Compozitiile clasice ale celui din urma, Sentimental Mood, A-Train, All of Me, 2 4 1, au putut fi din nou ascultate intr-o interpretare de exceptie, cea a unei orchestre conduse tot de un... Ellington. De data aceasta, este vorba de un tanar membru al familiei de muzicieni, Paul Mercer, nimeni altul decat nepotul marelui compozitor. Duke Ellington Orchestra a preluat mostenirea muzicala si concerteaza de 8 ani in actuala formula, pe toate continentele. Instrumentisti explozivi, cei 16 componenti au adus pe scena bucuresteana sunetul amplu al unui big bang american si si-au aratat virtuozitatea prin solouri aplaudate cu caldura de public. Orchestra cuprinde atat tineri interpreti, cat si veterani ai vechii trupe conduse de Duke Ellington, intre care Barrie Lee Hall (trompeta) si Ricky White (tobe). Ei au cantat alaturi de marele Duke pe scena Salii Palatului, in acel concert pentru istorie. Originari din Houston, statul Texas, cei doi isi pastreaza aerul jovial si bonom, chiar si la cinci dimineata, cu putin timp inainte de imbarcarea spre casa. Barrie poarta manusi si isi prepara cu grija o pipa de colectie, iar Ricky, cu suvitele sale lungi si albe, incearca sa mai invioreze atmosfera, desi n-a dormit decat doua-trei ore in noaptea de dupa spectacol. Cei doi nu-si mai amintesc mare lucru de la primul lor concert la Bucuresti, pentru ca erau intr-un lung si obositor turneu si imediat dupa spectacol au plecat. "Ar fi trebuit sa ne amintim macar ca am vazut multe fete frumoase in sala."
Ricky White
- Muzica a fost si pentru dvs. o "afacere" de familie?
- Deloc. Cand am ajuns la facultate, imi doream sa fac altceva in viata. Ma pasionau calculatoarele, care atunci erau intr-o forma primitiva. Batutul in tobe a venit firesc, natural, nu am facut eforturi deosebite sa invat. Cantam in trupe mici, prin cluburi, pentru un ban in plus pe perioada studentiei si uite ca nu m-am mai putut desparti de tobe. Acum, fiul meu canta la tobe si daca vreunul dintre cei trei nepoti ai mei va dori sa-l invat, o voi face cu placere.
- Cum l-ati cunoscut pe Duke Ellington? Era o personalitate coplesitoare pentru un tanar baterist?
- Uite, chiar tipul asta de aici, Barrie, m-a recomandat si asa am ajuns ca din 1971 sa cant cativa ani la rand cu Duke Ellington in toata lumea. Personalitatea si faima sa erau intr-adevar coplesitoare, insa totodata era un om foarte bland. Noi eram patru tineri de aceeasi varsta, iar el ne trata ca pe nepotii lui. El si cu ceilalti mai "copti" ne-au luat langa ei, ne-au invatat ce stiau si ne-au inclus in lumea lor fascinanta, iar asta a insemnat enorm pentru noi.
Barrie Lee Hall Jr.
- Aceeasi intrebare. A fost greu sa va impuneti in acea orchestra celebra? - De impus, nu prea ne impuneam, pentru ca noi, astia mai tineri, aveam foarte rar ocazia sa iesim in fata pentru un solo. Onoarea asta o aveau numai "greii" orchestrei, pentru care nutream un respect care semana cu teama. Dar am invatat, am invatat, am avut rabdare si iata cum a zburat timpul si am ajuns si eu printre cei batrani, nici nu-mi dau seama cum au trecut anii.
- Zboara mai usor anii atunci cand esti tot timpul pe drumuri pentru noi concerte?
- Cred ca asa-i peste tot in lume, atunci cand iti place, cand te distrezi, timpul trece usor, nici nu observi. Cum ni s-a intamplat noua aici. Am ajuns rupti de oboseala, apoi ne-am intalnit cu totii la cina, am inceput sa glumim, sa povestim, ne-am revenit imediat, ne-am simtit bine impreuna, am cantat si acum, gata, mergem acasa. As fi vrut sa mai ramanem aici cateva zile. Aveam 23 de ani cand am intrat in orchestra lui Duke Ellington si acum, uite ca nu mai am 23 de ani, desi parca a fost ieri. De aia le spun celor mai tineri: faceti ceva cu viata voastra acum, tineretea asta nu e eterna. Trece atat de repede si nici ca ajungi vreodata sa inveti sa cunosti la perfectie instrumentul, sa canti asa cum ai vrea.
(Fotografiile autorului)