In mijlocul hexagoanelor ce, insirate cu sutele, formeaza fagurele, un capacel de ceara prinde a se misca si doua antenute pipaie aerul. Ii urmeaza capul, aripile si o albina nou-nouta iese la soare si isi incepe prima ei zi de lucru. Suratele ei sunt intr-o forfota fara de incetare, vin cu picioarele pline cu polen, descarca, pleaca iarasi la flori, intra si ies grabite prin "urdinis", portita stupilor aflati la o aruncatura de bat de dealurile intre care se-ntinde Campulung Moldovenesc. Apicultorul scoate din stup ramele cu faguri si priveste cu drag miscarea continua a albinelor lucra-toare, ramase sa prepare mierea, sa puna capacele, sau a doicilor care au in grija larvele. "Stupul este intr-o continua inlocuire, nu-s aceleasi albine, insa n-ai cum sa nu te atasezi de ele. Au o societate fara cusur si am avea multe de invatat de la ele."
Aflat pentru cateva zile in Bucovina, am pornit pe urmele unei mieri savuroase, cum nu am mai gustat niciodata, si astfel l-am descoperit pe Pitariu Mihai, tehnician electrician, care de mai bine de 25 de ani a facut din apicultura pasiunea vietii sale.
O casuta, o livada cu meri si stupi cu albine
Bucovinean din Radauti, Mihai Pitariu a fost fascinat de mic de albine, iar primul contact a insemnat pentru el un nas umflat si rosu. "Unul dintre vecini avea stupi, si noi, copiii, ne uitam ca la un extraterestru la el, cand se imbraca in costumul special, isi punea palaria pe cap si scotea fagurii. Pana la urma, o albina a venit si mi-a infipt acul exact in nas. Acu-s imun, zeci de albine m-au intepat, imi pazesc doar ochii. Apoi, la scoala, ne-a luat intr-o zi invatatorul: "Haideti la mine sa va arat albinele!". Avea un stup cu peretii de sticla si cand am vazut cum lucreaza albinele, ce forfota e acolo, s-a deschis o lume noua si am stiut ca asta este visul meu: sa am o casuta, o livada cu meri si stupi cu albine. Dupa ani si ani, un om din Vama, caruia i-am facut o lucrare electrica, mi-a zis: "Uite, pentru ca m-ai ajutat, primul roi din primavara ti-l dau tie". Roiul se formeaza atunci cand matca batrana, pentru a evita lupta cu cea tanara, pleaca din stup cu o parte din albine si isi gaseste un loc ferit de vant si de ploaie, o scorbura, o crapatura in stanca, un pod de casa. Omul a prins un roi primavara si s-a tinut de cuvant. Astea au fost primele mele albine, in 1978. Stateam cu chirie pe deal, in Campulung Moldovenesc, am chemat un tamplar sa-mi faca un stup si am inceput sa citesc tot ce gaseam despre albine. Acum suntem prieteni si ne mai sfatuim intre noi, insa pe atunci era subiect tabu, greu mai intrai in cercul apicultorilor, sa afli cate ceva. Mi-am mai cumparat trei familii si de atunci le tot cresc numarul. Am 21 de familii acasa si 15 cu rulota, in pastoral, unde plec cu fiul meu."
D-l Pitariu si-a atins visul. Are o casuta si stupi de albine, iar implinirea este cu atat mai mare, cu cat familia sa ii impartaseste pasiunea: sotia il ajuta la prepararea diferitelor produse, iar fiul, chiar daca duce dorul internetului si al calculatorului, a plecat in pastoral cu rulota cu albine, intr-o padure de langa Roman, la Stanita. "Baiatul avea astm si dupa mai multe tratamente ineficiente, doctorul a aflat ca plec in pastorala. "Ia, domne, copilul cu tine in rulota!". Stia ca noaptea albinele lucreaza, vantura fara incetare mierea, iar aerul ala i-a facut bine copilului. L-am luat cu tot cu olita, pana in clasa I a fost mereu langa mine, in pastoral. Acum nu mai are probleme, merge in fiecare iarna la schi."
"Ce spun albinutele astazi: ploua sau nu?"
"Primele ies din stup cercetasele, doua-trei albine mai batrane, care pornesc in cautarea hranei, de cum au dat primele raze de soare. Cand se intorc in stup, incep un dans prin care le explica celorlalte albine cu exactitate unde este localizata, fata de soare, sursa de nectar. Cercetasele sunt urmate in dansul lor, cu tot felul de cercuri si unghiuri stranse, de albine care, dupa ce au invatat bine ruta, ies din stup si pornesc acolo un nou dans. Se rotesc de cateva ori deasupra lui si apoi pornesc la ziua de lucru care inseamna zeci, sute de zboruri dus-intors, in care, la fiecare din ele, aduce o greutate egala aproape cu a ei de nectar si polen pe picioruse. Pentru gramul de nectar cules "bate" cateva sute de flori din flora spontana, de aceea mergem din mai pana in octombrie in pastoral, langa paduri de salcam, de tei, langa lanuri de floarea-soarelui sau zone cu zmeura, pentru ca acestea dau mult nectar. Albinele ies din stup doar daca sunt peste 10-12 grade afara si nu ploua. Soarele este reperul lor, mai precis radiatia solara, de aceea nu isi gasesc drumul in zile innorate si nu ies niciodata din stup noaptea. Ele simt foarte exact apropierea ploii, sunt foarte sensibile la sunete - daca la 10 kilometri tuna, ele afla inaintea noastra, si in cazul asta se intorc acasa. De multe ori, ma intreaba vecinii: "Ce spun albinutele astazi, ploua sau nu?". Cand se intorc, fac aceleasi rotiri in jurul stupului, ca atunci cand pleaca, iar la intrare, la urdinis, sunt luate in primire de strajeri care le controleaza temeinic si, daca au mirosul specific al familiei, dat de feromonii matcii, le lasa sa intre. Daca nu sunt din stup, le alunga si nu le dau drumul, decat daca au venit incarcate cu nectar. Cine ar refuza o asemenea "donatie"? Din momentul in care albina intra in stup, incepe procesul de producere a mierii. Albinele ramase in interior preiau nectarul, scot prin ventilatia produsa de aripi apa suplimentara din el, il matureaza toata noaptea, apoi inchid celula cu un capacel din ceara si asa isi pastreaza mierea pentru la iarna. Se spune ca ar picura si un strop mic de tot de venin si astfel se explica durata de viata nelimitata a mierii naturale. Foarte mult are de lucru si matca. Ea depune cateva mii de oua zilnic, din care se formeaza larvele ce vor da mai tarziu trantori, albine lucratoare sau alta matca, totul depinzand de felul in care sunt hranite de catre albinele doica. Matca nu inteapa nici om, nici albina, si poate trai cinci ani. Este permanent flancata de o garda regala, formata din cinci-sase albine, care o insotesc atunci cand depune oua. Iarna se formeaza un ghem in jurul ei, pentru a-i tine de cald, un ghem care se roteste incontinuu, pentru ca albinele din exterior sa ajunga si ele la caldura. Ele stiu ca toata familia depinde de matca si se sacrifica pentru ea atunci cand este nevoie. Daca in timpul sezonului au o perioada proasta, in care nu culeg o saptamana sau doua, consuma tot ce au conservat, apoi scot trantorii, distrug puietul, totul, pentru a-si proteja matca. Indiferent cat reusesc sa adune, toamna tot scapa de trantori, nu-si permit sa-i hraneasca toata iarna. Este un adevarat spectacol, pentru ca mai intai ii flamanzesc, pentru a-i slabi, iar apoi ii iau, o albina de-o aripa, o alta de-o aripa, ii scot pe urdinis si ii arunca. Sunt foarte rationale, insa nu exista afectiune la ele. Au un caracter cazon, nemtesc, totul este exact si strict. Societatea lor fascinanta nu are nici un cusur, totul se misca cu o precizie de ceas."
Izvorul alb
La Izvorul Alb, locul in care Pitariu Mihai isi tine stupina atunci cand Mos Martin nu este prea insistent, peisajul pare desprins din visul unui copil care a adormit zambind intr-un lan inmiresmat. Cativa cai zdraveni, cu coame lungi, pasc la poalele unui delusor pe care, printre palcuri de padure, sunt insirate "odaile" de vara, iar ceva mai departe, se zaresc culmile Raraului. Oamenii au cosit, si fanul se intinde molcom pe gardulete lungi, formate din doua, trei bare de lemn. In curtea lui Mihai Pitariu, florile de camp sunt inca la mare pret, cresc inalte si zvelte, galbene si albastre, iti ajung pana la brau. Acum inteleg mult mai bine echilibrul, blandetea, energia pe care le inspira apicultorul cu ochi albastri, cu barba si tichiuta de jazzman.
"Bineinteles ca m-au schimbat albinele in acesti 25 de ani, cu timpul am inceput sa imprumut cate ceva din comportamentul lor. Cand le vezi ca se misca tot timpul, ca toata lumea munceste, nu sta nimeni degeaba, iti gasesti o importanta mai mare timpului tau, devii mai ordonat. Eu nu mai am deloc timpi pierduti, albinele mi-au imprimat ritmul lor de viata. Viata lor este miscare continua si omul trebuie sa faca la fel, sa devina util, sa faca ceva. De aceea apicultura este o ocupatie de care nu te mai poti dispensa, o ai pana la sfarsit. Chiar si albinarii cei mai in varsta, atata timp cat se mai pot misca, pastreaza acolo, in curte, un stup-doi, asa, de drag."
Din 1986, apicultorul nostru si-a facut toate concediile cu rulota cu albine, in pastoral, in padurile din Galati, Ivesti, Hanul Canachi, Barlad, si alaturi de el mai sunt inca zece pasionati din Campulung care fac la fel. Cum urca ciobanii primavara cu oile la munte, asa si apicultorii pornesc cu stupii in cautare de nectar. "La inceputul lui mai, cum infloreste salcamul, punem mana pe telefon si sunam padurarii: "Mai, cum e cu padurea?", apoi pornim. Dar nu bati din palme si-i gata mierea. Daca te prinde vreo ploaie din sud sau daca vine o boare, cat de mica, dinspre mare, gata, s-a terminat, poti sa-ti iei rulota si sa pleci, pentru ca salcamul nu mai face nectar si in zona nu mai creste altceva. Anul asta, de pilda, n-a mers salcamul, asa ca le-am dus la tei. Ele si-au adunat mierea pentru la iarna, insa pentru apicultor deocamdata nu au strans. Munca asta nu-si arata roadele de azi pe maine, iti mai rotunjesti veniturile familiei, insa daca vrei sa te-mbogatesti, sa treci la scara larga, se strica totul."
Atunci cand albinele au nevoie de ajutor, le trateaza nu cu medicamente, ci cu ceaiuri si tincturi naturale. Zaharul, care uzeaza de trei ori mai mult o albina decat daca aceasta se hraneste numai cu miere, este exclus. Produsele rezultate, miere, propolis, laptisor de matca, polen, apilarnil si chiar slabe bauturi alcoolice, nu sunt doar delicioase, ci foarte sanatoase, astfel incat familia Pitariu colaboreaza, cu rezultate notabile, cu medici naturisti si psihiatri din zona.
Si toata aceasta munca are un sens, o continuitate, atunci cand este facuta cu drag si cand pasiunea pentru albine a ramas aceeasi, ca in ziua in care a vazut forfoteala din stupul cu peretii de sticla. "Primul lucru pe care-l fac cand vin de la serviciu este sa vad ce fac albinele. In fiecare an, abia astept sa vina primavara, parca imi lipseste ceva, pana ce ma-nteapa prima albina. Am pielea gaurita, cred ca din cauza cantitatii de venin din mine am inceput sa simt si cum va fi vremea, insa nu pot sa lucrez cu manusile de protectie. Trebuie sa pipai eu totul, sa simt cu degetele fagurele si albinele care-mi tropaie pe mana."
(Fotografiile autorului)
(Mihai Pitariu poate fi gasit la tel.: 0230/31.27.80, 0741/11.12.81.)