Zodiacul Lunii Iunie

Redactia
Prezenta deosebit de puternica a planetei Venus pe bolta cereasca face ca aceasta luna sa fie probabil cea mai placuta din acest an. Avem o mai mare disponibilitate sufleteasca fata de aproapele nostru si norocul ne surade in sfera relatiilor, fie ele de dragoste, fie de prietenie. Singura hiba este ca nu avem nici un chef de munca si vanam de-a dreptul perioadele de relaxare, pe care le degustam din plin. In fond, nici nu prea este o hiba!

Berbec
Tonus excelent


O sa faceti tot posibilul sa plecati la drum, dar numai pentru distractii. Ar fi bine daca v-ati programa plecarea in concediu intre 6 si 19, cand planetele conspira pentru a va face atat calatoria, cat si sejurul, cat se poate mai placute. Din pacate, multi dintre dvs. sunt "legati de glie" din cauza unor probleme profesionale, care ar putea deveni acute intre 22 si 24. Le veti scoate la capat cu pretul unui efort nervos considerabil.
Bani: Daca e vorba sa semnati contracte, sa faceti negocieri sau deplasari in interes financiar, grabiti-va s-o faceti pana pe data de 5. Nu cheltuiti prea mult cu prietenii la iesirile in oras, pentru ca astfel creati un obicei prost.
Cariera: Este in plina ascensiune. Pana si aceia care se mai indoiau de capacitatea dvs. de-a face fata unor solicitari complexe, de mare anvergura, va recunosc meritele. In schimb, anumiti colegi sau colaboratori pe care-i considerati inca prieteni incep sa va invidieze in taina.
Dragoste: In anturajul dvs. poate exista o persoana cu care are loc un flirt cam indecis. Nici unul dintre voi nu este sigur de reactiile celuilalt. Din 25 incepand ar trebui sa faceti dvs. primul pas in clarificarea situatiei, manifestandu-va mai clar sentimentele. Reactia persoanei vizate poate intarzia pana in jurul datei de 30, dar n-aveti motive de ingrijorare, ea se anunta a fi una favorabila.
Sanatate: Optimismul dvs. va ajuta sa va mentineti un tonus excelent, in ciuda problemelor marunte care va mai dau de furca, din 11 incolo, cum ar fi starile de insomnie (evitati sa lucrati noaptea!), furnicaturile in gambe si graba de nestapanit cu care doriti sa terminati tot ce aveti de facut. Ea nu "strica treaba", dar va pune intr-o stare de trepidatie continua, foarte solicitanta pentru sistemul nervos.

Taur
Amor, amor...


Asa v-ati lua jucariile sa plecati undeva la tara, fara telefon, fara televizor, fara obligatii de serviciu...Din pacate, macar pana pe data de 24 iunie, veti avea de rezolvat tot felul de sarcini de serviciu, care nu va vor permite sa va furati nici macar un week-end, acolo, cat de cat. Sau trebuie sa va ocupati de o sumedenie de probleme administrative, dand peste genul acela de functionari ingusti si ineficienti, in stilul care va scoate din sarite. Lucrurile se rezolva cu mai putine piedici cu incepere din 25. Incepand cu data de 11, prietenii va pot da viata peste cap, facandu-va program sau aruncandu-va in spinare problemele lor.
Bani: Ati pus probabil deja la punct un sistem care sa va asigure venituri confortabile pe o perioada mai lunga de timp, numai ca banii nu sosesc in ritmul dorit sau sumele sunt mai mici decat stipulau prevederile initiale. De aceea ar fi bine sa va mobilizati, intre 6 si 19, cand puteti incheia noi afaceri profitabile.
Cariera: Mergeti mai putin pe planificare si bazati-va mai mult pe intuitie, care va poate ajuta luna acesta sa castigati simpatia unor persoane, care se pot dovedi, in timp, utile pentru cresterea dvs. profesionala. Nu dati prea mult randament si nu va prea trage inima sa munciti ca altadata. Din fericire, nimeni nu baga de seama.
Dragoste: Ce mai, va delectati. Armonia deosebita ce caracterizeaza viata dvs. emotionala este alt factor care va indeamna sa faceti tot posibilul sa petreceti cat mai mult timp cu persoana iubita. In amor nu sunteti insa deloc pusi pe leneveala, ci dinamici si ofertanti.
Sanatate: Cel mai bine va veti simti pana pe 5, cand veti fi sprinteni si vioi. Drumurile scurte sunt insa problematice pana pe 24, putand sa se soldeze cu accidente minore, cu stari de nervi, care pot provoca hipertensiune arteriala ori cu oboseala extrema.

Gemeni
O luna cu plus


Bucurati-va de aceasta luna deosebita, care se anunta a fi cea mai frumoasa din anul acesta. Va descotorositi de agitatia dvs. semipermanenta, va lasati deoparte grijile. Sunteti cu adevarat relaxati, amabili si fermecatori. Simtiti nevoia sa nu faceti nimic programat si aveti tendinta sa neglijati actiunile intreprinse pana acum. Sfatul nostru ar fi sa va faceti intr-adevar cat mai mult timp pentru programul de voie dupa care tanjiti, dar sa faceti totusi efortul de-a duce la capat proiectele incepute. Cea mai frumoasa perioada a acestei luni, in totalitate bune, este cea cuprinsa intre 6 si 19, cand ar fi ideal sa plecati in concediu sau sa va luati macar cateva zile libere.
Bani: Demersurile legate de bani va vor putea provoca destule suparari luna acesta. Din 20 incepeti sa intrevedeti anumite solutii, dar nu veti reusi sa le puneti in practica inainte de 24. Nu discutati cu datornicii pana atunci si aveti grija sa nu ramaneti nici dvs. datori.
Cariera: Va puteti baza pe relatiile bune cu sefii pana pe data de 11, dupa care acestia incep sa se comporte imprevizibil si sa va ceara sa faceti anumite lucruri dificile. Si daca nu va conformati, adio prietenie. Sfatul nostru ar fi sa va luati mijloace de precautie si sa lucrati inainte, acolo unde este posibil.
Dragoste: In iunie, mai precis pana pe 30, fitele partenerului de cuplu va lasa cam indiferenti si nu va mai obositi sa ii cautati in coarne. Se pare ca acest comportament este eficient, pentru ca macar dvs. va simtiti mai bine si aveti un comportament amabil, nefortat.
Sanatate: Pana pe 19 sunteti intr-o forma fizica foarte buna, numai ca n-aveti nici un chef de munca. Daca este insa vorba de dans sau jocuri de recreere, sunteti primii pe lista.

Rac
Coada clasei

Dintre toate cele 12 zodii, doar dvs. aveti parte de o luna dificila. Pana pe 24 sunteti cu nervii in pioneze. Se pare ca excesul de responsabilitati pe care vi l-ati asumat si-a pus amprenta asupra dvs., iar micul malefic Marte, va transforma nemultumirea tacuta in irascibilitate. Cel mai bine ar fi daca ati astepta pana pe 20 si apoi ati incepe sa discutati cu cei care ar trebui sa indeplineasca, de fapt, o parte dintre indatoririle pe care le duceti acum pe umeri. Spuneti lucrurilor pe nume, puteti sa va exprimati si mania, feriti-va doar sa acuzati persoanele - marginiti-va la a puncta greselile. In acest fel va veti descarca si, din 25 incolo, va veti simti mult mai bine. Dupa data de 11 nu ar mai fi indicat sa plecati in calatorii.
Bani: Se pare ca unele investitii nu s-au dovedit prea inspirate, ati incredintat unele sume spre administrare unor nepriceputi sau ati dat imprumut bani unor rau platnici. Cert este ca banii v-au cam fugit printre degete. Din 25 va reinnoiti eforturile de castig.
Cariera: Pana pe 25 depuneti mari eforturi pentru a progresa in cariera, din pacate acestea au un efect invers: sunteti tinuti in loc, poate dati chiar inapoi. Daca va marginiti sa lucrati asa cum stiti dvs., ajutati de colegii sau colaboratorii cu care lucrati bine in echipa si nu va manifestati ambitia pe fata, este posibil ca ultimele zile ale lunii sa va aduca o promovare sau o importanta realizare profesionala.
Dragoste: Reactiile dvs. fata de partener pot fi destul de dure, din cauza unei acumulari de resentimente pe o perioada lunga de timp. Evitati conflictele mai cu seama intre 20 si 24, pentru ca pot duce chiar la ruperea relatiei.
Sanatate: Va simtiti cu mult mai bine decat luna trecuta, starea de extenuare este inlocuita de nevoia de odihna si relaxare. Dati curs acestei nevoi. Intre 6 si 19 sunteti intr-o forma deosebita.

Leu
In centrul atentiei


Viata dvs. sociala atinge cote maxime in iunie. Veti fi invitati in toate partile, iar intre 6 si 19, nu veti mai sti cum sa va impartiti pentru a impaca pe toata lumea. Nu-i vorba, toata tevatura asta va face placere. In primul rand, va vedeti cu prietenii dar si contacte profesionale se transforma cu usurinta in relatii de prietenie. Catre sfarsitul lunii veti putea constata cat de mult s-a largit cercul prietenilor dvs. Prezenta in lume are pentru dvs. in iunie doar un rol de destindere, spre deosebire de lunile trecute, cand v-ati programat activitatile mondene in functie de anumite proiecte pe care le desfasurati.
Bani: De castig nu duceti lipsa. Se pare chiar ca ati acumulat suficiente fonduri ca sa petreceti o vara fara griji. Aveti grija ce faceti cu banii, deoarece din 11 incepand unii prieteni va pot atrage in investitii perdante. Nici un fel de speculatii financiare nu sunt indicate dupa aceasta data.
Cariera: Pana pe 5 ar fi bine sa discutati in detaliu cu sefii proiectele de care urmeaza sa va ocupati in continuare. Odata clarificate problemele de baza, lucrurile o vor lua in directia cea buna. Nu fortati nimic.
Dragoste: Cu toate ca subconstientul va cere sa fiti precauti si sa nu va puneti inima pe tava, multi dintre dvs. incearca sa-si reprime retinerile. Va spuneti ca in cuplu totul merge perfect si va purtati ca atare. Asta pana pe 25, cand mastile incep sa cada.
Sanatate: Va risipiti energia in prea multe directii, incercati sa faceti totul sa functioneze si asta se suprapune peste oboseala deja acumulata. Incetiniti ritmul, daca nu vreti sa vi se acutizeze problemele de coloana. Dupa 22 pot aparea si probleme cardiace.

Fecioara
Vioara intai


Va merge cum nu se poate mai bine. Planurile dvs. personale se infaptuiesc pe zi ce trece, ceea ce va aduce mari satisfactii. Pe masura ce va reusesc, castigati tot mai multa incredere in capacitatile dvs. si incepeti sa ganditi mai indraznet. E adevarat ca cele mai multe Fecioare se multumesc sa fie adjunctul perfect, insa in aceasta perioada puteti sa va dati seama ca aveti stofa de vioara intai. Singurul domeniu problematic luna aceasta este prietenia. Pana pe 24 este posibil sa aveti dispute serioase cu prieteni vechi sau cu persoane mai in varsta, posibil mai rigide, pe care insa le respectati. Nu incercati sa-i reformati pe cei care se incapataneaza sa gandeasca altfel decat dvs. Zilele cele mai periculoase in acest sens sunt 20 si 24.
Bani: Este foarte posibil ca sefii dvs. sa decida sa va diversifice atributiile si asta sa implice si o crestere a retributiei dvs. Fiti insa atenti ca sporul salarial sa nu fie prea modest fata de responsabilitatile pe care le implica. Puteti negocia cu succes termeni mai buni intre 6 si 16.
Cariera: Si aici exista posibilitatea sa mergeti la minima rezistenta. Nu va multumiti cu o titulatura pompoasa, care nu va investeste cu mai multa autoritate decat aveti acum. Refuzati cu amabilitate si veti putea face un salt profesional real incepand din 30.
Dragoste: Relatia de cuplu ia turnuri imprevizibile, fiindca partenerul dvs. are momente cand se poarta de parca n-ar face parte dintr-un cuplu. Fenomenul se poate accentua incepand cu data de 11, dar dvs. pastrati in continuare o atitudine deschisa si binevoitoare.
Sanatate: In afara de faptul ca dormiti pe rupte si ca aveti momente de pierdere a concentrarii la serviciu, nimic serios nu va paste pana pe 25. Dupa aceasta data sunt posibile migrene si probleme cu tensiunea intraoculara.

Balanta
In vacanta!


Iunie este luna perfecta pentru a va lua concediu. Cel mai bine va distrati daca plecati cu un grup de prieteni, iar perioada optima pentru a calatori este cea cuprinsa intre 6 si 19. Dupa toate probabilitatile, nu veti descoperi doar locuri care sa va incante, ci si oameni deosebit de interesanti cu care veti putea petrece ore intregi discutand subiecte din cele mai diverse. Nu calatoriti doar de placere sau pentru a avea ocazia sa faceti cumparaturi mai speciale. Sunteti mai degraba inclinati sa faceti turism cultural, sa va clatiti ochii cu peisaje minunate sau opere de arta. Bineinteles ca nici cumparaturile nu se exclud.
Bani: Sunteti dispusi sa cheltuiti sume considerabile luna aceasta, mai ales daca plecati la drum. Pe moment, nu vi se va parea ca dati multi bani pe distractii sau cumparaturi. La un moment dat insa, cand faceti bilantul, s-ar putea sa aveti o surpriza cam neplacuta. Verificati calitatea obiectelor pe care dati banii si nu va repeziti sa cumparati un lucru care va place dintr-un magazin scump. S-ar putea sa-l gasiti, la aceeasi calitate, dar mult mai ieftin, in alta parte.
Cariera: Din nou va indemnam sa plecati in concediu in iunie, decat sa riscati confruntarile dure care se pot isca intre sefi si dvs. Pana pe 24, superiorii pot fi extrem de autoritari si cu capsa pusa, iar dvs. puteti raspunde cu aceeasi moneda in zilele cele mai periculoase: 20 - 24. Asta cu atat mai mult cu cat din 11 deveniti cam rebeli.
Dragoste: Fie sunteti la drum alaturi de persoana iubita, fie intalniti acolo pe cineva, alaturi de care incepeti o frumoasa poveste de dragoste. Cu toate ca puteti fi putin reticenti la inceput, aceasta nu va fi o simpla idila de vacanta.
Sanatate: Nu trebuie sa va faceti nici un fel de griji, atata timp cat mancati si beti cu moderatie.

Scorpion
Mici probleme


Daca aveti de gand sa va petreceti concediul in strainatate, ar fi recomandabil sa va programati plecarea incepand cu data de 25. Plecand mai devreme puteti intra in tot felul de situatii neplacute, eventual chiar in conflicte cu autoritatile, ca sa nu mai vorbim de faptul ca exista chiar si pericolul unor accidente. Situatia arata la fel si in cadrul deplasarilor in interes de serviciu. Aceia dintre dvs. care au de dat examene pot avea de-a face cu profesori care le cauta nod in papura sau care au, pur si simplu, ceva impotriva lor. Pentru a minimaliza riscurile ar fi bine sa nu ripostati la criticile lor, oricat de neintemeiate ar fi. Pregatiti-va cu minutiozitate si nu treceti cu vederea detaliile. Verificati totodata daca aveti toate actele necesare cand va prezentati la examen. Prietenii va sunt alaturi in orice imprejurare dificila.
Bani: Ocazii de investitie ca in luna aceasta nu vi se vor ivi prea des, asa ca nu intarziati sa le exploatati. Perioada 6-19 este perfecta pentru incheierea oricaror tranzactii financiare ori comerciale. Efortul dvs. in intreprinderile comune va fi minim, profitul maxim. Negociati conditiile contractelor cu mare usurinta.
Cariera: Discutati anumite chestiuni importante cu colegii sau colaboratorii pana pe 5, dar nu va grabiti sa le puneti in aplicare pana pe 25, cand ambitia dvs. se trezeste din amorteala. Aveti grija sa nu va prezentati initiativele intr-o maniera agresiva.
Dragoste: Dupa 11 puteti sa va treziti prinsi in ghearele unor pasiuni bruste si inexplicabile, pe care nu ar trebui sa le luati prea in serios. Ele sunt simple focuri de paie, care, dincolo de placerea de moment, pot provoca doar buclucuri.
Sanatate: Cu conditia sa nu calatoriti, nu aveti de ce sa va faceti probleme.

Sagetator
Sanse profesionale


Sunteti in continuare neincrezator in cei care se apropie de dvs. cu reala deschidere si afectiune. Sunteti, e drept, mai putin rezervati ca luna trecuta, dar inca departe de spontaneitatea dvs. reala. Si tocmai spontaneitatea v-ar putea ajuta sa faceti fata problemelor care apar in relatiile cu cineva de acasa. De pe 11 incepand, intre dvs. si acest membru sau prieten de familie pot interveni momente imprevizibile sau/si situatii neplacute. In varianta cea mai optimista, vi se pot defecta in serie tot felul de aparate electrice sau electronice din gospodarie.
Bani: Din pacate, nici situatia dvs. materiala nu este una roza. Conflicte privitoare la bani sau acte de mostenire pot izbucni pana pe data de 25. Ele vor fi insa deosebit de grave daca apar intre 20 si 24. Nu va pierdeti calmul, dar spuneti raspicat cu ce nu sunteti de acord. Nu initiati nici o actiune legala de recuperare a unor bani inainte de 25.
Cariera: Discutiile cu colegii v-au facut sa va apropiati, iar cu sefii sunteti in relatii excelente. Ei au incredere in potentialul dvs. si va ajuta cu placere sa urcati pe scara ierarhica. In mod special le place stilul creativ in care abordati problemele de serviciu.
Dragoste: Partenerul dvs. de cuplu a obosit sa-si tot demonstreze afectiunea si constanta in relatia cu dvs. Acum se margineste sa fie cald si amabil. Ar fi spre binele relatiei daca nu ati evita discutiile despre "starea cuplului", pe care partenerul dvs. le va initia probabil intre 6 si 19.
Sanatate: Nu neglijati nici cel mai mic semn de infectie si feriti-va de persoane cu boli infectioase. Luati pastile cu extract de usturoi (sunt inodore) pentru cresterea rezistentei sistemului imunitar. Nu va solicitati zona lombara.

Capricorn
Munca in echipa


Evitati deplasarile dupa data de 11. Ele va pot pune in fata unor situatii neasteptate si nu tocmai placute. Nu este cazul nici sa va lansati ideile originale la scoala. Trebuie sa va atentionam, de asemenea, asupra relatiilor cu rudele de gradul doi si trei si/sau asupra celor cu vecinii. Nu abuzati de prietenia lor si nu le cereti prea multe - s-ar putea ca cererile dvs. sa-i deranjeze si sa se departeze de dvs.
Bani: Daca aveti incredere in intuitia dvs. va puteti spori banii castigati prin munca dar, atentie, nu mergeti pe "riscul calculat", cum faceti de obicei, ci doar pe intuitie. Aveti grija sa verificati calitatea obiectelor inainte de-a le cumpara, pentru a nu avea surprize neplacute ulterior.
Cariera: Unele persoane influente se pot simti si mai amenintate de simpatia de care va bucurati in randul colegilor sau a colaboratorilor dvs. Munca in echipa merge grozav, fara sa va solicite prea mult. Dimpotriva, va face placere. Acum puteti sa va bucurati de rezultatul talentelor dvs. organizatorice. Persoana care va poarta sambetele nu va poate ataca direct si intrigile se pot intoarce impotriva ei.
Dragoste: In cazul in care tineti mortis sa mentineti relatia dvs. de cuplu, inarmati-va cu cea mai capricorneasca rabdare de care sunteti in stare. Pana pe data de 24 veti trai cu impresia ca partenerul se straduieste din rasputeri sa va scoata din sarite. Intre 20 si 24 se poate dovedi de-a dreptul asupritor, dar numai pastrandu-va calmul puteti stabili un echilibru suportabil incepand din 25. Altfel exista riscul unei despartiri.
Sanatate: In iunie, organismul dvs. se reface, daca-i permiteti. Asta inseamna sa va odihniti sau chiar sa leneviti (idee care, de obicei, va inspira oroare).

Varsator
Imaginatie creatoare


Traiti intr-o stare de placuta confuzie, care nu va permite sa percepeti realitatea cu obisnuita dvs. luciditate. Trebuie sa depuneti adevarate eforturi de-a discerne adevarul de versiunea fictiva din mintea dvs. In schimb, imaginatia creatoare functioneaza perfect. Produceti idei inspirate cu o frecventa care-i surprinde si pe cei care va cunosc bine. Retineti insa ca ar fi spre binele dvs. daca ati face macar efortul de-a le nota, altfel le uitati sigur si e pacat de ele. Discutiile din casa, de la inceputul lunii, pot duce la limpezirea unor probleme importante pentru toti membrii familiei. Nu este exclus sa va hotarati sa faceti o mutare sau sa cumparati o casa.
Bani: Este riscant sa va bazati pe banii care nu v-au intrat inca in cont sau in portofel, deoarece la acest capitol, neprevazutul va poate juca tot felul de feste. Situatiile neasteptate incep sa prolifereze dupa data de 11 si trebuie sa fiti foarte atenti sa nu ramaneti descoperiti. Noroc ca ati facut anumite investitii inteligente sau aveti in spate pe cineva care este dispus sa va ajute la nevoie.
Cariera: In iunie treceti prin momente de cumpana la serviciu si este posibil sa fiti atat de revoltati, incat sa va dati demisia. Dar si cei de-acolo se pot decide sa incheie colaborarea cu dvs., in mod special daca certurile ajung la paroxism (ceea ce se poate intampla mai ales intre 5 si 25). Nu sunteti sustinuti nici de colegi, cu toate ca se poate sa luptati si pentru drepturile lor.
Dragoste: Aici, chiar ca toate-s bune si frumoase. Comunicarea afectiva decurge impecabil intre 6 si 9, dar nici in restul lunii nu aveti motive sa va plangeti. Dovezile de iubire sunt fara echivoc.
Sanatate: Luati toate masurile de precautie pentru a va feri de eforturi fizice sau de situatii cu mare incarcatura emotionala. Intre 20 si 24 nu plecati la drum si nu sofati.

Pesti
Motive de bucurie


Din 11 incepand, reactiile dvs. vor fi foarte greu de inteles de catre cei din anturajul dvs. Puteti avea un comportament rebel ori excentric si daca n-ati avea acel farmec persuasiv specific zodiei, ati putea da de bucluc. Daca doriti sa plecati in concediu, faceti-o in primele 5 zile ale lunii si totul va merge snur. In casa veti avea o multime de motive de bucurie. Este posibil sa primiti multe vizite care sa va faca placere intre 6 si 19, posibil din partea rudelor. Sau puteti organiza petreceri acasa, care vor fi deosebit de reusite si deloc costisitoare, fiindca nimeni nu va sosi cu mana goala.
Bani: Nu se intrevad modificari semnificative in situatia dvs. baneasca. Este posibil sa fiti preocupati de infrumusetarea casei si cheltuiti destul de mult pentru a crea o ambianta cat mai placuta. Iesiti mai ieftin daca faceti respectivele cumparaturi incepand cu data de 30.
Cariera: Cu sefii, lucrurile tot nu merg prea bine, dar sa va certati si cu colegii, chiar ca n-are nici un rost. Acest risc exista incepand din 25 si este vorba de unul pronuntat.
Dragoste: Luna aceasta va fi cu atat mai critica cu cat va veti crampona mai dihai de "principii" si veti incerca sa le impuneti persoanei iubite. In acest caz, va puteti astepta la o reactie radicala fata de limitarile pe care ati incercat sa le impuneti intre 20 si 24. Din 25 incepand, discutiile pot fi purtate in termeni mai rezonabili, mai ales ca sentimentele dvs. sunt sincere.
Sanatate: Moleseala va ajunge mai ales la serviciu, iar memoria dvs. va lasa adesea balta. Un aport de lecitina poate fi binevenit. Picioarele raman in continuare sensibile si se umfla usor. Atentie la incaltaminte.