Festivalul International al Filmului la a 48-a editie

Redactia
Jazz. Maestrii jazz-ului din nou impreuna . Johnny Raducanu si Harry Tavitian. "Turneele intreprinse in anii 80 prin toata tara impreuna cu Johnny Raducanu au insemnat o adevarata scoala pentru mine. De la el am invatat spiritul cu totul aparte si mentalitatea jazzman-ului. Aceasta a fost stafeta pe...

Jazz

Maestrii jazz-ului din nou impreuna
Johnny Raducanu si Harry Tavitian


"Turneele intreprinse in anii 80 prin toata tara impreuna cu Johnny Raducanu au insemnat o adevarata scoala pentru mine. De la el am invatat spiritul cu totul aparte si mentalitatea jazzman-ului. Aceasta a fost stafeta pe care am preluat-o de la el. Cu toate ca el canta clasic, iar eu avangardist, atunci cand treceam la treaba, in concerte la patru maini, ieseau scantei, iar placerea de a canta impreuna se transmitea mereu mai departe, creand o atmosfera teribila."
Atmosfera evocata cu nostalgie de Harry Tavitian intr-un interviu acordat revistei noastre in urma cu trei ani a putut fi simtita si de iubitorii jazz-ului care au fost prezenti duminica, 26 octombrie, la Palatul Mogosoaia. Concertele in care cei doi maestri ai jazz-ului au cantat impreuna au fost foarte rare in ultimii ani, astfel ca intalnirea lor, intr-o sala cu iz regal, a insemnat un eveniment cu totul special.
Prima parte a concertului l-a avut in prim-plan pe Harry Tavitian, prezentat publicului chiar de Johnny Raducanu. "Vreau sa va prezint acum un muzicant (pentru ca asta suntem noi, muzicanti, muzician e Enescu) pe care l-am cunoscut acum 20 de ani si l-am impins pe scena, chiar daca strambau din nas cei din jur. Dar timpul mi-a dat dreptate si a aratat ca stie sa cante foarte bine si ca merita sa fie acolo, printre cei mai buni."
Afinitatea speciala intre cei doi interpreti - unul la orga, ce imita atat de bine un cor barbatesc, si celalalt la un pian clasic - s-a facut simtita de la bun inceput, astfel ca fiecare dintre ei si-a pus in valoare atuurile, cuplul aratandu-si inca o data forta si farmecul. Gluma lui Johnny Raducanu - "Repetam in fiecare zi impreuna" - a avut mare succes, avand in vedere ca fiecare isi urmeaza propriul drum muzical, iar atunci cand se intalnesc improvizeaza.
S-a cantat si blues, s-a cantat si boogie, piese clasice americane si prelucrari din folclorul romanesc, iar prezenta, spre finalul concertului, a Mariei Raducanu, una dintre cele mai apreciate voci tinere ale jazz-ului romanesc, a adus pe scena multa emotie.
"L-am avut pe Johnny Raducanu alaturi inca de la prima mea aparitie in lumea jazz-ului", ne-a declarat dupa concert Harry Tavitian. "Era in primavara lui 1974, venisem la Sibiu sa asist la prima editie a festivalului de jazz si intr-o seara, dupa concert, am cantat doua blues-uri la un jam-session. Imediat, au venit langa mine Johnny la contrabas si Richard Oschanitski la pian, am cantat la patru maini, ceea ce pentru mine a fost extraordinar. In ultimii ani, am cantat impreuna mai mult sporadic. Anul trecut, de pilda, la Festivalul de la Garana, dupa concertul meu, chiar in ziua in care am implinit 50 de ani, a avut loc un jam-session care mi-a fost dedicat si in care Johnny a fost maestru de ceremonii. Pentru concertul de la Palatul Mogosoaia - care a fost ideea lui - ne-am intalnit de vreo doua-trei ori la el acasa si am stabilit un repertoriu. Am rememorat o parte din piesele cu care aveam asa mare succes intre 81 si 86, plus compozitii de-ale noastre. Oricum, si atunci, si acum, cam 80% din lucrurile pe care le facem sunt spontane."

Iulian Ignat
Fotografiile autorului




Cinema

In direct, de la Valladolid (Spania)
Festivalul International al Filmului la a 48-a editie


De acolo, din Bucuresti, cerul Spaniei pare intotdeauna senin, plin de soare. Se stie doar ca patria lui Cervantes apare in toate ilustratele ca o tara aurita, fara ierni, fara ploi, in care pasarelele ciripesc fericite lipsite de grija ca vine viscolul.
Ei bine, inca din prima zi a Festivalului, cerul din Valladolid s-a aratat plumburiu, a plouat, iar frigul de iarna a navalit peste acest magnific oras - fosta Capitala a Spaniei -, insotit de un vant energic. Spaniolii par neobisnuiti cu acest "atac". S-au imbracat in haine de iarna, s-au infasurat in saluri de lana, poarta cizme si cizmulite din piele fina si manusi. In dorul soarelui, doamnele si unele domnisoare se dau pe obraji cu mult, mult fond de ten, ca sa para inca foarte bronzate. In aer plutesc parfumuri fine, pomii (platanii, mai ales) sunt "toaletati", mai bine zis ciopartiti, in vederea somnului de iarna. Restaurantele, magazinele sunt vesnic pline. Spaniolii mananca multa carne, fumeaza mult (unde e permis!), beau binisor (vin alb, vin rosu, rar bere), cafele dupa cafele. Sunt incruntati, dau din maini in timp ce vorbesc, vorbesc tare, certaret, repezit... Nimeni nu stie alta limba decat a locului: spaniola! In hotel, pe strada, in taxi, esti pierdut chiar daca vorbesti engleza! Ziare straine - ioc! Nici la tarabe, nici la hotel. Nici - culmea! - la Biroul de Presa, unde toate materialele sunt in spaniola. Ici, colo, minuscule rezumate in engleza.
In rest, organizarea este perfecta si generoasa. In acest an, aici, la Valladolid, este "serbat" in cadrul festivalului, renumitul cineast Costa Gavras (nascut grec, adoptat de francezi). Martor - de o acuta inteligenta - al istoriei secolului al Xx-lea, specializat in cinematograful politic, Costa Gavras a intrat in dictionarele de cinema mai ales cu filmele Z si Laveu ("Marturisirea"). Ultimul sau film se cheama Amen. Aparitie meteorica pe scena prestigiosului festival, Gavras a fost, a vazut si-a plecat, "insfacand" un premiu Pentru intreaga activitate.
O alta personalitate prezenta aici (doar cu filme in afara concursului) a fost Lars von Trier. Este vorba despre trei "documentare", dintre care doar unul demn de interes: Dogville confessions - un reportaj, semnat Sami Saif, despre cum s-a realizat filmul in care a triumfat Nicole Kidman.
Am vazut multe filme din foarte multele care ruleaza concomitent in mai multe cinematografe (unul mai cochet ca altul). As aminti aici doar cateva: Norocul adormit, regia ngeles GonzalEs-Sinde, film de debut al unei cunoscute scenariste, in care o avocata, care si-a pierdut fiul si sotul intr-un accident de masina pricinuit din neatentia ei, incearca sa-i faca dreptate unui alt nedreptatit al soartei, un tanar cu norocul "adormit"; Intalnire la Tokyo - un foarte simpatic film (al doilea din cariera ei), semnat de fiica celebrului Francis Ford Coppola, si anume Sofia Coppola. Am mai vazut un film hispano-argentinian, avand-o in distributie si pe Natalia Oreiro (pentru care au sosit aici, ca sa o intalneasca, fani din Ungaria si din Israel, ca sa nu mai vorbim despre cei din Spania!).
Bine primit a fost si filmul nostru - Maria, ca si tanarul ei realizator, Calin Netzer, care in toiul noptii, la sfarsitul proiectiei, a fost asaltat de intrebari si aplauze.
Voi reveni cu amanunte in numarul viitor. Pana atunci... hasta la vista! (Adica: La revedere!)
Silvia Kerim



Teatru

O intrebare, un raspuns
Marius Bodochi


"Am avut trei premiere intr-o saptamana. Greu, dar merita!"
- Abia a batut gongul noii stagiuni teatrale si sunteti deja cap de afis in trei premiere: "Visul unei nopti de vara" la National, "Pietonul si Furia" la Teatrul Mundi si Alcesta la Cluj. O adevarata performanta, cum ati reusit-o?
- Ca orice performanta, printr-o minutioasa pregatire. M-am antrenat serios, am repetat vara intreaga - alt concediu amanat pana cine stie cand. Dar rezultatele - va spun cu mandrie si fara ingamfare - mi-o dovedesc ca a meritat. Cand da peste tine norocul de a fi invitat in acelasi timp de regizori cu care doreai de mult sa lucrezi (si pe ce partituri, Doamne!: Shakespeare, Eugen Ionesco, Euripide), nebun sa fii sa refuzi. Asemenea intalniri la nivel inalt sunt rarisime, ele te solicita, e drept, dar te si incarca de bucurii si energii spirituale pe multa vreme. In acest posomorat sfarsit de toamna e minunat sa simti cum se prelungeste in sala de spectacol parfumul unor magice iubiri din visul unei nopti de vara. Tanarul talent regizoral Felix Alexa face ce face si reuseste sa ne capteze pe toti - interpreti si spectatori - intr-un joc plin de viata si prospetime, pe un text ce n-are moarte. Eu am rol dublu, sunt si Tezeu, ducele Atenei, si Oberon, regele zanelor. Iar cand vechiul meu prieten si colaborator, Mihai Maniutiu, mi-a propus personajul unui semizeu din Alcesta de Euripide, am vrut sa aflu cum e sa fii si in pielea fiului lui Zeus, nu doar a regelui zanelor. Alcesta este un spectacol monumental, cu 60 de interpreti, in care eu revin dupa sapte ani, intr-o premiera pe scena teatrului din Cluj, de unde am pornit in lume.
Revenind la Teatrul Mundi din Bucuresti, aici sunt la prima intalnire cu regizorul canadian Alexander Hausvater si la a doua cu Eugen Ionesco, autorul piesei "Pietonul si Furia", o emotionanta pledoarie pentru supravietuire prin puterea fascinanta a spiritului, prin zborul fanteziei capabile sa te sustina, si atunci cand greutatile vietii te trag in jos. Veniti sa invatam impreuna lectia de zbor, inspirat predata de acest exceptional dramaturg.
Alice Manoiu