Corina Chiriac
"Poate cineva sa-mi dovedeasca in vreun fel ca Mos Craciun nu exista?"
Fata cu ciucurasi
- Nici un eveniment nu coloreaza mai frumos amintirile copilariei ca venirea lui Mos Craciun. O mare bucurie, care lasa urme de aur...
- Povestea amintirilor mele de Craciun e ca o felie de tort; are mai multe straturi, unele dulci, altele amare.
Au culori si gusturi diferite. Ca sa le pot alege pe cele dulci, trebuie sa ma intorc cu gandul la anii copilariei. Voi incerca sa reconstitui o Sarbatoare de Craciun, acasa, in familie. Pregatirile incepeau cu mult inainte. La poarta casei unde locuiam pe atunci cu chirie, la "comun", undeva la Bariera Vergului, veneau gospodari cu carne de porc sau pasare de curte proaspat taiata, unt si smantana adevarate, vin de tara. Bunatati! Ramaneau insa destule de luat din piata. Odata, m-am ratacit de-ai mei in Piata Matache din Bucuresti, uitandu-ma dupa fulgii imensi care se asterneau pe pamant. Desi m-am speriat cand m-am vazut singura, m-am cocotat pe postamentul statuii domnului Matache si de acolo mi-am strigat parintii, care si ei ma cautau innebuniti. Nu conteaza perdaful primit, ne-am intors acasa, in trasura, cu un brad maricel. Da, erau trasuri in Bucurestiul anilor 55 - 56, iar eu nu calatoream decat pe capra, sa nu cumva sa dea vizitiul cu biciul in bietul cal! Ajunsi acasa, tata spargea lemne sa facem foc la cazanul inghetat din baie si sa poata incinge mama jar auriu la plita din bucatarie, una dintre acelea cu mai multe inele de fonta, la fiecare din cele 3 sau 4 "ochiuri". Apoi, de obicei, eu aduceam din beci suportul de lemn in care urma sa fie instalat bradul. Urma punerea de ate noi la globurile care supravietuisera Craciunului trecut si acoperirea piciorului bradului cu fata de masa apretata. Ca sa-l ademenesc pe Mos Craciun, instalam toate papusile sub brad, dandu-le instructiuni precise de buna purtare, in timp ce tata punea Steaua in varful pomului. Fiecare dintre noi decora partea de brad la care ajungea in functie de inaltime! Intre timp, se incalzeau sobele si se aducea pentru mine in dormitor un lighean mare, in care mama imi facea baia de Craciun: era camera cea mai calduroasa. Dupa baie, primeam o rochita noua, de lana, crosetata de mama cu andrele, de fapt, un costumas compus din bluzita cu maneca bufanta si fusta cu pieptar si bretele stranse la spate in nasturi. Mi se puneau in picioare ciorapi de lana, lucrati de bunica la sase andrele. Tot costumul era decorat cu ciucurasi rotunzi, de lana, care au sfarsit, dupa o vreme, la cheile de la dulapuri, decoratie obisnuita in multe case romanesti din acei ani...!
Apoi, fiindca nu mai aveam voie afara, la cateaua din curte, fugaream pisica, iepurasul sau chiar pestii din acvariu, ca aveam de toate. Mai tarziu, eram trimisa la culcare cu pacaleli dulci, de genul "ascunde-te, fugi, ca, daca te vede Mos Craciun, nu-ti mai lasa nici un cadou!". Asta nu insemna insa ca nu-l puteam pandi prin perdeluta de la usa camarutei mele. Degeaba insa! Ai mei se asigurau ca am adormit bustean, inainte de a-mi pune cadourile sub brad. Cand am intrat la scoala, poate influentata de ceilalti copii, am inceput sa ma "prind" ca Mos Craciun nu vine el chiar singur la noi in vizita! Nu stiu altii cum au trecut de momentul aflarii adevarului ca parintii sunt Craciun si Craciunita. Eu n-am fost dezamagita. Am vrut sa cred in "Mosul" pana tarziu. Cred si azi, dar altfel. In fond, poate cineva sa-mi dovedeasca in vreun fel ca Mos Craciun nu exista?! In schimb, eu pot sa va dovedesc ca El exista! Pentru mine, Mos Craciun exista in Cer, pe scaunul Sau Dumnezeiesc. De acolo, indiferent de anotimp, ne face daruri. Pe unele nici nu stiam ca le dorim. Din pacate, ne da fiecaruia dupa inima noastra! Uneori, darurile Sale au forma de situatii, in care alegerea noastra e pusa la serioasa incercare. Dar, asa cum spunea un poet, "a scapa cu invatatura dintr-un necaz e mai folositor decat absenta necazului insusi!"
- De la o vreme incoace, semnificatia crestina a Craciunului se cam pierde. Festinul sarbatorii este mai important decat miracolul Nasterii lui Iisus. Mos Craciun ne da un examen de constiinta?
- S-ar putea sa ne dea mai mult! In preajma Craciunului, exact in decembrie, acum 20 de ani, vizitam pentru prima oara in viata Ierusalimul vechi, in drum spre Biserica Sfantului Mormant. Eram extrem de racita. Am mai povestit aceasta intamplare, dar, va rog, ingaduiti-mi sa o mai spun o data. La un moment dat, aflandu-ma pe Via Dolorosa, ultima ulita pe care a calcat Mantuitorul pe acest pamant, mi s-a parut ca asist la insusi cortegiul care-L ducea pe Iisus la locul executiei. M-a emotionat atat de mult senzatia de durere pe care am trait-o, incat restul drumului l-am parcurs desculta, asa cum l-a parcurs si El, inclusiv inauntrul bisericii unde era un frig vechi, de pestera. Normal era sa ma imbolnavesc mai tare. Or, eu m-am trezit a doua zi complet vindecata, si de gripa, si de indoiala ca Dumnezeu ar exista. Acesta este cel mai important dar pe care l-am primit in toata viata mea si care, desigur, de atunci m-a schimbat in bine.
Casa cu matusi
- Dar sa revin la Craciunul copilariei. Ramasesem la momentul cand eram culcata cu pacaleli. Sa zicem ca venea dimineata... Primul drum il faceam la brad. De obicei, gaseam un volum nou din colectia de benzi desenate "Pif le Chien" (Catelul Pif), portocale si caramele din acelea cafenii care ti se lipeau de cerul gurii si care, pana nu se topeau, nu se mai dezlipeau, Doamne fereste! Am gasit in anii mici ai copilariei si o tricicleta sub pom, apoi o trotineta azurie, chiar o papusa uriasa, care inchidea ochii si zicea "mama", daca o culcai pe-o parte. Un cadou deosebit a fost adus de vreo matusa la un alt Craciun: un set complet de craticioare de aluminiu cu capacele, de gatit la papusi. Pana nu de mult, in craticioara de "ciorba" a acelui set imi mai fierbeam dimineata un ou...
Cand am inceput sa ajung la masa cu toate farfuriile intregi, o ajutam pe mama la ornatul mesei festive de Craciun si abia asteptam musafirii. Rude si prieteni veneau pe rand in trasuri sau tramvaie, isi scoteau galosii, mansoanele, palariile de fetru, scoteau salata de boeuf din plase (unele dintre rude participau cu daruri practice, indiferent ca mama risca intotdeauna sa se supere!), ne incarcau bratele de cadouri si se asezau la masa, dupa ce se tachinau cu destule politeturi si glume. Eu incolonam cohorta de copii si ne retrageam strategic in camaruta mea, sa putem chiui in voie, pana cand aparea cineva care ne aducea cu forta la masa celor mari, unde era obligatoriu sa fim cuminti. Tata se simtea foarte bine cu lume vesela la masa. Era sufletul bunei dispozitii. Statea ore intregi cu paharul cu "carcalete" in mana si binedispunea masa... Ce e ala "carcalete"? Vin, sifon si concentrat de sirop, din ala care se cumpara cu 25 de bani in Cismigiu! Matusile mele (cu tot cu unchi si sotii aferenti) dadeau la un moment dat tonul: "Ia canta-ne ceva, Elizico, asa, de Craciun", adica mama mea urma sa ne cante la pian. Dupa ce adunarea sta incremenita la Chopin sau Liszt, se trecea la ceva mai "comercial", Ion Vasilescu, Dendrino, Kirculescu (care era de multe ori de fata si "pianota" usor jazz-istic), tangouri de Fernic, arii din operete comice, cantece vechi si noi umpleau sufrageria spre disperarea unora dintre locatari, mai neiubitori de muzica! Sigur ca seara se incheia cu colinde, cu imbratisari, cu cautatul in maldarul de paltoane aruncate pe pat si cu tort luat la "pachet". Dar mai am o poveste de Craciun, cu-n motan...
Craciunul lui Fanel
Una dintre matusi ne-a rugat odata sa luam un pisoias gasit pe strada. L-a adus in san si, stiind ca mama era mare iubitoare de pisici, i-a spus: "Elizico, ia tu pisoiul asta, ca e orfan". Tata s-a amuzat asa de tare, ca l-a botezat imediat Fanel. De la "Orfanelul lui taticu!". Aveam de-acum 15 ani, eram domnisoara si nu mai locuiam cu familia la "comun". Mama l-a luat pentru bucuria tuturor. Cand sa fi implinit pisoiul un an, iata ca se apropie Craciunul. In seara respectiva, dupa masa festiva, profitand ca cineva adusese un aparat foto cu blitz, am fotografiat pisoiul vreme de cel putin o ora, in bratele tuturor, pe post de guler de blana, de decor langa brad etc. La un moment dat, a disparut. Motan fiind si mare cavaler, am crezut ca a sters-o pe usa, odata cu vreun musafir mai grabit. Dupa vreo doua zile, am inceput sa ne ingrijoram. Era prea ger afara pentru o escapada atat de lunga... Asteptam sa-l auzim miorlaind la usa, nimic. Atunci, mama a recurs la un truc deja bine stabilit: cand voia sa-l cheme din strada, ascutea pe balcon doua cutite. Asta era semnalul ca se va taia carne proaspata, iar Fanel aparea, scotand niste mieunaturi memorabile, in timp ce se plimba agitat, cu coada ridicata printre picioarele noastre. De data asta, nimic. Cautand insa pe jos un pix rostogolit sub fotoliu, am zarit doi ochisori fosforescenti. Pisoiul se ascunsese de doua zile, sa nu mai fie gasit si fotografiat. Degeaba l-am chemat, degeaba a ascutit mama doua cutite: Fanel nu voia sa iasa din ascunzatoare. Atunci i s-a pus un cubulet de carne langa fotoliu, iar eu m-am urcat in pat sa pandesc urmarea. Intr-un tarziu, o labuta a inceput sa culeaga bucatica de carne, apoi s-au ivit doua randuri de mustati albe. Cand s-a convins ca petrecerea se terminase, a intrat triumfator in bucatarie si a servit si restul mesei! Postise destul doua zile!
"X-mass"
- De la 20 de ani, de cand v-ati lansat, ati calatorit mult prin lume. Oare prin alte parti, Craciunul e la fel de sentimental ca la noi, o sarbatoare a familiei, cu miros de vanilie si scortisoara?
- "Diferit" ar fi cuvantul cel mai potrivit. De obicei, eram singura in ziua aceea, prin orase straine, si nu avea cine sa ma invite la masa. Odata am petrecut la Moscova un Craciun "cultural": ziua la Galeriile de pictura Tretiakov, seara la un bilet in plus, la Balsoi. Doamna Plisetkaia dansa Anna Karenina... Altadata, cu Mirabela, la Varsovia...In Italia, cantand pentru actori celebri, ca Adolfo Celli, in Cuba - sub palmieri vesnic rasfatati de soarele caraibian, in Cehia, in Bulgaria. De obicei, in fosta Germanie de est. In majoritate, singura. Avand de obicei contracte de Revelion prin strainatate, nu-mi dadea mana sa zbor acasa doar pentru o zi, chiar daca era Craciunul. Din fericire, parintii mei au inteles si m-au incurajat intotdeauna. Altii au fost mai putin ingaduitori si nu-i mai blamez!
Cel mai trist tip de Craciun l-am petrecut in California. Acolo, in toate locurile publice, urarea traditionala "Merry Christmass" era inlocuita cu "X-mass". "Va uram un X-mass". Din cate am citit eu, in greceste, Hristos inseamna "Cel anuntat", Cel Care are sa vina, Mesia sau Cel Uns... Deci, nu numai Numele Sau, Iisus, lipsea din urare, ci si "functia" pe care Fiul omului S-a oferit s-o aiba pe pamant, pentru mantuirea celor care vor crede in El! Sper din suflet ca la noi, acasa, sa nu ajungem sa transformam sarbatoarea Nasterii lui Iisus Christos doar intr-o febra a cumparaturilor, care eventual includ globuri, ghirlande si brazi... Intruparea Luminii Divine intr-un om care se naste pentru Mantuirea noastra trebuie sa fie celebrata ca o Taina, pentru primirea careia ar fi bine "sa ne gatim sufletul cu fapte bune", cum spune Sfanta Parascheva. Numai asa, bucuria adusa de sarbatoarea Nasterii Domnului ne va fi de real folos.
- Ce i-ati scris Mosului sa va aduca anul acesta?
- Anul acesta, Mosul a venit inca din noiembrie, la Casa de discuri "Electrecord", cu doua evenimente, semnate ambele Chiriac: Corina Chiriac, cu volumul I dintr-o suita de trei, cuprinzand mari slagare romanesti dintre anii 1970-1987, si Mircea Chiriac, cu un dublu album de muzica simfonica romaneasca. Cd-ul tatalui meu cuprinde, pentru iubitorii genului, "Serenada pentru vioara si pian" in interpretarea inegalabila a maestrului Ion Voicu, bun si vechi prieten al tatalui meu, poemul "Bucurestii de altadata" si o surpriza: aceeasi serenada, stiuta si cantata de multi violonisti romani, in varianta vocala, cantata de... mine, pe frumoase versuri ale lui Aurel Storin! Iar de Revelion, va astept la Romexpo, sa inchinam ganduri bune Anului Nou. Pana atunci, va urez un Craciun Fericit, fie el si fara zapada...
Corina Pavel