Editorial

Redactia
Psd, coruptia si siguranta nationala Marea problema a Romaniei de maine este ca nu va mai putea functiona si inainta in directia democratiei liberale, a economiei de piata capitaliste, a integrarii in Nato si Ue, cu acelasi sistem al statului corupt, instaurat dupa decembrie 1989. Anul viitor se inc...

Psd, coruptia si siguranta nationala Marea problema a Romaniei de maine este ca nu va mai putea functiona si inainta in directia democratiei liberale, a economiei de piata capitaliste, a integrarii in Nato si Ue, cu acelasi sistem al statului corupt, instaurat dupa decembrie 1989. Anul viitor se incheie perioada de 15 ani a istoriei postcomuniste dominate (cu o intrerupere de patru ani) de figura lui Ion Iliescu. In ciuda criticilor adresate recent unor forme sectoriale ale coruptiei, actualul presedinte nu a facut nici un gest decisiv pentru a arunca in aer edificiul complicat al coruptiei, ridicat de oamenii pe care i-a promovat si protejat in acesti ani. Cel mai sever avertisment cu privire la efectele dezastruoase ale coruptiei a venit din partea ambasadorului Sua la Bucuresti, Michael Guest. Ambasadorul american nu critica prima data coruptia. Cand a mai facut-o, mi-am exprimat rezervele. Credeam sincer ca lupta anticoruptie va fi autentica si eficienta doar daca autoritatile de la Bucuresti o vor purta din convingere, si nu daca sunt criticate de reprezentantul diplomatic al Washingtonului. Nu ma indoiam de faptul ca ambasadorul Guest are dreptate, dar ma temeam ca observatiile sale nemiloase la adresa autoritatilor politice autohtone vor atrage o crestere a antiamericanismului din tara noastra. Ca in orice tara supusa influentelor populiste, antiamericanismul si antisemitismul pot oricand sa se inflameze, cand se apuca cineva de manipulare. Rationamentul meu pornea de la constatarea ca natura sentimentelor fata de Sua era data de modul in care se comporta cel mai popular partid din tara noastra, Psd. In timpul evenimentelor din Kosovo si al razboiului din Iugoslavia, pedeseristii lui Iliescu si Nastase au fost de partea lui Milosevici si impotriva actiunilor Sua si ale Nato. Partea pasiva si necritica a opiniei publice a urmat acel semnal precum turma magarul ce se indreapta catre prapastie. Dupa castigarea alegerilor din 2000, liderii Pdsr si-au dat seama ca gresisera si ca, din motive de securitate nationala, ca avem nevoie de o apropiere stransa de Nato si Sua. Iar opinia publica si-a schimbat orientarea, din pricina modificarii atitudinii celui mai puternic partid. Ceea ce nu inteleg insa pana la capat liderii Psd este ca nu te poti apropia cu adevarat de Sua sau alte state democratice occidentale daca esti un stat profund corupt.
Lupta anticoruptie a autoritatilor pesediste s-a purtat doar la nivel retoric. Au mai existat si initiative legislative fara urmari practice. In ciuda criticilor convergente ale unor reprezentanti Nato, Ue, Fmi, Bancii Mondiale, Fundatiei pentru o Societate Deschisa, Transparency International, eficienta luptei anticoruptie a fost redusa. Toata lumea lupta impotriva coruptiei, dar nivelul ei a crescut. Desi toate institutiile statului lupta impotriva ei, mica si marea coruptie sunt in expansiune. Monolitul coruptiei indigene nu poate fi daramat usor. Este o constructie durabila, care a stat la baza sistemului de putere edificat de liderii istorici ai Frontului Salvarii Nationale si pe care au functionat toate guvernele postcomuniste. Fundamentul regimului politic postcomunist nu a fost statul de drept, ci statul corupt. Pentru construirea statului corupt au fost utilizate si reciclate resursele intacte ale regimului totalitar comunist (fosta nomenclatura, fosta Securitate, enorma birocratie, "ecosistemul" proprietatii de stat, care include sindicatele si falsul patronat, subsistemele corupte ale justitiei, educatiei, sanatatii etc.). Ca sa nu existe fisuri in aceasta alcatuire, au fost blocate initiativele de reforma morala de tipul "procesul comunismului", punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara, deconspirarea fostei Securitati ca politie politica. Intregul sistem de securitate nationala (care include componentele de siguranta nationala, aparare, ordine publica) a fost conceput astfel incat sa protejeze edificiul noii puteri. Ca sa protejeze coruptia, cu alte cuvinte. Intregul sistem politic, economic, social functioneaza pe baze imorale si in lipsa domniei legii. Sistemul este deasupra legii si dincolo de bine si de rau, dincolo de valorile morale. Tocmai acei ministri, senatori, deputati, primari, consilieri, prefecti, functionari, politisti, judecatori, vamesi, ziaristi, agenti secreti etc. care ar trebui sa lupte impotriva sistemului corupt sunt in imposibilitatea de a o face, pentru ca fac parte din sistem. Prin urmare, o lupta anticoruptie presupune daramarea acestui edificiu, nu renovarea sa.
Guvernul Psd este beneficiarul unei paradoxale anomalii de mentalitate colectiva. In ciuda faptului ca 60% din opinia publica apreciaza ca Romania se indreapta intr-o directie gresita, peste 40% continua sa sprijine Psd. Este si aceasta o forma de coruptie morala. Teoretic, mai exista posibilitatea ca din interiorul partidului de guvernamant sa porneasca o necrutatoare ofensiva anticoruptie, care sa faca ordine totala in tara. Practic, nu se vede insa nimic si sunt putine sanse sa se intample ceva inainte de viitoarele alegeri. Mai exista posibilitatea ca Iliescu sa creeze sau sa incurajeze un nou partid, situat mai la stanga de Psd. Dar aceasta nu ar conduce decat la autoreproducerea sistemului existent. Prin urmare, daca Psd nu trece din proprie initiativa la eradicarea coruptiei, va fi nevoie sa se produca fie o noua alternanta la putere, fie sa vina in fruntea tarii o coalitie de tip nou, pentru a se schimba cu adevarat ceva.
Situatia de acum este chiar mai dezastruoasa decat inainte de alegerile din 1996 sau 2000. Exista cateva pericole majore. Tragic ar fi sa nu se schimbe nimic, indiferent de rezultatul alegerilor. O mare primejdie ar fi sa nu se produca o noua alternanta la putere. O primejdie si mai mare ar fi ca, in ciuda producerii unei alternante la guvernare, sa nu se produca o schimbare radicala a modului in care functioneaza intregul sistem, precum in perioada 1996-2000 sau dupa alegerile din 2000. In sine, alternanta la guvernare nu marcheaza nici o diferenta, daca sistemul statului corupt si al societatii corupte se autoreproduc. Drama Romaniei postcomuniste vine din aceea ca regimul comunist tota-litar nu a fost schimbat cu unul democratic in curs de consolidare, ci cu un regim pseudodemocratic, pseudocapitalist, pseudomodern, cu un pseudostat de drept. Iar cei care au venit la putere au devenit fie complicii noului regim, fie adversarii sai ineficienti.
In ciuda acestei intunecate privelisti, exista speranta ca pana la urma se va produce o schimbare esentiala. Romania nu este un stat autarhic. Direct sau indirect, ceea ce se petrece la noi influenteaza structurile in care incercam sa ne integram (Nato, Ue), precum si civilizatia din care vrem sa facem parte. Intr-un tarziu, vom fi obligati sa intram si noi in randul lumii. Nimeni nu stie cand se va petrece aceasta aliniere. Stim insa un lucru sigur: ca daca acest proces se va petrece in urmatorii trei-patru ani, vom avea mai multe beneficii decat daca vom astepta inca trei-patru decenii.Dan Pavel