Dragi prieteni,
Va salut pe aceasta cale scrisa si directa pentru prima data, desi eu va urmaresc, va citesc si va apreciez de multi ani. Meritati toate felicitarile pentru tinuta revistei pe care o elaborati, pentru tot ceea ce faceti pentru oameni. Va scriu pentru prima data intrucat, marturisesc, ati reusit sa ma extrageti din atitudinea de "spectator de pe margine", devenita, din pacate (nu e locul sa detaliem acum din ce motive) specifica multora dintre noi. Nu as vrea sa par pretentioasa spunand ca este mai ales specifica intelectualilor nostri din ziua de azi. Eu sunt arhitect. Si sunt romanca. Intotdeauna am considerat patriotismul ca pe ceva ce trebuie instrumentat cu discretie, aproape cu pudoare. Cauza se afla probabil in lunga perioada comunista, in care patriotismul declarativ, fals si gaunos, practicat si pretins de regimul totalitar de trista amintire (cine nu spunea poezia nu primea prajitura) nu a facut altceva decat sa ne inculce, noua, oamenilor de bun-simt, un sentiment de circumspectie fata de orice pornire patriotica, si daca am avut-o, intr-un moment sau altul, am tratat-o cu maxima rezerva, incercand sa o mentinem strict in forul nostru interior, de teama de a nu parea demagogi cu intentii de parvenire politica. Va descriu toate acestea pentru ca, in cele ce urmeaza, sa nu ma banuiti nicidecum de exaltare patriotica.
Ceea ce m-a scos pe mine personal din "mutenie" (este prima oara cand scriu unei reviste) este campania dvs. de presa pentru Rosia Montana. Mai intai, am citit textele respective ca pe niste articole "printre altele". Apoi le-am acordat atentie mai mare. Dupa aceea am ajuns sa le caut in primul rand, cand va deschideam revista, pentru a fi mai aproape, macar in acest fel, de acei oameni aflati in durere.
Cred ca ceea ce m-a determinat finalmente sa va scriu a fost tocmai lipsa subiectului Rosia Montana din ultimul numar al revistei (24-31 mai 2004). Mi-a fost teama ca ati capitulat. Si-mi este teama. Si tocmai de aceea vin si va spun ca: mai suntem o mana de romani care sa nu-si uite fratii atunci cand sunt incercati de greutati. Mai suntem o mana de intelectuali, care macar in al 12-lea ceas sa ia atitudine. Mai suntem o mana de cetateni care sa priceapa cum trebuie sa functioneze legile acestei tari. Si, mai presus de toate, mai sunteti dvs., oamenii de presa, a patra, si nicidecum ultima sau in aceasta ordine, putere de stat, si acum e momentul sa o dovediti.
Dvs. si numai dvs. puteti tine aceasta situatie sub vizor, clipa de clipa, monitorizand-o, precum picatura chinezeasca, si in plus, sa capacitati si alte foruri competente in domeniu. Mai sunt institutii de presa serioase, mai sunt foruri caritabile, mai sunt organizatii academice, de mediu si de aparare a drepturilor omului din tara si de peste hotare, care s-ar putea alinia acestei cauze.
Cred ca problemele trebuie defalcate si izolate rand pe rand, in cautarea de solutii (de exemplu: Cat de iremediabila este gafa guvernului roman? A concesionat dreptul de exploatare definitiv? Oricum, nu cred ca aceasta este cheia noastra de intrare in Uniunea Europeana, genul acesta de concesii, care au drept urmare decimarea de situri naturale, arheologice si de populatie).
Numai asa pot fi impiedicati cei de la Rmgc sa actioneze dupa bunul plac, ca intr-o tara a nimanui. A nimanui, pentru ca guvernantii nostri sunt ocupati cu campanii de propaganda electorala. A nimanui pentru ca unii din fratii nostri romani s-au pus, pentru un pumn de arginti, in slujba acelei companii straine, ajungand sa-i ameninte si sa-i oprime in numele ei pe fratii lor si-ai nostri. Sa-i ameninte, in calitate de angajati ai firmei straine. Sa-i paraseasca, in calitate de medici, invatatori, vecini sau primari. Sa-i ignore, in calitate de foruri autorizate. De ce oare Garda de Mediu nu este mult mai prezenta in ceea ce priveste legalitatea forajelor, de ce oare Garda Financiara gaseste de cuviinta sa se lege nu de compania straina, ci, culmea, de "ultimul mohican" care mai are o pravalie ce le permite localnicilor sa mai subziste asediului? De ce oare Ministerul Educatiei sau al Sanatatii nu-si creeaza o prioritate in a asigura inlocuitori pentru invatatorul, respectiv medicul care au dezertat? Romanii din Rosia Montana au nevoie de aparare, au nevoie de prezenta si sustinere! Numai dvs. puteti exercita o presiune constanta, prin focalizarea continua a subiectului, prin mentinerea sa permanenta in centrul atentiei si al dezbaterii publice. E adevarat, vor fi greutati. Si nu putine. Dar si noi va suntem alaturi. Si nu suntem chiar asa de putini. Si nici chiar asa de prosti.
Cu stima,
Ioana Pop - Brasov, e-mail: ioana@scorillo.ro