La Cannes, dupa ce luminile au fost stinse
"Viva Il Cinema!"
Impresii neconventionale despre unul din cele mai importante festivaluri ale filmului
Decenii de-a randul, Cannes - locul de vis, dar si "Capitala mondiala a Filmului" - a fost pentru mine un taram inaccesibil. Si poate, de aceea, prea putin ravnit. Am tot privit spre el cam de departe, asa cum, la teatru sau la opera, spectatorul aflat intr-o loja ingrata - sau undeva la "cucurigu", adica sus de tot, la balcon - se multumeste sa priveasca fastuosul spectacol de pe scena printr-un binoclu.
Si iata ca, de data aceasta, intamplarea m-a facut sa ajung, aproape cand nici nu-mi mai doream cu ardoare, pe acest taram de legenda. Nu-i usor sa pasesti pe locuri pe care doar ti le-ai imaginat ori le-ai vazut prin filme. Adesea, ciocnirea cu realitatea e dureroasa. E ca atunci cand, aflat in fata unei vitrine scaparatoare, te-apleci prea tare inainte, ca sa vezi "minunile" mai indeaproape. Si te izbesti de sticla vitrinei cu o violenta pe care n-ai fi banuit-o. Asa mi s-a intamplat si mie in scurtul rastimp in care m-am aflat pe "Taramul Fagaduintei"... Asadar...
Scurt istoric - despre loc si lumea inconjuratoare
Mai inainte de a deveni"Salonul de iarna al aristocratiei internationale" si, mai apoi, "Mecca" (orasul sfant) al cinematografului, Cannes a fost un satuc locuit de pescari, pierdut intre un golf urias si niste coline stancoase. Cu o istorie veche de peste un mileniu, satucul a fost descoperit de catre Lordul Brougham pe la mijlocul secolului al Xix-lea si-apoi, la iuteala, imbogatit cu tot soiul de vile, de palate luxoase, de resedinte de vacanta, apartinand marii burghezii europene. In secolul al Xx-lea, drumul insorit al Cannes-ului va fi luat de marii artisti ai lumii: Picasso, Picabia, Buster Keaton, Charlie Chaplin, Sarah Bernhard, Josphine Baker, Jules Berry, Sacha Guitry. La cativa ani distanta, ii urmeaza alte "legende vii": Douglas Fairbanks, Printul de Wales, Marlne Dietrich, precum si conationala noastra, actrita de teatru Elvire Popesco... Apoi altii si altii. Din 1946, Cannes a devenit un mit: Capitala mondiala a Filmului - rivala "feroce" a "Mostrei" - Festivalul Filmului de la Venetia...
Despre loc - se stie: Dumnezeu l-a creat intr-un moment de mare inspiratie. Mare - cu nume de poveste: Mediterana... Soare - nici prea mult si nici prea cald. Vegetatie: glorioasa. Palmieri mari, aratosi, sanatosi "ca la ei acasa"... Platani uriasi, cu coaja alb-aurie-nisipie, pui mana - parca ar fi o catifea veche, ce se cere mangaiata... Tulpina masiva este impodobita de la Dumnezeu cu o coroana bogata, pe care iscusitii gradinari francezi o "decupeaza", primavara de primavara, incat sa aiba o "silueta" oarecum geometrica. Peluzele sunt superbe, ai zice ca pe-aici s-ar afla locul de nastere al Ierbii. Flori mari, de tot felul, tasnesc din aceste peluze. Nimeni nu calca pe flori. Ele sunt ocrotite, ca niste femei tinere si frumoase si parfumate. De parca florile si-ar dori sa rivalizeze cu vedetele care, an de an, napadesc aleile Croazetei... Lampile stradale, inalte de doi metri, ce strajuiesc imprejurimile Palatului Festivalului - au forma unor... palnii inalte, asezate cu gura in sus, pe "tulpinele" lor de metal. Iar in gura "palniei" cresc... flori. Petunii mici, albe, violacee, din care, noaptea, pare sa tasneasca direct lumina... O lumina... imbalsamata... Leandrii albi si trandafirii miros ametitor in soarele de pranz. Pinii, cu parfumul lor tare - ca o creatie a unui mare parfumeur cum a fost Ren, favoritul Caterinei de Medicis - raspandesc in aer miresme speciale, iuti si ametitoare. Sus, pe colinele stancoase, paduri de conifere se leagana in soarele fierbinte.
Orasul, in trepte, e alcatuit din case de tot felul. Vechi, unele, de peste o suta si mai bine de ani, vopsite in alb, in ocru, avand cate un cat sau doua, cu acoperisuri de tigla roscata, toate cu "ochii" spre mare... Scaldate in soare, racorite de boarea dulce, ele par ca dorm cu ochii mijiti. Pleoapele "jaluzelelor" sunt intruna intredeschise. Jur-imprejur, pe colinele cu nume de poveste - una dintre ele, cea care adaposteste resedintele luxuriante ale unor magnati ai petrolului lumii, se cheama chiar... Californie - palatele sunt ascunse printre vegetatia bogata, data de Dumnezeu si ingrijita cu sfintenie de gradinari platiti regeste...
In "inima" Cannes-ului, pe faleza, stau infipte marile hoteluri - in care un apartament costa pe o noapte cat o mica mosie de pe la noi. M-au impresionat indeosebi: "Le Carlton" - hotelul cel mai fotografiat din lume, cat si impozantul hotel "Martinez", alb si inalt ca un transatlantic... navigand pe iarba verde, printre palmieri, leandri si platani fosnitori...
Jur imprejur, pe bulevarde sau pe strazi inguste, in panta, ulicioare batrane si pitoresti, printre mici buticuri, restaurante scumpe si fastuoase ca un decor de film ori printre cafenele "populare" - vesnic pline! - cu terase inguste, "latite" pe trotuare, prin magazine cu vitrine scaparatoare si cu preturi (neafisate, dar asijderea), la mesele de la Crillon, ori pe la modeste bistro-uri gen "Chez Josette", lumea "fosgaie" parca fara urma de griji, cu ochii doar la ce se intampla prim-prejur. Febra Festivalului tine zilnic cateva ore. Incolo - viata pare sa decurga ca o vacanta-fara-de-sfarsit...
La Cannes - nimeni nu are complexe!
Ori... asa s-ar zice! Desi, timp de aproape doua saptamani, Cannes, perla "cinematografica" a Mediteranei (pentru ca cea "literara" este Nissa, Nissa lui Scott Fitzgerald, renumita pentru a sa "Promenade des anglais") este si capitala frumosului, a "glamour"-ului, pe Croazeta nimeni nu pare a se sinchisi de nimic! Grasi, slabi, tineri, batrani, schiopi, atletici, cocosati (usor sau mai pronuntat), vadind destule betesuguri, cheli, miopi, oamenii pe care-i intalnesti, de care te izbesti - mai bine zis - in acel du-te vino neintrerupt pe care-l presupun zilele si serile Festivalului, saraci ori foarte bogati, par sa se simta cu totii in largul lor. Simtamantul de "vinovatie", pentru ca nu arata ca starurile ce-ti zambesc din postere, la televizor, ori cand urca pe magicele trepte decorate cu covorul rosu al nominalizatilor ori al premiantilor, ei bine, acest sentiment nu exista! Femei tinere sau mai putin tinere, grase, cu picioarele tip "elefant", cu surasul strambat de suferinte dentare, cu ochelari avand lentile groase - ori, invers, adica anorexice, zambesc cu aceeasi dulce - ori inconstienta - feminitate. Surasul asta exprima bucuria lor de a trai, de a se contamina de efervescenta "stare de festival". Printre "muritori" - n-am semnalat nici o extravaganta in ce priveste vestimentatia! Lumea pestrita poarta jeansi, pantaloni scurti (faimoasele "bermude"), maiouri de bumbac, viu colorate.
In aceasta massa umana, suvoi urias aflat intr-un du-te vino continuu, neatent la arsita, la soarele obositor, dar pandind cu sete eventualele aparitii de vis, vedete ale marelui ecran, aflate "in civil" printre muritori, faceau "grupa separata" doar batranele doamne de prin partea locului. De o eleganta discreta, intepenita parca in tiparele modei din anii 40 ai secolului trecut, impecabile in taiorase tip Chanel, in fuste si bluzite albe ori in culori pastel, coafate cu grija, cu parul vopsit in blond pal ori roscat (foarte rar lasat sa ramana alb!), cu pantofi cu toc si - neaparat! - cu ciorapi fini, cu poseta asortata la pantofi, emanand un parfum discret si arborand un suras resemnat in fata tavalugului de lume pestrita navalita in orasul lor din toate colturile lumii, frumoasele doamne de altadata isi faceau, cuminti, cumparaturile (plase fine, cu mancare de tot felul si nelipsita bagheta). Rar le-am vazut insotite de vreun sot ori de un prieten. Intotdeauna insa - de un catel. Acolo, in sudul Frantei, la Cannes si la Nissa, se poarta cainii mici. Bichoni ori canisi. Din vreo 200 de caini pe care i-am vazut, doar 2-3-4 sunt de talie mare. Cateii astia-jucarie poarta uneori intre urechi un coc mic, dichisit cu funda roz sau bleu, dupa gen - feminin sau masculin... Nu stii care e mai fragil prin varsta ori marime. Doamna sau catelusul. Sigur e ca ii leaga o mare dragoste.
Palatul Festivalului - botezat, cu tandra ironie, "Buncarul"
Da, intr-adevar, seamana cu un buncar. Pe afara! Inlauntru insa e un adevarat palat. Un palat plin de soare si de flori adevarate (unele poarta numele cate unui mare regizor de film), cu o sala uriasa, cu mii de fotolii, in care au loc proiectiile oficiale, "grele" ca importanta. Ca si festivitatile de premiere. Sunt si incaperi gandite anume pentru conferinte de presa. La intrare te intampina o armata - la propriu, dar in civil - care te scotoceste peste tot, cu palmele si cu instrumente specializate - nu cumva sa apari cu niscaiva bombe, pistoale, cutite. Ai voie cu laptop personal, cu aparat de fotografiat, cu camera video, cu casetofon... Ziarele si presa de specialitate se impart zilnic, gratis... Trebuie sa stii de unde sa le ceri! Totul functioneaza ca un ceasornic elvetian! O organizare perfecta, la care s-a muncit asiduu timp de un an de zile. Adica, incepand chiar cu terminarea Festivalului precedent. Pe treptele - ca de marmura - ale Buncarului, ori pe scarile rulante, gazetarimea, oameni de afaceri, producatori ori distribuitori de film, purtand toti, fara exceptie, cate un "badge", adica un ecuson care sa le legitimeze prezenta la Festival, "alearga" cu treburi de colo, colo. La etajul 5 poti sa-ti oferi un moment de "respiro". Acolo se afla restaurantul-cafenea-bar al Presei. Locul e de vis, pentru ca "Buncarul" a fost construit cu mare ingeniozitate. De parca nici n-ar avea acoperis, soarele patrunde peste tot prin imensa cladire, incurajand viata plantelor uriase, tropicale, distribuite inauntru la tot pasul. Asadar, si in cafeneaua rezervata presei vine soarele. Ba chiar se si instaleaza pe terasa uriasa, deschisa spre o parte din golful de poveste numit "Coasta de azur"... La mese mici, rotunde ori patrate, inauntru sau afara, pe terasa, daca ai ecusonul de rigoare - care atesta ca esti "acreditat" - poti bea, gratuit, un suc de portocale, o cafea si o apa. Ce poftesti in acest registru limitat. Ba chiar si un sendvici la pret redus. Or, nu-i de colo oferta, daca te gandesti ca "afara", intr-un local modest de pe Croazeta, o cafea mica te costa cam... 4 euro (adica vreo... 150.000 de lei!), o apa... 2 euro (80.000 lei), iar o pizza napoletana (mozzarella, masline si ansoa) - ei bine, daca poftesti la asa ceva - nu scapi fara... 9 euro (peste 300.000 lei). Iar pentru un... tap - scoti tot 4 euro!
Premiile si vedetele festivalului
Acum, dupa ce "s-a stins viata falnicului Festival" - ca sa parafrazez, oarecum, un vers celebru - nu mai are rost sa repet ceea ce se cunoaste. Si anume, cine si de ce a luat premiu. Nu mai are rost sa scriu pe larg despre dezamagirea francezilor (cineasti, artisti, presa si oameni obisnuiti) care s-au vazut fara nici o distinctie, desi avusesera 5 filme - bune si bunicele - selectionate pentru faimosul concurs. Ce sa mai zic despre Patrice Chereau, francez get-beget, presedintele juriului, regizor de film, premiat el insusi, nu demult, la Cannes - care, exercitand o influenta dura asupra colegilor lui de jurizare (printre care s-a aflat si Meg Ryan), a intrat intr-un joc politic vizibil - spre consternarea celor obiectivi. Mai exact, Chreau a fortat atribuirea a doua premii importante, printre care si La Palme dOr, americanului Gus Van Sant - pentru filmul sau, "Elefant". Si asta, ca sa-l impace - zice-se - pe Chirac cu Bush... Se intampla asadar si la case mai mari, matrapazlacuri cu care noi, cei aflati la malurile Dambovitei, ne-am cam obisnuit...
Dezamagit va fi fost si superbul - inca! - Clint Eastwood, cel venit in concurs la Cannes cu excelentul sau film "Mystic River", pe care toata lumea il vedea premiat. Si care n-a luat nimic! Filmul lui va fi fost socotit, de asemeni, "antiamerican".
Dezamagita va fi fost si Geraldine Chaplin, gratioasa si delicata fiica a genialului "Charlot", venita cu alti doi frati de-ai ei ca sa prezinte - in cadrul unei conferinte de presa - zestrea adusa la Cannes. Si anume, integrala operei chapliniene, "revitalizata" dupa tehnici de ultima ora si care acum poate fi distribuita in toate cinematografele lumii - in cpii revigorate - si asta intru gloria celei de-a saptea arte. Din pacate, la intalnirea cu Geraldine Chaplin, presa internationala a venit in numar mic. In schimb noi, cei putinii ziaristi sositi cu mari eforturi de tot felul, din Romania, am fost mai toti prezenti. Numai ca moderatorul "de serviciu", d-l H. Behar, nu ne-a dat cuvantul. Asa cum s-a intamplat si la intalnirea cu Clint Eastwood, noi, "amaratii" sositi din "Europa inca necivilizata", nu am prezentat nici un interes in opinia acestui domn... Si nici a altora. Dezamagit va fi fost si Lucian Pintilie, cu filmul sau intitulat, in varianta franceza, "Niky si Flo". Pintilie nu a concurat, ce-i drept, in cadrul temutei "trambuline" de lansare pe orbita marilor realizari cinematografice. A fost, in schimb, prezent cu filmul lui in prestigioasa manifestare numita "La quinzaine des ralisateurs" - adica intr-o sectiune paralela cu Festivalul propriu-zis. Aici, selectia o fac critici renumiti din lumea internationala a filmului. Asa incat, doar simpla prezenta in cadrul acestei... "Chenzine" inseamna un titlu mult ravnit. Din pacate, filmul "nostru" nu a avut nici un fel de ecou. Nici in presa locala - nici la public.
Stelele festivalului
Fara indoiala - si repetand mereu aceleasi vorbe, "Steaua" festivalului a fost de data aceasta Nicole Kidman. Se stie, s-a spus, s-a scris ca ea a venit la Cannes, radiind de frumusetea pe care i-a dat-o Dumnezeu (si de care nu-si bate joc, nici o clipa, falsificand-o), radiind de proaspatul Oscar pe care l-a primit pentru naucitoarea sa creatie din filmul "Orele", in care a intruchipat-o (cu o traire in care si-a riscat aproape sanatatea) pe acea miraculoasa, misterioasa, fascinanta, tulburatoare, geniala scriitoare britanica - Virginia Woolf. A venit radiind de frumusete si inteligenta, nadajduind, desigur, ca pe Croazeta va lua un premiu de interpretare pentru rolul ei, excelent jucat, din filmul "Dogville"... Numai ca nu a fost asa. Pelicula lui Lars von Trier a fost, de asemenea, nedreptatita. A intrat in jocurile lui Chreau si, de aceea, posibilul castigator nu a luat nimic!
O alta stea a festivalului, o stea stralucind de dincolo de zare, a fost, desigur, marele, genialul Fellini! De altfel, intreg Festivalul s-a desfasurat sub emblema lui. Coroana Cannes-ului din acest an a fost alcatuita chiar cu vorbele lui, incrise cu litere de zece metri, pe fruntea "Buncarului": Viva Il Cinema!
In acest cadru de sarbatoare, lui Fellini i s-au dedicat cateva zile in care au rulat trei filme documentare despre el - personajul, cineastul si omul. Au fost prezentate carti dedicate lui, a avut loc si o superba "lectie de muzica", tinuta de Nicol Piovani, intr-o sala de proiectie plina ochi. Inca tanarul compozitor a colaborat cu Fellini la realizarea partiturii unor filme precum "Intervista", "Ginger si Fred" si "Vocile Lunii". Stupefiante au fost pentru noi, cei prezenti la aceasta magnifica "lectie de muzica", "indicatiile" pe care le dadea Federico, referitoare la viitoarea muzica, despre care ne-a vorbit, cu infinita admiratie, Piovani. Impresionante au fost si vorbele compozitorului despre geniul numit Fellini. Au fost aceste vorbe ca o ingenunchere in fata marelui cineast disparut in urma cu zece ani. Filme ca ale lui Fellini nu se vor mai face niciodata. Genialitatea lui, modul lui de a vedea lumea si oamenii - sunt irepetabile. El face parte - asa cum, de altfel, a si recunoscut de multe ori - dintr-o lume care piere. Autor al unor pelicule despre fantasmele noastre, Fellini spune - la finalul unuia dintre documentarele prezentate - si o face ca pe o premonitie: "Lumea noastra se duce incet. Se scufunda pe nesimtite... Viata si arta nu vor mai fi niciodata asa cum le-am cunoscut, cum le-am iubit noi!... E La Nave Va!
***
Avea dreptate Fellini! Viata nu mai e ce-a fost! O lume s-a dus! O lume se duce!
Silvia Kerim
P.S. La Cannes - Romania nu exista! Nici ca prezenta in concurs, nici cu vreun stand de prezentare (Imaginea tarii, a cinematografiei romanesti) - asa cum am vazut eu ca au, spre cinstea lor, ungurii, polonezii si alti reprezentanti ai altor tari mai foste socialiste). La hotelul de 3 stele "Holiday Inn", in agenda telefonica, cea care-ti indica prefixul pentru tara respectiva, "geografia" se opreste la granita de est a Germaniei... Iar unul dintre vicepresedintii Fipresci (Federatia Internationala a Criticilor de Film ) mi-a marturisit ca despre Romania nu stie altceva decat... Eugen Ionesco.