubul digestiv.
- D-le doctor, exista vindecare totala in psoriazis?
- In terapia psoriazisului nu se vorbeste de vindecare, adica: mi-a aparut boala, am luat medicamente, pielea a devenit curata, cate zile voi avea nu mai apare. Se vorbeste doar de controlul psoriazisului prin terapii patogenice, care nu sunt etiologice (nu se adreseaza cauzei, ci doar consecintelor). In terapia de cauza ar trebui sa extragem genele care expun la psoriazis sau sa le camuflam, lucru care deocamdata, nici deontologic, nici religios, nici moral nu este permis, adica sa facem manipulare genetica pe om.
- Pe langa recomandarile facute, ce alta terapie este recomandata bolnavilor de psoriazis?
- Exista o multitudine de mijloace terapeutice, de la tratamentul medicamentos la terapiile naturiste si terapiile fizice. De asemenea, eficace este si helioterapia (cura heliomarina, plaja - amelioreaza spectaculos psoriazisul), adaptata in laborator de specialisti prin terapia cu raze ultraviolete, cu anumite lungimi de unda, asa-zisa Puva-terapie. Se recomanda deseori in tratarea psoriazisului utilizarea dermacorticoizilor, cu efect spectaculos pe termen scurt, dar cu multiple efecte secundare, daca sunt luati pe termen lung. Pe plan mondial, acesti produsi de tip cortizonic au fost inlocuiti cu derivati ai vitaminei D - eficienti si lipsiti de efecte secundare. Si, ca noutate de ultima ora (prezentata acum cateva zile la Congresul International de Dermatologie, desfasurat chiar la Bucuresti), s-a ajuns la tipuri de lasere care influenteaza procesele metabolice si imunologice locale. De altfel, afirm fara reticenta ca in Romania terapiile se fac la cel mai inalt nivel accesibil pe plan mondial.
D-l gen. mr. prof. univ. dr. Ioan Nedelcu poate fi contactat la cabinetul "Fizioderma": str. Veronica Micle nr. 15, Bucuresti, cu o programare prealabila la tel. 021/212.76.17, de luni pana vineri, dupa ora 12:00.Ruxandra Constantinescu

Psoriazisul Si Tratamentele NaturisteDr. doc. biolog Mircea Ciuhrii, cabinetul "Insect-Farm" Bucuresti"Pana in prezent, psoriazisul a fost eliminat la aproximativ 1200 de pacienti"

In compozitia extractelor din insecte am descoperit un complex de glucolipide si proteine specifice, care sunt extrem de folositoare in tratamentul psoriazisului. Aceste substante keratolitice au proprietatea de a dizolva crustele psoriazice si de a le elimina, pana la disparitia lor totala. Cremele keratolitice actioneaza asupra tesutului afectat, reparandu-l exact dupa modelul genetic. In afara de unguente, in tratamentul psoriazisului recomandam si capsule cu pulberi lipoproteice extrase din insecte, care calmeaza functia celulara a sistemului nervos, responsabila de cele mai multe ori de aparitia psoriazisului. Tratamentul este insotit intotdeauna de un regim alimentar specific, iar pacientii trebuie sa respecte cateva reguli care previn reaparitia petelor: sa nu se expuna niciodata la razele solare, sa evite consumul alcoolului, al cafelei si sa nu fumeze. Pana in prezent, psoriazisul a fost eliminat la aproximativ 1200 de pacienti care au beneficiat de tratamentul keratolitic. Cand pacientii au respectat intocmai instructiunile tratamentului, urmand si regimul alimentar specific acestei boli (recomandat in functie de caracteristicile fiecarui pacient), crustele psoriazice nu au mai aparut pe o durata de circa trei ani. Nu pot spune ca preparatele noastre vindeca definitiv aceasta boala (deoarece am intalnit si cateva recidive la pacienti), insa in mod sigur ofera o varianta de tratament eficienta, care elimina aspectul neplacut al pielii.
D-l dr. Mircea Ciuhrii poate fi contactat la cabinetul "Insect-Farm" din str. Toamnei nr. 100, sector 2, Bucuresti, tel. 021/210.00.82, 619.36.34

Pavel Kozak, cabinetul "Kozak Dermatonou""Albirea petelor psoriazice se obtine dupa 5-10 zile"

In tratamentul psoriazisului folosim cateva formule medicamentoase realizate dupa retete proprii, care nu exista decat in farmacia clinicii noastre. Tratamentul este individualizat dupa forma clinica a bolii si este extrem de usor de aplicat, cu exceptia primelor zile (la anumite forme de psoriazis), cand se aplica o tehnica deosebita de comprese. Medicamentele nu au toxicitate, iar albirea petelor psoriazice se obtine dupa maximum 5-10 zile. Eventualele recidive pot fi stapanite printr-un tratament simplu, asemanator unui tratament cosmetic, in care se folosesc cateva creme si solutii elaborate in laboratorul propriu. Foarte important este regimul alimentar restrictiv, pe care-l recomandam fiecarui pacient in parte. Acesta este bogat in toate principiile alimentare, stabilizeaza albirea si previne recidivele.
Cabinetul "Kozak Dermatonou" functioneaza in str. Plantelor nr. 52, sector 2, Bucuresti, tel. 021/320.30.02, 327.63.86

Dr. Andreea Dragomirescu, Centrul de Diagnostic si Tratament Aly-Crys Med - Bucuresti"In primul rand, dezintoxicam organismul"

Din punct de vedere ayurvedic, psoriazisul este o afectiune de tip Vata Dosha, aparuta prin excesul elementului subtil "aer". In plan fizic, aceasta se traduce printr-un exces de uscaciune - caracteristica leziunilor din psoriazis -, iar in plan psiho-mental prin anxietate, teama, neliniste, agitatie. De altfel, majoritatea celor care sufera de psoriazis descriu aparitia sau agravarea leziunilor tegumentare in momente de stres si suprasolicitare psiho-mentala.
In primul rand, se urmareste detoxifierea organismului - atat prin alimentatie, cat si cu ajutorul plantelor medicinale. Se va renunta deci, cel putin in perioada tratamentului, la consumul de carne si preparate din carne, alcool, cafea, tutun, zahar rafinat alb (se va inlocui cu zahar brun sau cel mai bine cu miere), se vor evita produsele din comert care contin multi conservanti si coloranti (sucuri, conserve).
Din punct de vedere fitoterapeutic, sunt utile plantele depurative, care contribuie la detoxifierea organismului: brusture (Arctium lappa) - radacina; trei-frati-patati (Viola tricolor) - frunze si flori; mesteacan (Betula alba) - frunze; papadie (Taraxacum officinalis) - radacina, frunze, flori; urzica (Urtica choica) - frunze; tataneasa (Symphytum officinalis) - radacina; fumarita (Fumaria officinalis) - partea aeriana; salcie (Salix alba) - scoarta. Se realizeaza un amestec din cinci plante, la alegere, in modul urmator: plantele se macina cu ajutorul unei rasnite electrice pana devin pulbere, apoi se amesteca in proportii egale; din acest amestec se va lua cate o lingurita de patru ori pe zi, la intervale egale, cu 30 de minute inainte de masa; se tin sub limba 15-20 minute, apoi se inghit cu putina apa minerala sau apa plata. Ayurveda mai recomanda in tratamentul psoriazisului planta denumita Gotu Kola (Hydrocotile asiatica) - planta indiana considerata unul din cele mai importante regenerante si revitalizante in medicina ayurvedica. In prezent, Extern, la nivelul leziunilor, se utilizeaza unguentul de tataneasa, care se aplica de doua ori pe zi. De asemenea, bolnavii de psoriazis pot beneficia de maceratele glicero-alcoolice produse de PlantExtract. Acestea sunt realizate din muguri, mladite, radicule de plante. Pentru psoriazis se pot folosi: Secale cereale (extract din radicele de secara): 50 picaturi/zi - seara si Riber nigrum (extract din muguri de coacaz negru): 50 picaturi/zi - dimineata. Rezultatele nu vor intarzia sa apara!
Cabinetul Aly-Crys Med functioneaza in str. Rosia Montana nr. 6, bl. O7, sc. A, ap. 56, sector 6, Bucuresti, tel. 021/430.33.65Florentin Popa