O poveste cu tarci
Anul trecut, in primavara, doua tarci si-au construit un cuib din vreascuri intr-un cires inalt din gradina. Isi plasasera casa aproape de varful copacului, acolo unde se ramifica mai multe crengi, ca sa aiba stabilitate. Spiritul lor ingineresc s-a dovedit a fi fara gres, fiindca in ciuda vanturilor verii, ale toamnei, ale iernii si a zapezii abundente, "casuta" se afla la locul ei si anul acesta. Numai ca in juru-i nu se simte nici o miscare, nici o urma de pasare si, privind-o, inima mi se strange ca atunci cand vad o casa pustie.
Aproape fara sa vreau, de cate ori privirea imi aluneca intr-acolo,
retraiesc scena terifianta ce s-a derulat sub ochii mei in urma cu un an.
Cele doua tarci elegante, imbracate in alb si negru, ma salutau vesele in fiecare dimineata, pe limba lor, chiar de pe grilajul de fier al scarilor. Auzindu-le, ieseam cu doua bucatele de paine pe care le aruncam dupa ele, zicand: "hiri bun, sarcuta/ de-i de bine,/ da la mine/ de-i de rau/ da la birau!", pentru ca tarca este considerata aducatoare de vesti bune, daca-i dai ceva sa manance. Zburau de obicei amandoua. Nu mi se parea ca lipsesc prea mult de acasa si nici ca se indeparteaza periculos, erau insa foarte imprudente, de vreme ce in cuib aveau deja oua. O cioara a apucat sa le vada si asta a fost destul pentru a se declansa o adevarata drama.
Intr-o zi, una din tarci statea in cuib, iar cealalta plecase dupa mancare. Poate ca incepuse clocitul. Cioara si-a pornit atacul asupra tarcii. Cu toate stradaniile ei de aparare, cu toate tipetele disperate, cum s-a inaltat putin, cioara i-a furat un ou. A planat cu el spre pamant, l-a mancat si din nou s-a repezit spre cuib. De data aceasta, sosise in graba si tarca pereche. Cele doua pasari se luptau cu cioara din rasputeri, strigand, incadrand-o una deasupra si una dedesubt, alungand-o de-a lungul ciresului, insa pradatoarea suporta loviturile si o tinea spre cuib ca un tanc, reusind sa fure inca un ou pe care l-a ingurgitat jos in iarba. Si iarasi a pornit la atac.
Voiam sa vin in ajutorul tarcilor, amenintand cioara. Am alergat dupa o prajina lunga, insa pasarea de prada, agresiva, nu se sinchisea catusi de putin si-si continua treaba, asaltand ca un bolid pasnica familie. Pana sa ma apropii cu prajina - inutila de altfel, fiind prea scurta -, talharita manca al treilea ou in mijlocul holdei de cartofi. Dupa aceea, intorcandu-mi coada, a luat-o la sanatoasa, multumita si convinsa ca i se cuvenea totul, nerealizand ca si ea are oua bune de mancat.
Tarcile ramase in cuib se vaitau ca niste fiinte omenesti in urma unui dezastru provocat de razboi. Le-am auzit tipetele de jale pana la caderea intunericului.
Or fi fost in cuib doar trei oua, o mai fi navalit nenorocita de cioara asupra cuibului si altadata? N-am cum sa stiu. Stiu numai ca a doua zi era o liniste nefireasca acolo. Am vazut cuibul gol ca o casa pustie si mi-a venit sa plang.
Parasca Fat
Au nevoie de ajutor
Oferte De Animale
Pisici
• Daruiesc numai unor iubitori de pisicute 5 puisori pufosi si dragalasi de diverse culori in varsta de sapte saptamani. Tel. 021/224.63.02
• Patru pisoiasi orfani, in varsta de doua luni, au nevoie urgenta de adapost si iubire. Sunt jucausi, tandri, curati si cuminti. Tel. 021/331.12.05, 0723.91.53.70
• Oferim doi pisoi de doua luni, viu colorati, adorabili, foarte curati, care stiu sa mearga la baie. Asigur sterilizarea. Ioana (Tel. 021/324.06.39, 0745/13.60.33)
• Sunt pensionara si vreau sa gasesc adapost pentru trei pisoiasi (2 baietei si o fetita, toti trei negri) pe care i-am gasit la inceputul lunii aprilie. Sunt dragalasi si foarte cuminti. Va rog sa-i adoptati. Maria Radu (Tel. 021/324.84.03, pana in ora 9 sau dupa ora 19)
• Trei pisicuti (un baietel gri deschis cu ochi albastri metis de Siamez si doua fetite tarcate gri cu alb), in varsta de doua luni, va roaga sa-i adoptati. Elena Soare (Tel. 021/211.98.80, dupa ora 17)
• Am sase luni, sunt un motanel foarte frumos, roscat cu alb, am ochi verzi si vreau sa ma adopti. Alexandra (Tel. 0722/23.72.33)
• Sunt un motanel birmanez, gingas, "reiat" pe gri, afectuos si jucaus. Vreau un stapan pe masura. Tel. 021/653.20.32
• Daruim motanel si pisicuta in varsta de o luna si jumatate, curati si sanatosi. Margareta (Tel. 021/220.38.55)
• Pisicuta alba cu frac negru, dragalasa, jucausa, iubitoare, in varsta de doua luni, isi doreste stapan generos. Emilia (Tel. 021/211.15.44)
• Doi pisoiasi de doua luni, unul negru si celalalt tarcat, sunt foarte tristi pentru ca nu are cine sa-i iubeasca si sa-i adaposteasca. Tel. 021/331.12.05, 0723/91.53.70
• Cativa pisoiasi, fetite si baietei, in varsta de trei saptamani, metisi de birmaneza, cauta parinti adoptivi. Tel. 0744/30.57.03, 0742/04.87.05 (Ploiesti)
• Avem patru pisoiasi foarte inteligenti, numai buni pentru a fi infiati. Unul e negru, doi sunt albi, iar unul tigrat. Pe care-l vreti? Tel. 0745/17.78.47, 0745.14.03.82 - zona Tineretului, Bucuresti
• Asiguram mancarea pentru pisicute si motanei tineri, foarte frumosi, blanzi, educati, sterilizati. Tel. 021/444.12.35, 0724/29.19.80
• Patru pisicuti, negri si gri, care mai de care mai frumos si mai nazdravan, va vor aduce bucuria in suflete. Tel. 021/667.24.89
• Pisicuta deosebit de frumoasa (are blanita neagra inspicat cu alb, matasoasa, cu par semilung si coada stufoasa) isi cauta cu incredere stapani pe care sa-i adore. Irina Dinu (Tel. 0724/54.34.17)
• Suntem
• Doi pisicuti in varsta de o luna si jumatate va implora sa-i infiati. Fam. Mailat (Tel. 021/330.22.57)
Caini
• Catelusa de patru luni, frumoasa, vaccinata, cauta o curte frumoasa intr-un oras si iubire. Mona (Tel. 021/250.70.17)
• Daruim trei catelusi metisi de talie medie, vaccinati, deparazitati, in varsta de 6 luni. Cristina (Tel. 021/659.21.50, 337.15.35)
• Foarte bune pentru paza, trei cateluse vigilente, sterilizate si vaccinate, va roaga sa le infiati. Tel. 021/345.09.46, 0726/15.74.98
• Catelus de talie mica in varsta de doua luni, foarte inteligent, cuminte, afectuos si deparazitat, va poate fi un prieten de nadejde. Alexandra (Tel. 0744/48.04.47)
• Catelusa alba de talie mica, in varsta de doi ani, foarte iubitoare si cuminte, este in cautarea unor stapani generosi. Tel. 021/667.59.15, dupa ora 20.
• Trei cateluse adulte, mama si doua fete, trebuie sa-si paraseasca adapostul de pana acum. Au blana alba, sunt sterilizate si deosebit de bune pentru paza si protectie. Cautam stapani cu suflet bun si iubitor. Maria (Tel. 021/636.33.28)
• Daruiesc unei persoane cu spatiu si mare iubitoare de animale un mascul de Rotweiller in varsta de 10 luni, vaccinat, cu carnet de sanatate. Fam. Mitrea (Tel. 021/636.19.00, dupa ora 16.30)
• Suntem Vasile, Pandele, Georgiana, Veverita si Tantica, adica cinci catei necajiti in cautarea unor stapani care sa ne iubeasca si sa ne hraneasca. Ne gasiti la Rodica (Tel. 021/222.00.65, 0723/26.22.26)
Animale Pierdute
• Am pierdut pe 29 mai, in zona Liceului "Grigore Moisil" (B-dul Timisoara nr. 31, bl. Od7, sc. 2), o Pisicuta Neagra cu ochisorii verzi, pe nume Miteta, ce are o zgarda rosie la gat. Ofer recompensa. Tel. 414.00.89, 0740/40.74.29
• Am pierdut-o la inceputul lunii aprilie, in zona Draganesti-Olt, pe Doli, o catelusa Doberman. Ofer recompensa 100 de dolari. Tel. 021/642.73.89, 0723/05.43.95





Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
