Fan Fest 2004

Iulian Ignat
"Rosia Montana, suntem cu tine!"

"De ce suntem noi aici? De ce am venit pana aici? Ca sa salvam Rosia Montana!" "Vom canta in fiecare an la Rosia Montana, nu ne vom lasa intimidati de nimeni si de nimic, de nici un joc politic sau financiar!" "Rosia e-n mainile noastre, ale celor ce vor sa traiasca liber!".
Rostite din inima, cu patima, in plina noapte, de pe scena amplasata pe un platou din Apuseni, deasupra Rosiei Montane, gandurile artistilor care au cantat au fost primite cu urale de cateva mii de tineri dezlantuiti, stransi la Fan Fest. Atmosfera fierbinte, inceputa la opt seara, a durat pana dupa ora doua in noapte, fiind intretinuta de trupe si nume precum Guerrillas, Travka, B-Ton, Zale, Shekinah, Bitza, Freakadadisk. Capetele de afis au fost bucurestenii de la Zob, Luna Amara - formatie ce s-a implicat de mai mult timp in aceasta campanie ("Goana asta dupa aur imi face greata/ Statul e doar o paiata", suna un vers dintr-o piesa de-a lor) si Ombladon, asteptat de o multime de fani ce au sfidat racoarea unei nopti la munte.
Fan Fest - seria de concerte ce au incheiat pe 28 august, marsul de protest inceput cu sase zile in urma la Cluj Napoca, pentru Salvarea Rosiei Montane - a fost un festival al entuziasmului in stare pura. Ignorati, pacaliti si dati la o parte printre zambete electorale, tinerii au iesit din dezgustul in care s-au retras in ultimii ani si-au simtit nevoia sa se implice, sa iasa din nou in fata. Si-au gasit o cauza mult prea importanta pentru a sta pe margine: salvarea unui colt de tara care inseamna istorie si frumusete, dintr-un joc murdar al politicienilor si afaceristilor.
Artistii au acceptat sa cante fara onorariu, sa doarma in corturi, iar spectatorii au batut cale lunga, cu trenuri, autobuze, autostopul, pe jos. Alaturi de studenti, grosul publicului a fost alcatuit din acei rebeli cu plete, creasta, cu cercei si tinte, cei care nu pot fi in nici un fel indoctrinati, pacaliti, cei carora politica si discursurile pompoase le provoaca greata si care spun ce au de spus verde-n fata. Faptul ca tocmai ei au urcat pe platou, au scandat minute in sir, s-au implicat intr-o astfel de campanie ecologica si sociala spune mult despre felul in care frige acest subiect.

"Acum, dupa concert, sper ca o sa se mai schimbe cate ceva"

Doi cate doi, infofoliti in cate un pulover lalau sau intr-o patura, cu fesul sau gluga hanoracului pe cap, cativa tineri asteapta pe cioturi de stanci sa se ridice straturile de nori ce planeaza in primele ore ale diminetii asupra vaii, ca niste farfurii plate. Cand soarele va pune stapanire peste loc, vor vedea pentru ce au venit de fapt aici, ce-i de salvat. In dreapta, cateva vacute se plimba agale printre corturi sau urca dealul cu capite, dincolo de taul cu apa albastra, iar in zare se vad muntii. Jos, in vale, abrupt, se deschide Rosia Montana, cu bisericile, cu casele de patrimoniu, cu gradinile pline cu flori de toate culorile. Nimeni nu scoate o vorba. Au venit aici pentru ca nu vor ca locurile astea superbe sa fie acoperite de sute de mii de tone de cianura, pentru ca nu vor ca zece biserici sa fie distruse, cinci munti decopertati si doua mii de oameni dezradacinati. Pentru ca asta ar insemna ca in viitor, oricine ar putea, cu acordul statului, sa distruga orice din tara asta, sa distruga aer, munti, monumente, pentru bani.
Anca a venit de la Cluj cu masina, impreuna cu doi buni prieteni, Alexandru si Gelu, si pana sa ajunga la Rosia, a trebuit sa se descurce cu tot felul de indicatoare rupte sau intoarse invers. "Am ajuns dupa amiaza si ne-am plimbat pe toate dealurile astea din jur, tare-i fain. Concertul a iesit foarte bine, au venit numai formatii care au ceva de spus, canta cu mesaj, iar organizarea pentru corturi nu a lasat nimic de dorit. Sa vezi dimineata ce curatenie au facut, n-au lasat o hartie. Acum, dupa concert, cred ca o sa se mai schimbe cate ceva in bine, or sa afle mai multi oameni ce se intampla aici. O sa apara in ziare, noi o sa punem pe net fotografiile pe care le-am facut aici si asa, incet, din aproape in aproape, oamenii or sa stie. Cam atata putem face, sa spunem mai departe si sa nu-i mai votam iarasi tot p-astia!"

"Sa ia ei un pahar cu cianura sa-l dea pe gat"

Ceva mai jos, la corturi, un grup mai mare se dezmorteste dupa o noapte alba. Ioana, Victor si Bogdan sunt din Hunedoara, de langa Brad, si au ajuns mai repede, i-a luat un padurar cu masina din Gura Rosiei, insa Marian a plecat alaltaieri din Cernavoda, cu personalul si cu bani putini. "As fi venit si pe jos", spune el somnoros. "Noi vrem sa mai ramanem cateva zile, sa mergem la lacuri, anul trecut am fost la vulcani, este o zona superba, ar fi mare pacat de ea. Speram sa nu avem probleme pe aici, deja ieri s-au luat de noi unii, in tricouri galbene ale Companiei: "Ba, ce cautati aici, ca va prindem si va taiem parul! De ce ati venit aici, sa va legati de locurile noastre de munca?". Dar pe ei nu-i intereseaza ca peste cativa ani, copiii lor nu or sa aiba ce respira? Sunt 250 de locuri de munca, in anul de maxima productie. Dupa asta, ce o sa faca, o sa respire aur, o sa manance aur? Unde o sa mai pasca vacuta aia pe care am vazut-o de dimineata? Au spus la scoala copiilor ca cianura nu-i otravitoare. Sa ia ei un pahar de cianura sa-l dea pe gat, sa-i vedem, e buna sau nu? Ar trebui sa vina un profesor sa explice la televizor care-i situatia reala de-aici, nu sa aduca in studio, la talk-show-uri, cate trei-patru care se cearta toata emisiunea si nu mai intelegi nimic, doar ca sa faca ei audienta."
Viorica este cea mai suparata, pentru ca, din cauza exploatarii de la Zlatna, in satul ei, Bucuresci, se simt deja efectele poluarii. "De ani de zile n-au mai crescut prunele, iar cartofii se usuca imediat. Locul ala e totul pentru mine, daca se-ntampla ceva cu el, nu stiu ce-s in stare sa fac. Deocamdata, trebuie foarte intens mediatizata problema, sa afle oamenii, iar concertul asta-i bine venit. In final, ultima solutie: lantul uman, venim aici si ne legam in lanturi, cum a facut americanca aia care a stat un an intr-un arbore de sequoia si l-a salvat."

**

Duminica, a doua zi dupa concert, Tibi a pornit ca multi altii pe jos, cu ditamai rucsacul in spinare, sa strabata cei 7-8 kilometri pana in soseaua principala. Are un snurulet tricolor la gat si a venit aici cu tot felul de trenuri si autobuze din Ramnicu-Valcea. Din Rosia Montana nu mai trece acum nici un autobuz, nici un microbuz, asa ca urmeaza un drum lung, prin caldura pranzului. Surpriza, totusi! O dubita alba opreste din loc in loc, ne intreaba unde mergem si ne pescuieste grupuri, grupuri, de pe drum. Soferul coboara, ne ajuta la bagaje, nu vrea nici un ban. Ne uitam la el cu gura cascata. Nu stim cum sa-i multumim, dar el ne-o ia inainte: "Eu numa atata am vrut, ca sa va multumim si noi intr-un fel ca sunteti alaturi de noi si ca ati batut atata drum pana aici. Mereti cu bine si va asteptam si la anu!".

Ombladon

"Toata lumea ma intreaba cum m-am lasat convins sa cant aici. Nu a trebuit sa ma convinga nimeni! Am aflat ce inseamna Rosia Montana, m-am informat cat am putut mai bine, nu sunt de acord cu ce se-ntampla aici, cu ce vor sa faca, asa ca am venit sa protestez, sa ajut asa cum pot. Faptul ca au venit 4000 de oameni inseamna ca sunt romani carora le pasa. Din pacate, nu prea li se da credit tinerilor in tara asta. La conducere-s tot comunistii, daca vrei sa faci ceva, tot ti se pune picioru pe gat, tot nu poti sa treci de ei. N-avem ce face decat sa asteptam sa dispara, incet-incet. Problema care se pune este cum vom intra in Europa, ca o rusine, cu Rosia Montana in cianura, sau cu fruntea sus?"

Luna Amara

Petru Gavrila: "M-a impresionat organizarea, a fost ireprosabila, chiar si aici, in varful muntelui. Mi-a placut mult atmosfera, am stat in cort cu cei de la Zob, cu care ne cunosteam de cativa ani, ne-am intalnit cu prietenii de la Travko. Noi suntem de mai mult timp implicati in campania de salvare a Rosiei. Dar in Romania, tinerii sunt un fel de lumea a treia. Cei de la putere ne considera prea mici si trec peste noi, iar lucrurile astea nu se vor schimba acum, ci poate peste trei-patru generatii. Chiar daca mi-a placut mult atmosfera, plec de aici cu un gust amar. Uita-te in jur; ce ar insemna sa plece muntii astia din loc, ce gaura uriasa pentru ecosistem! Oare daca au venit aici atatia oameni, asta inseamna ca nu vor mai baga buldozerele? Nu stiu, important este ca Dumnezeu ne-a auzit."
Mihnea Blidariu: "Sper ca festivalul va atrage atentia autoritatilor si Companiei, ca nu pot distruge, nu pot baga buldozerele asa cum vor. Macar acum, Guvernul Romaniei sa spuna ceva, pentru ca pana acum a tacut malc. Iar atunci cand autoritatile tac, toti isi pot face de cap. Si iti da de gandit: oare nu are si Guvernul asta niste interese, niste jocuri ascunse de care nu stim? Noi am venit sa facem ce stim mai bine, sa cantam, si am avut surpriza placuta sa vedem cata lume s-a strans pe platou. Am mancat la niste localnici, jos in sat, si-s niste tipi deschisi si foarte faini. De obicei, este o distanta intre oraseni si cei de la tara, dar noi ne-am simtit de la inceput foarte bine, am baut o tuica si am vorbit fara retineri, ca de la om la om."

(Fotografiile autorului)