Magia sarbatorilor iernii, in fotografii

Redactia
Cand lumile se deschid. Magia sarbatorilor iernii, in fotografii . Muzeul Taranului Roman este visul implinit al unui pictor de geniu: Horia Bernea. Artistul s-a mutat la cer, dar visul i-a ramas pe pamant: convingerea ca traditia satului romanesc este vie si reprezinta o componenta a identitatii nati...

Cand lumile se deschid

Magia sarbatorilor iernii, in fotografii

Muzeul Taranului Roman este visul implinit al unui pictor de geniu: Horia Bernea. Artistul s-a mutat la cer, dar visul i-a ramas pe pamant: convingerea ca traditia satului romanesc este vie si reprezinta o componenta a identitatii nationale. Ca este adevarat o dovedesc atat fabulosul tezaur adapostit in muzeu, cat si manifestarile prin care urmasii lui Bernea adeveresc ca visele sale pot fi intalnite aievea, ca sunt vii, palpabile, iradiante. O dovada: recenta expozitie de fotografii, botezata "Cand lumile se deschid", realizata de cunoscutul artist si antropolog din Sibiu, Dumitru Budrala. Eminent cunoscator si cercetator al traditiei taranesti, mai ales pe coordonata ei magica, sibianul originar din Marginime, ofera un regal de imagine si culoare, menit sa demonstreze ca, la trecerea dintre ani, cerul se deschide si lumea de dincolo se contopeste cu lumea noastra. Un moment de moarte si nastere, de trecere intre ani, pe care locuitorii satelor din Ardeal il praznuiesc si astazi, ca acum o mie de ani, cu o energie si o bucurie care se transmit ca o vraja: dansuri ritualice, costume regesti, steaguri dacice, impodobite cu cotisoare si clopotei, semne datatoare de putere, de forta, de nadejdea ca satul romanesc, "talpa tarii", nu s-a clintit din loc.
Ca sa deslusim sarbatoarea pe care Dumitru Budrala ne-o ofera acum, de Craciun, i-am adresat, prin telefon, cateva intrebari. L-am gasit... sus, pe munte, intr-o noua documentare antropologica, scormonind, mai departe, in jarul inca nestins al traditiilor taranesti.

"Depun marturie ca satul e inca viu,
purtator al unei forte ce vine din stravechime"


- Ce se intampla cand lumile se deschid, Dumitru Budrala? Si cand se deschid ele?
- In credinta oierilor din Marginimea Sibiului, lumea asta in care traim se intalneste cu lumea de dincolo, incepand cu Ajunul Craciunului. Este rezultatul unei convietuiri milenare, in armonie cu natura. Tata imi spunea ca in noaptea de Ajun nimeni nu doarme, deoarece vin colindatorii care vestesc intalnirea dintre lumi. De aceea, respectul fata de colindatori este atat de mare, pentru ca ei sunt mesageri importanti, si multi oameni mai cred acest lucru chiar si in zilele noastre. - Expozitia dvs. a fost vernisata chiar in ziua de Mos Nicolae. De ce?
- Ziua Sfantului Nicolae este data in care se intemeiaza cetele de feciori - eveniment premergator sarbatorilor de iarna in Transilvania. Cetele de juni isi aleg stapanul sau judele sau biraul sau crasmarul sau vatavul, a carui functie ramane valida pana la Sfantul Ion. Tot ce se intampla in acest interval in viata junilor trece pe la stapan, pentru aprobare. In termeni romanesti, se declanseaza o lunga si prea cuvioasa betie si distractie, un fel de saturnalii, ca la romani. E un obicei viu, fabulos, pe care nimeni n-a putut sa-l schimbe, nici in timpul regimului comunist. Toata autoritatea lor se sprijina pe un steag dacic, simbol al barbatiei, infasurat in zurgalai si cotisoare (batiste cusute de fetele mari), in chindeaua (stergare) multicolore.
- Din fotografiile expuse la Bucuresti, se contureaza o lume a satului care pare sa fi ramas neschimbata de o mie de ani. Nu este nimic aranjat in aceste imagini? - Am fotografiat si am filmat ceea ce inca traieste cu o forta de necrezut. Degeaba se lamenteaza unii ca dispar obiceiurile de la tara. Probabil au fost in diverse locuri batute de-a lungul anilor. Dar daca te duci in satele din Podisul Secaselor, in Marginimea Sibiului, in Padurenii Hategului sau in Maramures si Bucovina si daca astepti sosirea miezului noptii si chiar a orei doua dinspre dimineata, rabdarea iti este rasplatita. Am vazut si am filmat, in Apoldu de Jos, o ceata de 40 de juni, inarmati cu tutoaie, dobe si fluiere. Caciulile le erau impodobite cu ramuri de asparagus, ca la romani, iar steagurile spargeau vazduhul cu sute de zurgalai. La doua din noapte, au intrat in ograda unui satean, spulberand zapada. Am simtit cum crapa vazduhul sub iuresul lor, am inlemnit cu mana pe camera de filmat.
- Ar trebui, asadar, sa fim linistiti, traditiile n-au disparut...
- Am peste 20.000 de fotografii cu ritualuri de iarna din Carpati. Si nu e vorba de imagini de arhiva, ci de secvente contemporane, din ultimii 4-5 ani. Depun marturie ca satul e inca viu, este purtatorul unei forte uriase ce vine din stravechime. Colindele arhaice, nu cele mediatizate cu atata usurinta de televiziuni, au inca viata lor, adeptii lor nenumarati. Calarasi, "hoti" de fete, care alegorice, mascati - alcatuiesc o feerie nemaivazuta, plina de culoare. In comuna Sadu, spre exemplu, grupuri de juni taie cel mai mare fag de la marginea satului si-l depun in curtea celui mai mare gospodar. Gestul lor aminteste de vremurile in care cetele isi alegeau "tatii" lor pe timpul sarbatorilor, carora le aduceau, ca ofranda, cate o caruta de lemne.
- Unde pot fi gasite carti postale cu fotografiile dvs.?
- La Muzeul Taranului Roman si la toate librariile "Humanitas" din Bucuresti, Cluj, Timisoara si Sibiu.
Ion Longin Popescu
Mai multe detalii, la e-mail: dbudrala@astrafilm.ro
Expozitia este deschisa pana in 12 ianuarie 2004.