"Marimea Sfintei Icoane este de 1 metru si 10 centimetri in lungime, iar latimea este dupa proportiune. Fata Maicii Domnului si a Domnului sunt in culoarea graului, nasul, gura si barbia sunt foarte potrivite la masuri, iar ochii atata dar au, ca si cum ar soarbe inima privitorilor; cu toate acestea, cautatura este cu stapanire."
Icoana care s-a pictat singura
"Oricine reuseste sa ajunga pe Sfantul Munte Athos este protejat de Maica Domnului. Sa te inchini si sa saruti cu evlavie icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, care se afla in biserica noastra!" Sunt cuvintele pe care mi le-a spus parintele Petroniu Tanase, staretul celui mai mare asezamant monahal romanesc athonit - Manastirea "Prodromu", cand am pasit in curtea lacasului. Mi-a daruit o carticica, tiparita in 1906, despre aceasta icoana deosebita, numita "Prodromita" (Inainte-Mergatoarea). Voi incerca sa povestesc, pentru cititorii "Formulei As", "istorisirea minunatei zugraviri si a minunelor ce a savarsit Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu prin Sfanta Sa Icoana, scrise in cinstea Maicii Domnului de Arhimandritul Antipa Dinescu, superiorul Manastirii "Prodromu"".
In timpul ridicarii sfantului lacas romanesc pe muntele Athos (1852-1866), parintele staret Nifon era preocupat de "dobandirea unei sfinte icoane a Maicii Domnului, care sa fie spre mangaierea confratimei si a vizitatorilor, totodata protectoare si de grije purtatoare acestei sfinte noi Monastiri".
Cu toate ca a vorbit cu multi zugravi de pe Athos, parintele nu a gasit nici un mester intratata de iscusit incat sa zugraveasca, pe scandura de tei, icoana Maicii Domnului, purtandu-l pe Iisus in partea stanga a bratelor. Parintele impusese niste conditii: in tot timpul lucrului, pictorul trebuia sa se roage la Maica Domnului, sa citeasca Acatistul sau Paraclisul in toate zilele, sa nu manance nici sa bea inainte de lucru, iar dupa mancare, sa nu mai lucreze, sa se pazeasca in curatenie trupeasca pana la terminare, sa fie marturisit la duhovnic, sa nu se certe sau sa se urasca cu nimeni.
In anul 1863, parintele Nifon, insotit de parintele ieromonah Nectarie, veni in Romania. Intr-o buna zi, ajunsera cu treaba si prin targul Iesilor. Aici, aflara de un anume Iordache Nicolau, zugrav evlavios. Acesta primi cu bucurie conditiile impuse, dar "se umilea, zicand ca-i tremura mainile de batranete si nu mai poate zugravi asa de bine si de curat ca altadata". Cei doi calugari il incurajara si Iordache se puse pe lucru.
In cateva zile, a terminat de zugravit, cum s-a priceput mai bine, vesmintele si celelalte parti ale icoanei, lasand la urma Sfintele Fete, dupa cum este arta zugravirii icoanelor. S-a apucat si de reprezentarea chipurilor Maicii Domnului si al lui Iisus, dar degeaba se straduia, nu reusea sa le zugraveasca bine. Mahnit, lasa lucrul pana a doua zi. Dis de dimineata, se apuca de lucru, dar in loc sa repare, mai rau schimonosea chipurile. Atunci i-a chemat pe cei doi parinti. Acestia, vazand lucrarea, se intristara, crezand ca nu este voia lui Dumnezeu si a Maicii Domnului ca noul lacas, "Prodromu", sa aiba un dar si o mangaiere duhovniceasca.
Zugravul acoperi icoana cu o panza si se duse la culcare. A doua zi, dupa cateva matanii, intra in camera de lucru. A dezvelit icoana, iar vazand-o, a cazut in genunchi, proslavind pe Maica Domnului: chipurile erau indreptate si bine incuviintate, pline de har dumnezeiesc si de veselie! Peste noapte, se savarsise minunea!
Iata ce a scris, chiar atunci, Iordache Nicolau, in prezenta ucenicilor sai: "Eu, Iordache Nicolau, zugrav din orasul Iasi, am zugravit aceasta Sfanta Icoana a Maicei Domnului, cu insasi mana mea, la care a urmat o minune - dupa ce am ispravit vesmintele, dupa mestesugul zugravirei mele, m-am apucat sa lucrez Fetele Maicei Domnului si a Domnului Iisus Cristos. Privind eu la chipuri, cu totul a iesit din potriva, pentru care foarte mult m-am mahnit, socotind ca mi-am uitat mestesugul. Seara, m-am culcat scarbit, nemancand nimic ziua aceea. A doua zi, dupa ce m-am sculat, am facut trei metanii Maicei Domnului, rugandu-ma sa-mi lumineze mintea, sa pot ispravi Sfanta Ei Icoana. Cand m-am dus sa ma apuc de lucru, am aflat chipurile drese dezavarsit, precum se vede. Vazand aceasta minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fara numai am dat lustrul cuviincios, desi cu greseala am facut aceasta, ca sa dau lustru la o asemenea minune". Aceasta este povestea sfintei icoane, scrisa pe 29 iunie 1863; manuscrisul se afla in arhiva Manastirii "Prodromu".
Iordache a trimis un ucenic sa-i instiinteze pe cei doi parinti - Nifon si Nectarie. Vestea zugravirii divine a icoanei s-a raspandit cu iuteala, intreg targul Iesilor adunandu-se la poarta zugravului sa vada minunea. Veni insusi mitropolitul Calinic Miclescu, care, vazand icoana, se inchina pana la pamant in fata ei.
Vindecarea parintelui Inochentie
Istoria consemneaza multe minuni savarsite de icoana: "Tot felul de suferinzi au venit a se inchina in fata Maicii Domnului si a se stropi cu agheasma. S-au tamaduit prin aceasta sfanta icoana bolnavi de friguri, surzi, cu dureri de cap sau de masele, de ochi, de vatamaturi, indraciti cari sufera de boala copiilor si alte multe feluri de boale".
Parintii Nifon si Nectarie plecara din Iasi cu icoana, insotiti de mare alai. Au ajuns la Husi, la Barlad, apoi la Galati. Din Galati, cu vaporul austriac "Loid", se indreptara spre Athos. Ajunsi la schela Manastirii romanesti "Prodromu", cei doi parinti au trimis veste sa coboare toti preotii, imbracati in vesminte, sa intampine sfanta icoana cu cantari si tamaieri.
In manastire se afla un monah topit de boala, care numai prin faptul ca respira se cunostea ca e viu. Inochentie, caci asa se numea el, s-a trezit la intrarea icoanei in biserica. S-a imbracat si a cerut sa fie insotit pana la icoana; a ingenuncheat si a grait: "Maica Lui Dumnezeu, de-mi este cu folos sa mai traiesc, insanatoseaza-ma, caci cred ca poti, iar de nu, fie voia Ta, cum voiesti, Stapana mea, si cum ma cunosti, asa fa cu mine". Inochentie s-a intors pe picioare la chilia sa. A cerut camasa curata ca sa se schimbe, apoi s-a impartasit.
Icoana Maicii Domnului este cinstita in fiecare an, in ziua de 12 iunie, cand se face serbare mare, cu priveghi toata noaptea. Rugaciunea pe care o spun preotii este urmatoarea: "Prea Sfanta Stapana, de Dumnezeu Nascatoare, pururea Fecioara Marie, protectoarea si aparatoarea noastra, cerem a Ta nebiruita aparare. Imparateasa Cerului si a pamantului, ceea ce ai cu dreptate numele de "Prodromita", adica Inainte-Mergatoare, intareste-ne intru lucrarea faptelor bune si ne du de mana intru imparatia cea cereasca; povatuieste-ne pe noi, toti drept credincosii crestini, spre a vedea si vesnic a ne indulci de marirea Fiului Tau si Dumnezeului nostru, ca Binecuvantata si Prea Proslavita esti, in vecii vecilor, Amin".