Maica Domnului cu trei maini
Monument religios si de arta, Biserica "Maica Precista" din Ploiesti ascunde in ea "comori": rugaciunile preotesti si o icoana prea minunata, daruita de Tarul Rusiei Alexandru al Ii-lea
Parca niciodata nu s-a indreptat romanul ca acum, spre Biserica. Parca nicicand nu si-a pus atata nadejde in harul preotilor, in icoanele facatoare de minuni. Parca nevoia de a crede, de a fi alaturi de Dumnezeu, de a-si plimba degetele chinuite pe chipul unui sfant, de a-si pleca fruntea brobonita de necazuri pana jos, la pamant, nu a fost atat de intensa. Cand viata pune pe noi artileria grea a nefericirii, a ghinioanelor, a bolilor de tot felul, cand lumina fireasca e inlocuita cu un intuneric prin care nu stii sa te strecori ca sa ajungi la liman, cand nu mai stii drumul spre normalitate, cand, intr-un cuvant, nu mai stii sa traiesti, sa mergi mai departe, asa cum ai facut ani in sir, ramane un singur refugiu, o singura speranta: Dumnezeu. Ca viata sa curga in continuare prin albia deja stabilita, exista in unele lacasuri sfinte icoane cu puteri miraculoase. Dincolo de intelegerea omeneasca, ele, oricare ar fi sfantul pe care il reprezinta, fac minuni. (Un cuvant tot mai greu de rostit si de scris, din cauza felului in care se abuzeaza de el.) O astfel de icoana, dar deosebita mult de altele, prin faptul ca a fost pictata cu trei maini, si nu cu doua, cum ar fi fost firesc, se gaseste intr-o bisericuta mica din Ploiesti. Ea a fost donata de Tarul Alexandru al Ii-lea al Rusiei, in anul 1877, cand avea loc Razboiul ruso-romano-turc.
Imparatul Rusiei, la Ploiesti
Biserica "Maica Precista" din Ploiesti, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", este unul dintre cele mai insemnate monumente religioase, istorice si de arta din judetul Prahova, apartinand patrimoniului local si national. Are mai bine de trei secole de existenta si este situata la intersectia strazilor Armoniei, Artei si Mihai Bravul. In unele documente, biserica este denumita "Maica Domnului", "Sfanta Nascatoare" sau "Adormirea Precistei". De-a lungul anilor, a beneficiat de mai multe reparatii si restaurari, actualul edificiu, conform pisaniei de deasupra usii, fiind construit in vremea domnitorului Ioan Alexandru Sutu, la 10 mai 1820. Aici, in biserica micuta, si-a plecat genunchii spre rugaciune, printre multe personalitati, "Tarul intregii Rusii", cum se autointitula Alexandru al Ii-lea. Acesta se afla in Ploiestii anului 1877, gazduit de prefectul Istrate Negulescu si asteptand sa ia drumul catre frontul unde se desfasura Razboiul ruso-romano-turc, cunoscut ca Razboiul de Independenta. De altfel, impreuna cu Tarul, la Ploiesti se afla intregul sau cartier general. Cum in perioada sederii lor aici, 25 mai - 11 iunie, s-a sarbatorit Pastele, Alexandru al Ii-lea, om cu multa evlavie, s-a dus la Biserica "Maica Precista" pentru a asculta slujbele tinute de preotii Constantin si Nae. A fost atat de impresionat de credinta romanilor, de harul preotilor, de cuvintele care ii patrundeau adanc in suflet, incat si-a adus aici intreaga armata, pentru impartasanie. Unul dupa altul, soldatii Imperiului tarist au luat Sfanta Impartasanie de la preotii ploiesteni. Alexandru al Rusiei a vrut sa pastreze vie aceasta amintire. De aceea, a hotarat sa doneze bisericii in care se simtise atat de aproape de Dumnezeu, mai multe obiecte, pe care a pus sa se inscriptioneze aproape acelasi text: "In amintirea inaltei sederi in acest oras a suveranului imparat al intregii Rusii, Alexandru al Ii-lea, de la 25 mai - 13 iunie 1877, pe timpul Razboiului ruso-turc. Donat Bisericii cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din Ploiesti". Printre numeroasele donatii s-a numarat si Icoana Maicii Domnului cu Pruncul. Realizata in aur si argint, aceasta s-a dovedit a fi facatoare de minuni, chiar din prima clipa a expunerii sale pe peretele bisericii. Poate si pentru ca are, asa cum nu au multe icoane, trei maini. Despre faima sa, existenta inca din anii aceia, a auzit si Mihai Eminescu. In drumul sau spre Iasi, la un an de la donarea icoanei, s-a oprit la Ploiesti, in bisericuta, si a participat la slujba de Inviere. Pentru ce s-a rugat poetul, e greu de spus. Cert este ca icoana cu trei maini a Maicii Domnului a fost principalul element de atractie pentru el. De asemenea, Mihail Kogalniceanu, care a locuit o vreme langa Biserica "Maica Precista", venea in mod frecvent sa se inchine si sa se roage la icoana. Mai tarziu, peste ani, actorul Toma Caragiu, ploiestean si el, a venit aici sa aduca prinosul sau de dragoste Maicutei Domnului.
"Pe mine, icoana m-a ajutat enorm"
Se spune ca icoana implineste dorintele celor care se roaga cu evlavie si cu credinta la ea. Nimeni dintre cei care vin cu probleme si necazuri in fata Maicutei cu trei maini nu ramane neajutat. Unii cer sprijin pentru examene, altii pentru a se casatori, cei mai multi rugandu-se pentru sanatate. Cert este ca oamenii, dupa ce au primit ajutorul, raman credinciosi icoanei si bisericii. Vin aici iar si iar, purtati parca de o putere mai mare decat vrerea lor. Recunosc toti ca au beneficiat de mare ajutor, dar, ca si preotul Stefan Alexandru Savulescu, actualul paroh, nu vor sa vorbeasca despre aceste minuni. Au sentimentul ca murdaresc cu vorbele lor obisnuite minunile savarsite de Fecioara. Nu vor, cum zice parintele, "sa faca fala".
Coana Lenuta, o femeie intre doua varste, care vine in mod obisnuit la biserica, povesteste despre minunile ce i s-au intamplat ei, dar precizeaza ca nu ar vrea sa apara la ziar. "Nu imi place sa ma laud, asa cum nici Maicutei Domnului nu-I place. Pe mine m-a ajutat enorm icoana. Ma despartisem de barbatul meu, care s-a incurcat cu alta femeie si a renuntat la familie. Nu aveam nici bani de paine pentru copii. Dar obisnuiam sa ma rog in toate bisericile din Prahova. Aveam credinta ca ceva bun se va intampla in viata mea. Am auzit de Biserica "Maica Precista" si de Icoana Fecioarei cu trei maini. Am venit aici si m-am rugat. Cand am iesit afara din biserica, m-am gandit ca ar trebui sa aprind si eu o lumanare. Macar una... Dar nu aveam in buzunar decat doi lei. Am ezitat, gandindu-ma ca banii aceia, putini si fara importanta, imi sunt necesari ca sa cumpar paine la copii. Am vrut sa cumpar lumanari, dar in prima clipa nu am putut. Am facut un pas, am dat sa plec, dar parca nu-mi venea. Cu strangere de inima, am luat lumanari si le-am aprins. Am plecat spre casa cu sentimentul ca, vreme de cateva zile, pana la salariu, vom face toti foamea. Numai ca nu a fost asa. O prietena care lucra la o brutarie a venit la usa mea cu zece paini. Mi-a spus ca le luase pentru cineva, dar nu l-a gasit si nu se mai cara cu ele acasa, mi le da mie. Apoi, altcineva mi-a adus o punga de fasole, alta persoana o bucata de sunca si tot asa. Nici nu-mi imaginasem eu ca poate avea cineva in casa, la cat de saraci eram noi, atata mancare. Am inteles atunci ca minunea se produsese. M-am dus iar la biserica si m-am rugat la icoana. Acum, baiatul meu e stabilit in Franta, e bine, are de toate. M-am dus si eu acolo, de mai multe ori. Am vizitat toate bisericile din Paris - si sunt multe -, dar nici una nu e ca bisericuta noastra din Ploiesti. Uneori, vreau sa ma duc altundeva, dar pasii ma poarta, fara sa vreau si fara sa stiu, aici. Ma trezesc in fata bisericii si realizez ca aveam nevoie, de fapt, sa ma aflu in locul asta. Pe langa icoana, e si harul parintelui Stefan. Nici un preot nu are har ca el. Simte omul dintr-o uitatura, stie cu cine are de-a face, stie pentru ce te-ai dus."
"Desi multi se asteptau sa mor, iata-ma vie si nevatamata"
In biserica, langa o masa pe care se afla cateva calendare ortodoxe, sta o alta femeie. "Pe mine, biserica si icoana m-au ajutat in mod deosebit", spune ea. "Eram bolnava rau, medicii nu imi mai dadeau sanse. Imi murise sotul si ma imbolnavisem de toate bolile, dar si de inima rea. Aveam probleme cu capul, cu ficatul, cu inima. Fumam cate trei pachete de tigari pe zi. As fi vrut sa mor. Nu mai puteam sa merg mai departe. Apoi am venit aici, la icoana. M-am rugat cu capul plecat si evlavie adanca. Poate parea straniu, dar m-am simtit dintr-o data mai bine. Am continuat sa vin la biserica, sa vorbesc cu parintele Stefan, sa ma rog la icoana. M-am vindecat de tot. Cand m-am dus la medicii unde ma tratam, au fost mirati de ce bine evoluase intregul meu organism. De atunci au trecut sapte ani si, desi multi se asteptau sa mor, iata-ma vie si nevatamata. Inca ceva: aici, in biserica, e frig, dupa cum vedeti, acasa e cald si bine. Si totusi, acasa nu ma simt asa bine ca aici. Acasa parca ma dor iar toate, pe cand aici simt cu adevarat ca sunt fericita. Nici nu conteaza cum ma cheama, pentru ca in situatia mea sunt sute, mii de oameni. De peste tot vine lumea amarata sa se roage la icoana. Si toata lumea are realizari. Nimeni nu iese neajutat din biserica. Este o putere magnifica. Dar poate ca, fara harul parintelui, nu ar fi la fel."
Minunile si viata
Legenda Icoanei Maicii Domnului cu trei maini se pierde in negura timpului. Unii spun ca a fost special realizata cu trei maini, pentru ca, la 1826, anul in care a fost facuta, oamenii o duceau rau si nu se mai vedeau sperante. Atunci, cel care a realizat-o s-a gandit ca Maicuta ar trebui sa aiba trei maini, ca sa poata sa-i ocroteasca pe toti cu puterea ei. Asa ca i-a facut doua maini, pentru a tine Pruncul, dar in josul icoanei a mai facut pe urma una. Cea de-a treia... O alta legenda spune ca autorul icoanei ar fi avut, inainte de a se apuca de lucru, un vis: se afla pe campul de lupta, intr-o incaierare teribila cu turcii, si un ienicer mai iute i-ar fi retezat mana cu care trebuia sa faca icoana. Trezit din vis, impresia era atat de puternica, incat, ca sa nu ramana in realitate fara ea, a pictat o mana in plus pe fondul icoanei. Despre Maica Domnului cea cu trei maini, preotul Stefan Alexandru Savulescu spune ca e deosebita. "De fapt", afirma sfintia sa, "orice icoana a Fecioarei e facatoare de minuni. Aceasta mai mult ca altele. Dar eu am primit porunca sa nu ma laud cu ea, sa nu fac fala. Mai mult decat vorbele sunt edificatoare faptele icoanei. Si despre ele poate sa vorbeasca intreaga lume. Mie nu-mi place nici sa dau interviuri, nici sa vorbesc despre mine si icoana facatoare de minuni. Dar, cu certitudine, exista minuni. Ele se intampla in orice clipa, in orice moment, trebuie doar sa crezi ca minunile fac parte din viata noastra."
De dimineata pana seara tarziu, biserica e plina. Si tot de dimineata si pana seara tarziu, preotul se afla printre oamenii adusi aici de diferite probleme. De pe perete, ingaduitoare si plina de dragoste, priveste icoana Maicutei cu Pruncul. Cea de-a treia ei mana pare sa se intinda peste toti credinciosii.
Nina Marcu
Fotografii de Petre Cojocariu