Dr. Florin Tudose

Redactia
Dr. Florin Tudose. - Profesor de psihiatrie la Universitatea "Spiru Haret" din Bucuresti -. "Visez la o Romanie in care presedintele si primul ministru, . odata cu obtinerea mandatului, . sa-si puna pustile de vanatoare in cui". "Dupa 1989, cei mai varstnici dintre politicienii romani, lasandu-se cupri...

Dr. Florin Tudose

- Profesor de psihiatrie la Universitatea "Spiru Haret" din Bucuresti -

"Visez la o Romanie in care presedintele si primul ministru,
odata cu obtinerea mandatului,
sa-si puna pustile de vanatoare in cui"


"Dupa 1989, cei mai varstnici dintre politicienii romani, lasandu-se cuprinsi de patologia puterii, au transformat institutiile democratice intr-un fel de cimitir al elefantilor. Cei mai tineri si activi au dezvoltat un alt fel de boala, tot a puterii, cunoscuta sub numele de "baronita". Este un fenomen foarte grav, un sindrom care a creat nenumarate clone ale lui Ceausescu. Aspiratia mai-marilor zilei din societatea romaneasca, de la ministri pana la "baroni", este de a deveni ca El: de a fi adulati de multimi, de a fi aplaudati si, mai ales, de a organiza partide de vanatoare in care sunt macelarite sute de animale nevinovate. Din punct de vedere psihologic, n-a fost nici o revolutie in 1989, deoarece mentalitatile si tabieturile au ramas aceleasi."
Acesta este "diagnosticul" pe care doctorul Florin Tudose il pune celor care ocupa, de 14 ani, scena politica romaneasca. Si pentru ca noul an poarta inca ecoul scandalului generat de nefericitul accident de vanatoare al ministrului agriculturii, Ilie Sarbu (caruia, cu toata sinceritatea, ii dorim insanatosire grabnica), l-am rugat pe cunoscutul psihiatru sa comenteze pentru "Formula As" semnificatia vanatorii in sanul clasei politice romanesti. Revista cu profunde orientari ecologiste, calauzita de principiile moralei crestine, "Formula As" nu poate ramane insensibila cand cete de guvernanti inarmati cu cele mai moderne arme cu ghidaj laser dau iama in ursii, lupii, fazanii, iepurii si potarnichile fara aparare. Cinismul si limba lor de lemn, cand evalueaza numarul de animale condamnate la moarte, te cutremura: "Se va continua dotarea cu instalatii de vanatoare si cabane la nivel european (cabanele lui Ceausescu nu-i mai satisfac, vezi bine!); vanatul va fi mentinut la un nivel optim, prin extragerea integrala a cotelor de recolta aprobate". (Comunicat al Ministerului Agriculturii, semnat de ministrul autoimpuscat in padurea Bolovani, de langa Targoviste). De notat ca uciderea se numeste in limbajul "european" al ministerului "extragere", iar ursii, mistretii, vulpile si caprioarele se numesc "recolta", de parca ar fi vorba de lanurile de grau si de floarea-soarelui.

"Se aranjeaza sub ochii nostri disparitia vanatului din Romania,
dupa modelul disparitiei padurilor"


- Ce semnificatie a avut, de-a lungul timpului, vanatoarea pentru om si cum s-a ajuns ca, in zilele noastre, aceasta sa reprezinte un "sport" la moda printre elitele politice, domnule doctor?
- Instinctul de a vana tine, desigur, de natura umana si a reprezentat in primele etape ale lui homo sapiens un mod de supravietuire. Mai tarziu, omul primitiv a inceput sa vaneze si pentru a se apara. Facand un recurs la istorie, cu exceptia unor celebre brute precum Hercule, nu avem prea multe exemple de eroi vanatori in antichitate. Omul nu a glorificat cu placere moartea animalelor, deoarece nu le ucidea din placerea de a ucide. Pana la urma, chiar si Hercule - din punct de vedere psihiatric un exemplu tipic de comportament epileptic - a ucis leul din Nemeia, nu din placerea de a obtine un trofeu, ci pentru a salva comunitatea din regiunea respectiva. Nici dupa aparitia religiilor, a lua sufletul unui animal n-a fost considerata o virtute. Omul nu trebuie sa omoare din placere. Insasi zeita vanatorii, Artemis, nu era o zeita foarte agreata de greci. In Evul Mediu, vanatoarea a inceput sa devina un privilegiu al nobililor si al regilor, un tabu la care nu aveau acces taranii liberi, iobagii, targovetii etc. In fine, la inceputul epocii moderne, vanatoarea se va "liberaliza", ajungand la indemana oricui avea bani sau locuia langa o padure. Aparitia armelor de foc performante avea sa reduca enorm sansele animalului si, prin aceasta, sa-i transforme pe vanatori in killer-i de placere. In zilele noastre, vanatoarea a devenit un teren de descarcare a unei violente sanguinare extraordinare. Capodopere ale naturii precum caprioarele, caprele negre, cerbii, cocosii de munte etc. sunt ucise in serie de veritabile "plutoane de executie". Daca ne referim la specificul national, desi avem o traditie straveche in domeniul vanatorii, romanii nu au dat dovada de cruzimi nemaipomenite fata de salbaticiuni. Nu veti gasi nici o balada romaneasca in care sa se vorbeasca laudativ despre omul care omoara un animal, care omoara o fiinta a lui Dumnezeu. Aratati-mi o pagina de literatura romaneasca in care sa se faca un elogiu al placerii de a ucide!
- In anul 2004, Ministerul Agriculturii va permite vanarea, printre altele, a 307 ursi, 377 lupi si 6057 de vulpi. Dupa cum avertizeaza Fundatia Aves din Miercurea Ciuc, aceste cote risca sa depopuleze padurile Romaniei, deoarece fondul cinegetic real este mult mai mic decat cel comunicat oficial. Ce "diagnostic" puneti unei astfel de generozitati incredibile?
- Este vorba de un macel programat de oameni fara suflet si fara dragoste de natura si, pana la urma, fara dragoste de tara. Se aranjeaza sub ochii nostri disparitia vanatului din Romania, dupa modelul disparitiei padurilor. Daca ne laudam ca, la ora actuala, avem mai multi ursi si lupi decat intreaga Europa, in cativa ani vom ajunge sa-i admiram doar in gradinile zoologice, ca francezii sau ca germanii. Deja, gratie inconstientei vanatoresti, o superba pasare de stepa, dropia, a disparut din Baragan. A mai auzit cineva de dropie?

"Toti dictatorii, in frunte cu Hitler,
au fost vanatori pasionati"


- D-le doctor, pentru romani, "epoca moderna" coincide cu epoca comunista. Ne amintim de vanatorile colective, de trofeele cele mai valoroase din lume etc. De ce le placea liderilor comunisti sa vaneze?
- Toti dictatorii secolului al Xx-lea, in frunte cu Hitler, au fost vanatori pasionati. Stalin a avut la indemana cateva milioane de tinte umane asupra carora si-a revarsat veninul de ucigas; Hitler la fel. Dar epigonii lor, precum Ceausescu, Gaddafi sau Saddam Hussein, au fost nevoiti sa se multumeasca, datorita imprejurarilor, cu lichidarea faunei. Daca in Occident vanatoarea este legata strict de bani, un trofeu de urs fiind platit cu pana la 10.000 de dolari, in societatile dictatoriale a fost un privilegiu al paturilor favorizate, Securitatea, Militia si Armata, care controlau distributia armelor in teritoriu. La vanatoare, fiecare secretar de partid isi exercita capacitatea de a-si copia seful suprem, de a se remarca prin servilism si vrednicie in haituirea vanatului. Acest "sport" tine si de patima colectionarismului. Vanatorii colectioneaza "trofee". Dar sunt trofeele luptei cu cine? Ale luptei cu natura - parte a ideologiei comuniste, generatoare de mari dezastre ecologice. Cum sa califici sentimentele omului modern care-si freaca mainile de bucurie langa animalul insangerat si cald, doborat de glontul pustii cu vedere in infrarosu? N-ar fi oare mult mai demn sa intri in padure cu un binoclu si un aparat de fotografiat, decat cu o arma? N-ar fi mult mai civilizat sa-ti exersezi instinctele violente pe un computer, cu tinte virtuale? Vanatoarea ar trebui sa fie un imn inchinat naturii, nu prohodul acesteia.
- O multime de politicieni actuali continua sa-si exercite pasiunea vanatorii in paralel cu indeplinirea unor functii publice. Gasiti ceva incompatibil in aceasta ecuatie?
- Asa cum spuneam mai sus, s-au raspandit pretutindeni "clonele" lui Ceausescu. Ma gandesc cu groaza la persoanele care sunt si vanatori si detin si putere politica. Desigur, nu-i condamn pe vanatorii de profesie, al caror rol in mentinerea sanatatii si a echilibrului cinegetic, in selectia si intretinerea fondului de vanatoare nu poate fi contestat. De asemenea, nu am ce sa le spun oamenilor carora le place carnea de vanat, nu e de condamnat acest lucru. Insa am unele observatii privindu-i pe cei care isi fac din vanatoare o practica de relaxare. Mi se pare extrem de nepotrivita cu inceputul de secol si de mileniu. Ne amintim de desfraul si carnagiul de la vanatorile lui Ceausescu, infatisate de filmele proiectate dupa 1989. Daca privim fotografiile din ziarele actuale vedem acelasi carnagiu si aceleasi scene cu ulcele de vin fiert la capataiul fazanilor, vulpilor si mistretilor sangerand pe zapada. Ulcele tinute mandru si triumfator de liderii Romaniei democratice. Inteleg oarecum sentimentul de putere nelimitata pe care-l are un om care tine in mana o pusca de zeci de mii de euro si are prerogativa sinistra de a oferi moartea, fie si doar unui amarat de vulpoi. Dar, pe de alta parte, nu pot sa cred ca aceasta poate fi una dintre relaxarile si placerile omului modern, nu cred ca mersul la vanatoare tine in vreun fel de rafinamentul spiritului.

"Intre Craciun si Boboteaza nu impusti animale;
in aceasta perioada nu moare nimic, decat Anul Vechi"


- Trimiterea la accidentul ministrului Sarbu, care a tinut pana de curand pagina intai a ziarelor, vine de la sine. Asadar, va rog, domnule doctor, sa aratam corect cum se vede episodul Bolovani din cabinetul dvs. de psihiatrie...
- Vanatoarea presupune, e drept, o relatie de grup, o ceata de vanatori. Dar mi se pare total nepotrivit ca aceasta ceata sa fie formata din ministrii si sefii serviciilor secrete ale unei tari europene. La un guvern care iese la relaxare si curata, in ziua de Craciun, un teritoriu de caprioare sau mistreti nu pot sa ma gandesc ca la un guvern protector. Nu cred ca acel guvern e format din niste oameni binevoitori, milosi, cu preocupari deosebite in domeniul lor. De asemenea, mi s-a parut scandalos ca au ales perioada dintre Craciun si Boboteaza. In traditia romaneasca, acestea sunt zile de meditatie in care, pe de o parte, omul isi face bilantul moral al existentei lui, iar pe de alta parte, isi face planuri. In aceasta perioada nu impusti animale, nu trebuie sa moara nimic, decat Anul Vechi. Se trage cu pusca si se pocneste din bici tocmai pentru a alunga duhurile raului si ale mortii. Daca ne amintim, aceasta perioada a mai fost o data pangarita in modul in care stim cu totii, la 25 decembrie 1989, prin cunoscuta executie. Tocmai de aceea ar trebui sa existe o prudenta in aceste zile de mare sarbatoare, in care doare inca rana trecutului apropiat. Iar daca actiunea respectiva se termina si cu un accident, sigur ca imaginatia populara este tentata sa faca tot felul de interpretari. Cu atat mai mult cu cat se aude ca ministrul accidentat, si totodata organizatorul vanatorii, are studii de teologie, deci cunoaste mai bine decat ceilalti companioni de aventura "barbateasca" ce semnificatie au zilele sarbatorilor de iarna. Unii ministri, inainte de a pleca la vanatoare, ar trebui sa-si reia lecturile tineretii. Ca intelectual, nu mai poti fi vanator in tara lui Labis, in poezia caruia plang si pietrele la "moartea caprioarei". Va amintiti de dramaticul vers: "Sticlea in ochii-i umezi ceva nelamurit. Stiam ca va muri si c-o s-o doara". S-a uitat vreun ministru in ochii vreunei caprioare in care a tras?

"Ati auzit vreodata de partidele de vanatoare
ale lui Chirac, Schroeder sau Major?"


- In concluzie, ministrii n-ar trebui sa mearga la vanatoare. Nu este prea restrictiva o astfel de sentinta?
- Date fiind contextul european si mostenirea comunista, nu. Ati auzit vreodata de partidele de vanatoare ale lui Chirac, Schroeder sau Major? Daca as fi in locul primului ministru roman, spre exemplu, as pune pusca in cui macar pe perioada mandatului. Nu m-as duce decat la trageri la poligon, din cand in cand, pentru a demonstra electoratului ca sunt un tragator neintrecut. Dar pe perioada unui mandat, nici un ministru, cu atat mai putin un prim-ministru (si nu vorbesc numai de actualul, ci si de ceilalti care au ocupat fotoliul de la Palatul Victoria dupa 1989, de asemenea pasionati tragatori in tinte vii), n-ar trebui sa mai mearga la vanatoare. Nu de altceva, dar in bataia pustii ar putea sa se simta, in mod simbolic, chiar electoratul - "animalul" cel mai lipsit de aparare al tranzitiei romanesti. La disperare, este in firea oamenilor sa se identifice cu victimele ucise de politicienii vanatori.
Visez la o Romanie in care presedintele si primul-ministru, o data cu obtinerea mandatului, sa-si puna pustile in cui si sa nu le foloseasca decat in mod exceptional, in cursul protocoalelor internationale. Si atunci, nu pentru a arata oaspetilor cat de buni tintasi sunt, ci pentru a le arata frumusetile si bogatia cinegetica a tarii.
- O stire macabra a facut recent ocolul mapamondului: un traficant a fost prins la granita de la Nadlac cu o mie de ciocarlii moarte si ascunse in saci, pe care dorea sa le vanda in Italia. Psihic vorbind, credeti ca este sanatos un astfel de nelegiuit?
- Desi pare de necrezut si este o monstruozitate sa ucizi ciocarlii, individul mi se pare cat se poate de sanatos pentru standardele noastre, cand totul a ajuns de vanzare. O mie au fost descoperite, dar cate alte mii au fost exportate fara ca vamesii sa bage de seama? Te poti intreba: cum sa omori ciocarlia? Ati auzit dvs. pe cineva sa omoare pasarea cea mai indragita de romani, careia i-a fost dedicata cea mai frumoasa melodie scornita de geniul popular din Carpati? Dar totul este posibil cand Agvps, organizatia care detine monopolul vanatorii in Romania, condusa de insusi primul-ministru, a trecut ciocarlia, dupa cum am aflat de la televiziune, pe lista pasarilor daunatoare, alaturi de cioara si cotofana! In aceste conditii, taranul roman n-ar trebui sa se mai intrebe de ce Lia-Ciocarlia nu se mai aseaza pe coarnele plugului sau cand da primavara. Sublima vestitoare a zorilor a luat, din pacate, drumul Europei inaintea lui...
Ion Longin Popescu
Doctorului Florin Tudose ii puteti scrie la e-mail: cftudose@fx.ro