Florin Chilian"Textele si muzica mea nu vin asa, dintr-o experienta extrasenzoriala, ci din viata mea" - Cu o voce iesita din canoane, cu un stil atat de personal, de original al compozitiilor, Florin Chilian are ceva nou si puternic de spus in muzica romaneasca.
Cu toate ca nu apare in emisiuni Tv, iar posturile de radio il difuzeaza nedrept de rar piesele sale, intre care "Iubi", ce da titlul albumului sau de debut din 2001, si "Chiar daca" au starnit valuri intre cei prezenti la concertele sale sau intre cei care le-au ascultat chiar si o singura data. Povestea cantautorului de 34 de ani este la fel de abrupta si de neprevazuta ca si compozitiile sale -
- Primul gand pe care l-am avut atunci cand ti-am ascultat discul a fost ca ai avut mult curaj sa iesi in lume cu asemenea muzica. Gresesc?
- Nu, deloc. Ce om intreg la minte ar fi dat deoparte o slujba cu un salariu foarte bun - chiar glumeam intre noi, ca avem de cateva ori salariul presedintelui tarii - pentru a face doi ani foame, cu gandul la un vis amanat cu ani in urma? Eram crupier si apoi inspector la Casino Victoria, aveam o situatie stabila. Imi placea meseria, a fost o experienta care m-a ajutat mult, aveai de-a face cu o intreaga tipologie umana, de la tarfe si suti la ambasadori, si trebuia sa vorbesti pe limba fiecaruia. Mi-am dat seama insa ca nu era aia viata mea, ca nu asta imi doream. In anii in care am fost crupier, nici n-am putut sa ma ating de chitara, asa ca am avut nevoie de doi ani ca sa reinvat sa cant. Doi ani in care mi-am inchiriat casa si m-am imprumutat de la prieteni, ca sa pot sa-mi scot discul. Fara prieteni, as fi fost un om terminat.
- Ai un stil foarte original. Ai mers de la inceput la sigur sau ai avut indoieli, ezitari ca vei reusi?
- N-am avut incotro, nu voiam sa ajung intr-o zi sa regret ca n-am facut acest pas. Cantecele mi le-am testat pe prieteni. Unii veneau la mine numai sa ma asculte cantand: "Canta-mi, bai, ceva, ca ma incarc cand te ascult!". De altfel, un prieten bun, Haik, preot la Biserica Armeneasca, m-a invatatcum sa cant, cum sa scot sunetele ca sa pot rezista trei ore in concert.
</b><b>"Cantecul lui Tanase" "Am experiente de viata de la varsta la care cei mai multi nici nu au amintiri. La trei ani si jumatate fugeam la bunici dintr-un camin-internat si nu ma laud cu asta - multi "decretei" au trecut prin ce am trecut si eu -, dar vreau sa spun ca textele pieselor mele nu vin asa, dintr-o experienta extrasenzoriala, ci din viata mea. Piesa asta de pe disc, , e chiar viata mea, unu la unu, sora-mea a plans doua saptamani dupa ce a ascultat-o, ea era singura care stia exact ce-i acolo. Am luat tot felul de decizii radicale in viata mea. La 17 ani, dupa cinci-sase ani in care fusesem multiplu campion national, am renuntat la ciclism. E cel mai greu sport dupa maraton si de la el mi-a ramas vointa asta de caine. Poti sa spui despre mine orice, doar ca sunt lipsit de vointa nu. Mergeam la concursuri numai cu doua ceaiuri de zahar ars in stomac, baute de dimineata si ieseam campion national, numai asa, de-al naibii, na! Si acum, ditamai catarul, tot imi place bicicleta la nebunie. Dar nu vedeam ce viitor as fi avut la ciclism asa ca, desi ajunsesem la lot, am abandonat cu gandul la muzica. Am avut norocul sa-l cunosc pe Vali Sterian dupa un concert de-al sau, sustinut impreuna cu Doru Stanculescu la Teatrul Evreiesc de Stat, si cativa ani am lucrat pentru el, caram sculele, montam lumini, toate lucrurile astea care m-au ajutat mult sa inteleg cu ce se mananca zeama asta. In plus, cu banii castigati am putut sa-mi termin liceul. Cu asta, si cu profesorii extraordinari carora le aduceam tot felul de premii de pe la cu brigada artistica a liceului, asa incat la sfarsit mi-au dat si o diploma de merit pentru rezultate bune la invatatura. Nu, Vali Sterian n-a stiut patru ani ca eu cant, pe noi ne lega o prietenie foarte frumoasa, care nu avea legatura cu partea muzicala. Imi era pur si simplu jena. Prima oara m-a vazut la Club, la Universitate, pe Schitu Magureanu, cand am cantat o piesa pe chitara lui Vintila. Era un club al Universitatii Bucuresti, unde repetau si cantau multe gasti, precum Compact, Rosu si Negru. Era in plina explozie rockul, insa eu n-am abandonat niciodata chitara acustica."
</b><b>"Nu ramane farama obiectiva in mine, ma implic total in ceea ce fac" - Muzica, text, chitara, orchestratie - toate iti apartin. Iti place sa mizezi pe propriile carti...
- Cum am pus mana pe chitara, am inceput sa ma descarc, sa compun, asa, aiurea in tramvai, fara sa am nici o lege. Am mult material si cel mai tare ma bucur ca pot in continuare sa compun, sa fiu creativ, chiar si in momente mai grele. Nu am avut nici un idol, primul casetofon l-am dobandit printr-a Xii-a, pana atunci nu avusesem radio, iar la televizor ce sa vezi? N-as dori nimanui asemenea "avantaje", dar se pare ca asta a facut sa am linia mea proprie. Chiar si acum ascult foarte putina muzica. Unele cantece "vin" foarte repede, ca "Iubi", la care mai mult a durat sa o pun pe hartie decat sa o compun. Am o piesa pe care am inceput s-o scriu la 16 ani, mi-a creat primul atac de panica, si inca nu stiu daca am terminat-o. Imi place sa cred ca stapanesc versurile, exprimarea asta in cuvinte, ceea ce ma rupe pe mine in doua este inefabilul din muzica. Imi fac singur treaba, de la muzica, text, aranjament, la afisul de concert, si zic eu ca orele pe care mi le petreceam de nebun in biblioteci, dupa ce caram instrumentele lui Vali Sterian, citind pana m-au lasat ochii, mi-au ajutat la ceva. Trebuie sa faci singur totul, pentru ca altfel nu iese. Mai sunt si exceptii. Pentru spectacolul din 15 martie, de la Teatrul "Nottara", am avut sansa sa ma pot sfatui cu un om senzational, cu directorul teatrului, Mircea Diaconu.
- Te implici total in ceea ce faci sau mai ramane o parte obiectiva din tine care pune lucrurile la punct?
- Nu pot sa pastrez nici o farama obiectiva, nu pot sa nu ma implic total. Cand sunt in concert la un metru de tine, de spectator, daca ne uitam ochi in ochi si eu nu reusesc sa te conving, atunci mai bine ma duc la intersectie in Piata Unirii, ca tot e aproape de casa mea, si spal parbrize.Iulian Ignat