O intrebare, un raspuns: Ada Navrot - Dani Popescu

Alice Manoiu
De la Gura Teghii la Dublin, dus si intors

- V-am urmarit cu mult interes in spectacolul cu piesa Eden, prezentat in cadrul nocturnelor de vara de la Teatrul "Nottara". Jucati un cuplu modern care are mari probleme de comunicare. Sper ca voi nu v-ati intalnit cu asemenea scurtcircuite sentimentale decat pe scena...
- Fereasca Dumnezeu, dar daca s-ar intampla vreodata, am sti sa le rezolvam rapid, nu ca eroii piesei in care jucam. Desi n-a implinit inca 30 de ani, autorul piesei, Eugene O Brian, a devenit un fel de clasic al teatrului contemporan din Irlanda. Nu l-am cunoscut personal din pacate, desi vara asta am fost invitati acolo de un prieten, distins profesor. In schimb, toti cei pe care i-am intalnit s-au aratat incantati ca o piesa cu atata succes in Irlanda se joaca si la Bucuresti. Cu putin noroc, speram, de altfel, sa le dovedim pe viu de ce sunt actorii romani in stare, intr-un turneu pe care teatrul nostru il va face la Dublin.
Pana atunci, eu repet la Nottara in piesa Leonce si Lena, in care interpretez rolul guvernantei. Regia e semnata de Felix Alexa, un regizor cu care, daca ai colaborat o data, astepti cu nerabdare sa-l mai intalnesti.
Ce-am mai facut in vara asta? Am petrecut doua saptamani minunate la mare, cu fetita noastra, Maria-Lena, care in curand va intra la gradinita in grupa mica. I-am oferit ca preludiu cateva saptamani de zbenguiala in apa si la soare. Am prins un timp superb, si la mare, si la tara, unde ne astepta o surpriza: s-a introdus, in fine, apa curenta si in comuna Gura Teghii, o asezare de vis de pe Valea Bascai. Vesti bune, deci, si sperante mari pentru toamna.