Peter Riley
- Poet din Cambridge, Marea Britanie -
"Daca Bucurestiul nu gandeste conservarea traditiei rurale ca tezaur al umanitatii, atunci puteti spune adio specificului romanesc in Uniunea Europeana"
Dupa ce au fost o data in Maramures, multi straini isi schimba pe nesimtite viata. Devin "dependenti" de Hoteni, de Bogdan Voda, de Breb sau de Vadu Izei. Nimic nu mai este ca inainte. Mult mai vulnerabili decat romanii in fata unor valori pe care acasa la ei le-au pierdut pe vecie, acesti straini cred ca au gasit "sensul universului" pe Iza sau pe Viseu. Daca japonezii, cu spiritul lor de kamikaze, isi cumpara locuri de veci in Cimitirul din Sapanta, americanii, francezii sau englezii cauta sa cumpere "semne de viata", sa nu lipseasca de la sarbatorile de peste an, de la nunti, nedei si jocuri de duminica. Nu o data, sub influenta lor directa, s-a reluat jocul in unele sate, s-au mentinut portul si obiceiurile, s-au lasat in picioare casele vechi, de lemn - altminteri amenintate de ofensiva prostului-gust, a stalpisorilor de ipsos si a ceramicii colorate. Fara exagerare, daca Maramuresul mai este inca taramul de vis al unei vieti traditionale puternice, faptul se datoreaza in parte si strainilor care iubesc acest spatiu unic. Aproape fiecare familie de morosan este legata, prin fire nevazute, de una sau mai multe familii din strainatate. Cand se naste, se casatoreste sau moare cineva in Maramures, putin ii pasa Bucurestiului, Timisoarei sau Constantei. Dar sigur ii pasa Parisului, Londrei sau Washingtonului. Intr-un fel, ceea ce se intampla azi cu Maramuresul se va intampla maine cu Romania, cand va fi descoperita cu adevarat de occidentali. Cel putin asta este parerea unui poet britanic si a sotiei sale, Peter si Beryl Riley, din Cambridge.
"Nu mai putem concepe o vacanta in afara Maramuresului"
- Cum a ajuns un remarcabil poet englez contemporan, precum sunteti, sa-si petreaca vacantele in Romania, si mai ales in Maramures?
- Pentru noi, 1993 poate fi considerat anul descoperirii muzicii romanesti, iar 1998, anul primei vizite in aceasta tara. Ne aflam intr-un pub din Cambridge, cand sunete ciudate, de o frumusete celesta, au rasunat langa noi. Imediat am dorit sa stim cine sunt vrajitorii care interpretau acele melodii nemaiauzite. "Romani din Soporu de Campie", ne-a spus barmanul. A fost o seara greu de comparat cu altele. Ca pianist, cu o educatie muzicala inceputa din copilarie, mi-am dat seama ca "soporenii" aceia de toate varstele, imbracati in costume uluitoare, produceau cea mai interesanta muzica din Europa. Ceva ce nu seamana cu nimic cunoscut, dar in acelasi timp reprezentativ pentru rasa umana. Din pacate, a trebuit sa asteptam cinci ani pana cand a fost posibil sa ajungem la Cluj, si de acolo la Soporu de Campie. De atunci, an de an vizitam diverse zone folclorice, dar, in afara de Soporu, cel mai mult ne place in curtea cu miracole a lui Popicu din Hoteni. Nu ma sfiesc sa spun ca am capatat "dependenta" fata de acest spatiu, nu mai putem concepe o vacanta in afara Maramuresului. Incepand cu 15 august, se deschide sezonul jocului satesc, tinut in foisoare renovate - o idee cruciala pentru revitalizarea traditiei.
- Credeti ca mai avem ce revitaliza ori si Romania se gaseste in situatia de a suspina dupa traditiile duse pe apa sambetei, inghitite de surogatele occidentale?
- Exista "insule" de putere inca mare a folclorului in Maramures, Cluj, Banat, Bucovina etc., dar si regiuni, mai ales in sud, unde totul pare pierdut. Televiziunile ar trebui sa joace un rol important in promovarea acestor tezaure. Mai toate posturile romanesti emit prin satelit, pot fi receptionate pretutindeni in lume. Nu pot intelege de ce nu transmit spectacole folclorice, live sau inregistrate; le-ar creste spectaculos audienta in randul neromanilor, ar avea numai de castigat. Spre exemplu, noi, la Cambridge, daca am gasi un post romanesc de televiziune unde emisiunile folclorice sunt zilnice, dar emisiuni de bun-gust, cu artisti tarani autentici, nu "spectacole" aranjate de tip opereta, ne-ar trece mai usor de dor, am suporta mai senin despartirea de mirajul spatiului romanesc. Facem parte dintre norocosii care au participat la nunti, botezuri, nedei, inmormantari si praznice religioase in diverse colturi ale Romaniei. Sunt spectacole unice pe mapamond, pe care orice englez, francez, american sau german ar fi interesat sa le vada macar pe ecran, daca nu la fata locului. Poate voi, romanii, obisnuiti cu ele, nu va dati seama cat de mult valoreaza in ochii nostri, ai celor care am pierdut, ca in urma unui cataclism, toate traditiile care ne marcau identitatea. Vestul Europei este trist in goana lui pentru modernitate si de aceea trebuie sa veniti voi alaturi, sa ne alinati durerea marilor pierderi din ultimii 50-60 de ani. Dar sa veniti cu ale voastre, asa cum sunt, vechi si "primitive", nu sa ne aratati mimetic tot ceea ce vedem, oricum, pe ecranele si in vitrinele noastre. Va intindem mana cu disperare si va conjuram sa aveti grija, sa nu pierdeti ceea ce va identifica din stravechime. N-aveti dreptul sa ignorati strigatul oamenilor constienti din Europa, al celor care vad in Romania un taram de vis al frumusetilor naturale si al traditiilor inca bine pastrate pe alocuri.
- Spuneti "pe alocuri", ceea ce inseamna ca, per total, ne paste un pericol iminent in viitor...
- Intra in ecuatie, intr-adevar, cultura oraselor din Romania, care este diferita de cea a satelor. Uneori am remarcat o animozitate intre sat si oras. Multi oraseni ne-au privit aproape cu compatimire: "Mergeti in sate? Ce sa vedeti acolo? Nu e nimic de vazut". Daca initial am venit pentru muzica acestei tari, in prezent suntem interesati de mai mult. Am invatat putin si limba, am aflat multe despre istoria locala, am inteles cum functioneaza o societate postcomunista. In Anglia, istoria recenta este complet neinteresanta; ca sa afli ceva spectaculos, trebuie sa mergi multe decenii si chiar secole in urma. De aceea, pentru noi e usor de romantat ceea ce vedem aici, poate si pentru ca nu intelegem chiar totul si planam putin pe deasupra lucrurilor. Cert este ca "se vede" frumos, atragator, palpitant. Vedem ceva ce pare ca merge bine, chiar daca oamenii nu prea sunt de acord cu optica noastra si se plang toata ziua, probabil pe buna dreptate, de ineficienta Guvernului. Dar Popicu din Hoteni si ai lui, spre exemplu, o duc bine, canta dumnezeieste la instrumentele lor vechi, calatoresc, sunt mandri de muzica, dansurile si costumele lor. Ei tin balanta corect intre arta autentica si nevoia de a-i aduce pe straini sa participe la jocul si obiceiurile stravechi. Nu fac nici o concesie comercialului, productiei de serie, nici macar in arhitectura casei. Astfel de tarani ar trebui incurajati prin programe guvernamentale si europene, deoarece este vorba de pastratorii unui patrimoniu comun, fara de care Europa, inaintea Romaniei, ar fi mai saraca.
"Nu vrem sa locuim acolo unde vacile, gainile si oile au fost inlocuite cu pitici de ipsos"
- Calatorind prin tara, banuiesc ca ati notat schimbarile, mai ales din sate. Cum vedeti situatia din asezarile de munte - spatiu prin excelenta traditionalist?
- Intr-adevar, la munte gasesti mai multe amprente ale traditiei. Mai sunt inca multe case vechi de lemn, lazi de zestre, covoare tesute la razboi, camere ornamentate ca acum o suta de ani. Duminica, batranii ies la biserica in costume nationale, iar tinerii se intalnesc si la joc, nu numai la discoteca. Pentru noi, ca englezi sofisticati, veniti dintr-un faimos centru universitar, toate acestea sunt paradisul. Traim clipe de extaz, uneori ne dau lacrimile de emotie. Din pacate, chiar sus pe munte, dupa ce faci cunostinta cu o lume pe care o credeai disparuta pe veci, apare cate o cladire care-ti sare-n ochi prin proportiile nefiresti, ridicata din beton si finisata cu termopane, pe fatada careia scrie "Pensiune". Ca intruziunea sa fie desavarsita, proprietarii pun muzica house, rap, disco sau manele. Cand vezi si auzi asa ceva, te revolti, pentru ca acesti oameni nu inteleg cat e de important sa oferi turistilor ce-i al tau, nu ce ai luat de imprumut. O "pensiune" poate fi fiecare casa taraneasca autentica. Important e sa aiba o baie si o bucatarie. Ar trebui sa existe reglementari legale clare privind constructiile destinate gazduirii turistilor in sate, iar intreprinzatorii sa respecte specificul local, proportiile si materialele traditionale. Lemnul e sfant, iar varul si tencuielile simple, "bolovanoase", sub un acoperis de sindrila, pot crea atmosfera rustica pe care o cauta strainii. Noi nu vrem sa locuim acolo unde cainii, vacile, gainile, caii si oile au fost eliminate din decor, fiind inlocuite cu pitici de ipsos. Mearga altii sa doarma intr-un astfel de cimitir. Noua ne plac gospodariile taranesti pline de viata, oamenii simpli si ospitalieri, camerele mirosind a busuioc, cearceafurile de in, pernele umplute cu fan. Nu vrem ceapa si pepeni de pe soseaua Bucuresti - Ploiesti, importate din Turcia; vrem sa smulgem cu mana noastra usturoiul si morcovii din gradina gazdei, sa culegem merele si caisele direct din pomul din spatele surii. Asa ceva nu gasim in Anglia. Acolo, fructele sunt in livezi, legumele in sere, animalele in crescatorii. Fermierul care creste vaci cumpara lapte, iar cel care creste gaini cumpara oua de la supermarket.
- Traditionalistii sunt ingrijorati de un posibil val de turisti care ar distruge specificul satelor romanesti, transformandu-le in simple "stoping place"-uri. Este intemeiata o astfel de preocupare?
- Daca se va permite proliferarea "pensiunilor" construite dupa cum il taie capul pe fiecare, da. Se va ajunge ca in Franta. Satele de munte din Franta au devenit o aglomerare de boutique-uri, unde te duci sa cumperi suveniruri, vin, mancare. Fiecare casa e un magazin. Inmultindu-se casele de vacanta de la tara, pe fundalul depopularii masive si a pierderii meseriilor rurale traditionale, se poate ajunge intr-o alta situatie absurda, de asemenea des intalnita in Franta: satele devin universuri moarte, unde nu mai traieste nimeni zi de zi. Conditia de taran ajunge doar o meserie ca oricare alta: iti pui salopeta si palaria de pai dimineata si le dai jos seara, cand te urci in Megane si pleci acasa, la oras. La fel e in Anglia, unde cele mai multe sate nu mai sunt decat simple dormitoare pentru oraseni. In timpul zilei sunt moarte. Asta vreti sa se intample si aici? Bagati de seama, casele sunt incredibil de ieftine pentru occidentali, asa ca nu va trece mult timp si vi le vor cumpara en gros, transformandu-le in case de vacanta. Scenariul e simplu. Cumpararea de proprietati in Romania, la preturi ridicol de mici, a inceput. Cel putin asa citim in ziarele englezesti. Daca se va intampla ca preturile sa creasca, si e sigur ca asa va fi, tinerii romani nu-si vor mai permite sa cumpere nimic la tara. Se vor muta la oras, in apartamente de bloc, contribuind la depopularea satelor, deci la moartea lor, asa cum s-a intamplat la noi cu cinci decenii in urma.
- Ce credeti ca ar trebui facut?
- Nu ne putem permite, ca straini, sa dam sfaturi. Credem insa ca solutia modernizarii, inevitabila, ar trebui sa contina obligatoriu pastrarea specificului din fiecare zona cu traditii puternice. Intr-o superba casa veche de lemn, renovata cu grija si dotata cu toate facilitatile sanitare, cu masinile electrice necesare, poti foarte bine sa lucrezi toata ziua la computer, poti naviga pe Internet, poti avea televiziune prin satelit. Dar in spatele casei sa ai grajdul cu animale, gradina de zarzavat, pomii fructiferi, via si zmeura sau coacazele. Ar fi un mare pacat sa se piarda toate acestea. Daca Guvernul roman nu gandeste conservarea traditiei rurale ca pe o bogatie a umanitatii, atunci, in 20-30 de ani, puteti spune adio specificului romanesc in Uniunea Europeana.
- Dar unde sa gaseasca romanii energia si intelepciunea de a-si pastra identitatea sub valul urias al globalizarii?
- Sa priveasca mai atenti la propria lor tara, s-o viziteze mai des, sa vada cat e de frumoasa.
Ion Longin Popescu
Foto: Horia Turcanu