Croita sa fie stea -Anca Turcasiu
"Producatorii nu mai cred in tine decat daca ai 14 ani"
"Cui ii e dor de mine, are unde ma vedea"
- Banal poate, dar intrebarea de deschidere a interviului este: ce mai faci, Anca Turcasiu? Sunt niste ani buni de cand n-ai mai scos nici un album, de cand nu s-au mai auzit decat stiri sporadice despre tine. Ce s-a intamplat? De ce acest con de umbra? Sa fie oare vorba de faptul ca ai ales sa-ti intemeiezi o familie?
- Sa stii ca sunt bine! Ba chiar pot sa spun ca ma simt in forma. E in interiorul meu ceva care ma tine si care-mi da optimism si acest ceva nu e strain de notiunea de familie, de echilibrul pe care l-am dobandit odata cu casatoria si maternitatea. Corelatia care s-a facut intre mariajul meu si aparenta disparitie din lumina reflectoarelor e bazata exclusiv pe coincidenta. Eu am fost si sunt sustinuta de sotul meu in tot ceea ce tine de cariera. Casnicia asta n-ar fi avut sorti de izbanda daca as fi avut langa mine un barbat care sa-mi spuna: "Nu, draga, eu iti aduc bani acasa, tu stai si picteaza". Nici pe departe! Conul de umbra despre care vorbesti e legat de faptul ca in Romania functioneaza un sistem muzical defectuos. La peste 30 de ani, nu mai apari pe scena decat prin cine stie ce noroc. Nu ca n-as mai vrea eu sa cant, dar producatorii nu mai cred in tine decat daca ai 14 ani. Or, timpul nu poate fi dat inapoi. Decat cel mult in inchipuire. Vreau sa-ti spun ca Mihai Constantinescu are niste piese splendide. Anastasia Lazariuc are niste cantece extraordinare. Si n-au ramas la orchestratiile de acum 20 de ani! Fac o muzica moderna, la zi. Nu e vorba de calitate, ci de mentalitatea retrograda a producatorilor. Nu vad de ce m-as apuca sa investesc personal mii de dolari - pe care-i am sau nu - in cateva melodii, alte mii de dolari intr-un videoclip, pentru ca apoi sa stau si sa ma rog de X si de Y sa ma difuzeze si pe mine. Iar ei sa-mi explice, cu suficienta, ca nu fac parte din "target"-ul (n. red. publicul tinta) postului de radio sau de televiziune respectiv. Dar sa-ti spun ceva: nici nu ma mai intereseaza. Pentru ca eu am publicul meu fidel, oameni pe care i-am pastrat de-a lungul timpului alaturi de mine, tocmai prin calitatea muncii mele. Deci, satisfactii am. Si nici nu stau acasa crosetand la gura sobei. Slava Domnului! sunt solicitata: am prezentat tot felul de spectacole, am cantat in programe de cabaret - la "Ambasador", la "Bucuresti", la "Salonul spaniol" - in spectacole montate impecabil: cu regie, recuzita ca la teatru etc. Peste vara, sunt de gasit la mare, in Olimp, din toamna voi relua probabil show-urile de la "Cabaretul spaniol" si cine stie ce alte propuneri imi va mai aduce luna septembrie. Cui ii e dor de mine are unde ma vedea.
- Cum s-a-ntamplat ca muzica sa devina viata ta? Puteai, foarte bine, sa devii actrita de cinema...
- Inceputul a fost destul de dificil, in sensul ca eu n-am vrut sa fac meseria asta, nu mi-am dorit sa ma urc pe scena si sa cant. N-am fost genul de copil care sa cante prin casa cat era ziua de lunga. In afara de "Baloane colorate", pe care-l inganam pe la trei ani, in rest n-am fost preocupata de muzica. Teatrul era viata mea! Toata ziua citeam si repetam poezii sau diverse monologuri. Am participat si la Cantarea Romaniei, unde am luat de doua ori consecutiv locul I pe tara la recitare. Visul meu era sa devin actrita si, din acest motiv, de la 15 ani am inceput sa ma pregatesc cu maestrul Petrica Gheorghiu - Dumnezeu sa-l odihneasca! Am fost colega cu Florin Piersic Jr., cu Bianca Brad, Cesonia Postelnicu, Oana Ioachim... Fac o digresiune, dar nu ma pot opri sa nu-ti marturisesc ce dor imi e de Petrica Gheorghiu! Ce om minunat era si ce pedagog exceptional! Dar sa revin: dupa vreun an de pregatire pentru actorie, mama mi-a spus sa merg sa fac in paralel si Scoala Populara de Arta, ca nu strica in meseria asta. Orice actor trebuie sa stie sa si cante frumos, nu sa interpreteze o melodie ca din topor. Opozitia de care s-a lovit propunerea ei a fost crancena. Dupa ce ca pe mine nu ma prea tragea ata catre muzica, marea problema era ca examenele de la Scoala Populara de Arta se dadusera deja, iar mama voia sa intervina ca sa fiu primita ulterior. Eu o tineam una si buna: ca nu e corect si ca trebuie sa astept pana in toamna urmatoare. Mama nu s-a lasat insa si m-a impins de la spate pana am intrat si-am dat proba. Celor care m-au ascultat - n-o sa uit toata viata ca am cantat "Trenul galben fara cai", melodia Angelei Similea, care facea pe atunci furori - le-a placut ce-au auzit si uite-asa, am intrat in clasa profesoarei Gloria Bordea, cu corepetitor George Natzis. Inca din anul urmator, am fost trimisa la primul meu festival: Bucuresti 86, unde am luat premiul I, apoi Mamaia 86, unde m-am vazut in fata a 3000 de oameni si am inlemnit. Iti inchipui: trebuia sa cant, ceea ce nu era tocmai marea pasiune a vietii mele, si sa nu ma fac de ras. N-am avut incotro si m-am sacrificat. (rade) De acolo am fost remarcata de compozitori care au inceput sa-mi tot scrie piese, de oameni din televiziune - Doina Anastasiu si Mariana Soitu -, care m-au tot chemat pentru diverse imprimari, filmari, emisiuni... Fara sa-mi dau seama, m-a luat valul si la un moment dat am realizat ca ajunsese sa-mi placa toata povestea asta cu cantatul.
- Asa ca actoria a fost data uitarii...
- Nu, nu. Eu sunt un Taur foarte incapatanat si realist. Imi placea muzica, dar actoria continua sa fie dragostea sufletului meu. A venit Revolutia si a aparut Universitatea Ecologica, cu prima sectie de music-hall de la noi din tara. Mi s-a parut o treaba geniala, pentru ca imbina cele doua preocupari ale existentei mele: teatrul si muzica. Nimic nu mi se putea potrivi mai bine. Plus ca, la vremea aceea, chiar credeam cu inocenta in viitorul scenei de music-hall din Romania. Ba chiar si lucrarea de diploma mi-am pregatit-o tot pe tema istoriei teatrului de revista de la noi, incepand cu epoca pre-Carabus si terminand cu ceea ce se facea la mijlocul anilor 90. Dupa facultate, am continuat turneele muzicale, participarile la festivaluri internationale, de unde niciodata nu m-am intors fara vreun premiu - asta mi-a consolidat increderea in mine si m-a ajutat sa-mi constientizez propriile forte -, am inceput sa colaborez si cu Tvr-ul in calitate de prezentatoare a unor emisiuni de divertisment. Dintre toate, cel mai mult sunt legata afectiv de cei sase ani de la "Ba da, ba nu". Cred ca aceea a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea. Ma simteam foarte confortabil in postura de amfitrioana. Am avut si noroc de niste colegi de prezentare fabulosi. De-a lungul timpului, echipa s-a modificat de trei ori: intai l-am avut alaturi pe Mihai Constantinescu, apoi pe Dan Bittman si in ultima perioada pe Daniel Iordachioaie. Cu toti m-am inteles de minune. In plus, am facut multe roluri in comedii muzicale de televiziune. Am acasa o gramada de casete la care, cand am o ora libera, ma uit cu mare drag. Imi dau o stare de bine indescriptibila.
"Bucura-te de ceea ce ai. Nemultumitului i se ia darul"
- Si undeva, in tot acest iures al carierei, ti-ai gasit timp si forta sa-ti intemeiezi si o familie...
- Da, m-am casatorit cu Cristian si in 1999 l-am nascut pe Radu. Cu ambii barbati din viata mea am o relatie deosebita. Cu Cristian ma simt frate de cruce, mai mult decat sot si sotie. E intre noi o energie fantastica, un soi de comunicare fara cuvinte. In primul rand, ne simtim unul pe celalalt. Cred ca acesta este si motivul pentru care, inca de la inceputul prieteniei noastre, am reusit sa ne sustinem si sa fim alaturi. Si am trecut amandoi prin multe momente dificile. Eu am devenit mai puternica si mai increzatoare in mine. In ciuda aparentelor, eu n-am fost niciodata genul de persoana sigura de sine, care n-are nevoie de confirmarea celor din jur. Am simtit intotdeauna nevoia cuiva care sa-mi spuna: "E bine. Mergi pe drumul cel bun". Si am avut noroc sa-l gasesc pe Cristian, care stie exact cand si ce sa-mi spuna, ca sa-mi ridice moralul. Ma mai apuca uneori disperarea si zic: "Gata, plecam in America. Abandonam corabia!". El insa ma ia calm pe dupa umeri si-mi sopteste: "Nu, mai asteapta putin. O sa vezi c-o sa fie bine. Hai sa iesim undeva asta seara ca sa te relaxezi". In primavara asta, vazandu-ma obosita si stresata, coplesita de niste probleme care se incapatanau sa nu se lase rezolvate, a hotarat sa plecam impreuna o saptamana in Tenerife. Mi-a zis: "Da-i incolo de bani". Pentru ca nici noi nu suntem genul de oameni care sa-si poata permite sa arunce mii de dolari pe saptamana. Dar nici nu stii cum m-am intors de acolo si ce mult a contat faptul ca a avut aceasta initiativa! In plus, e un tata de vis. Radu e lumina ochilor lui. Cele cinci zile cat am stat in maternitate inainte de nastere - pentru ca am nascut prin cezariana - a dormit pe un pat nenorocit, dar nu s-a dezlipit de langa mine. Iar dupa ce a trecut chinul nasterii, Cristian nu facea decat sa se invarta in jurul copilului. Radu devenise vedeta incontestabila a familiei. Si de atunci sunt mereu trup si suflet. Tati l-a invatat limba engleza, tati l-a pus pe role, tati l-a dus la inot, tati, tati, tati... Iar Radu e un copil minunat. Poate putin cam prea serios. Acum, ca i-am mai pus si ochelari, chiar ca e un dom profesor in miniatura. Cred ca i-am transmis genetic mult prea exagerat povestea asta cu constiinciozitatea. Drama vietii mele! (rade) Daca nu si-a pus papucii cu calcaiul la perete si cu varful aliniat la milimetru, nu se simte bine! E pasionat de carti. Ceea ce pe noi nu face decat sa ne bucure. Inseamna ca metodele noastre educative dau rezultate. La noi e litera de lege: in fiecare seara, inainte de culcare, se citesc cinci poezii si o poveste. O seara eu, o seara tati. Calculatorul este un instrument care-i este familiar, dar nu dorim sa reprezinte singura preocupare din viata lui. De aceea, nici nu are voie sa lucreze pe el decat o ora, o data la cateva zile. In schimb, vizioneaza multe desene animate, din acelea clasice, gen Alba ca Zapada, care ii transmit niste valori reale, nu ca filmele cu batai, adevarata scoala de violenta. Si are o memorie prodigioasa! Ainvatat zeci de replici pe de rost si acum, cand ne vin musafiri, Cristian se amuza spunandu-le ca fiul lui e un geniu, si la patru ani stie sa citeasca. (rade) Si le-o si demonstreaza. Iar Radu, bineinteles ca-i canta in struna. Se opreste exact cand se termina scrisul si asa mai departe. Sunt o femeie fericita. De fapt, cred ca acesta e secretul unei existente armonioase: sa te bucuri de ceea ce ai. Toata lumea isi doreste mai mult, dar nu uita sa multumesti pentru ceea ce ai, pentru ca nemultumitului i se ia darul.
Ines Hristea