Mai putin din calcul vanitos cat din reala pasiune pentru arta, ei au facut cea mai profitabila investitie pe termen lung din cate exista, mizand pe creatii ale spiritului ce nu s-ar fi putut materializa fara banii lor. Caci, daca pentru scriitor si compozitor, hartia si condeiul sunt la indemana, fara tiparirea si difuzarea mai costisitoare a creatiilor lor, ele raman necunoscute. Iar pentru pictor, sculptor, arhitect, om de teatru, cineast, oricat talent ar avea, proiectele nu se pot realiza fara sume considerabile. Nemaivorbind de faptul ca saracia, greutatile zilnice pe care trebuie sa le suporte artistul de vocatie, dedicat exclusiv operei sale, ii epuizeaza fortele fizice si il supun unor tensiuni psihice care, adaugate intensei concentrari creatoare, ii scurteaza adesea viata. Prejudecata ca arta se face de placere, usor, sub impulsul inspiratiei, ignora latura laborioasa, munca grea (inclusiv fizica) pe care o incorporeaza un roman, o simfonie, un tablou, ca sa nu mai vorbim de monumente, filme, reprezentari teatrale si coregrafice. Si daca patrimoniul artistic al omenirii e mereu sporit, asta se datoreaza intr-o buna masura si mecenatului. Nume precum Gugenheim, Gulbenkian, Maeght si-au dobandit notorietatea si se perpetueaza in timp doar datorita meritului de a fi mizat pe talentul unor artisti azi mondial admirati. Ce s-ar fi ales, de pilda, de geniul lui Antoni Gaudi, care a adaugat Barcelonei monumente arhitecturale ce o fac unul din cele mai frumoase si mai vizitate orase ale lumii, fara banii industriasului Eusebi Gul, care a crezut in proiectele aparent nebunesti ale artistului?
Caci adevaratii mecena, veritabilii protectori ai culturii, nu sunt acei oameni bogati care cumpara opere deja bine cotate, ca un plasament sigur, la adapost de inflatie (o afacere), ci aceia care finanteaza fara dorinta de profit, numai, cum se spune, de amorul artei, tineri talentati, cu potential la bursa posteritatii. La noi, acum exista printre oamenii bogati destui colectionari, si asta nu e deloc un lucru rau. Exista si sponsori care isi "fac imagine" si publicitate cu actiuni mai mult sau mai putin culturale, urmarind interese politice si avand grija ca "generozitatea" lor sa fie cat mai mediatizata. E o adevarata moda ca sefii de partide sa-si cumpere, in chip de consilieri, intelectuali de prestigiu (ce tristete sa constati ca mai toti oamenii au un pret in bani si sunt dispusi sa-si vanda numele si creditul moral te miri cui!).
Exista insa si un mecena, in adevaratul sens al cuvantului: Fundatia Anonimul. Ce face ea? Finanteaza cateva reviste culturale de varf, ofera anual mai multe premii substantiale (Premiul pentru excelenta in cultura, in valoare de 50.000 de dolari, "Cartea anului" - 100 de milioane de lei, si premiile literare de debut, de cate 10 milioane, jurizate de redactorii "Romaniei literare"), in conditiile in care drepturile de autor sunt ca si inexistente. Organizeaza tabere de creatie pentru tinerii poeti si plasticieni la Sfantu Gheorghe - Delta, unde a construit un complex modern, conceput sa gazduiasca evenimente culturale de anvergura. A infiintat in centrul Capitalei Clubul Prometheus, unde in fiecare seara au loc dezbateri cu public, spectacole experimentale, concerte si recitaluri, se verniseaza expozitii. Iar de curand, Fundatia Anonimul a inaugurat, tot la Sfantu Gheorghe, un Festival International de Film Independent. Desfasurat intre 17 si 21 august, cu o prestigioasa participare atat in jurii, cat si in programul sectiunilor (lungmetraje de fictiune, scurtmetraje si documentare), initiativa particulara numita Festivalul de Film Anonimul a devenit credibila, de la prima sa editie, ca eveniment european. Spun specialistii.
Cand Legea sponsorizarii (ce ar trebui neaparat revizuita) nu incurajeaza la actiuni de mecenat, Fundatia Anonimul si-a transformat anonimatul in renume. Si asta datorita unui tanar om de afaceri cu adevarat iubitor de cultura, Sorin Marin.