Se ascute lupta de casta

Redactia
Se ascute lupta de casta. In ultimele luni, lupta politica autohtona a capatat accente dramatice. In ciuda faptului ca alegerile locale, prezidentiale si parlamentare vor avea loc in 2004 si (probabil) 2005, campania electorala a inceput demult. Din anumite puncte de vedere, nu a incetat niciodata....

Se ascute lupta de casta

In ultimele luni, lupta politica autohtona a capatat accente dramatice. In ciuda faptului ca alegerile locale, prezidentiale si parlamentare vor avea loc in 2004 si (probabil) 2005, campania electorala a inceput demult. Din anumite puncte de vedere, nu a incetat niciodata. Orice ar spune observatorii, campania electorala prelungita nu este o anomalie. Ea reflecta incertitudinea celor de la putere privind repetarea mandatului si sperantele opozitiei de a accede la putere. In plus, intensitatea confruntarii electorale in perioade preelectorale este un raspuns la pasivitatea electoratului si o incercare de a-i convinge pe nehotarati. Cand actiunile politice ale celor care s-au succedat la putere in ultimul deceniu nu impun recunoasterea spontana, intervine incercarea de a convinge cu mijloace retorice sau propagandistice. Cu cat spatiul nehotararii este mai larg, cu atat devine lupta electorala mai apriga. Spre deosebire de anii imediati de dupa caderea regimului comunist, cand lupta politica se purta inca la fel ca in perioada luptei de clasa, acum lupta politica are datele unei lupte de casta.
Alternanta guvernamentala de dupa alegerile din 1996 a consolidat democratia. Pe de alta parte insa, prestatia fortelor politice din jurul Conventiei Democratice, a coalitiei si a lui Constantinescu a dus la stergerea perceptiei cu privire la opozitia ireductibila intre cei care guvernasera inainte si dupa 1996. Uriasa investitie de incredere in castigatorii din 1996 a fost urmata de o enorma dezamagire. Psd (Pdsr) este beneficiarul deceptiei fata de coalitia dintre 1996-2000. Desi nemultumirea fata de coruptie este mai mare ca niciodata, partidul de guvernamant are o cota ridicata de incredere. Cine urmareste sondajele realizate in anii din urma nu poate sa nu remarce nivelul scazut al increderii populatiei fata de partide, Guvern, Parlament, Justitie, Administratie etc. Politicienii sunt vazuti in general ca o casta aparte in care nu se poate avea incredere. Iar consecinta este neincrederea in democratie. Efectul negativ al personalizarii politicii romanesti este neincrederea in institutii. Daca democratia romaneasca ar fi fost dominata nu de personalitati, ci de norme, proceduri, institutii, atunci increderea in institutii ar fi fost mai puternica decat neincrederea in persoanele care ocupa functii.
Exista insa diferente importante intre politicienii, programele si modul de a face politica al diferitelor partide. Ele pot fi sesizate prin mai multe mijloace. Unul extrem de vizibil este modul in care a fost tratata opozitia in diferite perioade. Inainte de 1996, fortele grupate in jurul lui Iliescu au facut tot ce le-a stat in putinta pentru a trata "partidele istorice" si celelalte partide din opozitie, grupurile din societatea civila care le sprijineau ca pe niste participanti lipsiti de legitimitate la viata politica. Hegemonia asupra televiziunii si radioului publice a accentuat marginalizarea fortelor de opozitie, care nu isi puteau exprima punctele de vedere. Cand fortele opozitiei au fost mai active sau au parut mai periculoase, s-au organizat impotriva lor mineriade violente, care au speriat nu doar societatea civila, ci si comunitatea internationala. Dupa 1996, cand la putere a venit coalitia celor trei coalitii (Cdr-Usd-Udmr), statutul opozitiei s-a schimbat radical. Intre timp aparusera mai multe posturi private de televiziune, iar in afara faptului ca exista o preferinta vizibila a unor posturi pentru Putere si a altora pentru opozitie, in general, se putea observa un acces neingradit al tuturor pe toate canalele de stat si private. Dupa alegerile din 2000, Psd a controlat strict posturile de stat si private de televiziune, unde opozitia a fost si este marginalizata, iar adesea cu totul absenta din relatari. Prin urmare, in ciuda faptului ca perceptia publica nu face mari distinctii intre fortele puterii si ale opozitiei, tratandu-le cu neincredere egala, de fapt intre posibilitatile publice de exprimare ale acestora exista mari diferente, mai ales cand vine vorba de accesul la televiziuni. Radiourile sunt ceva mai libere decat televiziunile (se remarca emisiunile in limba romana ale marilor posturi internationale), iar in presa scrisa libertatea este vizibila in mare masura.
Casta politicienilor nu se resemneaza insa cu tratarea ei indistincta de catre votanti. In ultimii doi ani, s-a observat o preocupare a liderilor politici pentru redefinirea regulilor de joc ale politicii, pentru redefinirea identitatii. Psd se preocupa tot mai mult de consolidarea pozitiei sale de mare partid social-democrat, cu ambitii de intrare in Internationala Socialista. Partidul condus de Adrian Nastase urmareste insa eliminarea sau inghitirea celuilaltui partid social-democrat, Pd, care se afla in opozitie. Doar urmatoarele alegeri vor arata daca electoratul este gata sa accepte o singura mare forta de centru-stanga. Dupa ce ani de zile opozitia s-a definit prin anticomunism, antifesenism sau antipedeserism, acum sunt vizibile preocuparile de a construi cel putin un alt pol, de natura diferita. Cele mai notabile sunt eforturile Partidului National Liberal de a forma un pol liberal, dupa ce a reusit fuziuni cu partide situate la stanga sau la dreapta sa (ApR, Ufd). Pnl ar dori sa fie chiar pilonul unui pol de dreapta sau centru-dreapta, dar din acest punct de vedere lucrurile sunt complicate, din cauza existentei mai multor formatiuni concurente, care incearca la randul lor sa coaguleze un alt pol politic. Ideea unui pol crestin-democrat sau popular pare sa aiba deocamdata un singur avantaj, care deriva din consistentul sprijin pe plan international, pe care un asemenea proiect l-ar obtine, daca respectiva idee ar deveni o adevarata forta politica la noi in tara. Deocamdata insa, intre formatiunile care lupta pentru a fi recunoscute de electorat nu exista diferente doctrinare semnificative sau programatice. Ele se deosebesc prin diferitele persoane, personalitati sau grupuri care au ales sa militeze pentru una sau alta dintre formatiuni. Iar faptul ca orgoliile acelor personaje sunt cu mult mai mari decat importanta reala a respectivelor formatiuni constituie aproape o garantie ca nici una nu va reusi sa treaca pragul electoral.
Casta politicienilor trebuie insa admirata pentru curajul ei. Cati oameni de buna-credinta se pot lauda pentru indrazneala de a intra in focul criticii publice? Cati dintre cei care se plang in aceasta tara ca totul merge prost au taria de a iesi pe prima scena si de a lupta pentru ideile sau interesele lor si ale celorlaltora? Ar trebui sa li se readuca mereu aminte celor care critica partidele, indiferent de ceea ce fac, ca nu exista alta cale de a face politica democratica decat prin pluralism. Si ca lupta de casta este preferabila luptei de clasa. Iar daca respectiva casta devine una democratica, atunci pana la urma se va juca un joc de suma pozitiva, in care fiecare are ceva de castigat. Pana acum au castigat doar unii, oligarhia. Pana la democratie mai avem.
Dan Pavel