In timp ce eminentele Ue discuta de cativa ani daca sa introduca sau nu in Constitutia Uniunii o referinta la rolul crestinismului in istoria popoarelor europene si in vreme ce guvernul Frantei a interzis afisarea si purtarea crucilor sau a altor insemne religioase in scoli, intr-un sat din Banat, un director cu dragoste de copii si cu frica de Dumnezeu zideste in scoala o capela ortodoxa, in care elevii isi desfasoara orele de religie. Fara sa fie un gest de fronda la adresa Uniunii, in care urmeaza sa se integreze si tara noastra, edificiul directorului Ion Parvu, absolvent al Facultatii de Istorie-Teologie din Timisoara, se inscrie in traditia invatamantului romanesc interbelic. Scoala din Maru a devenit astfel una dintre cele mai avansate unitati de invatamant din mediul rural. Intr-o mare masura, atitudinea directorului vine sa sustina opinia multor europeni, potrivit careia, dupa aderare, romanii vor duce in Ue o infuzie de prospetime spirituala, o incarcatura nobila de credinta vie, necesara pentru ameliorarea laicitatii agresive a batranului continent. Iar daca acest lucru este adevarat, iata, Ion Parvu este unul dintre pionierii care experimenteaza educatia moral-religioasa inca din frageda pruncie a copiilor din satul de la poalele Muntilor Tarcului. Prin inteligenta lui manageriala de exceptie, acest dascal in varsta de 55 de ani a reusit sa puna in opera, acolo unde nimeni nu credea posibil, o unitate de invatamant moderna, cu nimic mai prejos decat una dintr-un mare oras. Dotata cu computere, cu laboratoare de stiinte, cu mobilier adus din Ue, cu sistem de incalzire centrala pe gaze, curata, luminoasa, complet renovata de la temelie pana la acoperis, scoala din Maru probeaza faptul ca mediul rural nu a ramas pustiu, nu este o rezervatie de pensionari C.A.P., un spatiu al disperarii si saraciei. Gratie unor oameni ca Ion Parvu - de gasit unde te astepti mai putin si a caror lucrare se intemeiaza pe credinta in Dumnezeu -, izolarea intre munti devine un avantaj, iar perspectiva integrarii europene, un orizont al provocarilor.
"Vreau sa sprijin dezvoltarea satului, avand ca pivoti Biserica si scoala, ingemanate"
- Ati fost constructor, sef de serviciu "aprovizionare", patron de fabrica de confectii. Sunteti profesor abia de cativa ani, ca un adevarat personaj romantic. De ce ati ales aceasta cariera atat de tarziu?
- Toata viata mi-am dorit sa studiez Teologia. De mic am avut o inclinare catre Biserica, o pretuire constanta pentru ortodoxie. Cum m-a interesat deopotriva si istoria, am gasit ca nu e prea tarziu sa ma inscriu, la 45 de ani, la cursurile Facultatii de Teologie si Istorie. Am citit despre multi americani care ajung studenti dupa ce trec de 60 de ani. Noi de ce n-am putea? Pe de alta parte, mi-au placut copiii. Mi-a placut viata la tara, in special satul Maru, unde aveam o casa de vacanta, devenita azi locuinta de domiciliu. Pana la urma, am parasit Otelul Rosu, am lasat afacerile si m-am dedicat scolii. Dupa obtinerea diplomei de "master", m-am inscris la doctorat; pregatesc o teza intitulata "Biserica si Societate in perioada Dualismului Austro-Ungar, 1867-1918", in care studiez implicarea Bisericii Ortodoxe in societatea civila, rolul ei in pregatirea romanilor pentru a primi crezul national in suflet si in minte. Personajul principal este episcopul ortodox Nicolae Popeia - primul episcop roman din Banat, ales de un Sinod si aprobat de guvernul maghiar si de imparatul Franz Joseph I. Rolul lui Popeia si al episcopiei pe care a pastorit-o, in propasirea scolii si satului romanesc din Banat, a fost imens si a reprezentat un model de urmat pentru multi ilustri luminatori ai neamului. Nu va ascund ca, impresionat de lupta lui Nicolae Popeia pentru cresterea rolului Bisericii in viata sociala, m-am decis sa vin la Maru ca profesor de istorie si religie, cu gandul sa sprijin, cu modestele mele mijloace, dezvoltarea satului, avand ca pivoti Biserica si scoala, ingemanate.
- Dintr-un asezamant in ruina, cum era in urma cu cativa ani, scoala dvs. este astazi o constructie moderna, pe care si-ar dori-o fiecare sat romanesc. Cum ati reusit?
- Ridicarea scolii a trebuit sa se faca pe doua planuri, caci amandoua erau in ruina: constructia fizica si miezul spiritual, sufletul ei de odinioara. Pentru cea dintai, pe langa sprijinul primariei, am obtinut 3,1 miliarde de la programul Phare, dupa invingerea birocratiei atroce ce implica acceptarea unui proiect. Cel de-al doilea aspect, spiritual, m-a solicitat inca si mai mult. La inceput, mi-a fost cam teama. Nu pentru ca n-as fi putut rezolva, ca director, problemele, ci pentru felul in care era privita scoala in sat. Am simtit ca satenii incepusera sa se indeparteze de ea, ajunsesera sa se urasca unii pe altii, sa-si trimita copiii la muncile agricole, retragandu-i de la lectii. Nu mai mergeau nici la biserica. Mi s-a parut ca le disparuse teama de Dumnezeu, nu mai aveau incredere in preot, in profesori, in autoritati. In fiecare clasa, am remarcat ca profesorii isi impartisera elevii in doua categorii: saraci si bogati. M-am impus si am spus: nu exista copii saraci si copii bogati; exista elevi, iar pentru dascali elevii trebuie sa fie una. De cand am schimbat optica, orfanii si saracii din familiile cu multi copii participa la toate actiunile scolii, chiar daca nu au bani. Vin la cursurile de informatica, se duc in tabere la mare si la munte, in excursii, pe sponsorizarile pe care le aduc eu pentru ei. Practic, nu mai sunt discriminati in nici un fel.
"Am gasit o scoala in care elevii intrau pe fereastra si trageau cu pistolul cu apa dupa profesori"
- Vizitatorii sunt surprinsi de noul aspect al scolii dv. Ce ati gasit aici in momentul preluarii postului?
- O cladire prin al carei acoperis ploua ca afara. O asa-zisa scoala in care elevii intrau pe fereastra, direct din noroiul drumului. O atmosfera nebuna, cu copii murdari, galagiosi, batausi, cu peretii negri de mizerie, cu pardoseala crapata si noroioasa, cu banci rupte, impracticabile. Copiii puneau profesorilor guma de mestecat pe scaun, trageau cu pistolul cu apa dupa unii dintre ei. Pe urmele parintilor, nici un elev nu mergea la biserica. I-am gasit pe unii band vodca la discoteca. M-am luat cu mainile de cap, dar n-am renuntat. Stiam ca voi reusi sa schimb situatia, eram convins ca se poate si altfel. Am inceput cu schimbarea mobilierului, cerand sprijin peste tot in tara, rugandu-ma si la Dumnezeu, si la oameni. Si am reusit. Dupa aceea, am apelat la fondurile Phare, realizand proiectul cu profesorul Ivan si studentii sai de la Facultatea de Constructii din Timisoara. Ca sa ne incadram in timp, am dormit noaptea in masina, la poarta atelierului, asteptand ca pana in zori proiectul sa fie gata. Am obtinut banii si, in iunie 2003, lucrarile au inceput. Din acea zi, nu m-am miscat din scoala, urmarind fiecare pas al constructorilor. Asa am renovat scoala cea mai frumoasa din judet, iar de atunci, in loc sa invete la scolile din oras, unde i-au dat parintii mai cu dare de mana, unii elevi ai satului s-au intors acasa.
- Suntem in ziua alegerilor, 6 iunie, si in scoala dvs. nu s-a deschis nici o sectie de votare, cum se procedeaza peste tot in tara. De ce?
- Cu aprobarea inspectorului general, am evitat politica in scoala. N-am vrut sa implic institutia. Chiar daca m-ar fi obligat de la judet, tot nu acceptam. Consiliul local si primarul au luat hotararea de a folosi scoala ca sectie de votare, dar i-am obligat sa se razgandeasca. De aceea, nu veti vedea nici un afis electoral pe peretii sau in ferestrele scolii.
- Se vorbeste de o scadere a calitatii invatamantului romanesc, de lipsa de profesionalism a corpului profesoral. Ce spune un dascal de tara despre aceasta situatie?
- Avand norocul sa-mi termin studiile in 2001, imi dau seama ca profesorii care si-au inceput cariera in urma cu 20-30 de ani nu fac fata metodicii de predare actuale, psihopedagogiei care se invata azi in facultate. Ministerul si inspectoratele judetene ar trebui neintarziat sa-i oblige sa urmeze cursuri speciale, privind felul in care trebuie sa se predea materia la ora actuala. Ne-am repezit sa-i schimbam numai pe elevi, uitand ca multi profesori au inca mentalitatile de demult, care trebuie schimbate din mers.
- Va merge faima de director dur. Aplicati, se spune, tot vechile standarde de disciplina, tot clasica tutela asupra scolii...
- In tot ce facem avem ca ghid recomandarile Ministerului si ale Inspectoratului judetean. Poate sunt exigent, dar nu cu rautate. Copiii se tem de mine doar in masura in care se abat grav de la disciplina, dar nu ma ocolesc cand au probleme. Au incredere in mine, simt ca-i iubesc, ca-mi plac copiii. Dar, spre exemplu, nu accept fumatori in scoala. Nu le dau voie sa se duca la discoteca. Le-am interzis categoric. In schimb, le-am organizat discoteca in scoala. Atunci, a venit un elev mai indraznet si mi-a zis: "D-le director, la discoteca se stinge lumina!". Le-am stins-o. A venit copilul din nou: "D-le director, la discoteca sunt lumini care se invartesc pe pereti!". Ce era sa fac? Am dat o tuica unui tigan si l-am pus sa manipuleze doua lanterne, sa faca joc de lumini. Au acceptat si s-au amuzat cu totii de situatie. Cu aceeasi exigenta am procedat in privinta imbracamintei. Trebuie sa fie imbracati decent, iar daca vine o eleva de-a Viii-a cu buricul gol, o trimit acasa. Aceeasi cerinta este valabila si pentru profesori; daca nu sunt imbracati corespunzator, nici lor nu le permit sa intre la lectii. Fereasca Dumnezeu ca vreun profesor sa-njure elevii, se poate alege cu desfacerea contractului de munca!
"Scoala este fiica Bisericii"
- Prezenta capelei ortodoxe in scoala, cu altar si icoane, te impresioneaza intr-un mod cu totul deosebit. Cum v-a venit ideea?
- Am pornit de la o afirmatie a episcopului Nicolae Popeia, conform careia Scoala este fiica Bisericii. Ca nu m-am inselat o dovedeste si faptul ca fosti elevi ai scolii au facut imediat donatiile necesare, in total peste 50 de milioane de lei. Participand la inaugurare, episcopul de Caransebes, P.S. Laurentiu, ne-a incurajat: "Altarul intr-o scoala este benefic pentru elevi, pentru ca poti sa faci lectiile de religie pe viu, in mod practic". Intr-adevar, elevii mei cunosc fiecare detaliu din sfantul corp bisericesc, pretuiesc rolul rugaciunii, Il iubesc pe Iisus in cunostinta de cauza.
- Presupunem ca multi directori de scoala generala vor pretui experienta dvs. Ce alte sfaturi le-ati da cu aceasta ocazie?
- Sa nu-si indeparteze niciodata comunitatea, sa lucreze numai in acord cu parintii elevilor. Spre exemplu, am invitat fiii satului, cu ocazia aniversarii a 225 de ani de invatamant la Maru. Oficialitati din Capitala si din judet au tinut sa fie prezente. Multi au fost surprinsi ca primii care au vorbit au fost batranii, parintii, fiii satului si abia dupa aceea oficialii din minister si de la prefectura. Am pus baza pe sat, si asta s-a observat. Pe colegii mei de la tara, in special, i-as sfatui sa organizeze, cat ar fi de saraci, cursuri de calculatoare pentru clasele a Vii-a si a Viii-a. Noi platim instructori cu ora si am cedat, cu toata iubirea mea pentru Biserica, o ora de religie si una de educatie civica in favoarea informaticii.
- Credeti ca modernizarea scolilor satesti i-ar putea determina pe intelectualii satului sa revina la vatra?
- O scoala in care sa-ti faci meseria cu placere ar avea un rol foarte mare in revenirea fiilor satului pe meleagurile natale. Cred ca si Ministerul Invatamantului ar trebui sa analizeze aceasta problema. Sunt destui profesori si invatatori din Maru, spre exemplu, care traiesc in alte judete, in timp ce noi avem dascali navetisti din Caransebes sau Lugoj, care cheltuiesc un sfert din salariu pe autobuz. Nu mai putem incuraja aceasta situatie generatoare de pierderi pe toate planurile. Dascalul de tara, care sfinteste locul si originea, este simbolul stabilitatii, o promisiune ferma pentru viitorul european al scolii romanesti.
Fotografii de Bogdan Lupescu
Profesorului Parvu ii puteti scrie la scoala din Maru, judetul Caras-Severin sau telefona la 0255/53.49.97.