Cultura

Redactia
Cu Dorina Lazar la Paris si retur De cateva zile, mult iubita, marea noastra actrita Dorina Lazar se afla din nou "pe pamantul patriei", reintoarsa dintr-un periplu parizian. De dragul cititorilor nostri, care nu ajung prea des in orasul luminilor, am rugat-o pe directoarea Teatrului "Odeon" sa ne p...

Cu Dorina Lazar la Paris si retur De cateva zile, mult iubita, marea noastra actrita Dorina Lazar se afla din nou "pe pamantul patriei", reintoarsa dintr-un periplu parizian. De dragul cititorilor nostri, care nu ajung prea des in orasul luminilor, am rugat-o pe directoarea Teatrului "Odeon" sa ne povesteasca despre calatoria ei pe malurile inverzite ale Senei.
- Ma intrebi cum mi-a fost la Paris... Bine mi-a fost! Am filmat acolo trei saptamani pentru o pelicula realizata de un tanar regizor francez - documentarist de felul lui - pe nume Pascal Laugier. E vorba despre un "film de autor", intrucat si scenariul ii apartine. Filmul se cheama "Saint-Ange" ("Sfantul Inger"). E vorba despre un camin de copii orfani pe cale de a fi dezafectat din motive mai mult sau mai putin obiective. Se intampla un accident acolo, un copil se ineaca. Si-atunci, se hotaraste "anularea" acestui stabiliment. Pana la infaptuirea acestei dezafectari raman pe loc trei femei: o nebuna, o doctorita si bucatareasa... Bucatareasa sunt eu. Celelalte doua roluri sunt jucate de doua tinere actrite foarte "en vogue" la ora asta in Franta: Virginie Ledoyen si Lou Doillon. De filmat, am filmat intr-un loc superb, intr-un castel cu nume de rezonanta istorica: Le Chateau de la Villette... Dezafectat si el. La drept vorbind, s-au filmat acolo niste culoare pline de naluci, de paianjeni si de... atmosfera - foarte nimerita pentru filmul nostru. Castelul asta se afla langa raul Oise, un loc fabulos, o apa cu maluri pline de lebede, de fazani, de dropii. A fost o minune. S-au filmat doua "duble" din acest film, o versiune in franceza si una in engleza. Am facut fata binisor la ambele incercari. Ma intrebi cum de a dat de mine regizorul Pascal Laugier. Pai, pentru rolul asta de bucatareasa el a facut "casting" (cum se spune mai nou si pe la noi, atunci cand cineva alcatuieste o distributie) si prin Franta si prin Polonia. Si asta, pentru ca in mintea scenaristului-regizor, "bucatareasa", personajul meu, era o poloneza... Numai ca n-a gasit. Si atunci a venit in Romania la Castel Film, adica la Vlad Paunescu. S-a uitat la niste poze - cateva zeci. Oricum, el venise in Romania si ca sa filmeze la noi "interioarele". M-a ales dupa o poza, dar si dupa o proba de filmare. Aici, acasa, urmeaza sa reluam filmarile in a doua jumatate a lunii mai.
- Ce-ai gasit la intoarcere?
- Pai... acasa ai mei m-au asteptat cu pulpa de miel la cuptor, cu drob, cu oua rosii si cu cozonac cu nuca. Iar la teatru, am prezentat in premiera un spectacol cu un text uluitor, si anume "De ce fierbe copilul in mamaliga?". E un titlu socant, dupa cum socanta este si actiunea piesei, o dramatizare semnata de Radu Afrim (care este si regizorul spectacolului), dupa cartea Aglaiei Veterany. Povestea se desfasoara intr-un mediu de artisti de circ. E un fel de autobiografie a unei autoare care, in plina tinerete - dupa ce a avut de infruntat cumplite incercari - s-a si sinucis. In distributie apar tineri si mai putin tineri actori - toti exceptionali: Antoaneta Zaharia, Adriana Trandafir, Ionel Mihailescu.
- Si te-a mai asteptat ceva minunat acasa...
- Stiu la ce te referi. La recentul proiect al teatrului nostru, care se cheama "Educatia prin teatru". Intr-adevar, el se deruleaza cu mult succes. Copiii sunt adusi cu scoala, cea mai recenta vizita ne-au facut-o copiii de la scoala din comuna Berceni. Sunt invitati sa viziteze culisele, cabinele actorilor, sa vada atelierele unde se confectioneaza costumele si decorurile. Sunt machiati ca sa semene cu unele personaje principale din piese clasice. Actorii nostri improvizeaza unele jocuri cu ei - pe teme teatrale. In felul acesta, cand vor sosi la teatru, in calitate de spectatori, ei vor sti - fiind avizati - sa iubeasca si sa pretuiasca si mai mult munca noastra si dragostea noastra pentru ei.

Silvia Kerim

Carte

Selectia Formula As Michael Cunningham, "Orele", roman, traducere de Magda Teodorescu, Editura Polirom (tel. 0232/21.74.40), 240 pag., 80.000 lei. Ma grabesc sa va prezint aceasta carte distinsa in 1999 cu Premiul Pulitzer si care are un rasunator succes mondial, fiindca in curand va intra pe ecranele noastre adaptarea ei cinematografica, semnata de Stephen Daldry, cu trei actrite mari in rolurile principale: Nicole Kidman, Meryl Streep si Julianne Moore. (Filmul "Orele" a primit doua Globuri de aur, Ursul de argint la Berlin, doua premii Bafta si un Oscar, asa ca trebuie vazut, fie si la televizor, peste ceva timp.) Am citit un interviu in care romancierul american Michael Cunningham (acum cincuagenar) spunea ca, pe cand era liceean, o colega de care era indragostit i-a daruit capodopera Virginiei Woolf, "Doamna Dalloway" (tradusa la noi in 1968 si reeditata dupa "90; toate romanele Virginiei Woolf au aparut in romaneste inca din anii "70-"80 si au cunoscut si editii recente).
Datorita acestei carti, tanarul a avut revelatia ca din cuvinte se pot construi fiinte vii, ca exista tehnici ale naratiunii prin care poti patrunde in misterul sufletului omenesc, surprinzand autenticul de sub straturile de conventionalism, umanitatea profunda. Personajul Clarissei Dalloway, doamna de 52 de ani, sotie de parlamentar, care e urmarita pe parcursul unei zile londoneze, l-a marcat pe Cunningham atat de tare, incat dupa trei decenii a decis sa o reinvie, si nu in unul, ci in trei personaje feminine diferite, din trei perioade distincte ale secolului al Xx-lea. Romanul "Orele" e alcatuit deci din trei fire narative, intretesute subtil dupa modelul "Doamnei Dalloway", cu metodele Virginiei Woolf de a lega personajele prin tuneluri subterane si cu teme preluate de la ea: constiinta, timp, memorie, identitate si disolutie, balansul intre bucurie si angoasa, intre frumusete si oroare (doar in rare clipe privilegiate se recreeaza unitatea). Carte din carti - autorul spune in notele finale ca a citit tot ce s-a scris despre viata si opera Virginiei Woolf -, "Orele" contine trei povestiri. Prima urmareste o zi a anului 1923, din chiar viata Virginiei Woolf, aflata cu sotul ei, Leonard, intr-o suburbie a Londrei si scriind, intr-o stare psihica precara, romanul ce se va numi "Doamna Dalloway". Cea de a doua o are ca protagonista pe Laura Brown, o tanara casnica din Los Angeles-ul anilor "50, care oscileaza intre obligatia plictisitoare de a-si indeplini indatoririle de sotie, mama, gospodina si dorinta de a evada din viata mediocra, prin lectura unui roman intitulat "Doamna Dalloway". In sfarsit, al treilea fir epic porneste din mintea si sufletul Clarissei Waughan, o editoare newyorkeza din anii "90, care se pregateste sa dea o petrecere in cinstea prietenului ei, Richard, poet homosexual bolnav de Sida si a carui sinucidere, in amiaza aceleiasi zile, nu o poate impiedica. Intre cele trei povestiri exista raporturi secrete si, in final, ele sfarsesc prin a fuziona intr-un mod neasteptat. Calatorind mereu de la o epoca la alta pentru a povesti cate o zi din viata acestor trei femei, toate nemultumite de bilantul existentei lor si de legaturile familiale si sociale ce le impiedica sa-si afirme adevarata identitate, Michael Cunningham alcatuieste o admirabila impletitura epica, impregnata de emotii, senzatii, trairi complementare, toate configurand cu arta adevarul sufletului feminin. Una din concluziile turului de forta pe care il realizeaza romancierul american este ca ceea ce se dovedeste pana la urma pretios in viata sunt maruntele miracole cotidiene, de la imbratisarea unui copil la mirosul arborilor dupa ploaie si de la comunicarea cu un prieten, la lectura unei carti. Care poate fi si "Orele" de Michael Cunningham.Adriana Bittel

Firul scurt

</b><b>Adriana Titieni
"Parca ieri jucam Ofelia" "M-ati prins bine, nu luam inca masa, tocmai ne-am intors cu copiii de la biserica. Asta face familia Titieni duminica si in alte sarbatori: mergem la Stavropoleos, biserica noastra draga. Aici ne-a cununat pe Andrei si pe mine parintele Marchis si tot domnia sa ne-a botezat copiii. Ariadna va implini curand patru ani, iar Marcu-Simion, doi ani si opt luni. Doamne, cand a trecut vremea? Parca ieri jucam Ofelia, in <<Hamlet>>-ul montat la Bulandra de maestrul Liviu Ciulei. Pe-atunci, cand dadeam premiera, eram insarcinata cu baietelul. Cu acel rol mi-am incheiat facultatea de teatru, pentru ca cealalta facultate, de acasa, nu se termina niciodata. Cum ne descurcam? Norocul nostru e bunica de la Bistrita-Nasaud, mama lui Andrei, care a venit sa ne ajute. Fara <<buna>> noastra, cum ii zicem cu totii, n-am scoate-o la capat. Andrei e mai toata ziua la facultate cu studentii lui sau impreuna cu mine, tot <<In familie>>, adica la filmarile serialului Tv cu acest nume. Si acolo suntem tot o pereche, doar ca avem probleme diferite, cu doi copii mai mari. Al treilea, mezinul din film, a poposit de curand pe ecran. Baietelului meu de acasa a trebuit sa-i explic ca nu mai are inca un fratior, ci acela de pe "sticla" e copilul altei mamici. Marcu nu prea face deosebirea dintre viata si ecran, si daca se supara ca-l mai mustruluiesc din cand in cand, imi spune ritos sa ma intorc <<inapoi in televizor>>. Solutie simpla, nu? Dar in curand vom sta foarte putin pe acasa, pentru ca incepem din nou filmarile la ultimele secvente din prima parte a serialului. Si pana la vacanta, mai va..."

Vlad Ivanov
"De multe bucurii am avut si am parte pe scena Teatrului National" "Drumul meu spre prima scena a tarii a inceput de cand eram elev la Scoala Populara de Arta din Botosani. Acolo a venit Dan Puric, care isi facea armata, abia intrat la Institut. Atunci s-a nascut ideea primei trupe de pantomima. Impreuna cu trei colegi de scoala am fost primii "pantomimisti" din trupa ce urma sa devina celebra in lume. Cu acel prim spectacol, numit <<Secvente>>, am ajuns in Bucuresti, l-am jucat cu mare succes la Teatrul Studentesc si am prins curaj sa dam examen la Institut. Am intrat cu totii. A doua mea zana buna a fost profesoara Sanda Manu. Ea mi-a mai dat aripi, atunci cand mi-a oferit ca premiu pentru personajul jucat in spectacolul "Pantomimia", melonul tatalui ei, marele actor Ion Manu. Am debutat la Teatrul National cu rolul oferit de Victor Ioan Frunza in spectacolul sau de anvergura <<Tamerlan>>. Eu eram fiul lui Tamerlan, interpretat de Ovidiu Iuliu Moldovan. Pentru ajutorul pe care mi l-a dat acest mare actor ii sunt adanc recunoscator. Lui si altor personalitati din trupa de aur a Nationalului care m-au sustinut. O alta pereche de <<parinti>> a fost cuplul regal din <<Leul in iarna>>, d-na Carmen Stanescu si Damian Crasmaru. Le multumesc pentru generozitatea lor artistica si umana cu care m-au <<adoptat>> scenic. Un alt imbold puternic l-am primit de la Mihai Maniutiu, care dupa rolul unui inger-balerin din <<Ioana D"Arc>>, alaturi de Oana Pellea, m-a distribuit a doua oara intr-o coproductie intitulata <<Tov. Frankenstein, conducator iubit>>. In aceasta puternica satira politica, jucata doar in Germania, eram un personaj simbolic - Moartea, tot alaturi de Oana Pellea, dar si de Marcel Iures. Intr-un regal teatral coregrafic datorat lui Razvan Mazilu, <<Dama cu camelii>>, am avut ocazia sa-mi fructific din plin vechile mele lectii de dans, pantomima si miscare scenica. Spectacolul nostru a fost prezentat in cadrul unui festival international la Atena, unde a fost vazut si apreciat de marele regizor Kakoianis, care ne-a invitat la el, pe Maia Morgenstern si pe mine, si ne-a spus ca vrea sa monteze <<Antonio si Cleopatra>> cu noi in rolurile titulare. Perspectiva ametitoare, nu? De multe bucurii am avut si am parte pe scena Tnb. Printre ele, spectacolul lui Alexandru Tocilescu, <<Amantii insangerati>>, care a primit un premiu din partea Ambasadei Japoniei. Unui reputat regizor rus ii datorez experienta colaborarii la spectacolul <<Trei surori>>. Iar regizorului nostru Grigore Gonta ii multumesc pentru ca mi-a incredintat rolul lui Trahanache, din recenta montare cu <<O scrisoare pierduta>>. Cu ajutorul acestor generosi imi iau de fiecare data un nou avant, reinvatand, mereu, zborul.Alice Manoiu