Stramutarile din Apuseni la ora adevarului

Redactia
Stramutarile din Apuseni la ora adevarului. Michael M. Cernea. - Sociolog, expert al Bancii Mondiale, Washington D.C. -. "Guvernul roman si motii care-si vand proprietatile ar trebui sa cunoasca bine consecintele implementarii acestui proiect. Prin aceasta grabita stramutare, o noua saracie va prinde r...

Stramutarile din Apuseni la ora adevarului

Michael M. Cernea

- Sociolog, expert al Bancii Mondiale, Washington D.C. -

"Guvernul roman si motii care-si vand proprietatile ar trebui sa cunoasca bine consecintele implementarii acestui proiect. Prin aceasta grabita stramutare, o noua saracie va prinde radacini"
Membru corespondent al Academiei Romane, doctor in stiinte sociologice si fost cercetator la Institutul de Filosofie din Bucuresti, Michael M. Cernea traieste in Sua din 1974. Angajat prin concurs la Banca Mondiala, a reusit sa se impuna in scurt timp ca principalul expert in relocari de populatie al prestigioasei institutii financiare. Este cunoscuta politica de investitii a B.M. in domeniul mineritului si al marilor proiecte de infrastructura, politica ce a suferit in ultima vreme schimbari majore, sub presiunea organizatiilor ecologiste, a presei si a societatii civile din tarile afectate. Exemplul de anul trecut, al retragerii din proiectul de la Rosia Montana, este edificator pentru noul comportament al Bancii pe scena mondiala. Beneficiind de studiile lui Michael M. Cernea si ale altor cercetatori, B.M. face astazi mult mai putine greseli si promoveaza cu succes numai acele proiecte de dezvoltare care nu pun in pericol mediul, au acceptul organizatiilor neguvernamentale si nu saracesc si mai mult comunitatile afectate de relocare. Gratie cercetarilor intreprinse in intreaga lume, unde au avut loc dislocari de populatie voluntare sau fortate, Michael M. Cernea a pus la dispozitia finantatorilor de proiecte miniere si hidrotehnice un instrument de lucru extraordinar: volumele sale de studii. Acceptand sa ne acorde acest interviu, d-l Cernea a precizat: "Guvernul roman, pe de o parte, si motii care-si vand proprietatile, pe de alta, ar trebui sa cunoasca bine consecintele implementarii acestui proiect in Apuseni. Stramutarile de pana acum s-au facut dupa ureche, la o simpla "negociere". Este gresit ca guvernantii romani sa spuna ca relocarea oamenilor nu e problema lor, ci a Companiei, deoarece se va ajunge la situatii grave, pe care va trebui sa le rezolve nu Compania, ci Statul. Prin aceasta grabita stramutare, o noua saracie va prinde radacini sub aripile proiectului care-si propune sa reduca saracia".

"Oamenii ar trebui sa primeasca beneficii din profit pana
la terminarea investitiei"


- "Gold Corporation" cumpara proprietatile locuitorilor din Rosia Montana pe principiul compensatiei. Plateste, in medie, un miliard de lei (circa 30.000 de dolari) pentru a intra in posesia proprietatii unui localnic. Cat de rezonabil este acest principiu, domnule Cernea?
- Critica noastra fata de principiul compensatiei este foarte severa. Compensatia este structural incapabila sa refaca veniturile si mijloacele de trai avute inainte de stramutare. Chiar daca sunt luate masuri suplimentare, compensatia nu va reusi sa asigure standardul de viata invocat de investitori. Nu exista compensatie suficienta, asa cum rezulta din cercetarile noastre pe plan mondial, intreprinse in ultimii 20 de ani. Miliardul sau miliardele platite pe case la Rosia Montana, spre exemplu, nu mai valoreaza prea mult dupa ce oamenii si-au parasit locurile natale. Prin definitie, compensatia nu le aduce localnicilor decat o simpla plata, cu nimic peste ceea ce au avut inainte. Cel mai adesea, oamenii se aleg cu mai putin decat li s-a luat!
- Oamenii pleaca acasa cu bani si se bucura. Cred ca au scapat de saracie. Nu e corect?
- De obicei, compensatiile sunt platite cu bani gheata. Or, se stie, forma de plata cash transfera asupra stramutatului toate riscurile atunci cand el incearca sa-si refaca avutul pierdut. Evidenta demonstreaza ca folosirea cash-ului sfarseste prin achizitionarea de bunuri mai putine decat cele avute anterior. Valoarea compensatiei este "mancata" de diferite costuri: timp pierdut, plati neasteptate, comisioane etc. Mai ales proprietarii de pamant au de pierdut, deoarece pretul creste imediat in toata zona. De aceea, companiile ar trebui sa-i considere pe cei care-si vand pamantul si casele drept "investitori" indreptatiti sa aiba acces la profitul obtinut din proiectul respectiv. "Gold Corporation" n-ar trebui sa scape asa de usor, platind doar miliardele acelea; oamenii ar trebui sa primeasca beneficii din profit pana la terminarea investitiei, deoarece proprietatile lor sunt de fapt un "avans" pentru desfasurarea proiectului pe pamantul lor. Numai in acest mod s-ar putea vorbi de dezvoltare la Rosia Montana. Statul primeste anumite sume de la Companie, pentru ca este detinatorul zacamantului, desi acesta a fost concesionat. Dar si rosienii detin pamantul, plus vechile concesiuni inca valabile. E normal sa primeasca, pe langa compensatii, dividende anuale corespunzatoare cu suprafata avuta. Numai in acest mod trebuie sa decurga negocierile. Acesta este punctul de vedere actual al Bancii Mondiale, deoarece, incepand cu 1990, stramutarea este conceputa numai ca program de dezvoltare durabila, ca un complex proces socio-economic de reconstructie.

"Odata cu pierderea casei, persoanele stramutate capata
pe viata mentalitate de refugiati"


- Un rosian (caz concret) primeste o suma pentru casa si pamant. Merge sa-si cumpere o proprietate deja negociata in alt sat. Vanzatorul se razgandeste si-i cere mai mult decat primise omul de la Companie. In disperare, face o criza si ajunge la spital. Ce se intampla cu stramutatii dupa ce parasesc localitatea?
- In general, stramutarea aduce numai necazuri. Noi am identificat opt componente ale acestui proces dezastruos: 1. pierderea pamantului; 2. pierderea slujbei; 3. pierderea casei; 4. marginalizarea; 5. insecuritatea alimentara; 6. cresterea imbolnavirilor; 7. pierderea accesului la proprietatile comune; 8. dezarticularea comunitara. Intr-un cuvant, asistam la un grav proces de saracire. In ultimii 20 de ani, au fost dislocati circa 200 de milioane de oameni in lumea intreaga, pentru a face loc unor proiecte industriale. In majoritatea cazurilor, li s-a intamplat ceea ce am aratat mai sus.
- Ar fi interesant sa analizati cele opt puncte, pentru ca motii din Rosia sa inteleaga mai bine ce se intampla...
- Lipsirea de pamant este principala forma a decapitalizarii si a saracirii, deoarece oamenii isi pierd si capitalul natural si pe cel creat de mana lor prin agricultura practicata pe acest pamant. Studiile efectuate in Brazilia, India, Kenya si Indonezia arata ca pierderea pamantului are consecinte mai grave decat pierderea casei. In privinta slujbelor, in primul rand se pierde sansa de a lucra pamantul propriu sau al altora. Vor disparea fermele de autointretinere a familiilor. De notat ca slujbele nu vor fi pierdute imediat, ci cu oarecare intarziere, datorita ofertei de slujbe initiale ale companiilor. Aceasta oferta insa este de scurta durata. Conform experientelor din China, Brazilia, Turcia, Togo si Coreea, boom-ul angajarilor are loc la inceputul investitiei, pentru a scadea dramatic catre sfarsitul ei. Continuam demonstratia: pierderea caselor parintesti si a spatiului cultural al unei comunitati tinde sa creeze o alienare puternica, au loc drame familiale, intervine nostalgia depresiva fata de locul natal. In relatie stransa cu pierderea casei este marginalizarea persoanelor stramutate. Simtindu-se nedreptatiti, oamenii isi pierd increderea in ei insisi, se simt purtatorii unui stigmat, vazandu-se decazuti din statutul social anterior. Capata pe viata mentalitate de refugiati. Despre insecuritatea alimentara poate ca nu e cazul sa vorbim la Rosia Montana (cazuistica Bancii Mondiale provine din China, Sri Lanka si tari din Africa), dar cresterea morbiditatii si a mortalitatii este valabila pretutindeni. Pe langa stresul social, intervine trauma psihica. Multiple cercetari empirice arata ca oamenii, dupa stramutare, sunt mult mai afectati de boli decat inainte. Cele mai vulnerabile grupuri sunt formate din varstnici si copii (sa ne amintim de triplarea anunturilor mortuare in ziarul "Romania Libera" din anii 80, imediat dupa stramutarea ceausista de la Mihailesti, langa Bucuresti, dar si de cele trei-patru decese de la Rosia Montana, legate direct sau indirect de presiunea companiei aurifere pentru vanzarea proprietatilor - n. red.).
- Din nefericire, vanzarile de la Rosia nu vizeaza doar casele, ci si proprietatea comuna: pasunile, padurile, cimitirele etc....
- De obicei, pierderea proprietatii comune nu este compensata de guverne si companii. Mai ales pentru oamenii saraci, aceasta pierdere conduce la scaderea si mai mare a nivelului lor de trai. Dispar pasunile comunale, terenurile de joaca pentru copii, sursele de apa, padurile, cimitirele, carierele publice etc. In ceea ce priveste dezarticularea comunitara, ne confruntam cu drame puternice: prietenii si vecinii de o viata intreaga sunt dispersati, rudele sunt separate, organizarea sociala este distrusa, asociatiile civile dispar, intrajutorarea dintre oameni devine o amintire. Multi isi pierd controlul asupra comportamentului propriu, iar coeziunea multor familii este amenintata. Oamenii pot rezista fizic, dar comunitatea lor moare. Acest capital social nu este compensat in nici un fel de companii sau de guverne, iar pierderea lui are consecinte grave pe termen lung. Cu alte cuvinte, costul relocarilor de populatie depaseste cu mult partea financiara. Intervin costuri mult mai mari, cum ar fi distrugerea legaturilor personale ale stramutatilor cu locurile natale, pentru a face fata incertitudinilor economice si sociale intr-un loc strain. Oamenii devin mai saraci prin lipsa de putere, prin dependenta si vulnerabilitate. Toate aceste nenorociri nu afecteaza numai localitatea vizata direct de un proiect, ci intreaga zona geografica. Acest lucru a fost remarcat in zeci de locuri de pe glob si nu cred ca Rosia Montana face exceptie.
- Este curios ca "Gold Corporation", condusa de persoane care se considera in mineritul aurifer (cu exceptia fostului presedinte Frank Timis si a directorului G. Dumitrascu), nu a luat in calcul imensa baza de date a Bancii Mondiale si experienta dvs. in domeniu. Pentru directorii acestei companii, oamenii cu problemele lor nici nu exista; ei vad doar niste case pe care doresc mortis sa le achizitioneze la un pret cat mai mic...
- Aceasta companie este clar ca uzeaza de paleative. Compensatia singura nu este un substitut pentru absenta unei strategii de relocare. Obiectivul prioritar al oricarei relocari este prevenirea saracirii, iar acest lucru trebuie realizat cu participarea tuturor "actorilor" implicati: localnicii, liderii locali, organizatiile neguvernamentale, populatia gazda (daca rosienii se muta in localitati vecine). Urmand modelul chinez, negocierea trebuie sa se desfasoare atat cu indivizii, cat si cu intreaga comunitate, pentru a cuprinde in sistemul de plata si proprietatile comune ale statului. Daca justificarea economica a proiectului este bazata pe analiza cost-beneficiu, atunci e clar ca nivelul compensatiei tinde sa fie micsorat cat de mult posibil, pentru a se incadra in costuri minime. De aceea, compania plateste cea mai mica compensatie posibila, ca sa-si externalizeze cea mai mare parte din cheltuieli, abandonandu-i pe stramutati si lasandu-i sa se descurce singuri dupa ce au fost dezradacinati. Faptul ca proiectele zise "de dezvoltare" aduc castiguri mari pe termen lung nu face dezradacinarea mai putin dureroasa pentru acesti oameni. Lipsa consultarii populatiei afectate din intreaga zona, inainte de demararea unui proiect, se va razbuna. Iar acest lucru este cu atat mai necesar, cu cat institutiile Statului sunt mai slabe sau corupte.
Ion Longin Popescu
Cei care doresc sa-i scrie lui Michael M. Cernea o pot face la e-mail: mcernea@worldbank.org