Uneori, in clipe de liniste (destul de putine din pacate), citesc revista dvs. si incerc sa discern nenumaratele mesaje "de suflet" pe care le poarta de fiecare data in paginile ei. Poate de aceea, ca dascal de geografie "de-o viata", cu atatia ani "de apostolat" inchinati modelarii de suflete mai putin viciate decat ale celor adulti, indraznesc sa va sugerez instituirea, undeva, intre atatea rubrici, si a unui "colt al educatorului". Si chiar daca veti zambi "a neincredere", eu tot raman incredintat ca o asemenea rubrica, oricum ar fi ea intitulata, ar reusi sa mai indrepte cate ceva, pe acest taram devenit parca tot mai arid, odata cu trecerea anilor. Incerc sa vin in sprijinul celor afirmate mai sus, trimitandu-va cateva "randuri", poate sugestive si de folos.
prof. Radu Tempianu, Liceul Teoretic Dumbraveni, jud. Sibiu
Zi frumoasa de vara. E sarbatoare azi in curtea Liceului Teoretic din Dumbraveni, cu ocazia premierii celor mai merituosi elevi ai claselor a Viii-a. Parca si Soarele, vesnic calator, s-a oprit pentru o clipa spre a-i admira in exuberanta si nevinovatia lor adolescentina. Azi, poarta "strai sarbatoresc" de domnisoare, cu tocuri inalte, sau de cavaleri in costume sobre, cu cravata sau papion, dar cu aceeasi curiozitate in privirile atintite spre masa cu carti si coronite din frunze de stejar. Oare... Momentul festiv incepe cu punctualitate si se desfasoara dupa binecunoscutul ceremonial: cuvant "de deschidere" al directiunii, invitarea de catre diriginti a "celor mai buni dintre cei buni", spre a le incununa fruntile cu verdele simbolic al invingatorilor, schimb de flori contra premii, aplauze, lacrimi de bucurie in tabara parintilor, emotii, emotii...
La sfarsit, sunt premiati si cei cu rezultate bune la faza judeteana a concursului de geografie, elevii aplauda... A mai ramas, totusi, pe masa, un premiu, ce o fi cu el?
"Dragi elevi si onorata asistenta", isi incepe cuvantul unul dintre profesorii liceului, "inainte de a darui acest ultim premiu, as vrea sa va istorisesc o intamplare "banala", ca atatea altele petrecute in scoala noastra, dar atat de plina de talc. Mi s-a intamplat ca, la un final de ora in zilele trecute, sa intreb asa, din pura curiozitate, in "clasa de frunte" a Viii-a A: "Cine credeti ca va fi premianta clasei intre atatia premianti?". "Andreea, Andreea", au rasunat glasurile zglobii la unison, intarindu-mi convingerea deja facuta. Imbujorata si cu privirea in podea, s-a ridicat Andreea, ingaimand: "Nu-i adevarat, domnule profesor, sunt atatia colegi si colege mai buni...". Floare rara, floare rara, ca floarea Reginei - modestia! De aceea sunt mesagerul corpului profesoral al Liceului, care a hotarat sa instituie, incepand din acest an, "Premiul Modestiei" in scoala noastra, pe care astazi il oferim cu drag Andreei S."
...Moment de tacere pe platoul curtii. Se aud parca bataile atator inimi. Pasi sovaitori si lacrimi siroind pe fata de copil, in timp ce strange la piept "premiul special", in aplauzele care izbucnesc de pretutindeni. Frumoasa-i uneori profesiunea de dascal!
Priveste lung profesorul la trandafirul alb daruit de Andreea, alb ca sufletul ei, asemuindu-l cu albul florii Reginei, pe care, de atatea ori l-a admirat in linistea maiestuoasa a crestei Pietrei Craiului. Floare rara, floare rara, modestia...
Prof. Radu Tempianu
Opinii prin Internet
"Ce le trebuie romanilor arme de foc?"
Stimata redactie "Formula As",
Din strainatate, de unde ma aflu de catava vreme, am citit cu stupoare ca, ce-i lipsea chelului, in Romania se pregateste o lege care sa permita oricui, sub niste conditii minimale, sa detina arme de foc. O lege sustinuta de d-l Nicolaescu. Mi se pare mai mult decat ingrijorator si consider ca ar trebui facut lobby impotriva unei asemenea idei.
Ce le trebuie romanilor arme de foc? Ca sa se poata impusca mai bine? Ca sa te poata ameninta oricine pe strada, ca orice criza de personalitate sa poata duce la un omor? Nu e destula violenta si teroare si asa? Traim in Vestul Salbatic al pistolarilor si trebuie sa dormim cu totii cu un pistol sub perna? Chiar nu avem alte probleme mai urgente de legiferat?
Ideea asta ma ingrozeste. Am trait in America si stiu ce inseamna ca un copil de 6 ani sa isi spulbere colegii la gradinita, cu arma furata de acasa. Sau un adolescent frustrat - un profesor si jumatate din clasa. Chiar asta ne lipseste? Viata nu e un film de-al domnului Nicolaescu. Aici, uciderile sunt reale. Va rog din suflet, daca ceea ce am citit este adevarat, luati atitudine!
Va multumesc.
Andreea Sepi - Regensburg, Germania