Ofranda de la capatul verii - Mierea

Redactia
Ofranda de la capatul verii - Mierea. Un dar al albinelor, prea putin folosit. Am vazut de curand, intr-o padure de mesteceni, un stup de albine salbatice pradat de urs. Pentru om, un asemenea stup ar fi fost invizibil, fiind plasat la baza unei buturugi batrane si prelungindu-se adanc in pamant, as...

Ofranda de la capatul verii - Mierea

Un dar al albinelor, prea putin folosit

Am vazut de curand, intr-o padure de mesteceni, un stup de albine salbatice pradat de urs. Pentru om, un asemenea stup ar fi fost invizibil, fiind plasat la baza unei buturugi batrane si prelungindu-se adanc in pamant, asa incat abia i se vedea intrarea. Ursul insa a simtit mirosul de miere, care l-a atras atat de puternic, incat s-a incumetat sa dezgroape stupul, luptand aprig cu albinele. Presupun ca in cele din urma lupta a fost castigata de urs, care a rezistat stoic la zecile de intepaturi, prada sa de razboi fiind vreun kilogram de miere, pe care l-a consumat pe nerasuflate, cu tot cu fagure. Privesc urmele luptei - un crater maricel, sapat de Mos Martin cu o truda considerabila, si ma intreb ce forta irezistibila exercita mierea asupra ursilor, daca-si risca pentru ea chiar si viata. Sa fie doar gustul dulce si parfumat? Cu intuitia lor, care o depaseste pe-a omului, animalele stiu ca mierea este o sursa de hrana, dar si de energie, fara de care n-ar putea rezista in conditiile, dure adesea, ale mediului in care traiesc. O "informatie" simpla, pe care ele o preiau si-o transmit fara nici un efort, la oameni are nevoie de experiente, de studii, de zeci de confirmari. Reinvatam foarte greu lectia simpla a naturii. Tocmai de aceea ne-am propus sa vorbim pe larg despre miere, un dar gratuit al albinelor, dar prea putin folosit.

Ce este mierea

Grecii antici spuneau despre miere ca este un dar al zeilor, care este adunat de catre albine din roua de pe flori, fiind o ramasita de la ospetele nocturne ale nimfelor. Indienii considerau mierea o materializare a razelor de lumina, materializare care hraneste nu doar corpul, ci si mintea si sufletul, fiind din acest motiv cel dintai dintre alimente. In Evul Mediu, se credea ca mierea este sintetizata de catre albine dintr-o esenta subtila a florilor, pe care doar ele aveau puterea sa o capteze si apoi sa o transforme in acel lichid chihlimbariu. Prin secolul al Xix-lea, s-au facut primele analize care au stabilit ca mierea este o combinatie de zaharuri simple, incercandu-se inlocuirea sa cu zahar din trestie si, mai apoi, din sfecla. Multa vreme s-a facut in mod fals o echivalare intre miere si zahar, cele doua fiind insa extrem de diferite. Mierea este mult mai complexa. Un biochimist american, B. H. Weller, afirma ca "nici cu aparatura supersofisticata din secolul al Xxi-lea nu poate fi inca sintetizat un produs care sa se apropie prin compozitia sa biochimica si prin calitatile biologice de miere, care constituie inca un mare mister pentru stiinta".

Mierea si zaharul

Mentionam faptul ca in secolul al Xix-lea s-a facut o echivalare total incorecta intre zahar si miere, ele neavand aproape nimic in comun, in afara faptului ca ambele joaca rolul de indulcitor. Zaharul este format dintr-o singura substanta, in timp ce mierea este o combinatie de aproape o suta de substante organice (conform ultimelor studii), dintre care unele, cum ar fi hormonii de crestere sau enzimele, au o mare complexitate, neputand fi reproduse in laborator prin mijloacele actuale. Apoi, efectele biologice ale consumului celor doua produse este fundamental diferit. Mierea este un produs viu, natural, care poate fi consumat in mari cantitati, fara a produce tulburari de sanatate, in timp ce zaharul este o substanta de semisinteza, care pe termen lung nu poate fi metabolizata de organism decat cu niste costuri considerabile pentru starea de sanatate. De pilda, din momentul in care a fost inlocuita mierea cu zaharul, numai frecventa cariilor dentare a crescut de patruzeci de ori, iar cea a diabetului, de peste o suta de ori. In 150 de ani, dulciurile au devenit din delicatesa un aliment de baza pentru societatea de consum, ceea ce si explica multitudinea de probleme de sanatate a omului modern, de la banalele migrene si sensibilitati, la infectii, la obezitate si tulburarile imunitare grave. Mult prea complexe si importante, efectele negative ale zaharului asupra sanatatii vor fi obiectul unui articol separat. In cele ce urmeaza, vom vorbi strict despre efectele mierii in terapie, atat ca medicament de sine statator, cat si ca inlocuitor al zaharului, calitate in care are cele mai puternice efecte terapeutice.

Mica farmacie cu miere

Mierea ca excipient
Excipientii sunt acele ingrediente ale medicamentelor care au un rol de transportor pentru substanta activa. Fara doar si poate ca mierea este cel mai bun excipient din lume, pentru ca nu are nici un fel de reactii adverse, se combina usor cu orice fel de extract si, important, face remediile mai usor asimilabile. Atunci cand administram uleiuri volatile din plante, tincturi (de propolis, rasina, muguri etc.), laptisor de matca, sucuri de plante, mierea este un intermediar de neinlocuit, fiind un vehicul mult mai bun decat apa. Se amesteca oricare din aceste extracte cu 1-2 lingurite de miere si se administreaza pe stomacul gol; nu numai ca gustul va fi mai bun, dar efectele vor fi considerabil mai puternice. Din farmacia casei nu trebuie sa lipseasca acest produs al stupului, care accentueaza actiunea remediilor.
Hidromelul
Intr-o sticla de jumatate de litru se pun 3-4 linguri de miere lichida, un sfert de lingurita de polen de albine si se completeaza restul cu apa de izvor. Se inchide sticla ermetic si se lasa la macerat vreme de doua zile, la temperatura camerei, agitandu-se din cand in cand. Rezulta o bautura acrisoara, foarte slab alcoolizata, cu efecte stimulente si tonice cu totul deosebite.
Mierea propolizata
Este un remediu antiinfectios exceptional pentru gat si pentru caile respiratorii medii, avand si efecte imunostimulatoare foarte puternice. Se obtine punand in 8 linguri de miere poliflora - 4 lingurite de tinctura de propolis (se gaseste in magazinele naturiste si apicole), dupa care se amesteca bine, pana se omogenizeaza. Se ia cate o lingurita din acest preparat de 4-6 ori pe zi, pe stomacul gol. Fiecare lingurita de miere se tine in gura pana se dizolva si aluneca incet pe gat, asa incat sa-si exercite din plin efectele antiinfectioase asupra acestei zone.
Unguentul cu miere
Un pachet de unt este incalzit intr-o cratita, la foc mic, pana se incinge, apoi se fierbe vreme de 10-15 minute pana cand devine limpede, asa incat sa se vada fundul vasului de fierbere. Se ia de pe foc si se toarna fara sedimentele de pe fundul cratitei intr-un vas separat. Cat untul este fierbinte, se mai adauga o lingurita de ceara de albine (se gaseste la apicultori), dupa care se lasa sa se raceasca. Cu putin timp inainte ca untul cu ceara sa se intareasca, se adauga 4 lingurite de miere si se amesteca bine, dupa care preparatul se pune intr-un borcan.
Este un excelent unguent de intretinere a pielii, cu o putere de patrundere fara egal, in comparatie cu produsele de acest gen. Se poate combina si cu diferite tincturi, din care se amesteca cate 10 picaturi la o lingurita de unguent: musetel pentru afectiuni alergice, sunatoare pentru arsuri, arnica pentru sensibilitate la frig, tataneasa pentru entorse si luxatii etc.

Utilizari Interne Ale Mierii

Caria dentara - acum aproape sapte ani, impreuna cu un prieten, am luat hotararea de a manca numai miere si produse indulcite cu miere, fara a mai consuma deloc zahar, sub nici o forma. Si pentru ca lucrurile sa fie clare, ne-am abtinut chiar din acea zi de la toate bunatatile care contineau zahar, performanta mentinuta pana in prezent. Sincer sa fiu, am facut acest lucru mai mult ca exercitiu de vointa decat din convingere, insa rezultatele care au aparut m-au convins ca renuntarea la zahar in favoarea mierii nu este o simpla "superstitie naturista". Primul care a remarcat efectele alimentatiei cu miere a fost dentistul meu, care a observat ca, in cativa ani, cariile aflate in formare au stagnat in marea lor majoritate, fara a mai evolua, iar alte carii noi nu au aparut. Acest lucru a fost remarcat si la prietenul meu si, mai recent, la... dentistul meu, care a fost atat de impresionat de rezultatele obtinute, incat a renuntat si el, de trei ani, la zahar in favoarea mierii. Mai ales cei care au probleme dentare grave ar fi bine sa adopte dieta cu miere, care este un adevarat elixir de sanatate pentru dinti.
Prevenirea diabetului - un grup de cercetatori americani a studiat pe doua loturi a cate 200 de voluntari, toti avand parinti diabetici si deci avand o puternica predispozitie genetica spre diabet, efectele inlocuirii totale a zaharului cu miere. Rezultatele i-au uluit pe cercetatori: dupa 20 de ani, rata imbolnavirii de diabet era 0 la lotul de consumatori de miere, in timp ce la lotul martor, 40% dintre participanti sufereau in diferite grade de diabet. Mai mult, studii facute pe bolnavii cu diabet de tip I si Ii au aratat ca boala da mult mai putine complicatii la cei care au inlocuit complet zaharul cu mierea decat la cei care au continuat sa aiba o dieta cu zaharicale, chiar masurata strict.
Constipatia - un excelent mijloc de reglare a tranzitului intestinal este consumul pe stomacul gol a doua-trei lingurite de miere, dimineata, imediat dupa trezire. Prin enzimele pe care le contine, mierea este un bun activator al proceselor de eliminare, avand si un efect de reglare a florei intestinale.
Frigiditatea si impotenta - un remediu excelent este hidromelul, obtinut dupa reteta de mai sus, care are efecte tonice, afrodiziace si chiar usor euforizante, ceea ce explica folosirea sa pe scara larga, in traditiile anumitor popoare meridionale. Se beau 2-3 pahare pe zi, de preferinta pe stomacul gol.
Oboseala, iritabilitatea psihica - mai ales dupa un efort intelectual sau fizic intens, doua lingurite de miere luate cu putina apa fac minuni in recapatarea fortelor si in imbunatatirea tonusului psihic.
Insomnia - un leac traditional pentru un somn bun si odihnitor este o cana de lapte cald, indulcit cu 2-3 lingurite de miere lichida. Daca adaugam si o jumatate de lingurita de praf de seminte de fenicul, somnul va veni negresit.
Obezitatea - in timpul curelor de slabire, doua linguri de miere lichida luate pe stomacul gol, cu putina apa, accelereaza procesul pierderii in greutate si diminueaza considerabil stresul curelor de infometare. Pe termen lung, inlocuirea zaharului cu miere ajuta la dobandirea si pastrarea unei greutati corporale echilibrate.
Ciclul menstrual dureros sau cu sangerari abundente - cu cinci zile inainte si pe toata perioada ciclului, nu consumati deloc zahar sau produse cu zahar, ci folositi doar miere. Daca in acest interval de timp renuntati si la prajeli, la produsele de origine animala, este foarte posibil ca ciclul sa se regleze de la sine, fara nici un alt medicament.
Tusea, durerile de gat, gripa in faza incipienta - se consuma sase lingurite pe zi de miere propolizata (obtinuta dupa reteta de mai sus).

Retete De Frumusete Cu Miere

Tenul cu pori dilatati, patat sau obosit - se face o baie de aburi vreme de 10 minute deasupra unei infuzii fierbinti de musetel si salvie, dupa care se aplica pe obraz un strat subtire de miere lichida, care se pastreaza vreme de 30-60 de minute, dupa care se sterge cu un tampon inmuiat in lapte.
Tenul sensibil - se aplica o masca formata din doua lingurite de miere lichida, 2 lingurite de smantana si un galbenus de ou. Se tine vreme de o ora, dupa care se indeparteaza cu un tampon inmuiat in infuzie de musetel.
Pentru cresterea parului - se face un masaj la radacina parului cu miere diluata cu apa cat sa devina lichida. Dupa masaj, se lasa mierea sa actioneze vreme de 30 de minute la radacina parului, dupa care se spala parul, dar nu cu sampon, ci cu o combinatie de galbenus de ou si coniac in proportii egale.
Intretinerea pielii uscate - imediat dupa baie, se aplica unguentul din unt si miere, a carui reteta am descris-o mai sus. Acest preparat hraneste pielea si o protejeaza, facand-o catifelata si mult mai rezistenta la factorii de mediu agresivi. Masajul pe tot corpul cu acest preparat facut dupa baie este un foarte bun mijloc de intarire a sanatatii, mai ales la venirea sezonului rece.
Ilie Tudor