Sarbatorile sufletului
Petrecerea romanului are ceva din trecerea lui pe fata pamantului. Are si ras, dar are si plans. Are si bucurie, dar si tristete. Mereu a fost asa. La nunti s-au impletit lacrimile de intovarasire ale celor doi miri cu lacrimile grele de tristete ale familiilor. Nasterea are si ea partea ei de durere amestecata cu bucurie. Romanii au varsat mereu un strop din vinul bucuriei pentru cei disparuti si au ras mereu, din te miri ce, cand necazurile pareau sa-i copleseasca.
Din saracia lor, oamenii au fost mereu darnici cu sarbatorile din coada anului. Ei isi aduna puterile cu mult timp inainte de a incepe perioada sarbatoreasca. Daca sunt tarani, incep prin a asculta vinul din butoaie, isi ascut cutitele pentru Ignat, dramuiesc faina, nucile, zaharul si ouale pentru colacii si cozonacii din Ajun. La oras, unde obiceiurile sunt mute, oarbe si surde, instinctul ii indeamna pe oameni catre magazine. Chiar si cei mai austeri simt nevoia sa adune in camari ce n-au adunat peste an din Paste pana-n Craciun. Sa-si umple hambarele de la bloc.
Sufletul imbraca parca haine mai usoare in apropierea Sarbatorilor. In sufletul nostru este adanc implantat sentimentul sarbatorii. Si poate ca nu l-am simti atat de acut, aproape ca o trambita, daca nu am fi atat de preocupati tot restul anului de problemele de zi cu zi. Sarbatorile nu au stat neprimejduite de-a lungul timpului, chiar daca semnificatia lor dumnezeiasca parea sa le pazeasca de excese. Politicienii din toate vremurile au vrut sa se imortalizeze intr-o sarbatoare. Pentru ca nu este nemurire mai trainica decat cea a sarbatorescului. Numai ca, nu se stie prin ce ghinion, sarbatorile lor se transforma mereu in festivitati. Discursuri, sampanie, confeti si paiete, gulere prea stranse si figuri congestionate. La aceste festivitati nu se aud clopote si nici rasete. In zilele care urmeaza dupa festivitatile politice, discursurile se publica prin ziarele de partid, televiziunile epuizeaza subiectul si in suflete ramane un pic mai multa zgura. Festivitatile planificate dupa convocator au mai mereu ceva din praful fapturii noastre, din desertaciunea celor omenesti.
Am inmormantat atatea zile festive. Le-am redat universului lor accidental. Si ne-a fost usor sa uitam si de ziua republicii, si de cea a carmacilor, si de cea a militiei, pentru ca ne sprijineam de marile sarbatori de peste an, devenite, dupa sute si mii de ani, formele fixe ale sufletului. De parca sufletul nostru, ca un pendul, ar marca orele sarbatorii cu batai de clopot. Sarbatorile sunt anonime ca folclorul, pentru ele nu pretinde nimeni drepturi de autor, nici taxe si nici bilet de intrare. Sunt cumva cosmice. Au forta de atractie, radiatie de fond, constelatii si sisteme planetare, materie si antimaterie, putin din lumina de inceput si ceva din lumina care va veni.
Ocazia sarbatorii este resimtita ca o intalnire importanta la care are acces egal toata lumea. Nu exista interdictii si nici limitari de varsta. In sarbatoare pot intra si pruncul, si batranul, si omul zilei, si boschetarul. Fiecare ar trebui sa lase la intrare, ca in pragul locurilor sacre de rugaciune, nevoile si nevolniciile. Momentul sarbatorii ne face sa simtim, in trecerea noastra pamanteasca, uneori nevolnica, alteori pasionala, uneori victorioasa, alteori plina de esecuri, ca adevarata masura a vietii sta in speranta, credinta si iubire si ca doar de sarbatori trecerea poate fi prilej de petrecere. Asa ca, daca petreceti, trebuie sa si treceti! Ziua de maine este alta tara, iar anul care a inceput - o alta lume. Mai bine, sa speram.
La multi ani!N.C. Munteanu