Gradina cu minuni din Muntii Buzaului

Redactia
Gradina cu minuni din Muntii Buzaului. Manastirea Poiana Marului. In partea muntoasa a Buzaului, la curbura Carpatilor, acolo unde drumurile se transforma in poteci, exista un loc cu o iradiere mistica greu de asezat in tipare obisnuite: Manastirea Poiana Marului. Ctitorita de Cuviosul Vasile, unul d...

Gradina cu minuni din Muntii Buzaului

Manastirea Poiana Marului

In partea muntoasa a Buzaului, la curbura Carpatilor, acolo unde drumurile se transforma in poteci, exista un loc cu o iradiere mistica greu de asezat in tipare obisnuite: Manastirea Poiana Marului. Ctitorita de Cuviosul Vasile, unul din cei mai puternici duhovnici ai monahismului romanesc, practicant asiduu al rugaciunii inimii, pe care a aprins-o si in Muntele Athos, unde a ajuns intr-un pelerinaj, catedrala de lemn ascunsa in padurile neumblate ale Bisocii isi pastreaza si azi, nestinsa, forta spirituala. Tot mai multi credinciosi iau drumul greu si ascuns al muntelui pentru a se inchina la icoana taiata cu sabia a Maicii Domnului si la Crucea de piatra sub care se afla osemintele cuviosului rugator. Un staret plin de har, parintele Macarie, i-a redat locului viata si continuitatea

Cuviosul Vasile Carpatinul

I se spune Rugatorul Carpatilor, iar manastirii sale de la Poiana Marului: Athosul romanesc. In unele carti se pomeneste ca manastirea a fost infiintata de calugari rusi, dar adevarul e altul. Cuviosul Vasile venise din Harkov, unde erau multi romani si unde Petru cel Mare ii primise pe pribegii moldoveni ai lui Cantemir, dimpreuna cu potop de preoti si monahi. Cuviosul Vasile s-a nascut intr-o astfel de familie de moldoveni, in 1692, tocmai la Poltava. Tanjind dupa tara lui de suflet, se va intoarce acasa, va bate muntii Buzaului in rugaciune si pustnicie, dupa o lunga si intensa perioada athonita, unde a uimit obstile calugaresti din Sfantul Munte prin trairea sa deosebit de aspra, dar si prin cultura fara cusur. Era mare, gigantic in tot ce facea - in manastirile ridicate cu mana lui (Dalhauiti, Ciolanu, Carnu, Barbu sau Traisteni), dar si in puhoaiele de pustnici aflati sub ascultarea si adanca lui povata filocalica. Nu a lasat in urma carti sau inscrisuri. A lasat doar mari duhovnici si sfinti traitori care, la randul lor, au reincrestinat Bulgaria si Rusia, Serbia si Ucraina. Nu i-a placut sa se faleasca si nici sceptru arhieresc nu a avut. Numele lui nu figureaza nici in cronici si nici in Sinaxar, dar toata lumea ortodoxiei il cunoaste. Acum cativa ani, episcopul grec Kalistos a venit special de la Athos ca sa vada manastirea Cuviosului. Primul gest pe care l-a facut, intrand in Poiana Marului, a fost sa ingenuncheze si sa sarute pamantul. Apoi, i-a rugat pe insotitorii sai sa-l lase singur. S-a plimbat nevazut cateva ceasuri prin paduricea din spatele bisericii, rememorand pasii Cuviosului, in vibratiile intense ale rugaciunii statornicite de el, rugaciunea inimii. La sfarsit, a luat cu sine in Grecia cateva macese purpurii si o creanga de sanger, ca niciodata sa nu uite pamantul romanesc si smerenia fara egal a Marelui Vasile.

Calatoria

La Manastirea Poiana Marului nu se ajunge usor. Drumuri de tara, transformate adesea in drumuri forestiere, par mai degraba s-ascunda locul decat sa-l dezvaluie. De pe Valea Bascelor spre Bisoca, invartejita pe peretii uriasului amfiteatru montan, format de curbura Carpatilor, calea catre Poiana Marului inainteaza cu mari ezitari si rascruci. In pustietatea plina de nostalgice paduri de mesteacan si bizare biserici albastre din lemn, nu vezi nici un indicator, nici un localnic ratacit. E vremea coasei si doar Dumnezeu si gandul cel bun te poarta spre manastire. E o proba a staruintei si a rabdarii. Nu oricui ii este dat sa ajunga. E chiar porunca si legamantul Cuviosului Vasile, poate cel mai mare isihast din ortodoxia romana, ctitor de numeroase manastiri si biserici in Muntii Buzaului si ai Vrancei, cel de-al doilea Athos, cum erau numite in urma cu sute de ani. In sihastria lui nu se intra decat intr-un fel anume - cu credinta si cu sfiala. Turistii si curiosii de ocazie ratacesc drumul. Nimeresc in alta parte. Din inaltul cerului, Marele Vasile isi apara in felul sau ograda si locul de inchinaciune. Cu un gest nevazut, dar puternic, te opreste in dreptul portii si te cerceteaza. Nici un pas in plus nu e posibil fara incuviintarea lui. Simti acest lucru, real si fara inchipuire, cum l-am simtit si noi, cand obositi si derutati de lungimea drumului am coborat din masina, cautand pe cineva sa ne desluseasca locul. Eram in fata unei raspantii. Urma o alta. De jur imprejur, frunzisul padurii acoperea totul ca niste pleoape vegetale grele de somn. O clipa ne-am crezut pierduti si rataciti, cand undeva, in stanga, in inima desisului, am zarit lemnul turlei avantate spre cer. Inexplicabil cumva, oprisem chiar langa manastire. Ajunsesem unde voise Cuviosul: la casa lui.

"De ce ai blestemat si ai suduit?"

Prima impresie e si cea mai puternica. E liniste la Poiana Marului - o liniste grea, pastoasa, materiala, ce acopera ca un imens clopot transparent totul: casutele taranesti ale calugarilor, ograda inverzita, florile, palcul razletit de meri si pruni, micul cimitir. Manastirea are doua randuri de porti si nici un gard. Padurea si trunchiurile groase de fag ridica de la sine hotarul despartitor, imaginand un prelung coridor vegetal, prin care abia patrunde matasea alburie a luminii de vara. Alt sir de mesteceni si fagi da ocol chiliilor si curtii imense, in mijlocul careia se ridica o veche si superba catedrala de lemn, ce mai pastreaza inca pe braul de sub acoperis chipuri de sfinti si apostoli, chipuri aproape sterse, implinind parca ziceri din Pateric si Filocalie, despre smerenie si veghe neintrerupta.
In curte e lume multa - localnici sau oameni veniti din celalalt capat al tarii, de la Arad sau Sibiu. Sfiosi si tacuti, asteapta sa intre la parintele Macarie, sa stea la spovada, sa ceara un sfat. Asteapta ca la medic - fiecare cu gandul si ingrijorarea sa. Parintele Macarie e un duhovnic puternic, cu faptele tesute-n povesti. Vazator cu duhul si postitor, e al doilea ctitor al manastirii, pe care a reinviat-o din paragina in care fusese impinsa de comunisti. In dreptul chiliei, oamenii vorbesc. Cineva din Vintila Voda a venit cu merinde pentru manastire, dar parintele l-a intors din drum, certandu-l: "De ce ai blestemat si ai suduit cand ai iesit din casa? La manastirea Cuviosului Vasile se vine curat". Omul a ramas fara grai. Nu numai ca parintele il vazuse duhovniceste blestemand in poarta casei, dar ii spusese si zilele in care incalcase randuiala postului. Un alt barbat din Lopatari, intrand in chilie, l-a vazut pe parintele lacrimand. Cu blandete, acesta i-a zis: "De ce ai venit la mine si nu esti cu sotia ta? A cazut din pod si acum trage sa moara, fara ca cineva sa-i aprinda o lumanare la capatai". Speriat, omul s-a intors intr-un suflet acasa, gasind curtea plina de vecini. Sotia lui deja murise.
Batran, cu barba ninsa si rasfirata de vant, parintele Macarie apare in pridvorul ingust si saracacios, binecuvantand credinciosii. Unii il privesc cu admiratie, altii cu sfiala si putina teama, stiind ca parintele citeste gandul fiecaruia, ca de multe ori nici nu te lasa sa deschizi gura, spunandu-ti el necazul si stramtoarea ce te-au adus la manastire. Numarandu-si parca vorbele, parintele mai mult asculta. Are privirea rugatorului necontenit, pe care nu-l poti tulbura si nici surprinde cu vreun gand ascuns, ispititor. Apropiindu-ne de el si cerandu-i "sa ne dea cuvant de intelepciune", parintele va cumpani o clipa, rostind: "Bine este sa vorbim despre Dumnezeu, dar si mai bine e sa vorbim cu El". Rabdator, cu mainile ascunse parca in pliurile rasei cernite, ofteaza si ia aminte la ce i se spune, dar focul albastru al ochilor sai cauta departe, la sihastria din Muntii Monteorului, acolo unde a primit porunca in vis sa ridice o noua manastire. De trei ori i-a aparut visul si ingerul Domnului care ii cerea sa binecuvanteze pamantul. Smerindu-se, parintele nu a vrut, refuzand de fiecare data. In a treia noapte nu a mai fost chip sa dea inapoi. Glasul a cazut peste el ca un tunet: "Sa faci manastire pe Monteoru. Taci, tu esti temelia! Nu-i zice Manastirea Monteoru, ci Mantuirii, cu hramul Schimbarea la Fata". Parintele a dat ascultare si metocul din munte e-aproape inaltat.

Maica Domnului taiata pe frunte

Cei veniti pentru prima oara la Poiana Marului afla cu uimire despre faptele Marelui Vasile, dar si despre icoana facatoare de minuni din biserica mica, o icoana a Maicii Domnului, taiata pe frunte cu sabia de catre un turc, cu picurii de sange imprimati si astazi pe panza. In curte, oamenii vorbesc cum s-au vindecat (petrecand noaptea la icoana): un copil bolnav de epilepsie, un batran cu piciorul schilodit de caruta, o femeie indracita pe care rudele abia reuseau sa o stapaneasca, in niste legaturi groase de piele.
Parintele Macarie nu tine socoteala vindecarilor, ba chiar face un pas inapoi, auzind toate acestea. Stie si el cat de important e locul - sa calci pe urmele Cuviosului, sa-ti pleci genunchii chiar in causul sapat in piatra de genunchii lui de sfant, de rugator fara incetare. "Cand am venit prima oara la Poiana Marului, nu am putut sa trec de poarta", isi aminteste parintele. "Simteam ca mi se taie picioarele de emotie, dar si de teama. Prea inalta era treapta. Sprijinit de un copac, ma gandeam cum poate statura mea marunta sa stea alaturi de un urias, de un sfant ca Vasile Carpatinul. Ma simteam nevrednic de staretie si atunci am mers la parintele Cleopa. Era bolnav si stramtorat de multime. M-a primit insa de indata in chilia lui si, apropiindu-se de mine, nu m-a imbratisat, cum facea cu alti calugari, ci s-a aplecat si mi-a sarutat mana, spunand: "Am vrut sa vad pe cine a ales Cuviosul Vasile staret la manastirea lui". Am ramas ca o stana de piatra si mi-a trebuit ceva timp sa-mi revin. Apoi gandurile s-au limpezit de la sine. Puteam, prin urmare, sa pornesc la drum cu toata ravna. Il aveam alaturi pe Marele Vasile. Aveam ajutorul si vrerea lui."
Ca in orice manastire vestita, la Poiana Marului vin tot felul de oameni. Unii asteapta sa le spui ceea ce vor ei sa auda, ba chiar se supara daca ii contrazici. Altii, disperati si haituiti sufleteste, vin sa ceara ultimul ajutor, agatandu-se ca inecatii de o farama de speranta. Cazand usor pe ganduri, parintele isi aminteste de o copila ramasa insarcinata, fara a fi casatorita. Plangea fara incetare si repeta intruna: "Decat sa ajung de rasul satului, mai bine ma arunc de pe stanca, in apa Bascai". Fara sa o certe, parintele a tinut-o trei zile langa el, punand-o sa posteasca si sa faca neintrerupt Acatistul Cuviosului Vasile. Nici nu s-a implinit bine canonul dat, ca o ruda a fetei a venit la manastire, anuntand-o sa se pregateasca de nunta. Parintii baiatului aflasera intamplarea si acum voiau sa indrepte toata greseala. O alta femeie, inginera la Bucuresti, voia sa se omoare, avand (fara vina) o mare lipsa in gestiune. Rugandu-se trei zile la icoana, femeia a plecat acasa. Va reveni dupa un timp, spunand: "Parinte, au scapat copiii mei. Acum au din nou mama". Totul se rezolvase. O noua ancheta stabilise ca paguba nu era reala. Lipseau doar niste acte, care, pana la urma, s-au gasit.
De cand e la Poiana Marului, parintele a vazut multe. Chiar si asa, pentru el mai important decat orice vindecare sau alt miracol este faptul ca fiecare om pleaca din manastire schimbat sufleteste, marturisind, fara nici o umbra de ascunzis: "Parinte, locul acesta mi-a dat aripi. Mi-a dat nadejdea si increderea in Dumnezeu". Nu e putin lucru. Nadejdea e totul. Dumnezeu are grija sa dea cu preaplin de masura celui care cere. La Poiana Marului se intampla si astazi lucruri minunate. Conteaza credinta omului, dar si locul. La Poiana Marului, rugaciunea Marelui Vasile e deosebit de puternica. O simti iluminata si grabnica, precum fulgerul unei nopti de vara.

Vom avea un nou sfant in calendar: Vasile Carpatinul

Cand se preumbla prin curte, mergand la paraclis sau la biserica cea mare, parintele Macarie paseste cu multa luare-aminte, de parca Sfantul Vasile l-ar privi, cantarindu-l cu privirea lui atintita si severa din tinda bisericii sau din livada coplesita de roada abia parguita a merelor. Cuviosul isi apara chilia si locul lui de insingurare. Vegheaza, coborand din tainita cerului printre flori si oameni, ca nimic din pravila statornicita de el sa nu se schimbe. In zece ani de cand e staret, parintele Macarie a refacut manastirea ruinata de comunisti. Nu s-a atins insa de nimic. A indreptat doar, a reparat acoperisuri si strane, a dat haine noi de var casei lui Vlahuta sau celei in care a petrecut surghiunit Bolliac. Poate in asta si sta parte din forta manastirii: in statornicia neschimbarii, in continuitate. Cuviosul Vasile s-a mutat la Domnul in 1767. Avea 75 de ani si, smerit, nu a vrut sa i se stie locul de ingropaciune. Abia in urma cu niste ani, a ingaduit oamenilor sa i se afle locul. Intr-o noapte din Postul Pastelui, fostele maicute ale manastirii (intre timp, mutate in alta parte), iesind de la Miezonoptica si priveghi au zarit in dreptul unei cruci de piatra cum tasnesc flacari si scanteieri nefiresti. Intamplator sau nu, crucea era infipta langa zidul bisericii, chiar in dreptul altarului, al Sfintei Sfintelor. Sa fie acolo moastele Cuviosului? Ocolind locul cu grija, parintele face metanie adanca, dar nu spune nimanui pentru ce. Pe de o parte, se bucura de numarul tot mai mare al credinciosilor. Pe de alta, se teme ca vestea va aduce puhoi de pelerini, si astfel manastirea va pierde bunul cel mai de pret: linistea si tihna convorbirii cu cele ceresti. Lacrimeaza parintele cu un ochi si cu altul rade, tot el recunoscand ca, daca e dezlegare de la Cuviosul , vrerea oamenilor e ca o carpa lepadata la fata lui Dumnezeu. Vremea asteptarii se pare ca a trecut. E timpul recunoasterii depline. Nu intamplator, la toamna, Sinodul va purcede la canonizarea Marelui Vasile. Vom avea un nou sfant in calendar. In inimi, buzoienii il purtau de mult.

*

In bisericuta de iarna, pe tampla de la intrare, chipul Cuviosului Vasile sta refugiat discret, intr-o icoana pictata dupa singura marturie a epocii: putin la trup, ca orice postitor, maini subtiri si descarnate, fata osoasa si prelunga, niste ochi de jar, in care se amesteca bunatate si uimire, liniste isihasta si asprime. Din lemnul netezit in foita de aur, Cuviosul mangaie pacatosul si cearta pacatul, intr-o asteptare nelumeasca, iesita deja din ornicul stramt al veacurilor ce au trecut. Se spune ca romanii nu au dat multi sfinti. Il ignoram insa pe cel mai mare, pe chiar Vasile Carpatinul, cel care a reinviat isihasmul si rugaciunea inimii in Sfantul Munte; cel care a fost duhovnic si invatator priceput tanarului (pe atunci) Paisie Velicicovschi, punandu-se temelie monahismului romanesc si oferindu-i pravila athonita, meditatia si tehnicile de golire a mintii - primii pasi spre darul rugaciunii neintrerupte, a comuniunii depline cu Dumnezeu.
Parintele Macarie povesteste toate acestea cu o boare de lacrimi in ochi. O mie de ani de-ar trai, nu ar fi de ajuns sa multumeasca Cerului pentru darul si ingaduinta de a trai, dimpreuna cu cei trei calugarasi ai manastirii, in casa si in asternuturile de rugaciune ale Cuviosului Vasile. Cu capul usor plecat si numarandu-si parca pasii, parintele Macarie se departeaza, nu inainte de a ne binecuvanta si a ne spune: "Va las cu Sfantul Vasile si cu dragostea lui Hristos. Cu ei alaturi, sa nu ne temem de nimic". In fata chiliei parintelui nu mai este nimeni. Linistea coboara din nou peste Poiana Marului, ca un imens clopot transparent. E ora rugaciunii, ora intalnirii cu Dumnezeu.
Sorin Preda
Fotografii de Emanuel Tanjala