Elita si populismul
Majoritatea fortelor politice aflate la guvernare dupa decembrie 1989 au esuat sau semiesuat. Cu toate acestea, exista un castigator politic absolut al tranzitiei: Populismul. Constatarea pune sub semnul intrebarii consolidarea democratiei. Populismul reprezinta fie modul in care moare o democratie, fie devierea natiunilor care incearca sa devina democratii. Triumful populismului este opera unei intalniri "de grad 0" in politica. Asa cum constata Hannah Arendt, miscarile totalitare reprezinta alianta temporara dintre gloata si elita. La noi, democratia reprezinta esecul combinat al intalnirii dintre masa si elita. Dupa prabusirea comunismului, eroarea maselor largi a fost de a se fi abandonat complet in mainile liderilor Frontului Salvarii Nationale. Mesajele antidemocratice, antioccidentale, antimonarhice si antipartide istorice ale Fsn-ului si-au gasit un ecou profund in gloata, de aceea au fost sustinute neconditionat. Atacurile violente din timpul campaniei de alegeri din mai 1990 impotriva unor oameni politici precum Coposu, Diaconescu, Ratiu, Campeanu, Cunescu si ceilalti fosti detinuti politici taranisti liberali, social-democrati, care isi petrecusera ani de zile in temnite sau in exil, departe de tara natala, au antrenat mase de oameni de la tara, muncitori, gospodine, lumea interlopa si bande de batausi de cartier din micile si marile orase, dupa care a urmat fatidica mineriada din iunie 1990. Gloatele violente nu s-ar fi putut manifesta fara a fi incurajate la actiune de catre elita fesenista.
Exista deosebiri fundamentale intre democratia liberala si populism, dominatia maselor. Cu exceptia perioadelor scurte de violenta sociala, populismul se bazeaza pe pasivitatea si indiferenta cetatenilor. Dar cetateanul pasiv si indiferent este un oximoron. Este dificil sa pastrezi pasivitatea si indiferenta gloatei in epoca exploziei mediatice si a revolutiei informatice. Dar nu imposibil. De fapt, triumful populismului autohton si de aiurea se bazeaza pe folosirea mijloacelor moderne de comunicare in masa. De la raspandirea retelelor de "chat" si a site-urilor pornografice sau care promoveaza ura ("hate speech") si pana la proliferarea emisiunilor idioate de divertisment (care au invadat televiziunile autohtone), totul concura la degradarea moralei traditionale si a civismului modern, la incurajarea atomizarii sociale si instrainarii individuale. Este un paradox al democratiilor liberale, acela ca prin sprijinirea drepturilor omului si a libertatilor individuale (cum ar fi libertatea de expresie), permit propria subversiune. Dar tot de aici provine si forta acestor regimuri politice, al caror sistem imunitar se reface periodic. Romania s-a ales cu toate bolile modernitatii intarziate si ale democratiilor liberale inainte sa se fi modernizat si sa devina o democratie liberala. Cu alte cuvinte, avem experienta bolilor inainte de a fi dobandit sistemul imunitar. Ceea ce ar putea sa ne fie fatal.
Daca observam modul in care s-a votat in cele patru runde de alegeri generale si prezidentiale (1990, 1992, 1996, 2000), balanta a fost intotdeauna inclinata in directia favorizata de mase. Chiar si in 1996, considerat anul crucial al alternantei guvernamentale, votul decisiv a venit din partea reprezentantilor grupurilor puternic manipulate, care au incercat sa iasa din cercul stramt al conditionarilor cotidiene si populismului. In ciuda unor optiuni morale si politice democratice, chiar si Conventia Democratica din Romania a ales atunci varianta populismului. A creat un imens orizont de asteptare, dar dupa aceea a facut prea putin pentru a-si mentine sprijinul popular pentru reformele timide initiate. Dupa ce a castigat puterea, anumiti lideri ai Conventiei au pretins ca organizatia inventata de ei "pentru a scoate tara din criza prin Adevar, Lege, Reconciliere si Reforma" (programul cu care s-a lansat Cdr) nu ar fi fost decat un "vehicul electoral". Aceasta, plus incapacitatea de a stapani certurile din coalitie, guvern si parlament, de la nivel central si local, plus diletantismul in politica de imagine, alte cauze, au condus la pierderea popularitatii Cdr, care in alegerile din 2000 nu a mai putut intra in Parlament.
Partidul Social Democrat si Partidul Romania Mare au devenit dominante la putere si in opozitie pentru ca sunt organizatii populiste. Performanta cea mai redutabila ii apartine insa Psd-ului, care grupeaza cele mai influente si prospere grupuri oligarhice, pe cei mai bogati oameni din Romania, dar care este sprijinit electoral de cele mai sarace paturi sociale. Populismul unor lideri precum Iliescu si Nastase este clonat de populismul unor "baroni" locali precum Mischie, Sechelariu, Oprisan etc. Aproape 70% din cetatenii acestei tari asteapta de la stat sa le rezolve problemele locului de munca, locuintei, educatiei, sanatatii etc. Acest tip de asteptare imbecila si pasiva defineste gravitatea fenomenului populist si gradul scazut al dezvoltarii elementelor componente ale "triunghiului de aur" al democratiilor consolidate (societate civila puternica, economie capitalista, stat de drept). Nici un guvern de pana acum, nici un partid nu a avut responsabilitatea de a veni in fata grupurilor imense de oameni cu mentalitatea de asistati, pentru a le spune acestora deschis, in fata, ca de acum incolo prosperitatea lor va depinde in primul rand de propria lor capacitate de a deveni competitivi pe piata dura a muncii, pe piata capitalista, pe piata universitara, ca numai cei care invata, studiaza si muncesc enorm pentru a se perfectiona profesional, pentru a face fata provocarilor noii realitati si a se afirma in afaceri proprii, numai aceia o vor duce bine. Gandirea de tip individualist si actiunea elementelor cu mentalitate antreprenoriala reprezinta solutiile pentru toate problemele - acesta ar trebui sa fie mesajul cu care guvernul si clientela sa mediatica sa bombardeze opinia publica. Pana ii intra in cap fiecaruia.
Populismul este imoral. Populismul nu este eficient si nici pragmatic. Chiar daca in plan electoral si in actiunea cotidiana de manipulare a maselor, populismul aduce enorme beneficii, pe termen mediu si lung, populismul are efecte sociale si politice devastatoare, subversive. Dovada cea mai usor de perceput este situatia pensionarilor din Romania. Ei reprezinta singura categorie sociala care nu poate fi lasata sa se descurce in tranzitie. Cu toate ca voteaza in general cu fortele populiste, pensionarii au asistat neputinciosi in anii din urma la spectacolul imoral al abandonarii lor de catre stat in fata riscurilor tranzitiei la noua societate si economie. Pensionarii se tem de pierderea chiar si a minimei sigurante pe care o au. Si nu scapa de ceea ce se tem, pentru ca si-o pierd constant oricum, viata lor se degradeaza, dar, cu toate acestea, voteaza cu populistii. Problema nu o reprezinta insa pensionarii, ci restul populatiei, care trebuie scoasa din zona populismului. Cine sa o faca? Pai, doar elita poate. Daca pune in functiune mecanismele statului de drept democratic.
Dan Pavel